14,079 matches
-
Să intre, când arată biletul la intrare. Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place E liber să se ducă și să ne lase-n pace. Nu căutați la teatru virtuți familiare, Nu puneți artei zgardă și visului hotare! Lăsați să zboare-n voie ușoara Poezie! Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie! De asta, onorată și-aleasă asistență, Vă rog să dați dovadă de nobilă clemență Văzând cum lucrul naibii! un preacucernic sfânt, Sătul de veșnicie, se-ntoarce pe pământ. (Se aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de Saint-Exupèry Personajele Omul Micul Prinț Vocea Florii Regele Vanitosul Bețivul Afaceristul Fanaragiul Geograful Acarul Negustorul Șarpele Vulpea După ultimul gong zgomot de avion care se apropie, aterizează. Liniște, apoi vocea Omului. OMUL: Mi s-a întâmplat acum șase ani. Zburam deasupra Saharei, singur în avionul meu. Deodată mi s-a stricat ceva la motor și a trebuit să aterizez. Eram la sute de kilometri de orice așezare omenească, nevoit să duc la bun sfârșit o reparație anevoioasă. Apă de băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
OMUL: Eu sunt foarte ocupat, n-am când să-ți tot desenez oi până când o să-ți placă una. Uite, am de lucru. Am foarte mult de lucru. MICUL PRINȚ (arată spre avion): La bazaconia asta? OMUL: Asta nu-i bazaconie. Zboară. E un avion. Avionul meu. MICUL PRINȚ: Se poate. Dar mie-mi trebuie o oaie. Desenează-mi-o, te rog! OMUL: Să mai încerc o dată. Repetă jocul, îi arată desenul) Poftim! MICUL PRINȚ: N-ai nimerit-o nici acum. Oaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nu-i chiar așa de mititică. E atât cât trebuie să fie. Ia te uită! A adormit... să umblăm cu grijă, trebuie să se odihnească. (duce desenul spre dreapta, îl așază jos încet. Revine) Și spui că ăsta... avionul ăsta, zboară? OMUL: Desigur. Când e reparat. Dacă n-ai grijă de el poți cădea foarte rău. MICUL PRINȚ: Așa ai păți tu? OMUL: Ei, eu n-am căzut, am coborât. MICUL PRINȚ: Din cer? OMUL: Aproape. MICUL PRINȚ: Asta-i bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
am cerut Soarelui niciodată să apună într-un anumit loc. Tu, fiind așa puternic, cred că poți face asta. Aș vrea să văd un asfințit. Vrei să-i poruncești Soarelui să apună? REGELE: Dacă i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, ca un fluture, ori unui cioban să scrie o tragedie, și dacă generalul sau ciobanul nu mi-ar îndeplini porunca, cine ar fi de vină, ei ori eu? MICUL PRINȚ: Măria Ta ar fi. REGELE: Întocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
folosește dacă ești stăpânul stelelor? AFACERISTUL: Îmi folosește ca să fiu bogat. MICUL PRINȚ: Și la ce-ți folosește să fii bogat? AFACERISTUL: Ei, bravo! Ca să cumpăr alte stele, când cineva le descoperă. Pe urmă, dacă îi vine cuiva gândul să zboare spre stele, va trebui să-mi ceară mie voie, plătind cât îi cer. Având bani, pot cumpăra alte stele... MICUL PRINȚ: Am înțeles. Într-un fel, tu gândești cam ca bețivul meu. AFACERISTUL: Pardon? MICUL PRINȚ: Nu, nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
gât. La 14 ani, această situație nu e deloc plăcută și nici ușor suportabilă de un elev intern privat de atenția și ochiul matern. Apoi relatarea e spartă de informații impersonale. Până să mai primim vești mai sigure, să mai zburăm cu gândul în larga lume. În Cehoslovacia la 5I, Alois Basin, ministru de finanțe, e rănit mortal de către Alois Soupal, 61 ani, funcționar de bancă, fost membru al Partidului Comunist pe care l-a părăsit în urma unor divergențe de păreri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
credeți? Suntem cu voi! O chestie foarte interesantă. Scaunele, cum stăteam, s-au mutat, pe perete apărea chipul tău și în spatele nostru dracii care făceau hi, hi, hi, hi. Și scheleți, și fantome. Să te strângă de gât. Cu vrăjitoare zburând. Tot nu sunteți convinși? Acum ajungem în focul iadului. A început să ne zgâlțâie, făceau scaunele cu noi ca toate alea. Fi-miu’ chiar se speriase, fugi, mă, tu nu vezi că sunt prinse cu sfoară. Pe el l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
da zile destule ca să învăț din nou. Spunând acestea, a umplut ulcelele de pe masă cu vin și a ridicat una. Au ciocnit și, cum îi era obiceiul, a lăsat să cadă o picătură „pentru cei rămași în țărână străină”... Vorbele zburau dintr-o parte în alta a mesei ca niște păsări speriate. Nu se legau firesc, ca altă dată. „Ce frumos era când ne întâlneam la nașul” gândea Costăchel. După ce atmosfera s-a mai încălzit, agronomul s-a adresat lui Costăchel
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
în sfârșit sublocotenentul - Brad Filip! El era, cum mă vedeți și cum vă văd!... Când a ajuns la grupa noastră, ochii i-au rămas asupra lui Costăchel preț de o minută... Un zâmbet ca o dezlegare dintr un canon a zburat către Costăchel... Era semnul că l-a recunoscut... La sfârșit - după o scurtă privire spre noi - a plecat... Cei din jurul mesei au răsuflat a ușurare... Pentru a marca momentul, au pus mâna pe ulcele și au băut în tăcere... Strașnică
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Costăchel în râs, luând-o în brațe pe Măriuca, care rămăsese stană în fața lui... Petrache, ieșit în cerdac, văzându-i, a rămas în contemplare... O glumă înțepătoare îi ședea pe limbă... a rezistat cât a putut. Până la urmă, gluma a zburat aproape fără voia lui: Ia te uită la hulubașii iștia! Nici nu le pasă de bietul armăsar, lăsat flămând și însetat în ploaie. Ba mai rău... Își lasă aproapele să moară cu o sete de zile mari! Apoi așa-s
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
zăceau pe cerdac... Petrache trăia din plin desfășurarea atacului povestită de Costăchel. În clipa următoare, a intervenit: N-o să mă credeți, dar... Eu cu plutonul meu mă aflam în colțul dinspre apus al cimitirului... Când s-a dat semnalul, am zburat la atac. Nici nu știu când am ajuns la cele două răchiți de la cotul drumului. De acolo până la casa mea mai sunt vreo treizeci de pași... Așteptam momentul potrivit să fac saltul până la colțul gardului, când o rafală de mitralieră
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a început să se rostogolească, nu-l mai poți opri. Fii al meu pentru câteva clipe, după aceea poți să-ți aparții ție, Doinei, cui vei dori. Mie n-o să-mi mai pese. O dată cu pronunțarea acestor cuvinte, prin mintea ei zburase acea pasăre cu nume ciudat din Australia care, după întâlnirea nupțială, își alungase cu violență partenerul. Și adăugă: Eu voi fi fericită! Nu-și mai putu stăpâni pornirile. Dorințele ei o luaseră la galop ca niște cai sălbatici în stepe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
veselie. Uneori, unii jucători nu nimereau mingea și erau nevoiți să alerge după ea pentru a nu jena trecătorii sau pentru a nu o scăpa de sub control. Un șut mai puternic, dat de Mihăiță, golgheterul echipei, făcu ca mingea să zboare pe celălalt trotuar și s-o ia la vale pe o străduță laterală. Răducu alergă să salveze mingea rebelă, neținând cont că tocmai atunci, la o distanță destul de mică, venea un camion în plină viteză. Cu toată prudența șoferului, Răducu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
apus dorind să alunge toate gândurile negre, ca apoi să-și îndrepte privirile spre răsărit, spre izvorul de lumină, de la care așteptau un semn purtător de nădejde. Erau momente când li se părea că două păsări diferite, Spaima și Speranța zburau împreună deasupra casei lor, însă nici una nu se oprea să-și facă cuib statornic. Amândoi nutreau o tainică dorință, hrăneau zilnic Speranța și așteptau... așteptau... 16 S alvarea spitalului orășenesc a transportat-o pe Simona la o clinică specializată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mai mult... Dar ce-i asta? Ah, tare îmi mai vâjâie capul... Ia te uită, ce căluț negru și falnic, cu coama bogată și zbârlită! Sigur este din celebra familie Seglawi Jedran 1. Și - vai! - ce frumos știe el să zboare pe pereții mei, lin și plăcut, ca un fluturaș pe câmpii înflorite, primăvara. Haide, prietene cal, vino la mine să te trag puțin de coadă. Ei, vino odată!” Era încă viu, dar nu mai avea nimic sănătos în el. De
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pachetul lângă culcușul bătrânei mame, salută în liniște și ieși ușor, respectuos. Asta fu tot. Acum, eliberat parcă de o povară apăsătoare de pe suflet, ce o purtase, până exact adineauri, asupra lui, străbătu înapoi lungul coridor cu pas vioi, tineresc, zburând cu gândul la lucruri mai vesele. Dintr-odată, însă, văzu total surprins, aproape înspăimântat, cum o femeie, nici prea tânără, nici prea în vârstă, întrucâtva plăcută la chip și cu părul lung și desfăcut, în ținuta specifică tuturor internaților azilului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu ele, te asigur! Ia zi-mi, că eu nu înțeleg deloc, de ce spui că speri? În ce speri? În ce te încrezi tu, de fapt, atât de puternic, atunci când spui că speri? Mai precis, către ce zări fericite îți zboară ție mintea, în momentele în care speri? La ce îți servește să te încrezi, cu atâta tărie și siguranță, în acest cuvânt înșelător, cel mai plin de prefăcătorie și de neadevăr dintre toate câte există și, totuși, cel mai invocat
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
invidiat a acelora deja răniți, măcar odată-n viață, din cauza lor. Numai astfel, poți să te înalți peste orice fleac, care lucește și, privind înțelept și realist în miezul fiecărui lucru-n parte, să te simți cu adevărat liberă să zbori. Asta sunt eu de părere că înseamnă a te cunoaște întru totul pe tine însuți. Și, dacă ajungi să atingi acest pisc sacru și măreț al lucidității, poți fi pe deplin sigură că nimeni și nimic nu te va mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
perceptibil. „Diana! Diana! Iubirea vieții mele! Așteaptă-mă! Vin cât pot de repede... Trebuie să-mi văd copilul! Cum arată? E frumos? Seamănă cu mine!? Nici nu știi ce fericit sunt când mă gândesc la voi! Sunt În stare să zbor... Ce m-ar putea Împiedica? Atât de mare este forța fericirii. Niciun mormânt n-ar rezista În fața dorinței mele...” Și dintr-o dată, ca un automat, s-a ridicat, a privit În jur cu ochii măriți de spaimă, cu fața lividă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
seducție; florile lor puternic Împestrițate și dungate, de-o culoare purpurie, ce seamnă cu sângele Închegat, sau de un alb clorotic, emană parfumuri Înțepătoare, pătrunzătoare, amețitoare. În caliciile lor otrăvite, roua se preschimbă În aqua-tofana și În jurul lor nu mai zboară decât cantaridele, cu cuirasa lor de aur verde, sau muștele albastre ca oțelul, a căror Înțepătură te Îmbolnăvește de cărbune. Arborele morții Îți arată merișoarele dătătoare de moarte, precum acelea ce atârnau În arborele cunoașterii; arborele upa ( arbore din Malaezia
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ele. La biserică, deja era multă lume, era la începutul Sfintei Liturghii. Eu nu pricepeam nimic, vecina îmi șoptea. Primul lucru care mă impresionă mult fu cântările din strană, la auzul lor sufletul meu parcă prindea aripi și căuta să zboare, nu era loc în el destul pentru a putea intra tot frumosul și plăcutul pe care îl trăiam. Uitasem de timp. În fiecare slovă, pe care o puteam înțelege, descopeream o lume nouă. La sfârșitul slujbei, după ce luasem anafura și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ce mă trezise și pâinea pe care o ceruse nu era altceva decât rugăciunea. Aceasta se întâmplase pe la sfârșitul lunii august. Ne trezisem într-o bună zi cu toate grijile pe care le aduce toamna locuitorilor de la sat. Timpul parcă zbura. Toamna trecuse ca o pasăre în zbor. Odată cu venirea iernii, erau toate puse la locul lor. În acel an, iarna nu fusese grea, cum se zice pe la noi, chiar destul de blândă. Oamenii așteptau mult să ningă, căci fără zăpadă, ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
între ei, era deajuns să spună cineva: „Oare ce ar zice bunelul Tudose dacă ar vedea de la ce ne supărăm noi?” și imediat, pomenirea numelui lui le aduce pace și liniște. Vara, peste doi ani, plecasem din nou acasă și zburasem ca gândul să-l mai văd pe tata. Ce se mai bucurase! Mă întrebă când ne întoarcem acasă. Vorbisem despre multe, ca de obicei. Atunci, în acea vară, îmi mărturisise un gând pe care îl avea, sau poate o dorință
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
după aceea, Iisus Hristos nu va mai ședea de-a dreapta Tatălui spre a împărăți cu El? Iar dacă la Facere 8, 7 se zice că Noe a dat drumul corbului din corabie spre a vedea dacă a scăzut apa, și, zburând, corbul nu s-a mai întors înapoi PÂNĂ CÂND s-a uscat apa pe pămât, aceasta înseamnă că s-a mai întors la corabie vreodată? În alt loc se spune despre Micol, că nu a născut fiu PÂNĂ ÎN ziua în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]