3,277 matches
-
-și dea capul pe spate ca să-l poată privi în față. — Și cine i-a poruncit servitorului să-l ucidă? - Vitellius strângea între degete un peștișor, făcându-l să oscileze în fața ochilor băiatului. Cine? — Nu știu. Aș putea să te zdrobesc cu o lovitură de pumn! exclamă Vitellius. Băiatul nu se mișcă, dar lăsă capul în jos. Vitellius nu se mai uita la el. Se duse șchiopătând spre bustul lui Nero. Puse cu grijă peștișorul pe marginea piedestalului, cu gesturile celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de o sută cincizeci de ori câte o mie de oameni! O liniște consternată se lăsă după aceste cuvinte. Trebuia oare să li se mulțumească zeilor cu sacrificii și ofrande acum, că era împărat Galba? — Dar Galba e bătrân - Lucilius zdrobea energic piperul negru în mojar. Bătrân și bolnav. Cel puțin Nero era tânăr și frumos. Galba trebuie să se grăbească să-și aleagă un urmaș... — Pe Otho, poate - bucătarul-șef aruncă o privire spre paharnic: îl detesta de când aflase că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
optzeci de grade; la fel făcură și soldații, tăcuți, disciplinați, înfruntându-i pe quazii care se repezeau din nou spre ei, dar acum erau dezorientați, încercuiți. După schimbarea direcției, centuria din fundul pâlniei se împărți în două, gata să-i zdrobească pe quazi de zidul genierilor și de valurile de pământ; soldații se mișcau cu ușurință prin zăpadă, prin sânge și printre cadavre. Barbarii ezitau, nehotărâți dacă să înfrunte încă o dată dușmanul sau să fugă... Deodată se înălță un glas triumfător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fiindcă era furios - dar acum se teme, nu-l vedeți? Vreau să-l văd în arenă. O să moară în arenă, iar eu n-o să fiu răspunzător de moartea lui. Le făcu un semn soldaților. — Bateți-l, dar să nu-l zdrobiți cu totul. Apoi duceți-l la maestrul Manteus. Tocmiți-vă și luați pe el o sumă cât mai mare. Apoi înștiințați-l pe Antonius Primus despre hotărârea mea - râse ca pentru sine. O să fie furibund. L-am pus cu spatele la zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Le-am dat foc. A doua zi, dușmanii au devenit mai îndrăzneți. Au început să se cațăre pe ziduri, să le distrugă, să caute o cale de intrare și să forțeze porțile. Am rostogolit în capul lor bolovani... Au fost zdrobiți, distruși, mutilați... Era sânge peste tot, soldații erau dezorientați, în timp ce noi mânuiam pila cu forță și precizie... Până i-am văzut pe supraviețuitori fugind, lăsând în urma lor mormane de cadavre. Antonius se așezase pe taburetul de lângă masă și asculta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Mucianus, în Syria. Antonius își sprijini bărbia în pumn. Stătu o vreme pe gânduri, apoi spuse: Voi căuta aliați pretutindeni. În ce mă privește, azi începe războiul împotriva lui Vitellius. Vreau să organizez o alianță împotriva lui. Îl voi zdrobi. — Și Valerius? întrebă Titus încruntat. Mă cuprinde tristețea când mă gândesc la el. Cunosc arena și îl cunosc pe Valerius. Nu va supraviețui. — Asta și urmărește Vitellius... — N-ai de gând să-l salvezi? — Nu-l pot lua pe Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aibă numai el parte de onoruri. Și nu uita, Caecina e predispus la trădare. — Dar tu? Ești un cunoscător prea bun al sufletului ca să-mi pui o asemenea întrebare. Află însă că-mi va face plăcere să văd cum îi zdrobești pe Vitellius, Valens și Caecina. Când a intrat în Italia, Valens mi-a distrus viile de la Augusta Taurinorum, iar Caecina a prădat și a dat foc mai multor grajduri ale mele, aflate la nord de Cremona. Calvia Crispinilla îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în arenă, răspunse Valerius zâmbind disprețuitor. Numai că împăratul nu vrea ca noi doi să luptăm. N-ai aflat asta? — Ești fratele legatului Antonius Primus. Trebuie să ai tu vreo recomandare... Eu te-aș învinge în câteva mișcări, te-aș zdrobi... — Ce recomandare? Ești un idiot! Un mirmilon se ridică de la masă, goli cupa de vin și se apropie de ei. — Skorpius, încă n-ai aflat că Antonius Primus e legatul flavienilor și dușmanul împăratului? Nu știi că flavienii s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și triumful pe care împăratul nu încetase să-l sărbătorească, de parcă ar fi luat el însuși parte la luptă? — Am înțeles, zise cu un oftat. El, Orpheus, avea să stea în vârful colinei, ca un soldat othonian, pentru a fi zdrobit de pietrele aruncate de ballistae sau străpuns de săgețile lansate de scorpiones. Știa că Vitellius voia ca el să moară în arenă. Dacă nici un gladiator nu reușea să-l învingă, avea să moară într-o bătălie simulată. Listarius îi atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
catapulte și spre scorpiones. În clipa următoare, patru bolovani zburară prin aer, îndreptându-se spre vârful colinei. — La o parte! strigă tracul. Bolovanii căzură peste doi gladiatori, mai puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
căzură peste doi gladiatori, mai puțin rapizi decât ceilalți, care nu avură timp nici măcar să strige, fiind zdrobiți pe loc. Iarba se umplu de sânge și așchii de oase. Doi bolovani loviră palisada în spatele căreia se aflau alți doi gladiatori, zdrobind picioarele unuia dintre ei. Gladiatorul zgâria pământul cu unghiile, urlând de durere. Celălalt era deja mort. — I-am nimerit! Glasul lui Flamma răsună triumfător, în aplauzele publicului. Alergă spre scorpiones și ordonă atacul. Patru săgeți șuierară prin aer, străpungând gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a lungul coloanei soldaților săi, încurajându-i și ajutându-i. Era un exemplu pentru toți. Nimeni nu-i purta pică pentru că-și obosea atât de tare oamenii. Învinseră zăpada prin tenacitatea, voința și avântul eroic insuflat de comandantul lor și zdrobiră trupele vitelliene care încercau să le blocheze trecerea. În cele din urmă, munții rămaseră în urma lor. Pe un ger cumplit, sub un cer senin, se opriră la Carsulae. Pe imensa câmpie se ridicară imediat taberele flavienilor, ce se puteau aproviziona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se păstrau armele și luară săbii, pumnale, tridente și scuturi. Ieșiră în fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele palatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de grăunțe și muguri n-o să-l facă pe Sampath să coboare din copac, spuse fermă Kulfi și deciseră să nu dea curs tratamentului recomandat de medicul naturist. În definitiv, nu voiau să-l înfometeze pe Sampath. Și totuși, îndatoritori, zdrobeau capsule, făceau ceaiuri și, o dată, de două ori sau chiar de zece ori pe zi, numărau pastilele homeopate care arătau și miroseau promițător, dar nu aduceau nici una dintre schimbările miraculoase de apariția cărora fuseseră asigurați. În cele din urmă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
curry atârnau de crengile unui copac, la fel și laptele de bivol prins, care picura dintr-o pânză în timp ce se făcea paneer. Cu forța mușchilor ei celor noi, vânoasă și dură în ciuda aerului delicat, Kulfi felia și tranșa, măcina și zdrobea, tăia și toca în haosul de ingrediente și de vase. — Chimen, pitpalac, semințe de muștar, coajă rasă de pomelo, murmura ea în timp ce gătea. Fenicul, coriandru, mango acru, făină de palmier, licheni și pandanus. Frunze de colocasia, mere glasate, pepene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a răzbunat pe viața adevărată. Lucrurile au început să se încingă pe flanc, când pionii și-au început marșul lor triumfal. Asta trebuie să ne fi stârnit apetitul pentru carnagiu, căci bătălia decisivă, când s-a produs, a fost doar „zdrobește și înșfacă“. Pionii ăia dispăruți au insuflat viața nouă în piesele lui adormite: am urmărit tot ce se întâmpla, am înșfăcat tot ce am putut și m-am înghesuit scâncind pe propria mea linie de fund. Informațiile referitoare la pierderi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ferindu-și privirea de obiectele ciudate de pe pereți, și s-a uitat spre munte. O muscă i se așeză pe obraz. O îndepărtă. I se așeză pe celălalt obraz. O îndepărtă iarăși. A treia oară o lovi și și-o zdrobi pe față. Apoi mătură cadavrul insectei de pe el. în ciuda urâțeniei sculpturilor, în ciuda prezenței Elfridei Gribb, în ciuda lipsei oricărui simț al direcției, aici Vultur-în-Zbor se simțea în siguranță. Aerul din bordel era încărcat cu mireasma consolării. Dar adăpostul nu i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
după tati numai dacă te uitai mai urât la ea. Nu spun că am să fac orice, am zis sigură pe mine. Oricine ar fi fost, ți-a făcut sculptura praf, a punctat Hawkins, plin de tactul lui obișnuit. E zdrobită de tot. Nu știu, am răbufnit eu. E încă încuiată în bancă. Nu m-au lăsat să mă uit la ea. Am să întreb când o să fie în regulă să te duc să o vezi. Fără nici o altă obligație, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încântat că mă vede. Dar asta nu dură prea mult, și nu doar pentru că l-am pus să mă ajute să scot sculptura pe ușile din față până în spatele dubiței mele, unde, mulțumită celor care au aruncat-o și au zdrobit-o, intra perfect. Ar fi trebuit să le fiu recunoscătoare, dar nu eram deloc. Joe s-a dus să pună ceainicul la foc cât timp eu am dus camioneta mai jos, în parcare. Paznicul de acolo mă cunoștea destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
simțit cum lovitura și-a atins ținta. Pentru un moment, am crezut că nu o să pice și m-am aruncat peste el, adunându-mi toată greutatea pe care o aveam pe genunchiul lui drept, încercând să-l rup, să-l zdrobesc, având în minte o imagine a încheieturii care se frânge ca un băț, răsucind-o sub el până când piciorul i-a alunecat și l-am doborât. În ultimul moment, s-a prins de masă pentru a-și amortiza căderea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pot proteja. El nu va putea să te rănească. Am pus tot ceea ce mai aveam în acea privire și probabil că și-a dat seama că vorbesc serios. A început să meargă încet înspre mine prin bucătărie, cu picioarele care zdrobeau sticla spartă și porțelanul. —Suki! Ce faci? a exclamat Belinda. Nu poți să te duci cu ea! Suki continua să se uite la mine. Haide, Suki, i-am spus încet, calm, de parcă îmblânzeam un cal. Încă puțin. Eram sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de așteptare al unui bordel. Poate chiar și masca un bordel noua înfățișare a restaurantului. Am intrat aici, într-o sâmbătă dimineața, împreună cu Samsarul. Vândusem singurele mele lucruri mai de preț, două desene, un nud de Corneliu Medrea și compoziția „Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă“, de Ressu. Le primisem cadou de la văduva B., după ce își desfăcuse casa. Venise vechiul proprietar și fusese nevoită să se mute. În garsoniera primită nu putea lua prea multe lucruri. Mare parte le vânduse, altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alt anturaj mai înalt, mai indiferent față de ceilalți până rămâi cu sentimentul tanatic mai apropiat conceptului de stare identificat cu pierderea sublimității și îmi vâri în țeastă sentimentul că sunt mult mai puternic, când eu sunt atât de slab. Am zdrobit în dinți un cârcel dulce-acrișor de la o plantă care mă vizitează. A rămas în urmă un gust confuz, de glucide
Sf?r?ire by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83730_a_85055]
-
ea. De la primii pași făcuți în această pădure , el a întâlnit un bătân încovoiat sub povara anilor, care de cum l-a vazut i-a spus ,cu spaimă,că ținutul era cutreierat de un cal sălbatic, cu neputință de îmblânzit, care zdrobea și răsturna tot ce-i ieșea în cale. A-l ataca, a adăugat moșneagul sau chiar a-l întâlni numai, însemna să mergi la moarte sigură. La auzul acestor cuvinte, Rinaldo, departe de a se speria, simți o mare dorință
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dușman la ivelală; căci din gaura făcută prin smulgerea trunchiului a ieșit un șarpe furios, care, aruncându-se asupra lui Mandricardo, i-a încolătăcit picioarele și brațele cu o putere atât de mare încât era cât p-aci să-l zdrobească. Norocul însă a venit din nou în ajutorul tânărului, căci în strânsoare monstrul a căzut pe spate în groapă, și vrăjmașul său a fost strivit sub greutatea cavalerului Mandricardo, când și-a mai revenit , întrucâtva din buimăcială, s-a asigurat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]