14,936 matches
-
vizavi de blocul nostru, ea ieșea pe balcon ori de câte ori suna clopoțelul, ca să mă urmărească „re-creându-mă“ și, În caz de „atac la persoană“ din partea altor băieți mai corpolenți (eu eram poreclit Macaroana, fiind lung, stângaci și slab ca un țâr), vigilenta bunică Își scotea papucul și, de la etajul șase, striga pe un ton demn de strămoașa ei Hecuba: „Lăsați copilu’, nu vă atingeți de el, că arunc cu papucu’ În voi!“. Pe părinți Îi respectam și Îi iubeam, dar bunica era favorita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
țâr), vigilenta bunică Își scotea papucul și, de la etajul șase, striga pe un ton demn de strămoașa ei Hecuba: „Lăsați copilu’, nu vă atingeți de el, că arunc cu papucu’ În voi!“. Pe părinți Îi respectam și Îi iubeam, dar bunica era favorita mea. Pe ea am avut-o la inimă. Venea des la București de la Galați, unde locuia lângă patru dintre copiii ei, să-și viziteze fetele „ajunse“ În Capitală (pe mama, socotită intelectuala familiei, pe Cleo, considerată cam excentrică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de nucă. Dacă regret ceva, e doar faptul că Papago nu a refuzat acea plimbare cu birja. Dacă aș fi fost acolo, l-aș fi Împiedicat sau cel puțin l-aș fi sfătuit să-și urmeze chemarea inimii, după calapodul bunicii, căci toate sfaturile pe care mi le-a dat mie bunica Eftalia s-au dovedit juste. De câte ori o citez, Îi recunosc Înțelepciunea practică, ce m-a ajutat de-a lungul anilor să trec peste obstacole. Datorită ei mă simțeam acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a refuzat acea plimbare cu birja. Dacă aș fi fost acolo, l-aș fi Împiedicat sau cel puțin l-aș fi sfătuit să-și urmeze chemarea inimii, după calapodul bunicii, căci toate sfaturile pe care mi le-a dat mie bunica Eftalia s-au dovedit juste. De câte ori o citez, Îi recunosc Înțelepciunea practică, ce m-a ajutat de-a lungul anilor să trec peste obstacole. Datorită ei mă simțeam acasă În apartamentul nostru de trei camere, cu balcoane de jur-Împrejur. Priveam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și mai departe, spre nesfârșit: un sentiment de Încredere se năștea În mine, agitația mea febrilă era domolită doar prin simpla ei prezență, ca și cum totul, din acel moment, avea să fie așa cum trebuie. O afirmație, o susținere, o acceptare. Cu bunica Eftalia lângă mine totul era posibil. Am bănuit-o des că nu știe bine românește, căci nu am auzit-o să spună „nu“. Pe mine mă accepta fără să pună condiții. Mă accepta așa cum eram și mă Încuraja În orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
că nu știe bine românește, căci nu am auzit-o să spună „nu“. Pe mine mă accepta fără să pună condiții. Mă accepta așa cum eram și mă Încuraja În orice. Nu știu dacă putem defini ce e dragostea, dar o bunică te poate face s-o simți. Revoluționând Scrisoarea pierdută Bacalaureatul l-am luat cu greu. Rezistam să devin un automat care Învață. În schimb, și mă consider norocos pentru asta, am avut șansa să regizez În clasa a XI-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scenă cu o intensitate sfâșietoare, impresionând miile de spectatori care izbucneau În ovații nesfârșite În fiecare seară. Ea le primea mulțumind, dar rămânea cu certitudinea sinceră că nu a descoperit Încă adevărul ultim și Își continua căutarea. Îmi amintea de bunica mea, atunci când Îmi spunea „E bine, dar se poate și mai bine“. Deși niciodată nu mi-a spus un cuvânt de descurajare, Începându-și chiar și critica prin expresia magică „e bine“, bunica nu uita că, În raport cu absolutul, ne rămâne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și Își continua căutarea. Îmi amintea de bunica mea, atunci când Îmi spunea „E bine, dar se poate și mai bine“. Deși niciodată nu mi-a spus un cuvânt de descurajare, Începându-și chiar și critica prin expresia magică „e bine“, bunica nu uita că, În raport cu absolutul, ne rămâne Întotdeauna ceva de făcut. „La Mama“ ori... „La Papa“? Între proiectele de operă care se acumulau, găseam din ce În ce mai puțin momente de liniște În care să mă Întreb: „Dar asta e ce vreau de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
birja PAGEREF Toc133741152 \h 16 HYPERLINK \l " Toc133741153" Mama și complicațiile interetnice PAGEREF Toc133741153 \h 20 HYPERLINK \l " Toc133741154" Oglinda, păpușile și Toscanini PAGEREF Toc133741154 \h 21 HYPERLINK \l " Toc133741155" O atracție „irezistibilă“ PAGEREF Toc133741155 \h 25 HYPERLINK \l " Toc133741156" Bunica Eftalia PAGEREF Toc133741156 \h 26 HYPERLINK \l " Toc133741157" Revoluționând Scrisoarea pierdută PAGEREF Toc133741157 \h 28 HYPERLINK \l " Toc133741158" Actor fără merit PAGEREF Toc133741158 \h 29 HYPERLINK \l " Toc133741159" Anii formării - Institutul de Teatru PAGEREF Toc133741159 \h 30 HYPERLINK \l " Toc133741160
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
paralizat de picioare și până când i s-a administrat cloroform, se târa disperat pe suprafața lungă și lucioasă a pardoselii acoperite cu parchet, ca un cul de jatte. Apoi cineva ne-a dăruit un alt cățel, Box II, ai cărui bunici fuseseră Quina și Brom, câinii doctorului Anton Cehov. Acest ultim dachshund ne-a Însoțit În exil și, În 1930, Într-o suburbie a Pragăi (unde mama mea văduvă și-a petrecut ultimii ani de viață, trăind dintr-o mică pensie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a sluji scopului meu actual. Pe de altă parte, văd foarte limpede femeile din ramura Korff, fete frumoase, crini-trandafiri, cu pommettes Înalți, Îmbujorați, cu ochi albaștri și cu acea frumoasă pată de pe unul din obraji, ca semn distinctiv, pe care bunica, tata, trei sau patru dintre frații și surorile lui, câțiva din cei douăzeci și cinci de veri ai mei, sora mea mai mică și fiul meu Dmitri le-au moștenit În diverse stadii de intensitate, ca niște copii mai mult sau mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
conții Asinari di San Marzano, se stinsese). Două baronese von Korff au rămas În analele poliției pariziene. Una dintre ele, născută Anna-Christina Stegelman, fiica unui bancher suedez, era văduva baronului Fromhold Christian von Korff, colonel În armata rusă, străunchi al bunicii mele. Anna-Christina era totodată verișoara sau iubita sau amândouă la un loc, a unui alt militar celebru conte Axel von Fersen; ea a fost aceea care, În 1791, la Paris, și-a Împrumutat pașaportul și caleașca de călătorie comandă specială
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca trei inele legate Între ele Într-un lanț de cincisprezece kilometri care taie de la vest la est șoseaua spre Luga, moșia Vira a mamei aflându-se la mijloc, cea a fratelui ei, moșia Rojestveno‚ În dreapta, și moșia Batovo, a bunicii, În stânga, verigile fiind podurile peste râul Oredej, care, având un curs șerpuit și Întortocheat cu multe cotituri, scălda moșia Vira pe ambele părți. Două alte moșii, situate mult mai departe În aceeași regiune, erau legate de Batovo: moșia Drujnoselie a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spânzurătoare sau să priveze Rusia de Evghenii Oneghin; dar n-a ales-o pe nici una. La două decenii după execuția lui RÎleev pe bastionul fortăreței Petru și Pavel, În 1826, moșia Batovo a fost cumpărată de la statul rus de mama bunicii mele paterne, Nina Aleksandrovna Șișkov, ulterior baroneasă von Korff, de la care a cumpărat-o bunicul, prin 1855. Două generații de Nabokovi crescuți cu preceptori și guvernante cunoșteau o anumită potecă din pădurile de dincolo de Batovo sub numele de „Le Chemin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
s-a ivit pieziș, cu un zâmbet nătâng pe față, Hristofor, un valet cu nasul vânăt și o broboadă de lână pe cap, ținând În mână un uriaș coș de picnic burdușit cu merinde și sticle cu vin, pe care bunica mea lipsită de tact (care petrecea iarna la Batovo) socotise necesar să ni-l trimită, În caz că tratația Învățătorului s-ar fi dovedit insuficientă. Înainte ca gazda noastră să apuce să se simtă jignită, tata a expediat Înapoi coșnița cu merinde
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
probabil că a nedumerit-o pe bătrâna doamnă bine intenționată, așa cum o nedumereau majoritatea gesturilor lui. Înveșmântată Într-un halat de mătase ce-i flutura În jur și purtând mănuși ajurate, mai degrabă obiect de epocă, decât o persoană vie, bunica și-a petrecut aproape toată viața pe o canapea, făcându-și vânt cu un evantai din fildeș. Avea Întotdeauna lângă ea o cutie cu boules de gomme sau un pahar cu lapte de migdale, precum și o oglinjoară de mână, căci
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Evdokim: Nabokov, Filat: Nabokov, Gilberte născută Barbanson: Nabokov, Ivan Aleksandrovici: Nabokov, Kiril Vladimirovici (fratele autorului): , passim. Nabokov, Konstantin Dmitrievici: Nabokov, Lidia Eduardova născută Flaz-Fein, În a doua căsătorie Peyker: Nabokov, Luka (patronimic necunoscut): Nabokov, Maria Ferdinandovna născută baroneasă von Korff (bunica paternă a autorului: Nabokov, Marie născută Redlich: Nabokov, Nadejda Dmitrievna vezi Vonliarliarski. Nabokov, Natalia Dmitrievna vezi Peterson: Nabokov, Nicolai Aleksandrovici: Nabokov, Nicolai Dmitrievici: Nabokov, Nina Dmitrievna vezi Kolomeițev. Nabokov, Olga, Vladimirovna vezi Petkevici. Nabokov, Serghei Sergheevici: Nabokov, Serghei Vladimirovici (fratele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lung, când la Ștefan, când la Voichița. Păi, iaca, iaca... Ștefan Vodă, după tată, îi moldovan Mușatin; după mamă-i muntean Basarab, strănepot de-al lui Mircea Basarab. Domnița Voichița îi munteancă, după străbunicul Mircea Basarab, și, moldovancă Mușatină, după bunica sa Elencuța, mezina bunicului meu, Alexandru cel Bun... De fapt, și Mușatinii, Basarabii avem aceeași rădăcină, ne tragem obârșia din cnejii transilvăneni ai Maramureșului. Suntem, cum s-ar zice, corcituri de moldo-munteano-transilvăneni. Sinteză a neamului românesc, cum s-ar zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea mea... Știu de la maica... știu un descântec pe care îl știe de la bunica, care îl știe de la străbunica, ce-l descânta pe Mircea Basarab Vodă Bătrânul, când pornea în bătălie... Își sărută pulpa degetului mare și cu el îi face un benghi, în semn de cruce, pe frunte, pe obraji, pe bărbie, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pomeșcic” i-ar mai fi trebuit... A murit la 70 și ceva de ani, tot în prima zi de Crăciun, ca mama. Numai ea și unchiul Vanea (decedat la 62 de ani) n-au apucat să fie octogenari. Mama lor, bunica mea maternă, moartă în 1913, la 40 de ani, le-a dat aproape tuturor dublul vârstei la care ea a murit, o bogată moștenire de ani și decenii. Unchiul Iașa, soțul ucrainean al lui tanti Manea, era un om bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în cazul său, suferința preferase să se exprime nu prin gesturi și vorbe, prin tăceri și lacrimi, ci doar printr-o culoare. De o anumită indiferență l-am bănuit și pe cumnatul meu, fratele Doinei, când a murit (în 1975) bunica lor paternă, „mamaie” (bunica maternă, „mămăică”, murise în 1970). Bănuială la care am renunțat, rușinat, când, peste niște ani, intrând intempestiv în camera cea mare a casei de la Snagov (ne petreceam cu toții vacanța acolo) l-am surprins, fără să vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
preferase să se exprime nu prin gesturi și vorbe, prin tăceri și lacrimi, ci doar printr-o culoare. De o anumită indiferență l-am bănuit și pe cumnatul meu, fratele Doinei, când a murit (în 1975) bunica lor paternă, „mamaie” (bunica maternă, „mămăică”, murise în 1970). Bănuială la care am renunțat, rușinat, când, peste niște ani, intrând intempestiv în camera cea mare a casei de la Snagov (ne petreceam cu toții vacanța acolo) l-am surprins, fără să vreau, pregătindu-se să fotografieze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mămăică”, murise în 1970). Bănuială la care am renunțat, rușinat, când, peste niște ani, intrând intempestiv în camera cea mare a casei de la Snagov (ne petreceam cu toții vacanța acolo) l-am surprins, fără să vreau, pregătindu-se să fotografieze fotografia bunicii, aflată din vremuri imemoriale pe perete, între pat și sobă. Marius avea pe atunci un aparat adus din Extremul Orient (unde, lucrând în cadrul Ministerului Comerțului Exterior, călătorea des, în Singapore mai ales), faimosul Polaroid cu care ne-a făcut tuturor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de gând să execute o fotografie după o fotografie, ci doar se jucase puțin cu această intenție. Sunt convins că dacă n-aș fi intrat atunci, ar fi realizat-o, dând curs unui impuls obscur de a multiplica imaginea chipului bunicii dispărute (13 august 1990). * Spre sfârșitul anilor ’50, când a izbucnit scandalul cu Doctor Jivago (romanul, nepublicabil nici atunci, nici multă vreme după aceea în U.R.S.S., unde a apărut de abia în anii politicii de glasnost inaugurată de Mihail
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mă mai sperie, ca la început, când am descoperit-o pentru prima oară, deși se afla de mult acolo. Dimpotrivă. Sunt singur și împreună. Cu părinții - care se află în camera lor, alături, dincolo de ușa închisă, cu Doina - dusă la bunica, la Snagov, unde puteam fi sigur că era în deplină siguranță (seara vorbisem, de altfel, cu ea la telefon), parcă mai aproape de mine în absența ei, cu muzica - simfonia ce se transmitea la acea oră târzie de noapte și își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]