13,065 matches
-
Societății Române de Haiku. Redactează și editează revista de poezie haiku „Orion” (din 1994), fondează Școala de poezie tanka și renga de la Slobozia (1995) și revista „Micul Orion”; i se decernează Premiul de Onoare la „New Haiku Contest” (Tokio, 1994). Debutează editorial cu tripticul dramatic Întemeietorii (1980), ale cărui personaje, Deceneu, Burebista, Decebal, sunt animate de ideea (uneori accentuată tezist) unificării neamurilor tracice. Cu o soluție scenică destul de ingenioasă, prima piesă a tripticului proiectează scene din tinerețea lui Burebista, care, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286318_a_287647]
-
Emil Racoviță”), urmează cursurile Facultății de Filologie, secția română, a Universității din Cluj (1957-1963). Va lucra, mai întâi, ca asistent la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, va fi și cercetător în cadrul Centrului de Cercetări al Academiei, din același oraș. Debutează în 1961, în „Luceafărul”, colaborând la numeroase publicații din țară („România literară”, „Steaua”, „Echinox”, „Familia”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a.), dar și din Ungaria, Polonia, Iugoslavia etc. În 1971 devine, alături de Romulus Guga, Mihai Sin ș.a., redactor-fondator al revistei „Vatra”. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
1957 ofițer. Stabilit la Constanța, se implică în activități culturale la nivel local: între 1959 și 1967 lucrează la Casa Regională a Creației Populare, o perioadă este și secretar al cenaclului Ovidius, inițiază și conduce studioul experimental Teatrul de Duminică. Debutează în 1941, ca elev de liceu, la „Mugurul”. Colaborează la „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Steaua”, „România literară”, „Viața militară”, „Dobrogea nouă” ș.a. Prima lui carte e, în spiritul epocii, o scriere între reportaj și monografie, realizată în colaborare, Constanța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
și tot aici a fost membru fondator al Societății literare „Costache Negri”. În 1966 devine redactor la Editura Tineretului, în 1968 la Editura pentru Literatură, iar din 1970 la Editura Eminescu, unde după 1989 este redactor-șef și director. A debutat în 1951, cu versuri, la pagina literară a ziarului „Viața nouă” din Galați, colaborând mai târziu cu poezie, critică și eseuri la „Pagini dunărene”, „Tânărul scriitor”, „Viața studențească”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Ateneu”, „Ramuri”, „Porto-Franco”, „Ziarul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
la „Luceafărul”, de unde va fi îndepărtat în ultimii ani dinainte de 1989, ca disident. După 1989 a fost președinte al Televiziunii Române. Reprezentant al României la ONU, e numit în 1992 ambasador al României la Washington, unde s-a și stabilit definitiv. Debutează cu intervenții critice în „Steaua” (1962), iar în „Viața românească” publică proză începând din 1965. Povestirilor din prima lui carte, După-amiază neliniștită (1967), li se adaugă romanele Singuri (1968), Scarabeul sacru (1970) și Marile iubiri (1977), toate mult discutate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
apariția complicațiilor cronice, incidența variind între 10-50% din cazuri (12), putând fi întâlnit atât în diabetul zaharat tip 1 cât și în diabetul zaharat tip 2 în funcție de criteriul de diagnostic adoptat. S-a observat că inabilitatea de extensie a mâinii debutează la nivelul auricularului, evoluția fiind radială, prin afectarea articulațiilor interfalangiene și metacarpofalangiene (5). Modificarea este inițial nedureroasă, nefiind percepută ca atare de pacient. Manifestările clinice includ: senzația de înțepenire a mâinii, pierderea dexterității pentru mișcările fine și senzație de slăbire
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Olivia Georgescu, Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/92251_a_92746]
-
și în hidropizia fetusului). Principalele procese fiziologice care au loc în această perioadă sunt: involuția uterină, eliminarea loșiilor, resorbția infiltratelor de la nivelul bazinului moale și căilor genitale, procese de regenerare și epitelizare la nivelul uterului , reluarea activității ovariene postpartum. Puerperium debutează cu eliminarea placentei. În derularea proceselor de eliminare a placentei (anexe fetale) pot fi luate în considerație următoarele etape : A. Înainte de parturiție Studiile au arătat că mecanismul de desprindere a placentei este deja histologic vizibil în ultimele luni de gestație
Fiziologia şi fiziopatologia parturiţiei şi perioadei puerperale la vaci by Elena Ruginosu () [Corola-publishinghouse/Science/1300_a_1945]
-
1974-1981) și (din 1984) redactor corespondent pentru Vârșeț al Postului de Radio Novi Sad. Colaborează la numeroase reviste literare din România și din Iugoslavia. A primit Premiul Festivalului iugoslav de poezie (Titograd, 1980), al Societății Scriitorilor din Voivodina (1995) ș.a. Debutează precoce, cu poezii în ziarul „Libertatea” (1968), și editorial, cu volumul Menire în doi (1970). Așezându-se pe direcția avangardei românești receptate prin grila propriei sensibilități, C. nu refuză nici dialogul fertil cu mari poeți contemporani (Vasko Popa, Nichita Stănescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
absolvit Liceul „Petru Groza” în 1961 și Facultatea de Limba și Literatura Română din București în 1966, fiind colegă de promoție cu Nicolae Baltag, Maria-Luiza Cristescu, Dana Dumitriu, Mircea Iorgulescu, Laurențiu Ulici. Din 1966 lucrează ca redactor la Radiodifuziunea Română. Debutează în 1960, în „Scânteia tineretului”, cu poezii. Debutul în volum are loc în 1969, cu Iliada, din nou. Colaborează la „Viața studențească”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Terra” (rubrică permanentă: „Arhipelagul București”), „Ecart”. A fost distinsă cu Premiul pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
al organizației județene Cluj și membru în conducerea națională a Partidului Democrației Sociale din România. Prefect de Cluj din 1990, demisionează în august 1996 și funcționează, câteva luni, ca ministru al Culturii. În 2000 va fi ales senator de Cluj. Debutează cu o schiță la „Amfiteatru” în 1969. Mai scrie în „Luceafărul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Utunk”, „Korunk”, „România literară”, „Vatra”, „Viitorul social”, „Studia Universitatis «Babeș-Bolyai»” ș.a.; în 1990 a fost director al săptămânalului clujean „Azi”, iar între 1990 și 1992 a făcut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290702_a_292031]
-
Craiova, fiind aici și director (1974-1985), este redactor la Editura Scrisul Românesc, unde în 1991 va deveni redactor-șef, este cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor” și cadru didactic la Facultatea de Filologie-Istorie a Universității din Craiova. Debutează la „Ramuri”, în 1970, publicând o scrisoare inedită a lui Al. Macedonski. Colaborează și la „România literară”, „Luceafărul”, „Analele Universității din Craiova”, „Mitropolia Olteniei”, „Cronica”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „Meridian”, „Literatorul”, „Caiete critice”, „Lamura” ș.a. A mai semnat N. Tudor, N. Theodor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288397_a_289726]
-
frecventează apoi Liceul „Iulia Hasdeu” (absolvit în 1953) și Facultatea de Filologie (cu licența în 1959). Între timp va absolvi și Școala de Literatură „M. Eminescu” (1955), fiind concomitent redactor la Studioul Cinematografic „Al. Sahia” și reporter la săptămânalul „Albina”. Debutează cu versuri la „Tânărul scriitor”, în 1953. Publică în „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Scrisul bănățean”, „Viața românească” ș.a., precum și în reviste din străinătate (Grecia, Italia, Japonia, Iugoslavia, Noua Zeelandă, SUA, Ucraina, Ungaria). Prima ei carte e o culegere bilingvă, Entre nous
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
Editura Meridiane, redactor la Editura Academiei și la Editura Enciclopedică Română, bibliotecar la Biblioteca Centrală de Stat, redactor la Uniunea Artiștilor Plastici, între 1977 și 1983 a devenit cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A colaborat la „Luceafărul”, unde debutează cu versuri în 1972, la „România literară”, „Steaua”, „Tomis” ș.a. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979, 1984), Premiul Uniunii Scriitorilor (1983, 1992) și Ordinul Al Merito por Servicios Distinguidos în grad de comandor (1987, Republica Peru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
și „România literară” (1987-1989), devine redactor la „România literară” (1989-2001), redactor-șef adjunct la „Cotidianul” (1991, 1995-1996), redactor-șef la „Zig-zag” (1993-1995) și la revista „Avantaje” (1996-1998), comentator politic, șef al Biroului din București al postului de radio Europa Liberă. Debutează la „Tribuna” în 1981. Mai scrie la „Ateneu”, „Luceafărul”, „Tomis”, „Tribuna” ș.a. Povestirile Casa și Tapetul îi sunt tipărite în volumul colectiv Desant ’83, iar prima carte, volumul de proză scurtă Maestrul de lumini, îi apare în 1985, fiind distinsă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
și literatură” și „Buletinul Societății de Științe Filologice”. În 1968 își ia doctoratul în filologie cu teza Sămănătorismul (Geneză, ideologie, reprezentanți). Colaborează, în afara publicațiilor pe care le conduce, la „Ateneu”, „Argeș”, „Convorbiri literare”, „Limba română”, „România literară”, „Tribuna învățământului” ș.a. Debutează cu volumul De la tiparnița lui Macarie la Combinatul Poligrafic (1959), un scurt istoric al tipografiilor din România. După o serie de studii dedicate clasicilor literaturii române, figurilor reprezentative ale culturii naționale și curentelor importante de idei, H. începe să cerceteze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287410_a_288739]
-
de Arte Plastice „N. Grigorescu”, secția istoria și teoria artei (1970). Între 1973 și 1975 face studii de specializare la Pisa, în Italia, unde își dă doctoratul în istoria artelor (1975), obținând și doctoratul în filologie la București, în 1981. Debutează cu versuri în „Luceafărul”, în 1963; debutul editorial îl constituie volumul Exodul (1967). A fost redactor la „Scânteia” (1967-1968), „Luceafărul” (1968-1969), „Scânteia tineretului” (1969-1970), „Amfiteatru” (1971-1973, 1975-1982), „Viața studențească” (1975-1982). A publicat articole și cronici de artă nu numai în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
balerină, și al lui Radu Rădulescu, funcționar. Urmează la București cursurile primare (la „Sf. Iosif”) și secundare (Liceul „Sf. Sava”), apoi Facultatea de Litere și Filosofie, al cărei licențiat devine în 1936. Talent precoce și fire activă, încă elev fiind debutează în 1927 la „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»”. În 1931 (martie-decembrie) editează „XY. Literatură și artă”, „revistă a noii generații”, la care scriu, între alții, Eugen Ionescu, Emil Botta, Andrei Tudor, Octav Șuluțiu. Împreună cu Miron Suru, scoate în 1933-1934
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
de Anton Holban (un fragment din romanul Ioana), Tudor Teodorescu-Braniște, Traian Mateescu ș.a., eseurile de C. Noica și Vlaicu Bârna, iar critica literară de Octav Șuluțiu. În aceiași ani plănuiește și o antologie a poeților tineri, care nu e finalizată. Debutează editorial în 1934, cu o carte de proze scurte, Dragostea noastră cea de toate zilele, distinsă cu Premiul Societății Scriitorilor Români. Colaborează cu articole de atitudine civică, dar și cu proză, eseuri, cronici și caricaturi la „Cronica”, „Ulise”, „Facla”, „România
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
ei literare, cât și de cele politice. Întemeiază, împreună cu D. C. Ollănescu-Ascanio, o nouă societate - Amicii literaturii și artei române - și editează, din noiembrie 1896, revista „Literatură și artă română”, al cărei director a fost până la încetarea publicației, în 1910. Debutează cu versuri în „Jurnalu pentru toți” (1879), revistă scoasă la Iași de Emanoil Arghiropol. Diverse articole și încercări critice i-au apărut în „Convorbiri literare”, „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, „Ateneul român”, „Vieața nouă”, „Viața socială”. Cronicile și recenziile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
și artiștii pe care îi cunoscuse. Ambiția lui P. era de a fi socotit un îndrumător al literaturii române de la sfârșitul secolului al XIX-lea, căreia intenționa să îi dea, după propria-i expresie, o „nouă orientare”. În critică a debutat în 1887, în paginile „Convorbirilor literare”, cu un articol foarte drastic la adresa lui B. Delavrancea, iscălit cu pseudonimul, ce îi va deveni obișnuit, A. Costin. Părea un adept convins al ideilor maioresciene despre literatură, motiv pentru care Iacob Negruzzi i-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
București și Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-italiană, absolvind-o în 1971. Lucrează între 1971 și 1993 la Uniunea Scriitorilor, apoi, până în 1995, la publicațiile pentru străinătate, după care este redactor la Societatea Română de Radio. A debutat (prezentată de Geo Dumitrescu) cu opt poezii în „Contemporanul” în 1966, iar în volum, cu Furăm trandafiri, apărut în 1967. Are o bogată activitate publicistică, colaborând la „Contemporanul”, „Secolul 20”, „Convorbiri literare”, „Tribuna” ș.a. cu versuri, proză, traduceri, comentarii, sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
poate vedea, arta afișului și modernitatea întrețin o relație cordială, iar feroneriile Art Nouveau care decorează intrarea în metroul parizian la 1900 revendică acest nou contract social și deopotrivă estetic. Un exemplu "românesc" este Pal (Jean de Paleologue) care a debutat cu proiecte de toaletă și noutăți în lumea modei în speranța de a deveni un Chéret, Grasset, un Aubrey Beardsley, un Rhead român. Jean Paleologu se născuse în 1860 la București și se mutase în Franța, la Paris, în 1893
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și una postsimbolistă, pentru care reprezentativă rămâne seria himerelor, unde simbolismul paciurian este împins către modernitate. Însă Paciurea nu reprezintă un caz excepțional în cultura română. Încă și mai surprinzătoare în literatură este evoluția unui poet precum George Bacovia, care debutează în perioada Primului Război Mondial în 1916, cu volumul simbolist Plumb și marchează printr-o lungă continuitate interbelică un tardosimbolism care tinde către o metamorfoză abia după cel de-al Doilea Război Mondial, cu volumul Stanțe burgheze (1946). De altfel, o bună
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care corelează atitudinea dandy a pictorului, adoptată la începutul carierei sale, cu maniera Art Nouveau, pe baza unui acord perfect între un anumit stil de viață și operă, ca un tur de roluri între eul social și eul profund. Luchian debutează sub semnul arcadicului idealizant al bucolicelor lui Nicolae Grigorescu, iar în viața personală se înscrie în cercul mondenităților, adoptând o atitudine fashionable, pe care i-o permitea averea dobândită prin moștenire, lansându-se în bătăi cu flori la Șosea, curse
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
menite să legitimeze orice mișcare în artele plastice. Secesiunea constituie, în parte, un rezultat al neînțelegerii între cercul de artiști mai vârstnici, care exercitau un control sever asupra prezenței publice a unui artist, și tinerii artiști cu vederi novatoare. Secesiunea debutează astfel ca un conflict între generații, conflict care relevă, de fapt, emergența unei noi generații, dar și eliberarea artei de sub canonul academic. Alegerea unui birocrat, Eugen Felix, la președinția Academiei de arte frumoase, în noiembrie 1896, acutizează diferențele, mai ales
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]