13,698 matches
-
umărul când plecase de acasă sau să îl fi văzut printre cei care mergeau în sensuri opuse pe strada pavată ce se întindea sub privirea ei. Sălășuind în ea o dorință arzătoare, superioară, se întoarse brusc și atinse cu buzele obrazul fin al Victoriei. O strânse la piept cu o dragoste mai mult decât ar fi fost permis încât copila exlamă: - Lasă-mă, dă-mi pace! Mamă! Te rog! Gândurile i se învălmășeau amestecându-se ca un lichid în care pui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era deloc politicos! Se purtase urât cu ea, caraghios... Toate amintirile cu el îi bâzâiau prin creier aidoma unei insecte. Fața ei albă ca o floare acum arăta verzuie. Pe măsură ce noaptea se afunda tot mai mult, lacrimile ei sclipeau pe obraji. Se gândi din nou la el. „De ce tocmai astă seară?“ Nu venise să mă întrebe de Victoria, să discutăm, să spunem lucrurilor pe nume, să vorbim despre un divorț, dacă asta își dorește. De ce m-a lăsat singură într-un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
veselă. - Ce frumos este aici! exclamă Carmen contemplând fundalul globului auriu. Mă simt mai în siguranță aici decât acolo unde am stat. Tonul cu care îi vorbi Alin îi redase putere și încrederea în ea, iar sângele îi năvăli în obraji. Acum nu mai avea importanță dacă se mărea distanța dintre ea și Niky. Își mușcă buzele și îi venea să strige: „Mi-ai facut+o tu, am să ți-o fac și eu!” Alin îi adresă cuvinte de încurajare, sfătuind
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îi arătase mult respect și o dragoste pe măsură, risipind chiar foarte mulți bani cu ea pentru a o face fericită. Era foarte mândră de el și chiar era îndrăgostită. Îl luă de după umăr, îl trase puțin spre ea până ce obrajii lor se atinseră, se sărutară și rămaseră îmbrățișați iubindu-se așa cum fac toți îndrăgostiți. - Îmi doream așa de mult să dai frâu liber sentimentelor tale! Așa cum mă așteptam. Chiar și fără hainele tale impecabile pe care le porți ai un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
explică cum stau treburile și îi preciză că va avea un băiat. Ecografia îi confirmă cele spuse de Carlina. Toți se bucuraseră, mai puțin Victoria pe care nu o pregătise nimeni că va avea un frățior. Norii roșiatici își arătau obrajii trandafirii iar după calendar era aproape toamnă. Câteva raze slabe ale soarelui se filtrau printre acești nori iar ciripitul păsărilor transmitea o senzație plăcută, o chemare către viață. Nicky era convins că dacă i-ar explica Victoriei cum stau lucrurile
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
timpul să mă gîndesc la căsătorie. Și, dacă e s-o fac, ce altă tovarășă mai bună decît Livia pot găsi?! Ești îngîndurat, iubitule. Mai vrei o felie de pîine cu unt? mă întreabă Livia, întinzînd mîna să-mi atingă obrazul. Nu, mulțumesc! Ești tare drăguță, dar mi-ajunge. Livia rîde, în timp ce cu piciorul, pe sub masă, caută piciorul meu, să mă calce. Parcă văd că azi întîrzii... Îi prind mîna în care ține cuțitul și-o strîng încet, cu dragoste: Pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trebui să găsesc o soluție, o ieșire din impas. O amînare de cîteva zile ar însemna mult, foarte mult, pentru mine. Nu, sub nici o formă, n-o pot invita pe Livia, acum, la mine acasă! Mă ridic, o sărut pe obraz, apoi ies pe hol, îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn șăgalnic, de dragoste, cu ochii îmbătați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fi simțit eu făcînd un pas greșit?... Nu uita că și eu, ca și Demonul lui Lermontov, "în dragoste precum și-n ură,/ Eu sînt statornică, nu-nșel"... Tac și înghit în sec, simțind cum tot sîngele mi se urcă în obraji. Îmi aranjez fularul la gît, schimb mănușile dintr-o mînă în alta, aștept să-mi recapăt cumpătul, apoi șoptesc: Bine, Tamara, bine... Observ cum ochii ei senini se aprind, apoi strălucirea lor dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmbrățișat lung, cu patimă, plini de dorință. Știi, a surîs stînjenită Tamara, retrăgîndu-se puțin, poate că nu trebuia să vin azi... Cum să-ți spun... Crede-mă că vreau și eu, dar... Bine, Tamara, am înțeles, i-am spus, alintîndu-i obrazul lipit pe pernă. Am să mai vin, Mihai, mi-a spus ea, ghemuindu-se lîngă mine. Îți promit c-am să mai vin!... Dar n-a mai venit. Nici eu n-am insistat. În viața mea simplă, ea, Tamara, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru vilă, gata prelucrată. Ai grijă, Ioane, fac eu un gest brusc cu degetul spre el, lumea deja a început să vorbească și să fie intrigată. Aici, pe plan local, "mînă pe mînă se spală", dar "mîinile" astea uită că obrazul rămîne murdar și se vede. Din cîte mi-ai spus tu, așa onest cum încerci să fii, te înfrupți mereu din roadele poziției lui cumnată-tu. Cînd va începe viscolul, el va fi scuturat, iar ție s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spuse acum, dar eu, în secție, doresc o atmosferă de lucru sănătoasă. Ies din clădire alături de Don Șef și ne continuăm drumul. Trag cu coada ochiului și-l observ cum fierbe de furie: tot sîngele i s-a ridicat în obraji, iar privirea lui e încruntată. Licheaua dracului! exclamă șeful. Eu l-am făcut maistru și-acum îmi pare rău. Pînă unde pot merge unii!... Zău, eu credeam că-i glumă chestia cu țigările și v-am spus-o, în birou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Iau formularele, zic un "sărut mîinile" și ies, nu înainte de a-mi încrucișa privirea cu cea a doamnei Teona, pe care am simțit-o tot timpul asupra mea. Cred că m-am emoționat ca un puști, ridicîndu-mi-se tot sîngele în obraji și urechi. La întoarcere, cînd voi aduce formularele, voi avea grijă să-mi fac curaj de pe sală, să o pot privi lung, măsurînd-o de cîteva ori, insistînd cu privirea îndeosebi asupra genunchilor și șoldurilor, s-o văd eu atunci dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe după colțul clădirii administrative. Sus, în secretariat, mă apucă iar furia: inginerul-șef s-a dus acasă, că după-amiază trebuie să plece la București, iar de acolo, mai departe, în străinătate. Să las actele baltă nu pot, e în joc obrazul meu față de muncitorii de la filamente. Iar de semnat în locul inginerului-șef al Zonei Intîi mai poate semna doar inginera-șefă a întregului combinat, Brîndușa Roman. Asta, într-un fel, mă bucură. Brîndușa, încă, e o prezență feminină deosebită, care poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Pentru că vă fac concurență. Cîteva secunde, vreo cinci-șase, fața doamnei Teona rămîne în aceeași expresie de așteptare, apoi, brusc, colțul stîng al gurii se deformează într-un zîmbet discret, iar ochii clipesc de cîteva ori, scînteind. Ridic bricheta la înălțimea obrazului ei. Doamna Teona duce țigara la gură. Eu aprind bricheta și o apropii de capătul țigării. Ea trage de cîteva ori din țigară, aruncă fumul într-o parte, rămîne cu țigara între degete și, fără să mă slăbească din privire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în care am fost învăluit cînd i-am prins mîna ridicată, ezitînd în aer, a însemnat sinceritatea iubirii, sau ipocrizia care îmbracă cinismul... Dar oare nu-i mai plăcut să păstrezi în suflet farmecul unei întrebări decît să simți pe obraz palma minciunii?! Căci nu de riscul în sine mă tem eu acum, ci de faptul că aș putea pierde amăgirea întrebării. Sînt ca soldatul de pe front, care a primit o scrisoare de la soție: e fericit, dar nu o deschide de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
i se umplu de freamăt pe toată întinderea lor albastră, buzele îi tremură, iar mîna i se retrage dintr-a mea, ca apoi, brusc, ambele palme să-mi cuprindă gîtul în timp ce ea se ridică pe vîrful picioarelor și-și lipește obrazul de-al meu, exclamînd: Doamne!... Ce greu au trecut atîtea luni!... Își dezlipește obrazul de obrazul meu și-și retrage capul, atît cît să mă poată privi în ochi, continuînd să-mi țină gîtul cuprins între palme. Acum, Mihai, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîna i se retrage dintr-a mea, ca apoi, brusc, ambele palme să-mi cuprindă gîtul în timp ce ea se ridică pe vîrful picioarelor și-și lipește obrazul de-al meu, exclamînd: Doamne!... Ce greu au trecut atîtea luni!... Își dezlipește obrazul de obrazul meu și-și retrage capul, atît cît să mă poată privi în ochi, continuînd să-mi țină gîtul cuprins între palme. Acum, Mihai, îmi șoptește, și vorbele ei vin parcă din imensitatea albastră a privirii, acum chiar că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se retrage dintr-a mea, ca apoi, brusc, ambele palme să-mi cuprindă gîtul în timp ce ea se ridică pe vîrful picioarelor și-și lipește obrazul de-al meu, exclamînd: Doamne!... Ce greu au trecut atîtea luni!... Își dezlipește obrazul de obrazul meu și-și retrage capul, atît cît să mă poată privi în ochi, continuînd să-mi țină gîtul cuprins între palme. Acum, Mihai, îmi șoptește, și vorbele ei vin parcă din imensitatea albastră a privirii, acum chiar că invidiez tabloul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
palme. Acum, Mihai, îmi șoptește, și vorbele ei vin parcă din imensitatea albastră a privirii, acum chiar că invidiez tabloul... Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-a învăluit. E un întreg abis în privirea ei!... Mă plec să o sărut, dar ea clatină din cap tremurînd: Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
credeai că n-o să-mi spună? Proastă părere mai aveți voi, bărbații, despre noi, femeile. Ce pretenții mai putem avea de la alții, cînd tineri cu studii superioare absolvenți ai Universității! se poartă astfel?!... Îmi aud tîmplele zvîcnind puternic, îmi simt obrajii cum îmi ard și nu-mi doresc decît să ies din acest birou, să fug cît mai departe. Altfel, dacă mai întîrzii o clipă, voi crăpa de rușine. Mă trezesc pe scara de serviciu, așezat pe treptele de beton, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cum îmi ard și nu-mi doresc decît să ies din acest birou, să fug cît mai departe. Altfel, dacă mai întîrzii o clipă, voi crăpa de rușine. Mă trezesc pe scara de serviciu, așezat pe treptele de beton, cu obrazul între palme, fierbinte încă, un obraz de om pălmuit, palme adunate în timp și date acum, toate deodată, să-mi fie spre învățătură. Nu-mi dau seama cum am ieșit din biroul președintei: probabil că, pur și simplu, m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doresc decît să ies din acest birou, să fug cît mai departe. Altfel, dacă mai întîrzii o clipă, voi crăpa de rușine. Mă trezesc pe scara de serviciu, așezat pe treptele de beton, cu obrazul între palme, fierbinte încă, un obraz de om pălmuit, palme adunate în timp și date acum, toate deodată, să-mi fie spre învățătură. Nu-mi dau seama cum am ieșit din biroul președintei: probabil că, pur și simplu, m-am întors și am ieșit, grăbindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de rachiu, iar muncitorii plăteau ce furai tu?... Adu-ți aminte... Don Șef apasă cu putere clapa de închidere a interfonului, roșu de furie: Porcul dracului! Manevrează cum vrea el locuințele în combinatul ăsta. Se oprește, își trece palmele peste obraji, apoi își aprinde o țigară. Și credeți că n-o să pice? o fac eu pe optimistul. Nu pică, dom' Vlădeanu. Îi are la mînă pe mult prea mulți. Combinatul ăsta a avut cele mai mari investiții din județ și, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru că iar a început artroza să mă supere și încep să mă spăl îndelung pe mîini, privindu-mă din cînd în cînd în oglindă, rușinîndu-mă de mine însumi, rușinîndu-mă de rușinea mea în fața acelui funcționar care m-a lovit în obraz cu "tocmai dumneavoastră!..." Sînt sigur că gestul meu, intenția mea de-a da mită se va afla, poate că se va afla și la combinat, numai bine să vină în sprijinul acuzațiilor ce mi le-a adus inginera-șefă. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mă prindă pe picior greșit și să-mi dea din nou starea aceea de prăbușire. Ochii secretarei înfruntă pentru o clipă ochii mei, apoi se apleacă spre dosarul pe care mîinile ei, nervoase, încep să-l aranjeze mai bine, în timp ce obrazul i se înroșește puternic. Știți..., strînge din umeri, tovarășul Amariei ar vrea să vă primească, dar e foarte prins cu niște telefoane interurbane... Curios! pufnesc eu în rîs. Prin deschizătura ușii am văzut toate telefoanele la locul lor, pe măsuța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]