14,154 matches
-
asigură o precizie totală armei. footnote> nou-nouț, măi... cum n-ai mai văzut!“, zise moșierul cu mândrie, netezindu-și toiagul cu palma tremurându-i... „...Sărmanu‟ di el, sărmănelul“, își zise compătimitor, cu inima frântă, fostul hăitaș. Și lacrimile îi scăldau obrajii, fără să plângă, uitându-se furiș, cu o jale fără margini, la ruina de om din fața lui, altădată bărbat falnic și vânător strașnic, cum rar a mai văzut. ... Fanachi, țăran înțelept și isteț, îi făcea pe plac boierului, deși, de când
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
decât toate celelalte, înțelegi tu mai Fanachi ci spun?! Și fără să aștepte răspunsul, continuă... I-o căzut dragă fata pădurarului Anton, Anuca, șî asta, măi l-o prăpădit!... Se opri o clipă din povestit și își șterse lacrimile de pe obraji, cu dosul palmelor. Fostul hăitaș dădea din cap ca un cocostârc care bea apă, fără să priceapă ceva, spunând: - Atâta cât mă duci mintea, Cucoani Griguță! Atâta pricep! - Și, doar, sâmța el însuși pe cei doi dușmani dintr-însul; lucidul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
murmură ca pentru sine... Iubesc viața măi Fanachi, iubesc sfântul pământ fălcian, răzășăsc, din care mă trag... din care o răsărit atâția, atâția mari patrioți... șî nu pot să nu-i pomenesc măcar pe câțiva din ei... și-și șterse obrajii cu dosul palmelor. Îmi povestea tata, măi Fanachi... când mă făcusem mai mărișor: „-Vezi portretele Regelui și Reginei țării noastre, pe atunci erau numai prinți... le-am luat când a venit în casa noastră, la Fălciu, Conu‟ Mihalache<footnote Kogalniceanu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
au priceput că despică vreo amintire ascunsă într-un ungher al inimii ei, o taină știută numai de ea. Și, deodată, izbucni într-un hohot de plâns, parcă, rușinată că i-a fost văzută o față necunoscută... Lacrimile îi spălară obrazul ostenit... dar, tot frumos. - Liniștești-ti, fata mamii... hai, hai să mai încercăm!... o îndemnă bătrâna, cu blândețe, revenindu-i inima la loc... Din nou o rafală... un trosnet de creangă ruptă, izbi în geam. Femeia, cu o voință nebănuită
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-o cu muncile, femeia a văzut totul, cu iuțeala gândului. ... Ziua aceea însorita și frumoasă, când pășise cu Anton pragul casei pentru prima oară, și bătrînul Toma, tatăl lui Anton, a primit-o cu brațele deschise. În vreme ce lacrimile îi scăldau obrazul ostenit, zâmbi printre lacrimi fericită. Moașa schimbă priviri cu înțeles, cu Anton și cu bătrânul Toma, care au priceput că despica vreo amintire scumpă inimii ei. Tăcea cufundată în bucuria, durerea și suferința ei. Deodată, se întunecă, mistuita de gânduri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
în gând. „Nu îndrăznesc, mi-e groază de mine singură, își continuă ea gândul, și iadul are să se înspăimânte de mine, îi prea mare... Il simt în mine, ca pe o vietate spurcată...“ gândurile o măcinau și lacrimile îi brăzdau obrazul. Anton înțelese, doar, că în sufletul ei se întâmplă ceva dincolo de priceperea lui. Arșița din ea o mistuia... Începu să bâiguie, să aiureze, strigând mereu ceva nedeslușit... Durerile și zbaterile din sufletul ei nu mai conteneau. Furtuna de afară se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu copilul în pelinci, merse la Sf. Icoană și-l închină. Apoi, îi arătă lui Anton și bătrânului Toma, zicând: „-Ioti, cole, ioti ci fatî strașnică v-o dat Dumnezeu!, pe urmă i-o întinse Axiniei... Cu ochii istoviți și obrajii supți de durere și suferință, și cu buzele însângerate, luă în mâinile tremurânde mica făptură și o privi îndelung. Pe loc, femeia s-a luminat la ochi de bucurie și și-a înflorit gura de zâmbet, până în clipa aceea, învăluită
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aestea?“, simțind cum i se clatină mintea. Un val de furie, devastatoare, se năpusti și împotriva lui, a neputinței lui... „ O, Doamne, cât de nevolnic sânt!“ Se lăsă în genunchi la marginea patului, iar palma aspră i-a atins ușor obrazul dogorit de arșiță, care acum era neted și rece. Se cutremură, și își șterse pleoapele, din care se prelinse câteva lacrimi pe obraji, apoi, vorbi parca și-ar fi continuat un gând... „ O, Doamne, cât sânt de nevolnic și neputincios
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de nevolnic sânt!“ Se lăsă în genunchi la marginea patului, iar palma aspră i-a atins ușor obrazul dogorit de arșiță, care acum era neted și rece. Se cutremură, și își șterse pleoapele, din care se prelinse câteva lacrimi pe obraji, apoi, vorbi parca și-ar fi continuat un gând... „ O, Doamne, cât sânt de nevolnic și neputincios!“... Durerea de pe fața ei chinuită, a dispărut pe dată, și totodată i-a revenit viața în obraji și frumusețea, care i-a smintit
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care se prelinse câteva lacrimi pe obraji, apoi, vorbi parca și-ar fi continuat un gând... „ O, Doamne, cât sânt de nevolnic și neputincios!“... Durerea de pe fața ei chinuită, a dispărut pe dată, și totodată i-a revenit viața în obraji și frumusețea, care i-a smintit mințile pădurarului cu un an înainte, când a întâlnit-o în pădure... Puterea dragostei ei pentru el a învins durerea trupească. În timp ce pădurarul își frământă mintea, ce să facă, ce să facă, s-o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Antoane, sânt... sânt blăs... dar, nuși isprăvi gândul și căzu ca într-un leșin. Pădurarul îngenunche la căpătâiul ei, și o mângâie pe păr, șoptindu-i... - Să trăiești și să fii sănătoasă... acu‟ lasă, Axinia. Lăcrimile îi curgeau șiroaie pe obraz. Cine ar fi recunoscut în omul codrilor, puternic, cu nervii tari, stăpâniți, care cu o lovitură de cuțit spinteca un mistreț, fără ca un nerv din făptura lui să tresară, ori, fără să clipească, ucidea un cerb... Cine ar fi crezut
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
își purta degetele peste fruntea ei scăldată în sudoare, în timp ce sub licărirea vorbelor din ochii ei, luminițele pâlpâiau tot mai slab, ca un opaiț în care s-a isprăvit seul. Era pregătirea de plecare... Lacrimiie începură să-i curgă pe obraji, singure, cu privirile când fierbinți, când rătăcitoare, ca pâlpâirile unei lumânări gata să se stingă. Și, înainte ca Anton să-și deschidă gura, ea cu un ultim efort, îl învăluia într-o privire cu o dragoste fără margini și, rămase
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să se stingă. Și, înainte ca Anton să-și deschidă gura, ea cu un ultim efort, îl învăluia într-o privire cu o dragoste fără margini și, rămase cu ochii țintă, într-ai lui... lacrimile continuând să-i curgă pe obrajii fără viață. Barba îi căzu în piept, cu ochii larg deschiși, privindu-l până în suflet, și, zâmbindu-i de dincolo de viață... În acelaș timp, când își dădu sufletul, copilul scoase un țipăt care îi înfricoșă pe toți din casă, iar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sfătuia cu Ion ce avea de făcut... Era o femeie mândră. Pășea dreaptă, ca o lumânare, cu opinci în picioare, cu grimea albă, strânsă pe frunte și înnodată sub bărbie. Uneori, privind-o, ți se părea că râde, dar pe obraz îi curgeau șiroaie de lacrimi. Era femeie împlinită, încă tânără și frumoasă, cu părul negru, lăsat pe spate într-o rasucitură, într-un coc gros, întins pe tâmple, lăsa dezvelită fruntea înaltă și alba, luminată de niște ochi castanii cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu olane, bătrânești, bubuia focul, și afară urlau vântul și lupii flămânzi, în jurul lui copiii stăteau cu gurile căscate, auzind de la el povestiri nemaiauzite... Într-una din seri, așa deodată, fără sa plângă, lacrimile începură să-i curgă șiroaie pe obraz. Gândul îl purtă în urmă cu ani mulți, mulți... când copiii lui erau mici și Frăsânica trăia. Cât de mult își îndrăgea copiii, dar, cât de mult îl îndrăgeau ei. Anton era cel mai răsărit dintre ei, urmau Domnica și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ezitare pentru o clipă, apoi, ca să n-o dezamăgească, își luă inima în dinți și-i spuse privind-o în ochișorii înroșiți de arșiță: - Da, da, Frăsânica... așa, cum mă vezi și tu pe Anuca, fata pădurarului mine!... Fetița, cu obrajii în văpăi și buzele arse de arșiță, schiță doar un zâmbet... cu o umbră de îndoială... Pădurarul simți un junghi în inimă, și‟i veni să plângă. Lina, nevastă-sa, care mesteca mămăligă în ciaun, pe plită, își șterse ochii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu seamă Anton n-ar fi vrut să aducă vorba despre Alexandru, era cel mai mic dintre frați. Toți făcură cruce și se închinară, pentru odihna sufletului său. Dupa o vreme, Anton continuă. La adăpostul întunericului, lacrimile îi șiroiau pe obraz, murmurând... Domnica o rămas vădană cu trei orfani de tată... O mulțime... o mulțime, și-au dat viața acolo!.. Și-au dat-o fără să clipească. Știau că-i pentru pământul strămoșesc, răzășesc... de la Tăcuta, Șuletea, Fălciu șî altele... Și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca piersica răscoaptă, și albăstrimea ochilor ei se întuneca. ...Anuca se dezvolta și creștea văzând cu ochii... Era o fetiță de șapte ani, și arăta mai mult de zece... bălaie, înăltuță, subțirică, cu tenul auriu, cu pomeții ușor trandafirii, cu obrajii plinuți, cu năsucul puțin în vânt, gura frumos tăiată, ochii liniștiți, ușor surăzători, visători, fruntea boltită, încadrată de păr lung și mătăsos. Seara, din ceardac, îi plăcea să se uite pe cerul plin de stele... „Cât‟îs di multi!...“, se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pus stăpânire pe gândul meu... gata!.. Totul a‟nceput să se învârtească în capul meu de copil, ca o morișcă. Bucăți de noapte cădeau peste copilăria me‟, multă vreme -, întunericul se lăsa asupra viitorului, tunete îmi băteau timpanele, ochii și obrajii îmi ardeau, buzele îmi tremurau a mânie dar și a neputință. Bătrânul tăcu o clipă și mai pufăi din țigară, apoi continuă.. Șiroaie de lacrimi, câteva zile, mi-au curs din ochi; frământările în pat noaptea cu vise pline de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se auzi pentru a treia oară... În fereastră, printre perdeluțe, pătrundeau zorile, la început mai nelămurit, apoi mai luminoase și mai limpezi... CAPITOLUL VII Suru Început de iarnă... Vijelia sufla aspru prin pădurea deasă... pătrundea pe la coaste și sfâșia lacom obrajii și mâinile... Copacii își scuturau povara de zăpadă, îndoindu-se într-o parte și într-alta. Anton pășea poticnindu-se prin zăpadă, până la genunchi; furtuna geroasă îi îngheța sudoarea pe frunte. În vale, pădurea se dădea în lături și se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ei, acum este să-și stabilească o nouă erarhie în haită și noul conducător... Ei, dezorganizați nu atacă niciodată, mai explică Anton, apoi, nu mai scoase o vorbă, fața îi căpăta ceva ciudat... iar o lacrimă i se prelinse pe obraz, pe care o șterse repede, cu dosul palmelor, să nu vadă moșierul. - De ce nu mai lăsat pe mine să trag, Antoane?!... - Hm?! zâmbi, puțin forțat pădurarul, privind într-o parte. Distanța era mai mare ca bataia armei, Cucoani!.. Ai fi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
rămase deznădăjduit, nu îndrăznea să deschidă vorba, parcă și prin el trecuse nevăzută umbra amară a acestui sfârșit. Ochii, de pe zăpadă, ca două bucățele de lună, îl căutau. Până acasă, Pădurarul nu mai deschise gura. Anuca i-a primit cu obrajii scăldați în lacrimi, pe care grăbea să-i șteargă cu dosul palmelor, zicând: „De ce i-ai omorât, tătai!...“ Moșierul făcu ochii mari de mirare. A doua zi, pădurarul i-a povestit moșierului, de ce a jurat că nu va mai împușca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
verde crudă. Ceva îi spunea bătrânului că acolo este esențialul... Îl simțea în nervi și în mușchii încordați până la plesnire, ca el însuși, tot freamătul și întreaga lui frânare. Numai sângele nu și-l putu stăpâni... Roșeața îi biruise smoleala obrazului. Tâmplele îi băteau ca doua aripi țintuite. ...L-au lăsat într-un desiș, alungându-l de lângă ei.. Emoția îl cuprinse și pe Anton ca o contagiune subită... și, pierdut, a început să tremure pentru el. Anton, pădurarul, era un om
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nimic... dar, acum îi era rușine s-o spuie în fața feciorului său. Și, pe loc se pomeni cu ochii scăldați în lacrimi, amintindu-și de Axinia, nora lui, mama Anucai. „-Ci fatî grozavă o fost !“... își zise el ștergându-și obrajii cu dosul palmelor. „Ei, da‟ Anuca ari cui sămana!“... își iubea mult nepoata. Cel mai mult îi plăcea, când Anuca îl lua de mână și-l îndemna râzând, așa cum numai ea putea... - Hai bunicule... hai tătăiță, să ne fugărim prin
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
frigurile copilăriei, tresări. De afară se auzi un urlet prelung și cutremurător de jalnic. - E Suru! murmură el cu glas tremurat și cu răsuflarea tot mai grea... pe frunte îi răsăriră broboane reci de sudoare. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se păru că toată napasta lumii are să se abată asupra lui. - Acuș mă duc... mă duc după baba mea!.. Și, gândul îl purta cu ani mulți în urmă, când a Gheorghe TESCU 190 adus-o din Tăcuța, de peste deal
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]