13,790 matches
-
lărgește considerabil cadrul strict al „bolii psihice”, plasându-ne în domeniul antropologiei psihopatologice, care consideră manifestările anormale ale personalității ca „fenomene psihice morbide”. Considerată ca „fenomen psihic morbid”, nebunia devine un câmp de cunoaștere al umanului, care, după M. Foucault, reunește toate aceste figuri absurde care sunt, în realitate, elementele unei cunoașteri dificile, ferme, caracteristice. Aceste „forme stranii” sunt situate în „spațiul nebuniei” sau, altfel spus, al „fenomenelor psihice morbide”. Pentru M. Foucault, corolarul nebuniei ca „formă de cunoaștere” este „conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în cadrul comunicării interumane. O stare de alienare a relațiilor cu ceilalți. b) Teoria explicării sociogenetice a lui J.L. Moreno apelează la natura relațiilor interpersonale, la dinamica acestora, atât în geneza conflictelor, cât și în lichidarea acestora. Metoda sociometriei și psihodrama reunesc ambele aspecte și le ilustrează. c) Teoria sociogenetică a bolilor psihice a lui R. Bastide este precedată de studiile întreprinse de Școala Franceză de Sociologie (E. Durkheim, M. Halbwachs) în special prin studii referitoare la explicarea genezei plurifactoriale a suicidului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precum și o nouă „atitudine” față de bolnavul mintal. Se pune accentul pe psihoprofilaxia bolilor psihice, ameliorarea condițiilor de asistență psihiatrică, și recuperarea post-critică a bolnavilor psihici convalescenți sau cu defecte post-procesuale. 7) Etapa studiilor sintetice cu caracter complex privind bolile psihice, reunește următoarele direcții de cercetare științifică: a) Studiile de „psihiatrie sistematică” ale lui P. Berner. b) Studiile de clasificare și sistematizare statistico-medievală a bolilor psihice după criterii multiaxiale (etiologie, tablou clinic, evoluție, prognostic etc.) ale Școlii Americane de Psihiatrie (DSM). c
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cât și schizofrenia sunt considerate ca fiind boli și înțelese ca atare. Ele sunt, în primul rând, „tulburări ale echilibrului” individului, care transformă omul sănătos în bolnav și prin aceasta aparțin medicinei. Acest tip de gândire medicală unifică ambele domenii, reunindu-le în câmpul cunoașterii medicale. Clinica medicală și clinica psihiatrică funcționează la fel, după aceleași principii generale. Suferința are la bază o stare de dezechilibru care transformă normalul în patologic. La originea oricărei boli se află o cauză specifică, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe baza celor relatate mai sus, că în cazul psihopatologiei, câmpul epistemologic al acesteia se fundamentează pe și prin limbaj. El fiind rezultatul analizei limbajului empiric din care se elaborează ulterior limbajul științific. În felul acesta câmpul epistemic al psihopatologiei reunește atât limbajul bolnavului, cât și limbajul psihiatrului. Primul are caracter expozitiv-narativ, cel de-al doilea, caracter conceptual-explicativ. Pe aceste considerente, atunci când ne referim la câmpul epistemic al psihopatologiei, trebuie să avem în vedere ambele aspecte: nu numai pe cel al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a fenomenelor psihice morbide, trebuie să înceapă cu studiul personalității, considerată ca ansamblu de referință al vieții psihice, întrucât personalitatea este „spațiul” în interiorul căreia se dezvoltă și se manifestă fenomenele psihice morbide. Concept operațional, personalitatea desemnează o multitudine de aspecte, reunite sintetic în cadrul unui sistem structural unic, reprezentate prin aspectele biologico-genetice, psihologice, morale, culturale și sociale. Ea constituie, din aceste motive, un obiect de studiu multidisciplinar, pe care însă și-l dispută cu întâietate psihologia și psihopatologia, urmate de psihiatrie, psihanaliză
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
longilin-astenic, picnic-gras, atletic-musculos; b) Tipul de dominanță endocrină: tiroidian, hipofizar, suprarenalian, gonadic (estrogenic sau androgenic); c) Tipul de reacție neurovegetativă; simpaticoton (slab, agitat, hiper-reactiv, activ), parasimpaticoton (gras, calm, echilibrat, reținut), amfoton (mixt, cu trăsături comune celor precedente); d) Tipul metabolic reunește modelul anabolic-slab și modelul catabolic-gras. 2) Trăsăturile de personalitate se referă la temperament, caracter, tipul de reacție. Între acestea cele la care se face cel mai frecvent referință sunt cele patru tipuri temperamentale: coleric, sangvinic, melancolic și flegmatic. Plecându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se caracterizează din punct de vedere somatic prin următoarele: torace îngust și alungit, stern înfundat, omoplații proeminenți; membrele lungi și subțiri, faciesul prelung și retractat, cu nasul proeminent, buzele subțiri, fruntea înaltă; capul dolicocefalic. Din punct de vedere psihologic acesta reunește trăsăturile introvertului, calculat, reținut, controlat afectiv, dominant rațional. El este tipul schizotim. Pe acest teren se poate dezvolta, neobligatoriu, schizofrenia. b) Tipul picnic, sau gras, se caracterizează din punct de vedere somatic prin următoarele: torace globos, abdomen proeminent, dilatat; membrele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Tipul picnic, sau gras, se caracterizează din punct de vedere somatic prin următoarele: torace globos, abdomen proeminent, dilatat; membrele scurte; faciesul rotund, dilatat, deschis, nasul și buzele cărnoase, privirea vie, mobilă; craniul brahicefalic. Din punct de vedere psihologic acest tip reunește trăsăturile de caracter ale extravertului, deschis, jovial, comunicativ, trece ușor la acțiune, expansiv afectiv, activ, dominat de emoții. El este tipul ciclotim. Pe acest teren constituțional se pot dezvolta, neobligatoriu, tulburările efective, de tip psihotic (psihoza maniaco-depresivă). c) Tipul atletic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este tipul constituțional care se caracterizează din punct de vedere somatic prin următoarele trăsături: umeri lați, șolduri înguste, musculos, membre proporționate și puternice, mâna pătrată, faciesul rectangular, fruntea îngustă, pilozitate bogat reprezentată. Din punct de vedere psihologic acest tip constituțional reunește trăsăturile unei personalități exploziv-agresive, de factură paroxistică. El este tipul epileptoid și reprezintă terenul pe care se poate dezvolta, neobligatoriu, epilepsia, conduitele deviante violente, tulburările de caracter și comportament. d) Tipul displastic, este constituția care prin caracteristicile sale psihosomatice nu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice în anumite circumstanțe de viață ale individului respectiv. Ele reprezinte trăsături accentuate de personalitate prezente la unele persoane. Autorii francezi vorbesc, în aceste cazuri despre tipologiile psihopatologice, iar autorii germani de variații patologice ale normalului. Aceste tipuri constituționale care reunesc condițiile unor dispoziții premorbide din care se pot dezvolta boli psihice sunt următoarele: a) Constituția perversă este caracterizată prin scăderea considerabilă a simțului moral, până la pierderea acestuia, personalitate de tip imoral, vicioasă, inadaptabilă, delictuală, antisocială, needucabilă, perversă; b) Constituția paranoică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simulare sau suprasimulare; e) Constituția ciclotimică reprezintă tipul înclinat către variații periodice cu caracter opus, ale stării de dispoziție afectivă, fie în plus (bună dispoziție, euforie, excitație maniacală, polipragmazie), fie în minus (dispoziție tristă, stare depresivă, inactivitate ); f) Constituția schizoidă reunește tipurile de indivizi interiorizați, reci, raționali, necomunicativi; g) Constituția epileptoidă se caracterizează printr-un temperament amorf, vâscos, egocentric, impulsiv, cu explozii imprevizibile de mânie, violent, obtuz. Cunoașterea acestor tipuri constituționale somato-psihice, este foarte importantă în evaluarea potențialităților personalității, în stare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
LSD, mescalină, psycocibină, atropină, scopolamină, cocaină, alcool etc; - deprivarea senzorială poate declanșa apariția de halucinații; - izolarea, recluziunea sau singurătatea. Din cele de mai sus, se poate desprinde faptul că tulburările de percepție ocupă un loc important în sfera psihopatologiei, ele reunind un mare număr de tulburări psihice, extrem de complexe și polimorfe, prezente în multe afecțiuni psihice. Tulburările de vigilență și somn În cadrul acestei grupe de tulburări ale proceselor psihice sunt cuprinse următoarele aspecte: tulburările de atenție, tulburările de orientare, tulburările de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conservarea înțelegerii vorbirii, a scrisului și a cititului. Limbajul bolnavilor psihici În psihopatologia limbajului, se acordă o atenție specială „limbajului alienaților” (J. Seglas, S. Piro, J. Bobon, G. Maecagnani, B. Calieri și L Frighi, C. Enăchescu). Acest tip de tulburări reunesc totalitatea aspectelor psihopatologice ale limbajului care apar, de regulă, în cursul evoluției clinice a psihozelor endogene, în special a celor din grupa schizofreniei. În aceste situații, tulburările de limbaj sunt în legătură directă cu halucinațiile și ideile delirante ale bolnavilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întâlnite în cursul evoluției psihozelor reactive, a stărilor crepusculare isterice etc. Așa cum afirmam mai sus, tratatele clasice de psihiatrie recunoșteau confuzia mintală ca pe o entitate clinică bine delimitată (Georget, 1820; Delasiauve, 1851; Chaslin, 1895; Regis, Bonhoeffer). Astăzi sindroamele confuzionale reunesc o largă paletă de tulburări complexe și diferențiate ale tulburărilor de conștiință, cu caracter net individualizat, așa cum se poate vedea mai jos: 1) Obnubilarea este starea de întunecare a percepțiilor, lentoare a asociațiilor, dezorientare temporo-spațială, dificultăți de vorbire și de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
așa cum afirmam mai sus. Nosologia este domeniul științific al clasificării bolnavilor. Din punct de vedere teoretic, clasificarea trebuie să aibă în vedere „elementele” sau „criteriile” care prin frecvența lor apropie obiectele sau fenomenele și prin această „relație de înrudire” le „reunește” în aceeași „clasă”, dar, în același timp le atribuie și o sursă comună. În cazul bolilor psihice, „relația de înrudire” este dată de abaterea de la normalitatea psihică, iar în ceea ce privește „originea” și „specificitatea”, intră în discuție, în primul caz „factorii etiologici
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
1890) susține că principiile de clasificare ale bolilor psihice trebuie făcute în conformitate cu „metodele naturale” și anume ținându-se seama de următoarele aspecte: a) ansamblul de caractere comune și diferențiale, b) subordonarea acestor caractere, c) evoluția succesivă și previzibilă a elementelor reunite în cadrul aceleiași clase. Plecând de la aceste „principii”, pe care astăzi le putem considera veritabile „criterii” de clasificare diagnostică, J. Fairel distinge patru categorii principale de afecțiuni psihice și anume: 1) tulburări ale facultăților intelectuale, morale sau instinctive: a) tulburările de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi admis și aplicat în mod curent în clinica psihiatrică (J. Fabet, J. Rogues de Fursac, E. Régis). El nu corespunde niciunei noțiuni nosologice bine definite (A. Gilbert-Ballet). Vag și imprecis, termenul desemnează o multitudine de simptome, destul de greu de reunit într-un tablou clinic unic, cu o evoluție si un prognostic variat. Singurul punct comun al „stărilor de degenerescentă” este „caracterul negativ” al acestora, prin care se încearcă să se explice multe din aspectele clinico-psihiatrice (B. Ball). Ceea ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
persoane, neîncrederea sau disimularea. B. Personalitatea antisocială Este caracterizată prin aspectul impulsiv și imprevizibil al actelor și comportamentelor sale cu caracter: autodistructiv, la care se asociază alte diferite forme de tulburări de comportament. C. Personalitățile schizotipă și schizoidă Acest grup reunește două sub forme de personalități psihopatice: a) Personalitatea schizotipă caracterizată prin bizareria conduitelor și a gândirii; b) Personalitatea schizoidă prin retragerea emoțională și absența dorinței de contact social. D. Personalitatea evitantă Acest tip de personalitate se caracterizează prin comportamente de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anormale Cele mai importante tipuri de dezvoltări anormale ale personalității, după B. Peuleikhoff și H. Mester, sunt următoarele: tulburările astenice, depresive, isterice, ipohondriace și paranoide. Le vom prezenta în continuare. 1) Dezvoltarea astenică Aceasta corespunde cu ceea ce P. Janet a reunit în conceptul clinico-nosologic de psihastenie. E. Bleuler insistă asupra extravaganței asociată cu o stare de epuizare cronică a individului. Se notează astenie, apatie, scăderea tenacității voliționale, evitarea răspunderilor, tulburări de ordin neurovegetativ și chiar preocupări ipohondriace. 2) Dezvoltarea depresivă Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
droguri și alcool considerate drept conduite de refugiu, episoade psihotice acute, conduite sexuale deviante. 23. PSIHOZELE EXOGENE I (Psihozele organice) Aspecte psihopatologice generale Psihozele exogene reprezintă un grup de tulburări psihopatologice, cu un profil clinic bine conturat, în care sunt reunite afecțiuni psihice de intensitate psihotică, de o gravitate severă, cu o etiologie externă, afectând structurile cerebrale sau apărute secundar unor afecțiuni somatice grave. Prin aceste caracteristici, ele se diferențiază de grupa psihozelor endogene, care au ca etiologie o „dispoziție patologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dinamica psihopatologică a proceselor psihotice de cauză organică cerebrală, se pot delimita câteva „modele de evoluție clinică”, așa cum se poate vedea în schema din pagina 274???. Tulburările psihopatologice cu substrat lezional organic cerebral, pot avea cauze multiple și ele sunt reunite, în mod curent, în cadrul „sindromului psiho-organic cerebral”, entitate clinico-psihiatrică recunoscută și acceptată de toți specialiștii. Tulburările clinico-psihiatrice depind de localizarea și întinderea, gravitatea, afectării lezionale a creierului. În sensul acesta se descriu două posibilități anatomo-clinice: tulburări datorate unor „leziuni cerebrale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
particulară a acestei tulburări o reprezintă mutismul akinetic. caracterizat printr-o stare de imobilitate fizică, incapacitatea bolnavului de a comunica verbal, cu o păstrare aparentă a stării de conștiință vigilă. 8) Demența este o tulburare psihopatologică prezentând două forme: a) reunește un grup de afecțiuni psihice cu o etiologic specifică de tip degenerativ-abiotrofic (demențele presenile Pick și Altzheimer și demența senilă), b) grupul demențelor de cauze diferite în comparație cu primele (vasculare, toxice, traumatice, infecțioase etc.). Acest grup de tulburări este caracterizat printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o criză tonico-clinică generalizată. Ea se compune din următoarele faze clinice: a) Prodromul epileptic cuprinde tulburările care preced cu mult timp înainte declanșarea accesului convulsiv și ele constau în neliniște, iritabilitate, tulburări de concentrare a atenției etc. b) Aura epileptică reunește tulburările care preced imediat, cu câteva minute sau secunde, declanșarea atacului convulsiv. Ea se manifestă prin dureri acute de mare intensitate, halucinații vizuale sau auditive, dar și olfactive sau impresii de straneitate, derealizare, stări de angoasă sau de extaz etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
doze permise” este considerată ca o formă de manifestare negativă în raport cu normele modelului socio-cultural. Alcoolismul sau ingestia de băuturi alcoolice, episodică sau durabilă, implică numeroase consecințe pentru organism, de ordin biologic, psihologic, neurologic, comportamental social etc. Toate aceste manifestări sunt reunite în grupa „alcoolismului” sau a „bolii alcoolice”. Definiția alcoolismului urmărește să reunească totalitatea factorilor implicați în acest tip de comportament: factorii somato-biologici și factorii psihici. Elementul esențial este dat, în acest caz, de dependența individului de utilizare a băuturilor alcoolice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]