KorAP: Find »[drukola/base=zbura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...519 520 521 ...573 >

14,325 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

te vedea pe tine. De ce se plimbă la lumina lunii, fără pază? Auta simți că se luminează ceva în el. Strigă: - Am s-o răpesc! - Vrei să te ucidă soldații lui Tefnaht?! îl opri Hor, dar îndată se răzgîndi: Sau zboară până acolo când se plimbă nepăzită. Prietenul nostru va așeza luntrea cât mai aproape... Dar iată că ceata de robi ajunse lângă ei. Robii îngenuncheară și Auta, sculîndu-se repede, se strădui mult pînă-i făcu să se ridice. Printre ei era

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi trecu prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar în aceeași clipă auzi strigătul cîrmaciului: - Fugi! Ne-au luat luntrea! Auta ridică ochii în sus și înțelese: luntrea zbura trecând spre miazăzi. Cine o luase? Cine știa s-o poarte prin văzduh? Scăpă din mâini statuia zeului. O mână grea i se lăsă pe umăr. Alte patru mâini începură să umble la gleznele lui cu ceva rece. Auta își

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Nu mai vreau să fiu preoteasa lunii, nici... nimic. Vreau să fiu numai cu tine. Hor nu îndrăznea să-i tulbure. Dar cârmaciul îi trezi din această visare: - Trebuie să plecăm grabnic sus, la noi. Nu mai avem cu ce zbura, știi. Nefert ascultă mirată. Ea nu băgase de seamă luntrea în zbor, într-atît era de tulburată. În preajma lor nu mai era nimeni. Călăuziți de Auta, porniră pe întortocheatele poteci. Nefert pășea alături de el și-l ținea de mână, neîntrebîndu-l nimic

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta erau foarte îngrijorați. Străinul care fusese cu Hor și cu cârmaciul să-l ducă pe Auta în luntre deasupra sclavilor răsculați tocmai spunea: - Am crezut că ați plecat spre locul răscoalei. Am încercat să vorbim cu voi, dar luntrea zbura fără să răspundă. Întâi am socotit că s-a stricat ceva și nu ne puteți răspunde, dar când am văzut că nu ne trimiteți nici măcar semne luminoase, n-am mai știut ce să credem. Auta, care asculta încordat, strigă pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
că s-a stricat ceva și nu ne puteți răspunde, dar când am văzut că nu ne trimiteți nici măcar semne luminoase, n-am mai știut ce să credem. Auta, care asculta încordat, strigă pe neașteptate: - Acum înțeleg tot! Tefnaht a zburat spre Muntele de Foc: vrea să împiedice răscoala. - Zbura foarte încet, zise același străin. Altfel ar fi ajuns, sau poate s-a oprit undeva pe drum. - Nu știa să oprească nici să zboare repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răspunde, dar când am văzut că nu ne trimiteți nici măcar semne luminoase, n-am mai știut ce să credem. Auta, care asculta încordat, strigă pe neașteptate: - Acum înțeleg tot! Tefnaht a zburat spre Muntele de Foc: vrea să împiedice răscoala. - Zbura foarte încet, zise același străin. Altfel ar fi ajuns, sau poate s-a oprit undeva pe drum. - Nu știa să oprească nici să zboare repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să vadă tot... Auzind însă de Muntele de Foc, Hor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe neașteptate: - Acum înțeleg tot! Tefnaht a zburat spre Muntele de Foc: vrea să împiedice răscoala. - Zbura foarte încet, zise același străin. Altfel ar fi ajuns, sau poate s-a oprit undeva pe drum. - Nu știa să oprească nici să zboare repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să vadă tot... Auzind însă de Muntele de Foc, Hor încremeni. Uitîndu-se la el, și ceilalți se schimbară la față. Auta nu bănuia la ce se gândesc. Începu să simtă în el o neliniște

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lumină de o lumină ușor tremurătoare, și se iviră pe ea, ca în depărtare, niște munți fumegând slab și pe un fel de cer cenușiu se zări plutind o musculiță. Hor le arătă musculița și spuse: - Deocamdată n-a ajuns. Zboară încet. Auta își dădu seama că era luntrea lor. Întrebă din nou: - Și acum ce va fi: Fără să-și ia ochii de la oglindă, Hor zise: - Nu știu ce va fi... Vocea lui tremura. CAPITOLUL XXIV Mpunzi era de mult prieten cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu sine doi copii ai gliei, întîia oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase fără piscul său sfânt. Cărțile și zidurile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
povestiseră lucruri nemaiauzite, cum ar fi stat de vorbă cu niște zei care când începea potopul s-au ridicat în cer și că din toată urgia a scăpat cu viață numai o fecioară, agățîndu-se de piciorul unei păsări care a zburat sus de tot, pe o stâncă. Păstorii rămaseră printre băștinași și începură să poarte și ei pene în jurul capului și să deprindă obiceiurile și limba locului. Iar Mahukutah își drese pluta, primind în dar de la băștinași tulpini de copaci, frânghii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fost pe el. Numai Nefert își găsise liniștea, după întîile zile de teamă și lacrimi. Și-o găsise în învățătură și în plăcerea de a privi din cer, cum spunea dânsa. Îi spunea adesea lui Auta: - Dacă ar fi să zburăm aici toată viața noastră, tot nu mi-ar fi dor de pământ. Iar Auta o privea trist și uneori o întreba dacă n-a iubit niciodată pământul pe care l-a părăsit. Târziu, când călătoria lor trebuia să se încheie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dar acum nu mă mir de nimic, nici că ne-am ridicat de pe podea în tavan ca duhurile și că te-am putut ridica și pe tine numai cu o mână, ca pe o pasăre, să-ți dau drumul să zbori... Apoi îl privi speriată și-i strânse brațul: Nu fără mine! Acum nici nu mai ești fulg, de când luntrea se rotește în jurul ei... Și începu să râdă. - Și acuma vrei să zburăm pe pămînt? - Acuma da. Acum nimeni nu te

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe o pasăre, să-ți dau drumul să zbori... Apoi îl privi speriată și-i strânse brațul: Nu fără mine! Acum nici nu mai ești fulg, de când luntrea se rotește în jurul ei... Și începu să râdă. - Și acuma vrei să zburăm pe pămînt? - Acuma da. Acum nimeni nu te va arde pe rug pentru că mă iubești, nici pe mine nu mă va tăia nimeni în șaptezeci de bucăți să mă arunce în gunoaiele orașului pentru că te-am îndrăgit. - Nu-ți pare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își vesti tovarășii de drum că a doua zi vor pleca. Dar se uită cam lung la cei doi pămînteni: - Mătasea veșmântului tău e încă minunată, Nefert. Dar dacă ne ducem în vreun oraș din țara aceea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care trecuse prin multe împrejurări cumplite, și muncă, și bici, și robie, și foame, și groază, și chiar potop de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
are roți, nici tălpi de sanie pentru nisip, și i-am spus că merge și așa. Atunci a ghicit că e o corabie fermecată, și când am văzut așa, nu mi-a mai fost frică să-i spun că vom zbura prin aer. Și atunci mi-a răspuns că niciodată n-a mai zburat și că de-abia așteaptă, iar acum... vedeți! Toată lumea izbucni în râs. Unii (cei doi străini, Auta, Nefert) râdeau știind de ce râd, Mehituasehet râse ca de o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
merge și așa. Atunci a ghicit că e o corabie fermecată, și când am văzut așa, nu mi-a mai fost frică să-i spun că vom zbura prin aer. Și atunci mi-a răspuns că niciodată n-a mai zburat și că de-abia așteaptă, iar acum... vedeți! Toată lumea izbucni în râs. Unii (cei doi străini, Auta, Nefert) râdeau știind de ce râd, Mehituasehet râse ca de o glumă plăcută a vrăjitorului ei, iar Ntombi și Mai-Baka râseră pentru că râdeau zeii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta ieși din valuri mai repede și îmbrăcîndu-se veni lângă cei doi prieteni cerești care se așezaseră la umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că am zburat așa de sus; aș fi vrut să văd orașul acela nou, Zidul Alb. - La întoarcere ne putem opri să ne plimbăm prin el, răspunse cârmaciul. Dar ochii lui Auta se încruntară, și străinii înțeleseră că în acel oraș pot fi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Marele Preot se liniștea numai când vedea steaua răsărind. Iar de puțină vreme de când steaua nu mai răsărea de loc, bătrânul pricepu că străinii își așezaseră luntrea iar pe pământ. Câțiva oameni i-au spus că au văzut pe cer, zburând spre țara de sus, o pasăre argintie care nu bătea din aripi. Va să zică mai aveau și altă luntre ușoară! se gândi bătrânul îngrijorat. Dar iată că de o zi veneau mereu oameni să-i spună că în orașul Behdet umblaseră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
s-ar putea să se fi întors acei străini ciudați. Dar nu știu, slăvite, cum am putea să-i urmărim. Cine din slujitorii noștri s-ar măsura cu zborul prin văzduh al acelor străini blestemați! Chiar dacă am domestici vulturi să zburăm pe ei... - Destul! porunci bătrânul. De aceea trebuie să știm încotro se îndreaptă. Cu cât e lupta mai grea, cu atâta să fim mai pregătiți. - Dar de ce trebuie să ne temem de ei, slăvite? întrebă un preot tânăr. Totdeauna așa

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se va duce cu unul din străini la Sodoma. Din Piscul Sfânt luntrea s-a ridicat de două ori... - Sunt două pricini, spuse Uh. Din Piscul Sfânt ne-am ridicat nu spre planeta noastră; ca să ajungem în ea fără să zburăm doi ani mai mult decât trebuie suntem nevoiți să plecăm de pe pământ numai când ea se află față de pământ mai depărtată. Ți se pare ciudat, dar pe căile stelelor așa se întîmplă de multe ori. Hor-deșer, cum îți place să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stare să dărâmăm măcar o casă, necum două cetăți mari. N-ai văzut cum râdeau ginerii lui Lot?! După aceea plecară spre luntre. Pe Uh îl găsiră așteptîndu-i tăcut. Se așezară pe scaunele lor, și luntrea se ridică în văzduh. Zburară sus de tot, în jurul celor două orașe. Auta începu să bănuiască pe ce cale vor nimici orașele, obișnuit de atâta vreme cu razele nevăzute ale acestor străini. Într-adevăr, după miezul nopții luntrea se îndreptă spre orășelul Țoar. Acolo coborî

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și-l rugă să se uite la fețele lor. Nu erau încă toți, dar în zare nu se mai vedea nimeni. Oamenii mergeau cu facle aprinse și s-ar fi zărit. Luntrea se urcă din nou sus în văzduh și zbură spre cele două cetăți. La jumătatea drumului se roti în cer și se întoarse. Toate ferestrele luntrei și podeaua străvezie erau acum acoperite de carapacea ei. Uh făcu lumină în luntre. Celălalt străin așeză pe genunchi o cutie cu un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întîmplase nici pe vânturile cele mai tari. Străinul puse cutia deoparte, și începu să numere, lovind cu degetul în marginea scaunului său. Apoi îi spuse lui Uh să desfacă de pe podeaua străvezie carapacea și să coboare în fața porților orășelului Țoar. Zburând încă spre Țoar, Auta văzu în partea unde știa că au fost cele două cetăți o ciupercă uriașă de fum negru și cerul brăzdat de dungi încrucișate de lumină albă, ca un grătar. Se lumina de ziuă. Luntrea coborî lângă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de ani? - Aș putea să te lămuresc, îi răspunse bătrânul. Dar îmi dau seama acuma că degeaba aș încerca, fiindcă mintea ta nu e pregătită să mă priceapă. Aș putea să-ți spun că am fost în cer, că am zburat cu acei străini din lumea străină de la o stea la alta și, pentru că am zburat cu iuțeala luminii, am trăit acolo de zece ori mai puțin decât a trăit pământul pe care m-am întors. Zece ani ai mei au

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]