13,659 matches
-
pe trimișii altor republici sau orașe libere. Inițial nu a existat obiceiul de a alege ambasadorii din cadrul nobilimii sau al clasei guvernamentale. In timpul lui Ludovic al XI ambasadori puteau fi bărbierii, doctorii sau farmaciștii. În secolul XV-lea unui ambasador nu i se cerea să fie originar din țara pe care o reprezenta, iar în cazuri excepționale, negustorilor cu reședința într-o capitală străină li se acorda statutul de sub-ambasadori. Mult timp ambasadorii au fost priviți cu neîncredere, presupuși spioni
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
sau farmaciștii. În secolul XV-lea unui ambasador nu i se cerea să fie originar din țara pe care o reprezenta, iar în cazuri excepționale, negustorilor cu reședința într-o capitală străină li se acorda statutul de sub-ambasadori. Mult timp ambasadorii au fost priviți cu neîncredere, presupuși spioni utilizând imunitatea diplomatică. Ambasadorii venețieni informau guvernul despre statul unde erau acreditați în acest sens trimițând rapoarte, inițial o dată pe săptămână, apoi mult mai frecvent. Venețienii au conștientizat importanța contactelor dintre ambasadă și
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
cerea să fie originar din țara pe care o reprezenta, iar în cazuri excepționale, negustorilor cu reședința într-o capitală străină li se acorda statutul de sub-ambasadori. Mult timp ambasadorii au fost priviți cu neîncredere, presupuși spioni utilizând imunitatea diplomatică. Ambasadorii venețieni informau guvernul despre statul unde erau acreditați în acest sens trimițând rapoarte, inițial o dată pe săptămână, apoi mult mai frecvent. Venețienii au conștientizat importanța contactelor dintre ambasadă și țară astfel că la rapoartele trimise de ambasadă, acestora le erau
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
de știri prin care cei din străinătate erau informați asupra evenimentelor din patrie. Iar pentru a nu fi citite de către străini, venețienii utilizau cifrul diplomatic care a fost o preocupare permanentă pentru Veneția. În secolele XV - XVI calitățile cerute unui ambasador erau: Ambasadorii italieni în secolul XVI primeau două serii de instrucțiuni, primele erau oficiale, iar celelalte secrete. Li se recomanda să se orienteze la condițiile locale în limitele prudenței, să se amestece în intrigile de la curte, să dobândească prieteni influenți
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
prin care cei din străinătate erau informați asupra evenimentelor din patrie. Iar pentru a nu fi citite de către străini, venețienii utilizau cifrul diplomatic care a fost o preocupare permanentă pentru Veneția. În secolele XV - XVI calitățile cerute unui ambasador erau: Ambasadorii italieni în secolul XVI primeau două serii de instrucțiuni, primele erau oficiale, iar celelalte secrete. Li se recomanda să se orienteze la condițiile locale în limitele prudenței, să se amestece în intrigile de la curte, să dobândească prieteni influenți prin intermediul mituirii
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
putea declara un stat vasal, deci nu putea să aibă reprezentanță diplomatică, dar odată tratatele semnate ratificarea lor era obligatorie, un suveran putea refuza ratificarea unui tratat doar în cazul când exista dovada unei flagrante abateri de la instrucțiunile primite de ambasador. Școala diplomatică franceză avea să obțină succese evidente, argumentate de prezența ambasadorilor francezi în foarte multe state europene: la Roma, Veneția, Constantinopol, Viena, Londra, Madrid, Lisabona, Copenhaga, Berna, München. Exista și o ierarhie în cadrul ambasadorilor: extraordinari și ordinari. Odată cu apariția
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
dar odată tratatele semnate ratificarea lor era obligatorie, un suveran putea refuza ratificarea unui tratat doar în cazul când exista dovada unei flagrante abateri de la instrucțiunile primite de ambasador. Școala diplomatică franceză avea să obțină succese evidente, argumentate de prezența ambasadorilor francezi în foarte multe state europene: la Roma, Veneția, Constantinopol, Viena, Londra, Madrid, Lisabona, Copenhaga, Berna, München. Exista și o ierarhie în cadrul ambasadorilor: extraordinari și ordinari. Odată cu apariția școlii diplomatice franceze limba franceză va înlocui limba latină. Școala diplomatică franceză
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
abateri de la instrucțiunile primite de ambasador. Școala diplomatică franceză avea să obțină succese evidente, argumentate de prezența ambasadorilor francezi în foarte multe state europene: la Roma, Veneția, Constantinopol, Viena, Londra, Madrid, Lisabona, Copenhaga, Berna, München. Exista și o ierarhie în cadrul ambasadorilor: extraordinari și ordinari. Odată cu apariția școlii diplomatice franceze limba franceză va înlocui limba latină. Școala diplomatică franceză a fost ilustrată de figuri importante ca Vergennes, ministrul lui Ludovic al XIV-lea care a fost ambasador al Franței în Turcia și
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
Exista și o ierarhie în cadrul ambasadorilor: extraordinari și ordinari. Odată cu apariția școlii diplomatice franceze limba franceză va înlocui limba latină. Școala diplomatică franceză a fost ilustrată de figuri importante ca Vergennes, ministrul lui Ludovic al XIV-lea care a fost ambasador al Franței în Turcia și un extraordinar negociator. Cel mai semnificativ moment în diplomația sa este considerat răspunsul dat Mariei Antoaneta care avea rezerve față de Austria. Această îi spusese că ar trebui să fie atent în ceea ce spune de oarece
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
dar mai știe că moștenitorul tronului Franței este fiul ei. În timpul Ecaterinei a II-a eticheta diplomatică rusească nu se deosebea cu nimic de cea din Europa Apuseană. În 1750 s-a decis că țarina va primi personal doar pe ambasadori, trimiși și miniștri plenipotențiari, ceilalți vor prezenta scrisorile Colegiului Afacerilor Externe. La audiență cu țarina, ambasadorii străini trebuiau să folosească limba franceză în care li se răspundea, iar dacă aceștia vorbeau în limba lor maternă acestora li se răspundea în
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
diplomatică rusească nu se deosebea cu nimic de cea din Europa Apuseană. În 1750 s-a decis că țarina va primi personal doar pe ambasadori, trimiși și miniștri plenipotențiari, ceilalți vor prezenta scrisorile Colegiului Afacerilor Externe. La audiență cu țarina, ambasadorii străini trebuiau să folosească limba franceză în care li se răspundea, iar dacă aceștia vorbeau în limba lor maternă acestora li se răspundea în rusă. Atribuțiile și recunoașterea au fost definite la Congresul de la Viena (1815), ambasadorii fiind mai degrabă
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
audiență cu țarina, ambasadorii străini trebuiau să folosească limba franceză în care li se răspundea, iar dacă aceștia vorbeau în limba lor maternă acestora li se răspundea în rusă. Atribuțiile și recunoașterea au fost definite la Congresul de la Viena (1815), ambasadorii fiind mai degrabă priviți inițial ca reprezentanții personali ai conducătorului țării lor decât ca reprezentanți ai întregii țări și beneficiau de privilegiul de a putea fi primiți în audientă de șeful statului gazdă. Ulterior, termenul s-a definit în relație
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
reprezentanți ai întregii țări și beneficiau de privilegiul de a putea fi primiți în audientă de șeful statului gazdă. Ulterior, termenul s-a definit în relație ce evoluția democrației moderne, astfel ca după 1945, când toate tarile au devenit egale, ambasadorul a devenit folosit de toate tarile care mențineau relații diplomatice (Convenția de la Viena pentru relații diplomatice, 1961); în dicționarul Oxford se consideră că diplomația reprezintă conducerea relațiilor internaționale prin negocieri, metode prin care aceste relații se reglementează, la aceasta participând
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
a devenit folosit de toate tarile care mențineau relații diplomatice (Convenția de la Viena pentru relații diplomatice, 1961); în dicționarul Oxford se consideră că diplomația reprezintă conducerea relațiilor internaționale prin negocieri, metode prin care aceste relații se reglementează, la aceasta participând ambasadorii și trimișii. În Evul Mediu, țările române - considerate, sub raport juridic, din veacul al XVI-lea, state vasale Imperiului Otoman - nu aveau dreptul la o politică externă proprie, ele fiind obligate să susțină și să promoveze politica externă a puterii
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
promoveze politica externă a puterii suzerane: Imperiul Otoman. Ele nu aveau, deci, dreptul să întrețină relații diplomatice decât cu Înalta Poartă, unicele reprezentanțe diplomatice cu caracter permanent fiind cele de la Constantinopol; în fruntea acestora se aflau șefii de misiune, actualii ambasadori, numiți cu un termen de specialitate otoman: "Kapukehaie" . În teritoriul românesc, coloana vertebrală a aparatului diplomatic medieval a fost reprezentată de soli; ei erau purtătorii mesajului domnesc. Istoria a reținut numele unor soli celebri, cum ar fi Ion Țamblac, solul
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
ar fi Ion Țamblac, solul lui Ștefan cel Mare, Luca Cârje, solul lui Mihai Viteazul, David și Teodor Corbea, solii lui Constantin Brâncoveanu, sau Nicolae Milescu spătarul, solul țarului rus Alexei Mihailovici în teritoriul chinez. În România, pentru a ajunge ambasador sau orice alt fel de diplomat, este necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată iar gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Președintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe . Pentru numirea în funcția de ambasador
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
Brâncoveanu, sau Nicolae Milescu spătarul, solul țarului rus Alexei Mihailovici în teritoriul chinez. În România, pentru a ajunge ambasador sau orice alt fel de diplomat, este necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată iar gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Președintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe . Pentru numirea în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar, Ministrul Afacerilor Externe propune, de regulă, diplomați de carieră care, la încheierea misiunii, nu depășesc vârsta legală de pensionare
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
ambasador sau orice alt fel de diplomat, este necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată iar gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de către Președintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe . Pentru numirea în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar, Ministrul Afacerilor Externe propune, de regulă, diplomați de carieră care, la încheierea misiunii, nu depășesc vârsta legală de pensionare. . Ambasadorii români sunt obligați prin legea nr.269 din 17 iunie 2003 să depună jurământul de credință cu
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
se acordă prin decret, de către Președintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe . Pentru numirea în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar, Ministrul Afacerilor Externe propune, de regulă, diplomați de carieră care, la încheierea misiunii, nu depășesc vârsta legală de pensionare. . Ambasadorii români sunt obligați prin legea nr.269 din 17 iunie 2003 să depună jurământul de credință cu ocazia primei deplasări în România. Jurământul de credință față de statul român este obligatoriu și are următorul conținut : Scrisoarea de acreditare este documentul prin
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
aduce oficial la cunoștința șefului statului de reședință acreditarea unui agent diplomatic în calitate de șef de misiune. Scrisoarea de acreditare este semnată de șeful statului care numește reprezentatul diplomatic și este contrasemnată de ministrul de externe. Scrisoarea de acreditare se dă ambasadorilor, trimișilor plenipotențiari și ambasadorilor cu misiuni speciale. Însărcinații cu afaceri primesc o scrisoare a ministrului de externe către ministrul de externe al țării de reședință a misiunii diplomatice. Scrisoarea de acreditare are importanța unei împuterniciri cu caracter general. Când diplomatul
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
șefului statului de reședință acreditarea unui agent diplomatic în calitate de șef de misiune. Scrisoarea de acreditare este semnată de șeful statului care numește reprezentatul diplomatic și este contrasemnată de ministrul de externe. Scrisoarea de acreditare se dă ambasadorilor, trimișilor plenipotențiari și ambasadorilor cu misiuni speciale. Însărcinații cu afaceri primesc o scrisoare a ministrului de externe către ministrul de externe al țării de reședință a misiunii diplomatice. Scrisoarea de acreditare are importanța unei împuterniciri cu caracter general. Când diplomatul poartă negocieri sau trebuie
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
diplomatice. Șeful misiunii diplomatice și-a asumat funcțiile în statul acreditar în momentul în care și-a prezentat scrisorile de acreditare sau când și-a notificat sosirea . Prezentarea scrisorii de acreditare are loc în mai multe situații: În practicile moderne, ambasadorii care dețin si titlul de șef al misiunii diplomatice în tara în care activează, poartă titulatura de „Ambasador extraordinar și plenipotențiar”. Titulaturile de „ambasador” fara titulatura de „extraordinar” și „plenipotențiar” sunt rar folosite. Diferența dintre titulaturi este că „ambasadorul extraordinar
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
scrisorile de acreditare sau când și-a notificat sosirea . Prezentarea scrisorii de acreditare are loc în mai multe situații: În practicile moderne, ambasadorii care dețin si titlul de șef al misiunii diplomatice în tara în care activează, poartă titulatura de „Ambasador extraordinar și plenipotențiar”. Titulaturile de „ambasador” fara titulatura de „extraordinar” și „plenipotențiar” sunt rar folosite. Diferența dintre titulaturi este că „ambasadorul extraordinar” are o misiune permanentă. Pentru țara noastră, „ambasadorul extraordinar și plenipotențiar” este reprezentantul unic al României în țara
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
a notificat sosirea . Prezentarea scrisorii de acreditare are loc în mai multe situații: În practicile moderne, ambasadorii care dețin si titlul de șef al misiunii diplomatice în tara în care activează, poartă titulatura de „Ambasador extraordinar și plenipotențiar”. Titulaturile de „ambasador” fara titulatura de „extraordinar” și „plenipotențiar” sunt rar folosite. Diferența dintre titulaturi este că „ambasadorul extraordinar” are o misiune permanentă. Pentru țara noastră, „ambasadorul extraordinar și plenipotențiar” este reprezentantul unic al României în țara în care a fost acreditat și
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]
-
moderne, ambasadorii care dețin si titlul de șef al misiunii diplomatice în tara în care activează, poartă titulatura de „Ambasador extraordinar și plenipotențiar”. Titulaturile de „ambasador” fara titulatura de „extraordinar” și „plenipotențiar” sunt rar folosite. Diferența dintre titulaturi este că „ambasadorul extraordinar” are o misiune permanentă. Pentru țara noastră, „ambasadorul extraordinar și plenipotențiar” este reprezentantul unic al României în țara în care a fost acreditat și îl reprezintă pe Președintele României pe lângă șeful statului acreditar . Încetarea funcției de ambasador poate fi
Ambasador () [Corola-website/Science/330560_a_331889]