14,279 matches
-
nobiliar. În decursul timpului s-a numit Poienile lui Ilieș, apoi Poienile Șieului, a Glodului, până la inspirata denumire de acum. Este lesne de înțeles că, existând aici o comunitate, aceasta a fost preocupată să-și construiască o biserică, fapt atestat documentar abia in anul 1604. Preotul susține că biserica ar fi mai veche: A fost supraînălțată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1785 a fost pictată proscomidia de Radu Munteanu, iar în 1794 a fost pictat restul bisericii
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
cu o minoritate de romi (32,28%). Pentru 11,14% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,45%). Pentru 11,18% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Prima mențiune documentară este în 24 septembrie/6 octombrie 1878 când principele Carol I s-a deplasat împreună cu ministrul de război la Mitreni-Fundeni unde s-a înființat o comună nouă pe un domeniu al statului și unde au primit pământuri 800 de țărani
Comuna Curcani, Călărași () [Corola-website/Science/310317_a_311646]
-
localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania"” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh. St. Pl., 1973, p. 179). Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu - că aici ar fi fost încă din timpul lui Mircea cel Bătrân o Căpitănie a
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
acestui efort eroic a făcut ca urmașii lor, atunci când orașul a devenit municipiu, în perioada interbelică, să aleagă drept emblemă doi lei smulgând din pământ un stejar, imagine care se găsește și astăzi pe stema Ploieștiului. Din punct de vedere documentar, toate lucrările de istorie menționează anul 1503, de când datează prima apariție în actele Brașovului a unor nume de căruțași „ploieșteni”, "Drăgoi", "Tudor", "Neagu" și alții. Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă că localitatea avea un nume
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Sălaj revin frații László și Gábór Szinte în 1913, în revista de prestigiu a Muzeului Național din Budapesta: ""Értesítöje"". Seriozitatea acestora se poate remarca din releveele și fotografiile pe care le-au făcut pe teren. Materialele publicate sunt astăzi mărturii documentare unice privitoare la bisericile de lemn dispărute din Fildu de Jos, Fildu de Mijloc și Mesteacănu. Intelectualul sălăjan Leontin Ghergariu este cel care pornește cercetarea în perioada interbelică, în arhiva sa personală adunând fotografii, schițe și însemnări din numeroase biserici
Biserici de lemn din Sălaj () [Corola-website/Science/308989_a_310318]
-
români din diasporă, cât și spectatori suedezi. "Marilena de la P7" a fost judecat de jurnaliști ca un pretext de a evidenția fenomene sociale (prostituția, traiul prost în cartierele rău famate bucureștene ș.a.), unele filmări fiind considerate ca trimiteri la filmul documentar. În realitate, Cristian Nemescu a dorit ca publicul să își îndrepte atenția către povestea de iubire trăită de puștiul Andrei: "Marilena de la P7" a mai atras atenția criticii prin impudoarea de a prezenta conținut explicit, atât la nivel verbal, cât
Marilena de la P7 () [Corola-website/Science/309006_a_310335]
-
este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamț, satul , județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind declarat monument istoric (). Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase
Mănăstirea Neamț () [Corola-website/Science/309081_a_310410]
-
Ichac împărtășeau aceeași dorință de a dezvălui marelui public locuri necunoscute și inaccesibile: primul dintre ei, lumea acvatică, cel de-al doilea, marile înălțimi montane. Cei doi vecini de refugiu au obținut împreună, la egalitate, premiul întâi al Congresului filmului documentar din 1943, primul pentru filmul submarin: "La 18m adâncime", turnat anul precedent. În anul 1943, s-a turnat filmul "Epave", ocazie cu care Cousteau și ingenerul Émile Gagnan au inventat scafandrul autonom modern prin adaptarea la butelia Le Prieur și
Jacques-Yves Cousteau () [Corola-website/Science/309133_a_310462]
-
Daria (+ 268 n.Chr.). În felul acesta, Münstereifel a devenit singura localitate din Arhidioceza Köln - de lângă Kornelimünster -, care poseda relicve romane. Prin urmare, a devenit un loc de pelerinaj foarte vizitat. Din anul 854 au rămas cele mai vechi atestări documentare despre domeniul Hospelt, ca fiins cea mai veche zonă locuită de pe teritoriul de azi al localității Münstereifel. În 865, Hospelt și 4 gospodării țărănești ce țineau de acest domeniu, aparțineau deja de abația Prüm, pentru ca în anul 893 numărul gospodăriilor
Bad Münstereifel () [Corola-website/Science/309191_a_310520]
-
spus despre aceasta istorie literară, unică în Europa, în genul ei, că e un veritabil "roman critic", luându-se în considerare portretele fiecărui scriitor în parte, care pot fi opera unui mare romancier. Opera lui Călinescu, pornește de la primele atestări documentare în limba română, de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung și ajunge în epoca imediat contemporană autorului, adică în epoca interbelică. nu avea practic un model european, există foarte puține asemenea opere de sinteză, o istorie a literaturii engleze "Histoire de la
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]
-
România, formată din satele Dealu Armanului, Gălăuțaș (reședința), Gălăuțaș-Pârău, Nuțeni, Plopiș, Preluca, Toleșeni și Zăpodea. Situată pe cursul superior al râului Mureș, la o altitudine de 650 - 700 m, înconjurată de Munții Giurgelului și Gurghiului, localitatea Gălăuțaș a fost atestată documentar în anul 1768. Iernile sunt deosebit de geroase; pășunile și fânețele întinse îi permit dezvoltarea din punct de vedere zootehnic, potențial important în cultura agrară a comunei. Dezvoltarea industrială cândva foarte accentuată se frânează prin disparitia fabricii de cherestea iar agricultura
Comuna Gălăuțaș, Harghita () [Corola-website/Science/310543_a_311872]
-
punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (74,86%), dar există și minorități de greco-catolici (8,09%), romano-catolici (7,26%) și martori ai lui Iehova (3,75%). Pentru 3,98% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Primele atestări documentare ale satelor componente comunei Bocicoiu Mare sunt redate de Prof. Alexandru Filipașcu în Istoria Maramureșului apărută în anul 1940. Comuna este atestată documentar din anul 1442 cu denumirea Willa Olachalis Boshko, proprietatea valahului Pancu din Crăciunești. Ocupațiile de bază ale
Comuna Bocicoiu Mare, Maramureș () [Corola-website/Science/310635_a_311964]
-
ai lui Iehova (3,75%). Pentru 3,98% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Primele atestări documentare ale satelor componente comunei Bocicoiu Mare sunt redate de Prof. Alexandru Filipașcu în Istoria Maramureșului apărută în anul 1940. Comuna este atestată documentar din anul 1442 cu denumirea Willa Olachalis Boshko, proprietatea valahului Pancu din Crăciunești. Ocupațiile de bază ale locuitorilor sunt creșterea animalelor și cultivarea plantelor. Mai există însă și alte domenii în care localnicii își desfășoară activitatea: fabricarea pieselor de schimb
Comuna Bocicoiu Mare, Maramureș () [Corola-website/Science/310635_a_311964]
-
în rezervă iar al treilea rămânea în țară. Fiecare dintre batalioane erau formate la rândul lor din câte patru companii, două de "stat major" și două "de rând"(obișnuite). Deoarece "compania colonelului" și-a avut sediul la Tânțari, unele surse documentare consideră această locație ca sediul inițial al regimentului și numai ulterior acesta a fost mutat la Orlat în anul 1770. Ultima sursă indică drept sediu al Regimentului I grăniceresc român, chiar orașul Brașov. O companie cuprindea pe grănicerii care locuiau
Regimentul I de Graniță de la Orlat () [Corola-website/Science/310629_a_311958]
-
penticostali (9,51%) și romano-catolici (1,25%). Pentru 2,07% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Prima localitate despre care există mențiuni scrise este satul Tămaia, în anul 1231, și este printre primele 30 de localități din Transilvania atestate documentar. Cea de-a doua localitate menționată în documentele scrise ale vremii este satul Fărcașa și apare sub denumirea “La lupi”, în anul 1424. Localitatea Sîrbi este atestată documentar în anul 1424, cu numele tradus “posesiunea românească a lui Toth”. Denumirile
Comuna Fărcașa, Maramureș () [Corola-website/Science/310638_a_311967]
-
anul 1231, și este printre primele 30 de localități din Transilvania atestate documentar. Cea de-a doua localitate menționată în documentele scrise ale vremii este satul Fărcașa și apare sub denumirea “La lupi”, în anul 1424. Localitatea Sîrbi este atestată documentar în anul 1424, cu numele tradus “posesiunea românească a lui Toth”. Denumirile maghiarizate sau germanizate pe care le-a avut de-a lungul timpului se leagă de dominația străină asupra Transilvaniei. Cea de-a patra localitate componentă a comunei Fărcașa
Comuna Fărcașa, Maramureș () [Corola-website/Science/310638_a_311967]
-
din visare o fântână albă pe marginea drumului parcă îți spune bine “ai venit!”. Mergând pe ulițele satului rămâi surprins de forma caselor și așezarea lor și mai mult decât atât de căldura cu care localnicii îți dau binete. Atestat documentar în sec.XIV., întemeietorul fiind Petre Medonea. Spătarul Căciulat, beneficiarul cărții domnești din 1547 era descendentul lui Petre Medonea (genealogia din 1826). Din 1819 este catagrafiat² (note) ca sat pe moșie megieșească³(note) cu 37 de familii plătitoare de bir
Comuna Balta, Mehedinți () [Corola-website/Science/310646_a_311975]
-
anul 1913< atunci s-a descoperit un mare depozit de topoare cu disc, vârfuri de lănci, brățări, seceri precum și numeroase obiecte de aur, fapt ce dovedește că localitatea Șieu a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri. Prima atestare documentara a localității a fost făcută în anul 1326, cănd Carol Robert de Anjou, purtând război cu Dalmatia, dăruiește cnezatului Stanislau pentru fidelitatea să și pentru serviciile sale pământurile Rozavlei, Strâmturii Cuhei, Sieului, Botizei, Petrovei, Leordinei și Poienile de Sub Munte, de-
Comuna Șieu, Maramureș () [Corola-website/Science/310644_a_311973]
-
Ramunch din țară Valahilor/cu șapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/că păsările sălbatice, îi vedeai galopând”". „Ramunch” ar putea fi o transliterație a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor. Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „român” cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfanțului Scaun, au călătorit în Țară Românească, Moldova
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
slave pentru „românesc”. Deși mențiunea "Sclavino Rumunense" s-a dovedit a fi apocrifa, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanță ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-XI-lea. Cea mai veche atestare documentara cunoscută a numelui de țară este Scrisoarea lui Neacșu, 1521, ce conține mențiunea cěra rumŭněskŭ (Teara Rumâneasca). Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică român” ce o poartă românii din Principatele Române. La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
Dumitru Bănică; resfințirea a fost făcută la 22 noiembrie în același an de mitropolitul Nicolae Mladin. Ca religii minoritare față de cea greco-catolică sau, mai nou, ortodoxă, este de menționat existența cultului creștin baptist, al așa-zișilor „"pocăiți"”, a căror atestare documentară oficială este de dată recentă: 1942. Documentul atestă prezența în sat a unei „Asociații baptiste” încă din 1918, deși protopopul Valeriu Florianu consemnează înființarea acesteia de abia în 1921. Ca și în alte domenii, mărturiile scrise despre viața bisericească a
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
alte domenii, mărturiile scrise despre viața bisericească a satului până în anul 1700 sunt încă nedescoperite, situație întâlnită și prin satele din jur. Biserici mai vechi decât cele cunoscute din documentele conscripțiilor ce au urmat anului 1700, nu pot fi identificate documentar ci doar arheologic sau din tradiția orală, care menționează o bazilică romană, ce este posibil să fi fost ridicată "În deal". Deși până în anul 1765, satul avea două jurisdicții diferite, "partea scăunală" și cea "iobagită", sub aspect confesional, chiar dacă existau
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
Din punct de vedere confesional, nu există o religie majoritară, locuitorii fiind ortodocși (48,63%), reformați (32,69%), baptiști (7,67%), penticostali (4,34%) și greco-catolici (3,34%). Pentru 2,25% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. În izvoarele documentare, sătul Bocșa este menționat în anul 1349 sub denumirea "villa Baxa", iar în anul 1854 așezarea este cunoscută sub numele de "Olah-Baksa" sau "Bocșa Română". Localitatea Borla a fost menționată în anul 1341, Câmpia în anul 1427 și Sălăjeni în
Comuna Bocșa, Sălaj () [Corola-website/Science/310736_a_312065]
-
confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (73,78%), dar există și minorități de penticostali (13,52%), martori ai lui Iehova (3,91%), romano-catolici (3,11%) și greco-catolici (2,2%). Pentru 2,72% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Din atestările documentare ale așezărilor la nivelul comunei, în intervalul dintre secolul al XIII-lea și secolul al XIV-lea, săpăturile arheologice aduc dovezi materiale ale unor locuiri mult înainte, astfel, în satul Sâg s-a descoperit un tezaur monetar datat în epoca
Comuna Sâg, Sălaj () [Corola-website/Science/310745_a_312074]
-
utilizate în procesul prelucrării metalului, precum și de materie primă și resturi de turnare, cărora li se adaugă fragmente dintr-o piesă de argint, asociere extrem de puțin întâlnită în cazul depozitelor de la sfârșitul epocii bronzului din Europa. Comuna Surduc este atestată documentar începând cu anul 1554 când apare sub denumirea "Nahyzwrdok". Mai târziu denumirea avea să capete mai multe forme: 1625 "Nagi Szendok", 1630 "Nagy-Szurduk", 1733 "Szurduk", 1850 "Szurdok", "Szurduku", 1854 "Szurduk", "Surduc", 1930 "Surduc", 1966 "Surduc". Destinul comunei este legat de
Comuna Surduc, Sălaj () [Corola-website/Science/310746_a_312075]