15,136 matches
-
sunt ceva destul de obișnuit aici. Dar Berlinul este încă, prin comparație, liberal în tratamentul evreilor. Așa că dacă Streicher vrea să arunce vina pentru aceste crime asupra mai-marilor comunității evreiești din Berlin, atunci asta ar face ca lucrurile să fie mai dure și pentru ei. Poate pentru evreii din toată Germania. — S-ar putea să fie ceva în asta, admise el, luând altă țigară și înșurubând-o în micuțul său portțigaret. Dar o să ia mult timp pentru a organiza o astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
țineam băutura în cerul gurii un pic înainte de a o înghiți. M-am scuturat nițel când am lăsat-o să alunece pe gât și am spus: — Vreau să îi aplici o lucrătură ca de la Brigada de Moravuri. — Da? Cât de dură? — Ca un vals îndrăcit. Becker rânji și își termină băutura: — Să-l obosesc? Pricep ideea. Își deschise haina și scoase un scurt baston de cauciuc cu care se lovi ușurel cu nerăbdare în podul palmei. — O să-l mângâi cu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Și mai puțin: 52. Îți ridic pleoapele, pupilele sunt inegale, cea din dreapta este complet dilatată, leziunea endocraniană se află în emisfera aceea. Trebuie să fii operată imediat, ca să poată respira creierul, masa deplasată de hematomul apasând acum pe cutia craniană, dură, neextensibilă, sufocând centrii care inervează tot corpul și lipsindu-te cu fiecare clipă care trece de ceva din tine. Mă întorc către Ada: — I-ați făcut cortizonul? — Da, domnule profesor, și un gastroprotector. — Mai sunt alte leziuni? — Este suspectă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și o privește de aproape. Se oprește într-un punct, se încruntă forțându-și privirea. Știu ce înseamnă să cauți o urmă care să-ți vină în ajutor în nebuloasa unei radiografii. — Vezi, spune, hematomul principal este ăsta, imediat deasupra durei mater, ajung ușor la el... Rămâne de văzut cât suferă creierul, asta nu pot să prevăd. Apoi mai este un punct aici, spre interior, nu știu, poate e o revărsare de contralovitură... Ne privim în lumina aceea lividă care îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aruncă prima minge în câmp, lăsând-o să cadă de la înălțime cu un gest puternic, care corespundea probabil unui soi de ritual, și jocul începu. Cei doi vorbeau puțin, cu mâinile încleștate pe manete, le suceau dând lovituri precise și dure care făceau să vibreze stinghiile de metal. Băiatul de la bar ieși fără nici un chef de după tejghea ștergându-și mâinile ude de șorț și puse în funcțiune ventilatorul. În timp ce se întorcea spre tejghea, i-am întins paharul: — Mai adu-mi unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mea, trebuia să strâng aripile stânjenelii peste momentul acela de seninătate. S-a întors îmbrăcată cu costumul de baie de culoarea prunei și un prosop sub braț. Era încă incredibil de frumoasă, mai slabă decât atunci când o cunoscusem, poate mai dură, dar mai leală. Trupul bine îngrijit corespundea perfect sufletului ei. — Mergem? Bucățica de pânză albă în fața căreia tremurasem ca înaintea unui judecător dispăruse între picioarele ei. M-am ridicat brusc. Se oprise pe malul apei, i-am privit linia spatelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Vroiam să mă privească fără nici o îngăduință, să observe imperfecțiunile bărbatului cu care urma să-și petreacă tot restul vieții. M-am azvârlit în apă și am înotat cu capul dedesubt până mi-am simțit pieptul umflându-se și devenind dur. M-am întors pe spate și am plutit așa, cu apa care îmi păștea în gură. I-am simțit mai întâi brațele dând la o parte apa, apoi mama ta a apărut lângă mine. Părul ud îi lăsa liberă fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un halat prea mare pentru el, care se afla lângă cel de-al doilea asistent al meu, mă privea năucit. Nu-mi dădusem seama că era de față, se apropiase doar acum. Avea privirea celui care exercitase o voință prea dură asupra lui însuși. Poate încercase doar să rămână în picioare. Poate că îi era frică de sânge. Tâmpitul. Am aruncat mănușile, am ieșit din sala de operații și am intrat în vestiar. M-am așezat pe bancă. Pe fereastră se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întotdeauna prea scurți, nu ca să schimbe niște figurine, sau să spună că e rândul lui să se dea în leagăn, ci ca să te tragă în țeapă. Îmi apăs brutal ochii cu mâinile, imaginea care îmi joacă în față e prea dură. Sunt tatăl tău, sexul tău pentru mine este cărnița aceea golașă care se umplea de nisip pe plajă. Dar sunt un bărbat. Și am fost un bărbat rău și barbar care a violat o femeie, o fetiță ușor îmbătrânită. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mândru să am o femeie atât de elegantă alături. Astăzi însă eleganța ei mă întristează. Al nu știu câtelea travestiment. În dimineața aceasta este ziarista în voiaj, îmbrăcată comod și feminin. Și gesturile ei mă deranjează, este expeditivă, chiar puțin dură. A și intrat în rolul pe care va trebui să-l joace printre canaliile ei de colegi. Eu îmi trag pantalonii. I-am luat pe aceia care au deja curea, așa fac mai puțin efort. Acum îi spun. Da, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ți-am spus. — Trimite-mi o vedere. — O vedere? — Da, mi-ar face plăcere. Ciao. Elsa râde, își ia sacoșa din piele de căprioară și iese din cameră. Cine știe dacă scriitorul berlinez are sexul fleșcăit ca o beretă sau dur ca un képi? Am sărutat buricul Italiei. Era un buric zbârcit și înfundat. Acel mic nod de carne mă atrăgea spre el. Acolo se strânsese legătura ei cu viața. Aveam senzația că pot să-l penetrez, că pot să deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu orare. Ce să-ți spun, Angela? Obișnuita poveste. Că atunci când eram copil, mi-ar fi plăcut să fiu un campion de arte marțiale, să mă strecor noaptea într-o sală de sport ca aceea, cu tricouri, mușchi adevărați, fețe dure și să mă înarmez, sub veston și sub ochelarii bunelor maniere, cu o forță invizibilă și sigură. Din două mișcări să pun pe cineva la pământ, un coleg, pe asistentul acela cu o statură care te înspăimântă doar când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
plac atât de mult. Nu mă oprește: — Iubitule, spune, iubitul meu... și mă strânge în brațe. O iau de mână și o conduc spre pat, vreau să stea comod, să se odihnească. Îi scot pantofii. Are ciorapi deschiși, de nylon dur, îi mângâi coapsele, picioarele care par ale unui manechin. Își scoate fusta, o împăturește cu grijă și o așază pe marginea de metal a patului. Face la fel cu bluza. Gesturile îi sunt lente, încearcă să câștige timp, să amâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Vorbește cu gemenele, „Scuipițelele“, cum le zici tu. Foarte blonde, foarte frumoase, foarte antipatice. Nu seamănă deloc cu el. Manlio este brunet, îndesat, cu siguranță simpatic. Seamănă cu mama lor, cu Bambi. Venețiana cu trupul diafan de manechin și sufletul dur, de țărancă. L-a obligat să părăsească orașul și să se mute pe o moșie cu cai, căprioare, măslini, unde ea se lasă fotografiată, pentru reviste country, în fața grajdurilor, îmbrăcată ca o ciobăniță, împreună cu fiicele ei, în fuste în carouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un capăt al fularului, apoi pe celălat și le țin în mână cu gingășie, apoi, brusc, strâng capetele, strâng nodul până îl rup puțin. Cum aș putea să fiu fericit? Cum aș putea? Încep să plâng pe neașteptate. Lacrimi mari, dure, care coboară încet pe obrajii aspri. Nu pot trăi fără tine, gem, nu pot... Ea zâmbește, clatină din cap: — Ba poți. Și în privirea ei apare o strălucire, ca o sfidare tăcută, iarăși mila aceea perenă pentru ea însăși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ușile care se deschid. Alfredo are halatul murdar de sânge. E primul lucru pe care îl văd. Și-a scos mănușile, are mâinile albe. Cu mâinile acelea vine spre mine. Mi-a luat mai mult timp, am avut probleme cu dura mater, s-a contractat, a sângerat prea mult, am făcut eforturi să o fac să coaguleze. Are boneta udă leoarcă, urmele măștii în jurul gurii și un chip de nebun. Vorbește repede, se bâlbâie. Să sperăm că nu este o leziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
informațiile pe care le-ai cules... Cauți în carnețel numărul notat în dreptul numelui ei, atunci când v-ați cunoscut — Alo, Ludmila? Ai văzut că romanul e cu totul altul; dar și acesta, cel puțin exemplarul meu... Vocea de la capătul firului e dură, ușor ironică. - Nu, știți, nu sunt Ludmila. Sunt sora ei, Lotaria (îți spusese, de altfel: „Dacă nu răspund eu, sora mea va fi acolo.“). Ludmila nu e aici. De ce? Ce anume doriți? Voiam să-i spun ceva despre o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
numai pe Valeriano - fiu de judecător de district, licențiat în economie politică, discipol al unor guru indieni și al teozofilor elvețieni, era adeptul predestinat al oricărei doctrine la limita gândirii - dar și pe mine, care veneam de la o școală mai dură, pe mine, care știam că viitorul se juca pe termen redus între Tribunalul revoluționar și Curtea Marțială a Albilor, și că cele două plutoane de execuție, de o parte și de alta, așteptau cu arma la picior. Încercam să scap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nu te merită. — Foarte bine atunci, n-a fost chiar primul semn. Toți merităm o a doua șansă. — Adevărat. Dar a șasea sau a șaptea? — Uau. Nu te feri, Izzie. Pe bune, spune-mi exact ce crezi. Știu că sună dur, Em, dar așa e. Împreună cu Leigh și Adriana, Izzie fusese alături de Emmy în multe dintre “greșelile”, “erorile de judecată”, “neglijențele”, “accidentele”, “scăpările” și (cum spunea toată lumea) “recidivele” lui Duncan, mai multe decât își putea aminti cineva. Emmy știa că sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
zâmbi Emmy. Adriana se forță să-i zâmbească, deși îi venea greu să râdă de ea însăși, mai ales că se glumea pe seama faptulului că nu avea un serviciu. În cap îi răsună vocea enervantă a mamei ei. — Uau. Jucăm dur, nu-i așa, querida? Foarte bine, știi ce? Accept provocarea. — Cum? întrebă Emmy răsucindu-și furioasă o șuviță de păr. Leigh încremeni în timp ce ducea paharul la gură. — O să faci chestia asta? — Am spus c-o fac. Când începem? Emmy mușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
își amintea duritatea atacului. De fapt își aduse aminte că se întrebase cum trebuie să se simtă un autor care citește așa ceva despre opera lui, se întrebase unde era Jesse Chapman când a dat cu ochii de acele zece paragrafe dure. Oricum ea ar fi citit cartea — studiase primele romane ale lui Jesse la nenumăratele cursuri de literatură — dar mojicia acelui articol o determinase să cumpere ediția cartonată și s-o citească pe nerăsuflate în aceeași săptămână. Leigh începu să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la votare, nu mai găseam loc de voi, nici somn nu mai aveați cu o noapte Înainte... Acu’ ce dracu’ v-a apucat, dezertați de pe frontul electoral? Gore Îl privește pe Sandu pieziș, i-ar zice chiar vreo două mai dure, Însă a ajuns la concluzia că prietenia subțire cu diplomație se ține... Sănducule, poate că voi lua o decizie lăudabilă abia după ce voi urmări confruntarea de diseară. În lipsa unor informații credibile eu nu merg să votez În orb. Nu merg
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
care n-o are. Pufăie din țigară și Își arată sceptismul prefăcându-se interesat de muzica lăutărească. Apoi, ca și cum l-ar roade oareșce curiozitate, dar numai așa, de dragul discuției, devine nițel interesat... Hai, mă, Gore, ai trecut tu la lecturi dure și profunde numai pentru că eu citesc din Țuțea? N-ai mai avut tu somn liniștit din cauza lu’ Țuțea! Nu poci pentru ca să cred, Îmi dai voie să spun așa? Gore se lasă Într-o rână și susură la urechea lui Gicu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Înjură guvernul, președinția, urnele de vot, ștampilele și parlamentul de “adormiți”. Sandu Șpriț pare interesat: Pe datorie, zici? Așa de rău am ajuns? Păi să mă trec și eu acolo, ca să nu ieșim din rândul lumii, nu? Bă, trăim vremuri dure, țineți minte că anul trecut discutam despre Gigi, că-l luaseră și pe el la puricat. Acum a venit rândul lui Senzaționescu. Mă mai uitam și eu pe la oteve, mai ales când apărea Magda lu` Ciumac sau când cu negăsita
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
concluzia că tocmai atunci s-au mai tăiat niște procente din salariile minuscule ale românilor. Da, bă, dar Boc s-a sacrificat. L-am văzut la televizor. A ieșit cu pieptul Înainte, s-a certat cu toată lumea, a luat decizii dure. Economia Începe dă duduie, mai În șoaptă, așa, dar duduie. 0,1 la sută mai bine. Asta Înseamnă ceva. De ce să-l dai afară? De ce să-l pui pe rug, ca pe un martir al Clujului și Feleacului? Parcă-l
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]