13,885 matches
-
istorice. Ceea ce elitele în căutarea unui panaceu nu pot întrevedea este temelia pe care se sprijină arhitectura admirată. De aici, utilitatea spiritului critic ca aliaj de luciditate și energie vizionară. Critica junimistă vizează, în cele din urmă, ieșirea de sub imperiul iluziilor și intrarea pe teritoriul realităților care se cer confruntate. Formele fără fond se nasc pe acest sol al mimetismului steril, alimentat de credința raționalistă în puterea magică a frazelor de a emancipa națiuni și de a stimula progresul. Cufundată până la
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
a imita și a reproduce aparențele culturei apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor și realiza îndată literatura, știința, arta frumoasă și, mai întâi de toate, libertatea întrun stat modern. Și așa de des sau repețit aceste iluzii juvenile, încât au produs acum o adevărată atmosferă intelectuală în societatea română, o direcție puternică, ce apucă cu tărie egală pe cei tineri și pe cei bătrâni, pe cei cari se duc spre a învăța și pe cei cari sau
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
organizează în jurul unei căi de mijloc, a moderației militante. De vreme ce întoarcerea în trecut este imposibilă, iar raționalismul politic, cu a sa venerare a frazelor importate, este de asemenea pernicios, „reacțiunea“ ce poate trezi o întreagă societate din somnul utopic al iluziilor este reprezentată de terapia dublă a lucidității și a construcției pe durată lungă. Campania de la 1868 nu semnifică doar negarea unei direcții deja existente. Ea este, în egală măsură, un manifest dedicat schițării unui viitor posibil, din care să fie
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
noastră publică sau privată. Convingerile încercate prin atâtea cazuri și comparațiile cu timpurile moderne diferă extrem de mult și în soliditate, și în forță în comparațiile cu cele pe care orice fapt nou le perturbă și care sunt adesea numai simple iluzii sau prejudecăți neexaminate”. (513-514) 6) PEDEPSIREA RĂULUI: „Vă sfătuiesc să nu demonetizați valoarea morală/etică sau să coborâți standardul corectitudinii, ci să-i judecați pe alții conform principiilor fundamentale care guvernează propriile voastre vieți și să nu admiteți ca vreun
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
într-o măsură extremă. Spectrul se întinde de la micul despotism al birocraților mărunți până la întregul regim totalitar corupt al decedatului și detestatului Ceaușescu. O a treia consecință a fost că românii au devenit deosebit de expuși la ceea ce Jacques Ellul numea „iluzia politică”. Aceasta este ideea, formulată mai ales în secolul al XIX-lea, că majoritatea problemelor noastre pot fi rezolvate prin soluții politice. Când problemele se agravează - de obicei, din cauza soluțiilor politice -, politicienii și electoratul cer și mai multe soluții politice
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în aplicarea marxismului în cercetarea istorică, erau mai degrabă excepții decât regulă, iar prezența lor în agora dezbaterii marxismului ca teorie a istoriei a fost marginală. Mai activ decât alți confrați ai săi, Stahl a urmărit materializarea unei mai vechi iluzii a sa, și anume aceea a unificării sociologiei cu istoria într-o singură disciplină; mai mult, el propunea o și mai radicală întreprindere din punct de vedere metodologic, aceea de unificare a prezentului cu trecutul, a sociologiei cu istoria, având
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
este narațiunea/povestea ori nararea/povestirea trecutului, semnificația cea mai diseminată și mai practicată de cultura istorică. Una dintre strădaniile secolului al XIX-lea a fost aceea de a face din istorie „o poveste adevărată” despre trecutul comunității. în această iluzie a istoriei „adevărate”, wie est eigentlich gewessen, așa cum dorea Ranke, un loc important a fost rezervat legilor cunoașterii istorice, mai cu seamă o dată cu a doua jumătate a secolului. Narațiunea a fost modul de reprezentare a trecutului (descrierea lui) în care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
viitoare. Este, cum îl numea savantul rus Saharov, un sistem fundamental antiintelectual. [...]Dacă cuvântul nu mai poate comunica adevărul, ni se pare o nelegiuire să-l prostituezi, făcându-l complice cu cei care l-au frustrat de prerogativele lui [...]. Nutrim iluzia deșartă că ne-am făcut, atât cât a fost cu putință, datoria. în realitate suntem cu toții niște ratați. Operele noastre, ceea ce noi înșine numim astfel, nu sunt altceva decât niște palide simulacre de opere. Un imens azil de mutilați. înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Uniunea Sovietică. în realitate, așa cum avea să se dovedească ulterior, cei doi conducători ignorau faptul că, în condițiile existenței monopolului partidului comunist, a conducerii planificate a economiei naționale, a absenței economiei de piață, formele preconizate nu reprezentau decât paliative, lăsând iluzia participării maselor la procesul de conducere. Preocupat de informațiile parvenite din Uniunea Sovietică privind erodarea continuă a autorității PCUS, provocată de procesele ce se desfășurau în țara vecină, liderul român subliniază, cu același prilej, atenția deosebită acordată în România problemei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
al CC al PCUS, considerat ca făcând parte din tabăra conservatorilor, articol intitulat „Socialismul dispune de uriașe resurse și nu poate fi îmbunătățit prin capitalism”. Autorul articolului nota că „probabil noi înșine suntem vinovați de faptul că ne-am făcut iluzii în legătură cu restructurarea [...], credeam că multe probleme ale țării le vom putea rezolva rapid”, concluzionând că “în cadrul sistemului monopartid se poate dezvolta pe deplin democrația socialistă”. Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, care a fost și ultimul, avea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prevăzut evenimentele din România și dă un răspuns de natură să facă lumină în legătură cu rolul jucat de URSS în pregătirea acelor evenimente. „Pot să spun cu toată răspunderea - afirma demnitarul sovietic - că noi nu ne-am făcut nici un fel de iluzii în legătură cu caracterul regimului lui Ceaușescu, cu «popularitatea» acestuia. Era clar că un popor cu un înalt grad de cultură, civilizat, nu va accepta asemenea metode de conducere. Informațiile din partea ambasadei noastre în această privință erau, repet, pe deplin obiective și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
român?”. Ofițerul care a prelucrat nota informatorului se transformă într-un adevărat analist de politică externă pus în slujba regimului de la București. Ultima sa nedumerire poate fi lămurită. Luigi Poggi și, în general, diplomația pontificală nu își făceau prea mari iluzii în privința atingerii unui rezultat favorabil în cadrul tratativelor cu România sau cu alte țări ale blocului comunist. Un comentariu intitulat Despre semnificația vizitei mons. Poggi în România, transmis de Radio Europa Liberă la 27 octombrie 1976, vine în sprijinul acestei idei
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
rezultate neconcludente”, iar „tăcerea Vaticanului după sosirea mons. Poggi a fost interpretată de observatorii politici [ân sensul că] Vaticanul nu a obținut rezultatele dorite”. Comentatorul aprecia însă că nu era vorba de un eșec total, deoarece „Vaticanul nu-și face iluzii când tratează problema relațiilor între stat și Biserică cu un regim comunist”. Un alt scop al vizitei lui Poggi era să tatoneze pozițiile părții române în problema restabilirii relațiilor diplomatice, întrerupte la 7 iulie 1950. La 10 octombrie 1976, având
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
trimis al guvernului român, înmâna cardinalului Agostino Casaroli un mesaj special pentru Sfântul Scaun. în anumite medii catolice din țară, vizita la Roma a scriitorului Ion Brad, format în școlile Blajului, a căpătat semnificații pe care nu le avea, alimentând iluziile privind îmbunătățirea situației Bisericii Catolice și restabilirea relațiilor diplomatice. Aceste iluzii se reflectă și într-o notă a Securității din 6 august 1983 care cita aprecierile episcopului clandestin Ioan Dragomir: „Trimiterea ambasadorului român, Ion Brad, în audiență la Vatican, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pentru Sfântul Scaun. în anumite medii catolice din țară, vizita la Roma a scriitorului Ion Brad, format în școlile Blajului, a căpătat semnificații pe care nu le avea, alimentând iluziile privind îmbunătățirea situației Bisericii Catolice și restabilirea relațiilor diplomatice. Aceste iluzii se reflectă și într-o notă a Securității din 6 august 1983 care cita aprecierile episcopului clandestin Ioan Dragomir: „Trimiterea ambasadorului român, Ion Brad, în audiență la Vatican, pentru stabilirea de relații, consideră că a fost un «praf» în ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
muncitorești; respingerea propunerii de creare a unei reviste ideologice a partidelor comuniste; „denigrarea activității Cominternului și a Biroului Informativ”. Potrivit lui Chivu Stoica, membrii delegației române au respins toate aceste teze, catalogându-le drept „teze nemarxiste, pline de confuzii apologetice și iluzii reformiste față de trăinicia și stabilitatea sistemului capitalist, teze îmbâcsite de subiectivism și negativism în problemele istoriei mișcării comuniste internaționale și de concesii față de naționalismul burghez în problemele relațiilor actuale între partidele comuniste și muncitorești”. Delegația română a criticat și perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se aflau militarii români din subordinea generalului Avramescu era de aproximativ 100 de kilometri, pe o direcție strategică fără mare importanță în acel moment. Opinăm că în „cazul Avramescu” sunt încă unele chestiuni necunoscute pentru a risca evaluări definitive. Spulberarea iluziilor germane și legionare 9.1 . Un zbor cu destinație schimbată. Capturarea lui A. Schmidt și C. Stoicănescu Dincolo de retorica proprie legionarilor, adică de luare a unor dorințe drept realitate, pregătirile pentru o acțiune antisovietică în România erau foarte înaintate la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
din acest spațiu, nu era semnificativă. La București se tot repeta afirmația că „românul nu își părăsește țara, nesuportând să trăiască în alt mediu; chiar în momentul când, pe la 1900, românii ardeleni începuseră să emigreze masiv în Statele Unite, se întreținea iluzia unei stări temporare, care va lua sfârșit prin întoarcerea celor plecați”. Nici chiar românii deveniți americani nu încurajau emigrarea transatlantică a conaționalilor lor, fie că era vorba despre cei din ținuturile transcarpatice, fie că era vorba despre cei din România
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
trimit la un cunoscut reflex al istoriei politice, acela de a se încredința șirului de biografii la „nivel înalt”. Titlurile celor 8 capitole ale cărții se grupează în jurul câtorva poli explicativi: tragedia (războiul), mitul (indigenizarea comunismului în anii ’50-’60), iluzia (prosperitatea anilor ’70), utopia (drepturile obținute de Solidaritatea) și agonia (anii ’80). Se confirmă, astfel, tradiția demascării regimurilor comuniste est-europene ca fază incipientă a investigării lor. Autorul se aliniază deci, necondiționat, axiomei potrivit căreia irealismul sistemului comunist a provocat distrugeri
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lui Milton Friedman, Bright Promises, Dismal Performance: An Economist’s Protest, Thomas Horton and Daughters, Sun Lake, 1983. Vezi cartea lui Charles Murray, Losing Ground: American Social Policy, 1950-1980, Basic Books, New York, 1984, pentru o ilustrare a modului `n care iluzia politică a funcționat `n legătură cu „războiul american `mpotriva sărăciei”. Benda, Trădarea cărturarilor, ed. cit. Herbert Read, „Julien Benda and the New Humanism”, `n Julien Benda, The Betrayal of the Intellectuals, Beacon Press, Boston, 1955, p. xxiv. 21 Donald W
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
îl conduc. Să revenim pentru aceasta asupra viziunii tragice, singura care este analizată în profunzime de Goldmann: mai întîi să spunem că ea este o noțiune cu sferă destul de largă și cuprinde tragedia greacă, a destinului, tragedia lui Shakespeare, a iluziilor, și tragedia lui Racine, jansenistă, a refuzului. Numai la cea din urmă, la viziunea tragică specifică jansenismului, a Dumnezeului ascuns, situată în opoziție istorică cu empirismul și raționalismul, se oprește Goldmann pentru a o analiza structural în operele lui Pascal
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
eul îi împrumută trăsături; hermeneutica este obligată la conștientizarea faptului că experiența lumii înseamnă împrumutarea trăsăturilor eului obiectului sau celuilalt. Hermeneutica trebuie deci să fie autocritică, trebuie să-și cunoască mereu limitele și orizonturile înțelegerii, căci altfel cade în păcatul iluziei. Reflecția hermeneuticii operează astfel o autocritică a conștiinței care transpune toate abstracțiile ei, chiar și cunoștințele științifice în experiența umană referitoare la lume ca întreg. Filosofia e o astfel de prelucrare hermeneutică ce topește totalitățile structurale elaborate de 79 analiza
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Se operează totodată o trecere de la text (discurs) la comportament, ca loc al semnificării și sensului (ceea ce spui n-are nici o semnificație, abia dacă ceea ce faci începe să aibă una). Maeștrii bănuielii sunt Marx, Freud și Nietzsche. Toți trei suspectează iluziile conștiinței, caută să descifreze sensul adevărat și să elibereze conștiința. Chiar dacă cele trei metode de decodaj și reprezentare a procesului de codificare se sprijină și se verifică unele pe altele, ele sunt distincte. Marx, Nietzsche și Freud sunt greșit interpretați
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
însoțită mereu, ca de o umbră, în vechea hermeneutică, de gândire, în noua hermeneutică, de Ființă (așa cum o gândește Heidegger). La Gadamer orice text are, direct sau indirect, referențialitate: " Ființa e referința nesuprimabilî a oricărui text" și "conștiința referențialității refuză iluzia ficționalității absolute". Dar ca și semiologii structuraliști, Gadamer afirmă că limba l-a făcut pe om și nu invers. Limba nu este un instrument pe care să-l folosim, (în definitiv, s-o recunoaștem, omul nu mai e definibil atât
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Într-o cameră mare. Fără ocupație, fără existență, fără un ban”. Situația a mii de văduve este deosebit de grea, scrie Cristian XE "Cristian, Solomon" , deoarece Încă nu s-au Împăcat cu pierderea suferită: „Mii de văduve se hrănesc cu o iluzie tragică: bărbații lor se vor mai Întoarce. Sunt, cu siguranță șașa credț, În lagăre nemțești secrete”. Învierea morților „Numai cine a fost la Iași, mult timp după masacrul din iunie 1941, și-a putut da seama de ura ce mocnea
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]