KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...520 521 522 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

Brîndușa n-ar fi avut motiv de scandal, iar președinta comitetului sindicatului m-ar fi ajutat să dau de urma tabelului. Mă bucur că te revăd! surîde ea, coborînd cele cîteva trepte care ne despart. Tocmai îmi propusesem, continuă cu obrazul iluminat, să-ți dau mîine dimineață un telefon la serviciu. Și eu ți-aș fi telefonat mîine, îi spun pe un ton sec, lipsit de inflexiuni, hotărîndu-mă să-i zic pe nume de vreme ce ea m-a întîmpinat cu "tu". Cristina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
zice... Crede-mă, rîde ea, luminîndu-se iar, pierdusem orice speranță că obțin filamente, dacă nu-mi dădeai din stocul de rezervă. Nici nu știu dacă ți-am mulțumit. Cu vîrf și îndesat! Tonul meu rece, mult prea aspru, îi întunecă obrazul. O văd cum își mototolește în mîini mănușile, de parcă ar vrea să le arunce în cel mai apropiat coș de gunoi. Da-da, Mihai, murmură ea, acum îmi dau seama că nu glumești. Tonul tău, ba chiar și faptul că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta și fularul, agățîndu-le în cuier. Să știi, mă amenință ea din nou, preocupată de telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să auzi discuția, îmi arată spre pat, aproape ordonîndu-mi, cu glasul tremurînd de furie. Imposibil! murmură ea. Cine știe ce-ai înțeles tu... Cine știe ce conflict

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
lîngă tine, în picioare, sînt eu, cu privirea încinsă și trupul încordat. Mă crezi cinstit, dar uiți că azi sufletul meu a fost lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit, așa cum obrazul tău de magnolie s-a ofilit sub răceala surîsului trist, cînd ți-ai dat seama cine-i Brîndușa. Nu-s un iepuraș speriat, cum crezi, Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de drum. Singură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Trebuie să-mi spăl într-un fel palmele primite azi..." Îmi opresc mîna stîngă, cu degetele desfăcute în părul ei la tîmplă. Încet, fără grabă, dar cu siguranță, trec mîna dreaptă dincolo de mijlocul ei, sprijinind-o de pat; îi privesc obrazul un timp să-i văd reacția, dar ea încă mai visează la anii studenției un zîmbet calm, de adolescentă, sub care îmi spun că se ascunde femeia rea, acea femeie care ar fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
te-am mai văzut?", o întreb în gînd, săltîndu-mi puțin pieptul. Eliberat de greutate, pieptul Cristinei se umple cu aer, pe care îl expiră ca pe un oftat adînc. "Sărmană căprioară!", izbucnește în mine gîndul, în timp ce palma mea îi alintă obrazul, întorcîndu-i încet fața în sus, spre mine. N-a opus rezistență și nici n-a deschis ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist, amar. Apoi, ca prin vis, ochii ei se deschid, mă privesc o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai cinstit, mai frumos și mai bine așa... Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei, să mențină liftul deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea spre locul sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri, îmi spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri, îmi spune, retrăgîndu-și piciorul. Pentru versuri și pentru Saint-Exupéry: "numai în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
spre intrare, făcîndu-mi semn să-1 urmez. Vîntul, mai rece și mai puternic decît dimineață, aduce din cînd în cînd rafale de zăpadă viscolește mai ceva decît în toiul iernii!... Rămîn pe treptele de la intrare, să simt mai bine viscolul, cu obrajii îmbujorați de fulgii reci topiți pe el. Haideți! îmi strigă Don Șef. Intrăm în pavilionul administrativ, ne scuturăm de zăpadă și ne îndreptăm spre sala de consiliu, aflată la parter. Să fiți calm! îmi șoptește Don Șef cînd ajungem lîngă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nas... Asta e "regula jocului" pe care a învățat-o el! Ești... Sînt! Da-da, sînt! La ce te-ai fi așteptat? S-o fac pe Hristos? Voi să-mi dați o palmă, iar eu să vă întorc și celălalt obraz?! Apoi voi să mă luați de guler, să mă întoarceți și să-mi dați cu șutul ?... Nu, doamnă, nu fac asta. Dar nici la șantaj nu pot să recurg: "pornesc instalația dacă-mi dați casă"... Vă las vouă ție, Brîndușei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cale. Dinu mai ascultă un timp la telefon, apoi întinde receptorul spre mine, spunîndu-mi calm, surîzător: O doamnă vrea să-ți spună ceva. Te rabdă inima s-o refuzi? Stau și mă uit la Dinu: privirea lui calmă îmi biciuie obrazul ca o pereche de palme. Vlad mă privește și el; are un surîs trist în colțul gurii tristețe și compătimire; așteaptă amîndoi să vadă ce voi face. Strîng din umeri, iau receptorul și-l duc încet la ureche: Da... Mihai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
departe: el era nervos, dădea mereu din mînă, întrerupînd-o... La un moment dat, cînd au ajuns între calea ferată și depozit ea l-a oprit. Nu cred că i-a spus ceva. Și-a scos mănușa dreaptă, i-a alintat obrazul cu palma, s-a ridicat pe vîrfuri și l-a sărutat în fugă, apoi a continuat să-l alinte, poate abia acum spunîndu-i vreo vorbă. Simțeam de departe cum el se topește, ca o biată lumînare lîngă un foc de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
meu știind-o pe Teona tristă din cauza acelui cuvînt vulgar?!... "Îi telefonez și-mi cer scuze!", îmi ordon. Urc la pupitru, iau receptorul telefonului, formez zero, iar cînd aud tonul de oraș, formez numărul știut. Inima îmi bate puternic, iar obrajii îmi iau foc sînt iar adolescent!... Telefonul sună în gol, prelung. Închid și o iau de la capăt, în speranța că prima oară am greșit numărul, iar acum o să-mi răspundă, să-i pot spune: "Sărut mîinile! Sînt Vlădeanu. Vă rog

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
în bucătărie e lumină. Cezara stă aplecată asupra mesei, preocupată de un aluat, pe care îl întinde cu grijă. Petre vine cu un ibric în mînă, din care toarnă într-o ceașcă, apoi spune ceva Cezarei. Cezara întoarce o clipă obrazul spre el, dar mă observă prin fereastra deschisă și se apleacă în afară, strigîndu-mi încet: Ce faci, disponibilule, tragi cu ochiul prin case străine? Lasă băiatul în pace, îi zice Petre. Salut, Mihăiță! Cum s-a încheiat? Bine. Mulțumesc de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
neliniște, să mi se pară drumul mai scurt, dar în capul meu nu stăruie decît privirea stupefiată, plină de groază, a fetei de la pîine, imediat ce cotul meu a lovit-o. A lovit-o acolo unde, de fiecare dată, îmi plecam obrazul să mă îmbăt de parfumul folosit de ea și să-i simt pielea gîtului înfiorîndu-se la atingerea buzelor mele. Am întins mîna violent și-am prins-o cu brutalitate de pieptul halatului, de-acolo unde, în serile noastre, degetele mele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ori poate preferi Nick americănește, mă, ca-n filmele cu cow-boys, că tot am păscut vacile odată... Îți mai amintești, Ioane? Ce vremuri!... Dar și ce vaci!... Ca să nu mai vorbim de boi... Ion stă cu privirea în pămînt, iar obrazul i se face tot mai palid, parcă l-ar decolora prezența mea. Ușa de la dormitor se deschide și iese băiatul cel mare al lui Ion, frecîndu-se la ochi cu dosul pumnilor mici și fragezi. Nenea Mihai, nenea Mihai! se bucură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a cuprins de mijloc, pornind împreună spre marginea poienii. M-am jucat mult prin fîn, l-am încurcat aproape tot și-am rupt un braț de flori. Cînd m-am dus cu florile la mama, am găsit-o dormind cu obrazul pe pieptul tatii. Tata o strîngea cu brațul stîng, în timp ce brațul drept îi stătea pe lîngă corp, obosit de mînuit coasa. Cînd să plecăm, tata mi-a spus să merg înainte. El a reținut-o pe mama și a îmbrățișat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de pe fund, dar, aruncîndu-mi o privire, tresare; se întoarce brusc spre mine și rămîne astfel, cu ochii măriți, speriați: Mihai, ce-i cu tine?!... Vine lîngă mine, se lasă în genunchi pe covor, lîngă fotoliul în care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba, ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba, ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte obrazul. Ochii ei verzi mă învăluie ca un lan de grîu primăvara, iar buzele răsfrînte, frumos conturate surîd molcom. Te rog! îmi șoptește. Scuză-mă! Ceea ce mi-ai spus m-a luat lovit în plin... Oh! exclamă Fulvia, ridicîndu-se, credeam că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere. Ion s-a așezat pe trepte și plînge... Mă zbat iar, vreau să fug, dar mă rețin două palme care îmi cuprind obrazul între ele. Mirosul plăcut, de parfum, se simte tot mai puternic. Asta-i otravă. A explodat un rezervor, iar acum gazul se împrăștie. Trebuie să ajung la masca de gaze, dar mă rețin palmele... Am să mor dacă nu ajung

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu ajung... Trebuie să mă zbat, să mă eliberez, să fug... "Ajungă zilei răutatea ei!" strig eu, eliberîndu-mă din strînsoarea palmelor, deschizînd speriat ochii. Lîngă mine, așezată pe marginea patului, stă Teona: mă învăluie în albastrul privirii, trecîndu-și palmele peste obrazul meu, umed de transpirație. Stai, stai..., îmi șoptește. Teona, murmur eu, tu aici!? Ești bolnav, Mihai, îmi spune, ștergîndu-mi fruntea cu batista ei parfumată. Ai vorbit prin somn, te-ai zbătut... Scutur din cap să mă dezmeticesc, închid ochii de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
opt, apoi..., surîde cu ochi senini Teona. Credeam că ești om de cuvînt..., c-ai să vii... O privesc lung, fix, luat prin surprindere. Stai liniștit, îmi șoptește. Batista ei mi se plimbă din nou pe frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
senini Teona. Credeam că ești om de cuvînt..., c-ai să vii... O privesc lung, fix, luat prin surprindere. Stai liniștit, îmi șoptește. Batista ei mi se plimbă din nou pe frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o teamă cumplită că ți s-ar fi putut întîmpla ceva... Nu-mi puteam ierta că te-am blestemat. E încurcată și-și rotește privirea prin încăpere în timp ce brațele ei se ridică încet, cu grație, trecîndu-și vîrful degetelor peste umerii obrajilor aprinși. Genele îi clipesc de cîteva ori, înseninîndu-i și mai mult privirea. Aș fi putut să telefonez la combinat, să întreb, dar... Degetele ei, desprinse de obraz, s-au oprit în aer: rămîn așa un timp, au o tresărire, parcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]