13,790 matches
-
modelului socio-cultural. Alcoolismul sau ingestia de băuturi alcoolice, episodică sau durabilă, implică numeroase consecințe pentru organism, de ordin biologic, psihologic, neurologic, comportamental social etc. Toate aceste manifestări sunt reunite în grupa „alcoolismului” sau a „bolii alcoolice”. Definiția alcoolismului urmărește să reunească totalitatea factorilor implicați în acest tip de comportament: factorii somato-biologici și factorii psihici. Elementul esențial este dat, în acest caz, de dependența individului de utilizare a băuturilor alcoolice urmată de consecințele acesteia. După Fouquet „se vorbește de alcoolism atunci când un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
puerperale Numeroși autori au semnalat existența unor corelații psiho-endocrine, atât în stare de normalitate, cât și în stare patologică. Cele mai importante studii în acest sens aparțin lui M. Bleuler care a izolat și descris „sindromul psiho-endocrin”, entitate clinică ce reunește un tablou psihopatologic caracterizat printr-o grupare, considerată de el specifică, de tulburări psihice legate fie de disfuncții ale glandelor endocrine, fie de boli specifice ale acestora. Rolul glandelor este unanim recunoscut în formarea și evoluția personalității de către majoritatea specialiștilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau în cele de cașexie Sismonds. Insuficiența gonadică duce la manifestări psihopatologice specifice, caracterizate prin depresii, insomnii, lentoare în ideație, bradipsihie. Seria de exemple poate continua încă și în alte cazuri de tulburări clinice legate de afecțiunile endocrine. M. Bleuler reunește tulburările de factură psihotică ce apar în cursul bolilor endocrine sub denumirea de „sindrom psiho-endocrin”. Autorul menționat subliniază faptul că această entitate psihopatologică trebuie net diferențiată de „sindroamele humorale grave” care sunt reacții psihotice și de „sindromul psiho-organic cerebral” datorat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a persoanei respective. În sensul acesta „riscul pentru schizofrenie” este crescut în cazul leptozomilor schizotimi, „riscul pentru psihozele, afective” este crescut în cazul picnicilor ciclotimi, precum, în egală măsură, „riscul pentru psihozele schizo-afective” este rezervat tipului mixt în care sunt reunite caracteristicile aparținând primelor două tipuri. Considerate, din punct de vedere psihopatologic, al originii lor comune, aceste trei grupe de psihoze pot fi expresia „psihozei unice” de natură endogenă. A. Tatosian face o interesantă expunere critică a problemei „psihozei unice”. După
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
complementare, iar din jocul acestui raport rezultă în final starea de echilibru a individului: sănătatea mintală, sau, dimpotrivă, stare de dezechilibru psihic: boala psihică. 27. PSIHOZELE ENDOGENE II (Psihozele afective) Cadrul psihopatologic general Psihopatologia vieții afective, deosebit de importantă și complexă, reunește două grupe de afecțiuni psihiatrice, diferite între ele în raport cu factorii cauzali care le produc: - tulburările afective exogene (patologia afectivă de tip reactiv), - tulburările afective endogene (stările anxioase, sindroamele depresive și maniacale, boala afectivă, PMD). Tulburările afective exogene au fost prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
scade elanul vital” sau chiar îl anulează. Acest punct de vedere îngustează semnificația suicidului, obligându-l să fie considerat la fel cu oricare altă boală psihică. Este o atitudine absolut greșită. Sinuciderea este o decizie umană deliberată. Un act ce reunește conștiința de sine cu voința de a sfârși propria sa viață. Din acest motiv, în sfera analizei suicidului își dau întâlnire psihiatria, morala, religia, filozofia, literatura, sociologia pentru care constituie o temă permanentă de reflecție. Există numeroase forme de înțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de suicid: a) Suicidul cronic reprezentat prin ascetism, martiraj, sacrificiul de sine, invaliditatea nevrotică, dependența de alcool, comportamentul antisocial, psihozele depresive. b) Suicidul focalizat reprezentat prin automutilare, apelul la intervenții chirurgicale repetate, accidentele intenționale, impotența sexuală, frigiditatea. c) Suicidul organic reunește componenta autopunitivă, componenta agresivă, componenta erotică și modalitatea preferată de suicid. În același context medico-psihologic, M. Quidu distinge următoarele tipuri de suicid: a) Suicidul reușit, acțiune autoagresivă complet realizată, urmată de moartea persoanei respective. b) Tentativă de suicid, considerată ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de suicid Ambivalență Adoptarea deciziei cu trecerea la act Suicid Faza de pregătire Faza de ambivalență Trecerea la act Suicidația Suicidația Traumatizația 28. PSIHOZELE ENDOGENE III (Grupa psihozelor schizofrenice) Cadrul psihopatologic general Grupa schizofreniilor, delimitată astfel de E. Bleuler (1911), reunește afecțiuni psihiatrice grave ale vârstei tinere, care produc o modificare profundă, de durată și cu serioase consecințe pentru personalitatea bolnavului. Cunoscută de multă vreme, în secolul al XIX-lea a circulat în psihiatrie sub denumirea de demență precoce. Semnalată de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o numește demență precoce este Morel (1860), termen adoptat și de Kraepelin care o descrie la rândul său (1896). În aceeași perioadă, Kahlbaum descrie catatonia și Hecker hebefrenia, pe care le considerau afecțiuni independente. În secolul XX, E. Bleuler (1911) reunește demența precoce, catatonia și hebefrenia în același cadru nosologic al schizofreniilor, recunoscând prin aceasta o unicitate în polimorfismul lor psihopatologic. Chaslin va introduce conceptul de psihoză discordantă, iar Minkowski îi consacră o importantă monografie de ordin psihopatologic. Se consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt reprezentate prin prezența la această categorie de bolnavi a ideilor delirante, multiple, fragmentare, de regulă nesistematizate, cu tematică de urmărire, influență etc. Un loc aparte în această categorie de tulburări o reprezintă fenomenele de automatism mintal sau „sindromul Kandinski-Clérambault” reunind tulburări de gândire și de limbaj interior, halucinații auditive și automatisme motorii și senzitive. La acestea se mai adaugă tulburările de limbaj (schizofazia și glosolalia), precum și alte tulburări de expresie (scris, desen, mimică etc.). 2) Tulburările de percepție sunt constante
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lumea exterioară bolnavului este și ea alterată. Minkowski a vorbit despre „pierderea contactului vital cu realitatea”. Bolnavul schizofrenic se izolează, manifestă o formă particulară de „închidere în sine” patologică, de factură autistă. 7) Tulburările din seria psihomotorie sunt de regulă reunite în sindromul catatonic și ele constau din următoarele: stupoarea catatonică, rigiditatea catatonică, postura catatonică și negativismul motor. 8) Tulburările de personalitate ale bolnavilor schizofrenici sunt constante și specifice. Ele au un mare polimorfism și constau din următoarele: - grimase, manierisme, bizarerii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau melancoliei, cât și pe cele ale schizofreniei (catatonie, structuri delirant-paranoide, halucinații etc.). Existența psihozelor mixte, schizo-afective, este o dovadă a faptului care pledează în favoarea naturii endogene a acestui tip de tulburări psihice. Există, în felul acesta, tendința de a reuni în cadrul aceluiași grup nosologic al psihozei unice toate psihozele endogene. Unii autori vorbesc despre psihozele delirante ciclice, de tipul ciclofreniei (Al. Obregia) care sunt de fapt psihoze endogene schizo-afective, în raport cu „psihozele endogene unice”, concept asupra căruia vom mai reveni. R.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
copiii educabili”. 3) Criteriul biologic se referă la geneza, sau etiologia, simptomatologia, prognosticul și indicațiile terapeutice ale stărilor de arierație mintală. R. Zazzo face distincția între factorii determinanți și debilitate, întrucât el consideră că în sfera conceptului de oligofrenie sunt reuniți factori biologici, afectivi, intelectuali și socio-culturali. Oligofreniile reprezintă oprirea sau insuficienta dezvoltare a facultăților mintale (intelectuale) care pun unii subiecți într-o stare de inferioritate, mai mult sau mai puțin gravă în ceea ce privește adaptarea la exigențele vieții și la posibilitățile de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu deficite operatorii și de organizare a spațiului, fără un sindrom afazo-apracto-agnozic și fără semne neurologice. Grupa 2 cuprinde demențele senile cu sindrom amnestic, tulburări neurologice, tulburări de limbaj, debutul unor apraxii ideatorii și ideo-motorii, apraxie constructivă totală. Grupa 3 reunește bolnavi cu demență senilă, prezentând o stare de „altzheimerizare” completă. Această „Altzheimerizare” a demenței senile are un dublu aspect, atât anatomo-patologic, cât și clinic. Acești bolnavi sfârșesc prin a adopta aspectul clinic al demenței presenile Altzheimer. După această delimitare a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
egal atât sfera somatică, cât și sfera psihică, configurând o patologie psihomatică. Patologia psihosomatică se constituie târziu în câmpul clinicii medicale ca o sinteză epistemologică derivată din concepția despre Om. Ea este, în primul rând o viziune antropologică interdisciplinară ce reunește în sfera ei medicina somatică și psihiatria, creând domeniul medicinei psihosomatice, așa cum se poate vedea în schema de mai jos. ***Schemă, pag. 381 bis*** Patologia psihosomatică, dincolo de cerințele imediate impuse de practica medicală, reprezintă o modalitate originală de „a gândi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Pe aceste considerente, același autor recomandă să se studieze cauzalitatea comună atât a fenomenelor psihice, cât și a fenomenelor somatice. R. Strasser (1950) afirmă că „într-o ființă vie, nu poate exista decât un singur principiu de organizare”. Acest principiu reunește somaticul cu psihicul într-un singur tot, iar manifestările lui, în condițiile de dezechilibru patologic, sunt fie predominant somatice, fie predominant psihice, sau psihosomatice. E.D. Wittkower și J. Cowan (1944) au atras atenția asupra caracteristicilor psihice ale unor afecțiuni somatice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vulnerabilă. Aceste situații critice de viață au, de regulă, un caracter psiho-traumatizant deosebit de brutal. Ele se pot manifesta prin depresii morale, doliu prelungit patologic, conduite de refugiu (fugi, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii etc.), prin fabulații etc. Toate aspectele mai sus prezentate reunesc condițiile etiologice capabile de a produce suferințe psiho-morale. Să analizăm aspectele formale ale acestor suferințe. Formele suferințelor psiho-morale Așa cum am spus deja, suferințele psiho-morale au fost semnalate și descrise de specialiști care le-au considerat ca fiind forme de suferință
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se poate vedea în schema de mai jos: ***schemă pag. 421*** Personalitățile alterate reprezintă, pentru K. Menninger, obiectul psihopatologiei, dar și al clinicii psihiatrice și ele sunt reprezentate prin următoarele tipuri: tipul somatic, reprezentând personalități cu afecțiuni somato-fizice, tipul hipofrenic, reunind personalitățile cu deficiențe de intelect, tipul izolat, în care sunt incluse personalitățile însingurate, închise în sine, interiorizate, tipul schizoid cuprinde personalitățile bizare, discordante și autiste, tipul cicloid reprezentat prin personalitățile de tip oscilant, capricioase, cu variații extreme emoțional-afective, tipul nevrotic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspecte: impulsivitate, agresivitate, inafectivitate aparentă, absența anxietății, alte manifestări (trăsături de caracter de aparență isterică, tulburări de conduite sexuale, tulburări de dispoziție afectivă, episoade disforice de scurtă durată). Tot în cadrul acestui grup de personalități anormale trebuie menționate și sociopatiile. Acestea reunesc acele tulburări de personalitate la care predomină manifestările antisociale. Ele se definesc în felul următor: „Tulburarea de personalitate caracterizată prin neglijarea obligațiilor sociale, independență față de ceilalți, o violență impulsivă și o insensibilitate rece”. Acești indivizi manifestă o mare indiferență comportamentală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
depresiv, instabilitatea și impulsivitatea. După D. Widlöcher, „stările-limită” se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: o activitate fantasmatică, o angoasă de anihilare (distrucția coerenței Eului), o organizare haotică a dezvoltării libidinale, tendințe agresive particulare intense. 7) Personalitățile deficitare și imature Acestea reunesc acele modele de personalități anormale caracterizate prin diferite grade sau niveluri de nedezvoltare psihică. Elementul caracteristic al acestui model este „starea de deficiență” a personalității globale a acestor categorii de indivizi. Starea de deficiență poate avea următoarele aspecte: Deficiența intelectuală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta distingem următoarele tipuri de deficiențe de adaptare-integrare: starea de dependență familială sau socială, reprezentând o inadaptare pasivă a individului, starea de inadaptare activă caracterizată prin conflicte, conduite de tip deviant, delincventă, sociopatie, acte antisociale. 8) Personalitățile deteriorate Acest grup reunește acele modele de personalități anormale caracterizate prin degradarea progresivă, cu caracter ireversibil, a sistemului personalității și care survine ca urmare a evoluției clinico-psihiatrice a unor procese psihopatologice grave, la o personalitate complet structurată psihic. Deteriorarea este caracteristică proceselor psihopatologice care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
auto-psihică, motivație comportamentală, inițiativa și finalizarea conduitelor și acțiunilor, reacții de opoziție, inactivitate, inerție, dezorganizarea conduitelor. Nivelul social: dezorientarea temporo-spațială, tendință la fugă și vagabondaj, colecționarism absurd, morbid, acte delictuale absurde, cleptomanie etc. 9) Personalitățile defectuale În cadrul acestui grup sunt reunite acele modele de personalități anormale caracterizate prin existența unor modificări structural-dinamice ale personalității consecutive evoluției îndelungate unui proces psihopatologic, de factură psihotică, care a operat o modificare profundă într-un anumit „sector” al aparatului psihic sau al sistemului personalității globale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de specificul Supra-Eului colectiv. Cu cât o societate este mai dezvoltată din punct de vedere socio-cultural, cu atât valorile care normează viața socială sunt mai autentice, mai stabile și cu atât grupul social-uman este mai evoluat datorită Supra-Eului colectiv care reunește acest sistem de valori. Gradul de civilizație al unui grup social-uman este dat de nivelul de dezvoltare al Supra-Eului colectiv și de rolul pe care acesta îl exercită asupra inconștientului colectiv. În situațiile de criză socială, când valorile socio-culturale și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în altă parte. Țara de adopție va trebui să reprezinte pentru cel care „intră” în ea un model arhetipal, cu care să se identifice. Dar este necesar ca și acest „model” să-l accepte și să-l recunoască. Toate acestea, reunesc în final condițiile psihopatologice, care duc la edificarea unor situații conflictuale, stări de inadaptare nevrotică și, în situații destul de dese, la dezvoltări psihotice de factură paranoiacă. Aspectele mai sus analizate, privind raporturile care există între viața psihică, normală și patologică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
doctrinele filozofice ale secolului al XVIII-lea, la Kant, Hobbes, Rousseau și Hegel. Putem afirma că raporturile omului sau ale grupelor umane cu statul, se exprimă prin acțiunile pe care le exercită asupra acestora corpul politic și statul. Corpul politic reunește „instincte, pasiuni, reflexe, un dinamism și structuri psihologice inconștiente; tot acest ansamblu fiind supus nevoilor prin constrângere legală, comandată de o idee și de decizii raționale”, afirmă J. Maritain. Spre deosebire de acesta, „Statul este acea parte a corpului politic al cărui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]