13,180 matches
-
Înțeleagă motivele interne ale elementelor religiei celte, aceștia pun În relief tot ceea ce pare a fi barbar și necivilizat sau, pur și simplu, tot ceea ce era diferit de religia greacă și romană. Nu ne sunt de mare ajutor nici autorii antici care Îi descriu pe celți ca fiind oameni pioși, respectuoși cu oaspeții, iubitori de artă și Întemeietori ai filozofiei. Este evident că un cadru atât de Îndepărtat de realitatea istorică aparține unui mediu imaginar care nu poate fi folosit În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
transcrie texte de limbă latină În mănăstiri a furnizat impulsul și modelul de face același lucru pentru textele indigene. Însă pentru noi acest lucru se Întâmplă deja prea târziu, deoarece creștinarea Britaniei și a Irlandei dusese la pierderea patrimoniului religios antic de tradiție orală, a cărui salvare de la uitare ar fi apărut ca un sacrilegiu: la dispoziția noastră rămân doar aluzii Întâmplătoare la vechea credință, păstrate În legătură cu bătăliile victorioase purtate de evanghelizatori sau de urmașii lor, astfel Încât aceste texte sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inscripțiile latine din Britania, cu numele de Nodensxe "Nodens" (sau Nodonsxe "Nodons"); așadar, principii irlandezi, chiar și după convertirea la creștinism, nu au renunțat definitiv la strămoșul lor divin, dar s-au limitat la a face din el un suveran antic, punând astfel În acord cu noua credință un element genealogic tradițional. În orice caz, punctul esențial este că putem identifica elemente ale credinței precreștine chiar și din materiale din perioada creștinată. Din acest punct de vedere, istoria Sfintei Brigitta este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
imn ca „unul dintre cei doi stâlpi ai Împărăției șCerurilorț”, iar În alte texte este alăturată sau chiar o Înlocuiește pe Maria, ca „mamă a lui Isus”. În ceea ce o privește, este Însă suspect faptul că nu există nici o atestare antică, ci numai biografii foarte târzii, iar cercetătorii au convenit că este vorba despre transformarea În cheie creștină a unei divinități indigene care apare cu numele de Brigantiaxe "Brigantia", iar În transcriere latină Britannia. Biografiile ei ne permit să ne Întoarcem
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe care uneori o substituie. Plecând deci de la biografiile târzii ale sfintei putem reconstitui cu ușurință o filieră prețioasă pentru cunoașterea religiei precreștine: indo-europeană *h2eus½s „Aurora” › celtă *Brigantș (nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a teonimelor, Însă o dovadă În sens contrar este adusă de toponimie, care relevă, de exemplu, cultul zeului Lugusxe "Lugus" Într-o arie vastă care cuprinde Franța (Lyon, Laon), Olanda (Leida), Silezia (Liegnitz) și Britania (actualul Carlisle era În epoca antică Luguvalium sau Luguvallum). Și dacă este adevărat că În Irlanda se jura pe zeii propriului trib, este la fel de adevărat că, uneori, se jura pe „zeii principali”, adică, evident, pe zeitățile principale preamărite pe Întreaga insulă. Spuneam mai sus că multe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și că Taranis este Jupiter, stăpân al războiului și cel mai mare Între zeii cerești, pentru Îmbunarea căruia se obișnuia, cu timp În urmă, să se aducă jertfe umane, iar acum, jertfe de animale. După cum se observă, Încă din epoca antică exista o mare nesiguranță În privința identificărilor. Numele din fragmentul lui Lucanus sunt desigur autentice. Teutatesxe "Teutates" (rectius: Toutatisxe "Toutatis") apare la dativ (Toutati) În câteva Înscripții latine din Gallia; Esusxe "Esus" este unul dintre zeii amintiți pe monumentul nautae Parisiaci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Acestor datini, cât și practicilor legate de jertfe și de divinație, potrivnice obiceiurilor noastre, le-au pus capăt romanii (Strabon, Geografia, IV,4,5). Obiceiul celților de a tăia și păstra capetele dușmanilor este printre cele mai atestate de autorii antici, deoarece părea să constituie, din cauza caracterului său inuman ușor perceptibil, dovada clară a barbariei celor două popoare. Ne va fi de folos, În schimb, să clarificăm semnificația pe care chiar celții o atribuiau acestui obicei și care au fost rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cetății Veiig și Claudius Marcellus care Îl ucide pe Viridomar, regele insubrilor; or, În toate aceste trei cazuri, comandantul roman și-a decapitat dușmanul mort. Acesta nefiind un obicei roman, este legitim să ne gândim că decapitarea avea motivații sacrale antice, asemănătoare cu cele ale celților. În fața acestor date, romanii și grecii ar fi trebuit să fi fost mai prudenți În ceea ce privește condamnarea „barbariei” celților. De fapt, ne aflăm În fața unei situații tipice: celții păstrează obiceiuri străvechi care, În lumea clasică, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
accepte existența. Este clar Însă că această doctrină era fie apanajul micilor cercuri sacerdotale, fie, mai de grabă, una dintre posibilele ipoteze despre ceea ce-l așteaptă pe om după moarte. Într-adevăr, nu trebuie să atribuim În mod necesar religiilor antice indo-europene, În ceea ce privește destinul ultim al omului, rigiditatea teologică ce caracterizează multe dintre religiile moderne, În care credința despre soarta omului după moarte este propusă și predicată În detaliu, iar orice Îndoială este echivalentă cu erezia. Dimpotrivă, trebuie să pornim de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conservatoare cum este cultura celtică: acesta, deposedat progresiv, din motive evidente, de anumite funcții ce nu mai puteau fi Îndeplinite, cum ar fi cea sacerdotală, În Irlanda a dispărut cu totul În secolul trecut; este Însă evident că În Galia antică fusese indispensabil. Așadar, dacă adunăm Într-o singură figură competențele pe care izvoarele noastre le atribuie În mod distinct poeților inspirați, barzilor și druizilor, regăsim și În Galia interesanta figură a intelectualului polivalent care reprezintă una dintre trăsăturile caracteristice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
universului și a pământului, cu originea lucrurilor, puterea și atribuțiile zeilor nemuritori (De bello galico, VI, 13-14). Dacă la aceste competențe adăugăm și exercițiul poeziei elogiatoare - pentru preamărirea conducătorilor și a strămoșilor lor -, atestat, și acesta, pe larg de izvoarele antice („bardis carminibus suis reddunt immortales animas scribendo gesta regum”, Adnotationes super Lucanum, cu referire la I, 449), acest personaj galic devine absolut identic cu omologul său irlandez (druí, fáith, bardd), care Își desfășura activitatea Înainte de creștinarea insulei. 11. REGELE CA
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aici. Nu este nici o Îndoială că acțiunea acestor povestiri, Împânzită În Întregime de magie, lasă să se presupună amintirea unor tradiții religioase străvechi, puternic amestecate cu motive legendare obișnuite. Mai mult, este evident că unele personaje sunt În realitate divinități antice precreștine. Acest lucru este adevărat mai ales În cazul lui Lleu, forma galeză corespunzătoare numelui zeului galic Lugusxe "Lugus" și al zeului irlandez Lugxe "Lug". Și nu este doar o identitate etimologică: dacă Lugus și Lug reprezentau zeul care patrona
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doar Brân, rănit mortal, și alți șapte oameni. Acesta cere să i se taie capul care rămâne mulți ani Întreg și ține companie Într-un mod plăcut celor șapte prieteni. Și aici există urme, deși foarte vagi, ale unor divinități antice. Beli Mawr era recunoscut ca primul strămoș al familiei regale din Wales, fapt ce indică În mod clar că este vorba despre o divinitate. Numele de Manawydanxe "Manawydan" sună, fără Îndoială, foarte asemănător cu cel al lui Manannánxe "Manannán", o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Celts and their Gods under Rome, Londra. Usener, H. (1869), M. Annaei Lucani Commenta Bernensia, Lipsiae. tc "" RELIGIA GERMANILORTC "RELIGIA GERMANILOR" Enrico Campaniletc "Enrico Campanile" 1. NUMELE DE „ZEU”TC "1. NUMELE DE „ZEU”" Un discurs sintetic despre religia germanică antică trebuie să evidențieze structurile subiacente și să sublinieze lucrurile cele mai semnificative În plan general, trecând, la nevoie peste fiecare aspect particular legat de timp și spațiu, precum și peste multe chestiuni legate de problemele etnografice, care și-ar putea găsi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nevoie peste fiecare aspect particular legat de timp și spațiu, precum și peste multe chestiuni legate de problemele etnografice, care și-ar putea găsi locul Într-o tratare enciclopedică și exhaustivă; trebuie să menționăm imediat că, În ceea ce privește tocmai structurile, religia germanică antică se configurează esențialmente În continuarea religiei indo-europene, despre care am vorbit În capitolul dedicat acesteia În volumul de față1. Din acest punct de vedere Însuși numele de „zeu” este relevant nu numai ca inovație structurală, ci poate ca indiciu al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
genealogie divină din care ne sunt cunoscute cel puțin patru generații: Terra - Tuistoxe "Tuisto" - Mannusxe "Mannus"-*Ing + Irmin + *Ist (cf. Ström, 1975, pp. 79 sqq.). 3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE: DIVINITĂȚILE MAJORETC "3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE \: DIVINITĂȚILE MAJORE" Cele mai vechi informații despre religia germanică provin din izvoarele clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub vălul obișnuit al interpretatio Romana, creând astfel probleme de identificare ulterioare. Este totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vechimea atestării nu le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era În nici Într-un caz cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
le plasează la o distanță temporală foarte mare de faza unitară anterioară diversificărilor regionale. Se acceptă fără dificultate că Mercurxe "Mercur", definit drept cel mai mare dintre zei, Îl maschează pe germanicul *W½danxe "Wo>dan"az (nordicul antic Óäinn, englezul antic W½den, germanul nordic vechi Wuotan), care se află chiar În vârful panteonului german; rămâne totuși de explicat de ce acesta a fost identificat tocmai cu un zeu ca Mercur, care nu era În nici Într-un caz cel mai mare dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cont că acesta nu este un argument În favoarea consistenței obiective a identificării, ci este doar o dovadă a răspândirii sale În mediile germanice mai expuse contactului cu lumea romană precreștină. Martexe "Marte", zeul războiului, Îl acoperă aici pe *Teiwaz (nordicul antic, Tyrxe "Tyr"; În germană nordică veche, Zio etc.), ajuns astfel la capătul unui proces evolutiv despre care vom vorbi mai târziu. Legitimitatea identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
identificării este dovedită, și În acest caz, de numele „ziua lui Marte” (marți) care este redat În germanică cu „ziua lui Teiwaz” (germană nordică veche, Ziestag; În frisonă veche, Tiesdei etc.). În sfârșit, Herculexe "Hercule" Îl acoperă pe *Thunaraz (nordicul antic, Thór; În saxona veche, Thunar etc.), iar această identificare se bazează pe faptul că, la fel ca Hercule, care este reprezentat cu o măciucă, și *Thunaraz este figurat cu un ciocan care simbolizează, de fapt, fulgerul. Este fără Îndoială un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tocmai pădurea sacră. În rest, puținele temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg, din engleza antică și horgr din limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre simplitatea extremă a acestor construcții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puținele temple care existau deja Într-o epocă mai veche trebuie să fi fost extrem de elementare, de cele mai multe ori ceva mai mult decât o Împrejmuire de pietre: haruh din germana nordică veche; hearg, din engleza antică și horgr din limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre simplitatea extremă a acestor construcții sacre. 5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
limba antică nordică, care desemnează templul păgân (chiar și derivat harugari din germana nordica veche este preotul), sunt legate etimologic cu irlandezul vechi carn, „grămadă de pietre”, termen care spune multe despre simplitatea extremă a acestor construcții sacre. 5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE”: MAMELETC "5. DIVINITĂȚI ANTICE „PERIFERICE” \: MAMELE" În legătură cu acest cadru oferit de Tacitus, mai există o descriere destul de diferită realizată, cu un secol Înainte, de către Cezar (De bello galico, VI, 21): „Germanii așază În rândul zeilor doar pe cei pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]