15,319 matches
-
uneltele sale. Am luat-o pe ușa din dos și am ajuns la țarcul Umbrei. Zăpada troienită acolo era neatinsă, iar în mijlocul ei se înălța, negru, ulmul cel bătrân. Mi-a trecut o clipă prin minte că era un teren sacru ce nu se cuvenea a fi pângărit de picior de om. Liniștea perfectă din jur părea îmbietoare. Vântul spulberase frumos zăpada, lăsând în urma lui modele alese cu grijă, iar crengile răsucite ale ulmului, albe pe alocuri, se odihneau în aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
largă a lecturilor ce rețineau atenția tinerilor literatori de la F.: Arghezi, firește, Ștefan Petică, Ovid Densusianu, Ion Minulescu, I. M. Rașcu, Emil Isac, Mihail Cruceanu ș.a., dar și Bergson, Guyau, Remy de Gourmont, Moréas, Rimbaud. În ultimul număr, sub titlul Sacra - dar și, indirect, printr-un Trauermarsch -, este consemnată poematic dispariția lui I. L. Caragiale. L.B.
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]
-
1991, 10; V. Grosu, O poezie a interferențelor, „Columna”, 1992, 8-9; Mariana Codruț, „Nevoia de strigăt a limbii”, RL, 1992, 13; Nicolae Bârna, Levitația izbutită, L, 1992, 36; Al. Cistelecan, Înălțări și căderi, LCF, 1992, 44; Aurel Pantea, Ucenic la sacru, VTRA, 1992, 10; Virgil Mihaiu, Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Alex. Ștefănescu, Ediție revăzută și adăugită a vieții de fiecare zi, RL, 1995, 8; Dan Silviu Boerescu, Emilian Galaicu-Păun, „Cel bătut îl duce pe Cel nebătut”, LCF, 1995
GALAICU-PAUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
căutate, și ale cărui trăiri tind să confere evenimentului, indiferent dacă acesta este unul important sau banal, o aură de ceremonie, de sărbătoare a spiritului. Astfel, prezența iubitei transformă camera într-un „sipet purpuriu”, poetul devenind adoratorul mut al misterelor sacre ale iubirii: „Eram utrenia ta, tu mi-erai umbra/ și-mi arătai statornic dincotro ară și adapă lumina.../ Un sipet purpuriu - odaia,/ o inimă a mea mărturisită/ în care te mișcai foșnind mistere/ O, cum cântau cămările de jaruri/ sub
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
că averea i-ar putea fi micșorată ori furată. Desprins de restul lumii, închis ca într-o hrubă în camera lui mizeră, confruntat numai cu sine și cu vedeniile pe care le are, el transferă banului un soi de forță sacră, capabilă să-l ajute în a-și inhiba pornirile firești și să-l facă să se căiască pentru momentele de slăbiciune. Personajul seamănă astfel marilor posedați. Moartea, care îl află îmbrățișându-și comoara, îi este un fel de apoteoză. Când
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
și spirituală al poetului convertește glasul Apocalipsei în cântec. D. captează liric mesajul transcendenței, devenind un adevărat exponent al poeților religioși, de esență tradiționalist-mistică. Câteva din volumele sale fac parte dintr-un amplu proiect de transpunere în versuri a textelor sacre: Psalmii în versuri (1993; Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor), Ecclesiastul în versuri (1997) și Pildele în versuri (1998) dau măsura anvergurii vocației de poet religios al lui D. Astfel, în Psalmii în versuri, aspirația pe care poetul o plasa
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
cele câteva moduri de a fi ale sărbătorescului: paradoxalul, kairoticul, agalmaticul și agonisticul. Paradoxalul este ilustrat de călătorii care, în spații străine, se miră de latura exoterică a ceremonialurilor și iau drept sărbători unele comportamente sociale, neștiind să discearnă între sacru și profan, să perceapă autenticul din spectacolele văzute. Prin kairotic, la origine concept al moralei presocratice, autorul definește prilejul nimerit în care are loc o sărbătoare, timpul, spațiul și contextul social favorabile acesteia. Prin agalmatic înțelege deopotrivă celebrarea supraumanului și
DROGEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286876_a_288205]
-
românesc, au stat, încă de la debut, sub semnul marii admirații pentru Alecsandri. Bardul de la Mircești i-a apreciat primele încercări poetice, pe care i le trimisese, în manuscris, profesorul clujean Grigore Silași. Tânărul poet avea, opina Alecsandri, „în suflet scânteia sacră și sub condei o limbă armonioasă pe care știe s-o mlădie sub cerințele ritmului”. Atracția pentru zăcămintele folclorice s-a datorat exemplului lui Alecsandri, însă, spre deosebire de acesta, D. nu a fost decât în mică măsură un colecționar de la sursă
DULFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286896_a_288225]
-
tensiunea provocată de nerăbdarea „spunerii” a ceea ce nimeni nu îndrăznește să denunțe răbufnește parcă furios în înjurătura neaoșă și în expresiile obscene ale gardienilor și comandanților - semne răsturnate ale unei lumi infernale. Întors viu din această lume, naratorul are datoria sacră de a scrie: văzut ca o garanție împotriva ștergerii, prin uitare, a unei istorii violente, actul rememorării în scris și, prin extensie, opera literară sunt, în același timp, o probă de conștiință morală și un act cathartic: „Și m-am
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
de texte, nu e un tezaur, ci mai degrabă răspunsul unor Întrebări sugerate de subtitlu: „eseu despre contradicțiile literaturii”. și de ce ar fi literatura contradictorie? Pentru că, răspuns general, este expresia unei crize, cea datată la 1789, atunci cînd În locul conținutului sacru este așezat mereu un altul, cu conștiința faptului că ceea ce a fost Înlocuit era de neînlocuit, căci chiar În asta constă sacralitatea. La fel se Întîmplă deci cu literatura: o producție de texte normativă, În care poemul era tragedie, eglogă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
uman În discursul unei ontologii a finitudinii. Este Însă și mai corect să vedem În autoficțiune o practică literară care-și revendică identitatea tocmai din momentul În care literatura a renunțat la ultimele iluzii ideologice - cu iz sau fără iz sacru - pe care le mai nutrea În secolul trecut. De ce termenul apare, În Franța, cu doar trei ani Înaintea morții lui Sartre și Barthes, cu cinci Înaintea desființării revistei Tel Quel, cu doi Înaintea apariției Condiției postmoderne a lui Lyotard? Poate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al prezenței divine sau diabolice - prezențe forte, oricum - subminat Însă din loc În loc prin ironii de genul la maquette du chateau - occupe - toute la chambre du fou dieu protege - lțambiguite - du site, de inserții ale cotidianului Într-un spațiu pretins sacru. Cel mai bun corespondent artistic al acestui produs literar este serialul Twin Peaks al regizorului David Lynch (alt mit cinematografic al sfîrșitului decadei 1980), numai că la Marie Redonnet lipsesc foarte multe clișee care au adus producției americane foarte mulți
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
clisa unui atare cenușiu univers, mizerabil social și pîngărit moral de agenții lipsiți e scrupule ai unui partid politic ticălos, apare domnișoara Chambon, Învățătoarea de care zidarul nostru se Îndrăgostește dar relația lor este imposibil de Împlinit și, În decursul sacru al unui an școlar, domnișoara pleacă pe alte meleaguri. Ambiguitățile unei relații imposibile Între un el narator-autor În penultimul roman, Corespondenta (2000), sau prieten decedat al naratorului În Unguroaica (2002) și o ea misterioasă, aterizată În provincie prin te miri
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
papa LSD-ului, "care ceruse să i se congeleze capul la moarte, și diseminase fiole cu sîngele lui În cele patru colțuri ale lumii În speranța de a fi resuscitat cîndva, sau clonat." Zora răscolise tot globul În căutarea sîngelui sacru și Începuse, metodic, să spargă fiolele una cîte una. Ce vrăji mai făcea Zora? Devenise cea mai periculoasă criminală În serie din propriul apartament, răpunînd cu focuri de armă ba un frigider, ba o mobilă, În fine, lucruri, enervante, de la
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sumă de ficțiuni transnaționale, e drept mult mai greu canonizabile, dar a căror cunoaștere contribuie la introducerea În mitologia europeană nordică. Cred Însă că lecturile literare din perioada medievală fac destul de puțin dacă nu sunt Însoțite de cunoașterea unor texte sacre, apoi a unor texte care stau la baza filozofiei moderne. Scrupulul purității genurilor nu contează aici, pentru că el aparține unei istorii literare retrospective. Literatura premodernă trebuie să fie studiată nu numai din unghi retoric, nu recreată Într-un spațiu muzeal
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și alegorie, în fantezie (Ștrengarul văilor, Seara). Dar cu toată concretețea ei vie, lumea lui C. nu e numai cea din afară. Pentru că, în priveliștea naturii și în riturile ei, poetul ajunge să priceapă, „liber și de-uimire plin”, misterul sacru al „supremei orânduiri” (O. Goga). Și el i se impune, la modul orfic, ca ritm („Numai zumzetul de-albine [...] / Curge-ntruna, parcă vine / Din adâncul firii pline / De răpaos”), joc și cânt neîntrerupt al materiei („E plin de mișcare pământul
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
foarte redusă: balada istorică ia naștere prin raportarea faptului istoric la mitul etern, universal, basmul este mit degradat prin acceptarea de elemente profane. Făt-Frumos e soarele în luptă cu întunericul, Miorița, un „bocet solar”. C. definea mitul prin caracterul său sacru (idee-pivot în cercetările lui Mircea Eliade asupra mitului), dar reducea o complexitate de factori la imuabila schemă mitologică. Adevărata sa contribuție în domeniul folcloristicii apare când valorifică experiența și observația directă. El este autorul unor substanțiale analize asupra ghicitorii (Ghicitorile
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
stări de adorație, însoțită oniric de fiorul comuniunii mistice și de sugestia deschiderii extatice spre divinitatea uitată a ființei. În volumul de debut, The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului (1989), relația cu transcendentul e literaturizată, construită livresc din paradigmele sacrului (citatul evanghelic, folosit pentru valorile lui existențiale). Ceea ce izbește în aceste versuri este atmosfera de reculeasă intimitate și de temperată fervoare psalmică. Lumea ca o rană se hrănește și se salvează nu prin îndoială, nici prin jefuirea cerului, ci prin
DAMIAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
Constantin Miu, „Liturghia Cuvântului”, TMS, 2000, 2; Ion Arieșanu, Privind prin cărți în nopți tăcute, O, 2001, 4; Sasu, Dicț. scriit. SUA, 103-107; Mihaela Albu, „Liturghia Cuvântului”, CNT, 2002, 5; Maria Nițu, „Liturghia Cuvântului”, CRC, 2002, 9; Constantin Miu, Conlucrarea sacrului cu profanul, TMS, 2002, 12. A.S.
DAMIAN-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
tentă tradiționalistă (Al. Gregorian, Colind fără țară, Teofil Lianu, Colind). Cei mai importanți colaboratori sunt Mircea Eliade (Solo o signo de Zamolxis, 1959), Aron Cotruș (Rapsodie dacă - text în limba spaniolă), Vintilă Horia (Rugăciune pentru rănile țării), Al. Busuioceanu (Cetate sacră), Vasile Posteucă, Al. Silistreanu, Ion Țolescu, N.S. Govora, D. Paulescu, Al. Gregorian, Iulia Carâp, Nicolae Petra, Georgeta Crainic. Din țară, se publică versuri de Tudor Arghezi (Făt-Frumos) și Radu Gyr. Caracterul literar, preponderent în primii ani, este diluat pe parcurs
CETATEA LUMINII. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286180_a_287509]
-
Cu schimbări abrupte de registru tematic, poemele din cărțile următoare proiectează patetismul originar al autorului în termenii unei poetici moderne, de sursă stănesciană, consemnând aspirația către un discurs liric capabil să traducă experiențele cotidianului în termenii miturilor și ai textelor sacre. SCRIERI: Balade vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste, Reșița, 1990; Șansa hârtiei, Reșița, 1993; Aprilie negru, Timișoara, 1994; Viziuni, Timișoara, 1996; Oglinda de antracit, postfață Sergiu Ștefănescu, Timișoara, 1997; Abisaliile (1987-1997), Timișoara, 1997; Podul spadei, Timișoara, 1998; Clopotul de
CHICHERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286193_a_287522]
-
concept bizantin al „sinergiei”, la mersul evenimentelor istorice. Mineiul pe noiembrie, tipărit în 1778, conține o încercare de periodizare a istoriei românilor, începând cu romanizarea Daciei. A doua etapă are în centru întemeierea Țării Românești, iar a treia - traducerea cărților sacre în limba română. În sfârșit, epoca a patra, cea contemporană episcopului, reprezintă o perioadă de statornicie, datorată reglementărilor încheiate cu Poarta Otomană. În spirit înnoitor, C. de R. încearcă să fixeze locul Bisericii în cadrul conștiinței naționale. Cea mai lungă și
CHESARIE DE RAMNIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286192_a_287521]
-
cu sânii purtați în mâini pe flori, / Masivă și frumoasă ca mamele de piatră”) și în proiectarea peisajului într-un metaforism erotic. Imaginile expresive, versurile memorabile trebuie extrase de cititor dintr-o îngrămădire de locuri comune, de evocări și de „sacre” peisaje, pline de „roua” străbunilor, unde poetul aduce ofrande Coloanei fără sfârșit. Discipol al lui Mihai Beniuc în latura lui exaltat, tradiționalist și mobilizator patriotică, C. împrăștie viziuni suprarealiste printre evocări de haiduci și voievozi. SCRIERI: Zumbe, București, 1966; Apocrife
CHIVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
și articole critice la săptămânalul „Cultura” și la revista „Nistru”. Editorial, debutează în 1968 cu micromonografia Mirajul copilăriei, un studiu dens despre poezia pentru copii a lui Grigore Vieru. Au urmat culegerile de articole Disocieri (1969), Alte disocieri (1971), Focul sacru (1975), care învederează un critic cu vocație, cultivat, deschis spre literatura autentică și spre orientările ei moderne, exigent în evaluarea acesteia din perspectiva modelelor universale. În contextul anilor 1960-1970, C. statornicește în Republica Moldova un nou tip de critică, aceea estetico-eseistică
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
complexă de critică culturală, în care amestecă informația cu o estetică dominată de conceptele arhetipale și de acelea [...] luate de la trăiriști (Noica, în primul rând). EUGEN SIMION SCRIERI: Mirajul copilăriei, Chișinău, 1968; Disocieri, Chișinău, 1969; Alte disocieri, Chișinău, 1971; Focul sacru, Chișinău, 1975; Narcis și Hyperion. Eseu despre poetica și personalitatea lui Eminescu, Chișinău, 1979; Cicatricea lui Ulysse. Eseuri duminicale, Chișinău, 1982; ed. Iași, 1994; Întoarcerea la izvoare, Chișinău, 1985; Creația lui Ion Druță în școală, Chișinău, 1986; Creația scriitorilor moldoveni
CIMPOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]