130,983 matches
-
a fost recunoscută, iar "Luftwaffenbefehlshaber Mitte" a fost redenumită "Luftflotte Reich" (Flota Aeriană "Reich"). Wiese a fost îndepărtat de la comandă, în locul lui fiind numit un aviator mult mai experimentat Hans-Jürgen Stumpff. În paralel, Henry H. Arnold a emis un ordin destinat USAAF din Europa, care sublinia principalul obiectiv al Operațiunii Pointblank:Mesajul meu personal pentru voi - aceasta este obligatoriu - este să distrugeți forța aeriană a inamicului oriunde ați întâlnio, în aer, pe pământ sau în fabrici . Generalul Eaker a fost înlocuit
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
fie destinate interceptării bombardierelor, după cum se plănuise încă din 1942. Au existat pe de-o parte probleme cu producția motorului cu reacție și, pe de altă parte, cu neînțelegerea de către Hitler a rolului noului avion, pe care Fuhrerul îl dorea destinat atacurilor la sol. Toate acestea au dus la întârzierea intrării în luptă a modelului Me 262 în cadrul "RLV". Operațiunile 262 și Me 163 au contribuit prea puțin la lupta împotriva superiorității aeriene aliate. Pierderile germanilor au rămas foarte ridicate, în
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
la interior, motive clasice și neobizantine. Deși inițial construită ca o locuință, are centrat în interiorul ei un amplu hol de onoare, pe două niveluri, cu rol de sală de bal sau banchet. În forma sa originală, casa avea un spațiu destinat orchestrei. La parter, în jurul acestei săli centrale, sunt construite patru spații care funcționau ca saloane de primire (sufragerii). Etajul întâi păstrează în linii mari aceeași dispunere a spațiilor de la parter, accesul făcându-se pe o scară în spirală. Etajul al
Hanu’ Berarilor () [Corola-website/Science/332862_a_334191]
-
și circulații verticale. Fiecare ușă de acces are o altă formă și alte dimensiuni, un alt tip de ancadrament și de copertină de acces. Accesul principal conduce spre holul de onoare pe două niveluri, care dispune de o supantă (posibil destinată orchestrei) și de galerii deschise pe laturile lungi, accesibile printr-o scară îngustă cu o singură rampă în formă de „L”. Scara și spațiile principale în cele trei travee dinspre fațadă, cu un rezalit semicilindric pe parter, formează o terasă
Hanu’ Berarilor () [Corola-website/Science/332862_a_334191]
-
a publicat, din 1789 până în 1798, "Histoire céleste française", în care descrie de stele. Este și autorul unei cronici a științelor din epoca sa, în două volume: "Bibliographie astronomique" (1804). A fondat, în 1802, un premiu care îi poartă numele, destinat recompensării lucrărilor de astronomie, Premiul Lalande. Jérôme de Lalande este primul care a făcut referire la o stea, între altele, pe care a denumit-o "VY CMa" de magnitudine 7, în catalogul său din 1801. Astăzi, "VY Canis Majoris" este
Joseph Jérôme Lefrançois de Lalande () [Corola-website/Science/332870_a_334199]
-
dus la crearea unor institute prestigioase de biologie marină, care coordonează cercetările oceanologice: Laboratoire de Banyuls-sur-Mer, IFREMER, Joint Oceanographic Institutions, International Council for the Exploration of the Sea, Woods Hole Oceanographic Institution, Scripps Institution of Oceanography ș.a. În prezent aparatura destinată cercetărilor marine a devenit deosebit de sofisticată și performantă. Bazele hidrobiologiei românești au fost puse de Emil Racoviță, Ioan Borcea și Grigore Antipa. Profesorul Ioan Borcea efectuează primele cercetări metodice la Marea Neagră și în lagunele litorale din Dobrogea. Prima expediție românească
Biologie marină () [Corola-website/Science/332924_a_334253]
-
fost mai larg decât naosul. Alăturat zidului sudic - respectiv pronaosului, s-a aflat juxtapusă clopotnița - portic, ce a avut jos trei deschideri (spre sud - pe unde se făcea intrarea propriuzisă în biserică, est și vest) iar la partea superioară încăperea destinată clopotelor, tot cu trei deschideri. Bolțile au fost susținute de arce mari de cărămidă care coborau în naos și pronaos până la jumătatea zidurilor și se sprijineau de console de formă prismatică din piatră cioplită. Naosul a fost despărțit de pronaos
Mănăstirea Bociulești () [Corola-website/Science/332935_a_334264]
-
Un sistem antifoc este un element de construcție, dispozitiv, sau produs destinat limitării propagării incendiilor și a efectelor distructive ale acestora. Sistemele antifoc sunt elemente de protecție pasivă antiincendiu care servesc la compartimentarea clădirii în ansamblul ei prin utilizarea de materiale rezistente la foc. Reprezintă construcția sau o parte a unei construcții
Antifoc (sistem) () [Corola-website/Science/333548_a_334877]
-
de protecție pasivă antiincendiu care servesc la compartimentarea clădirii în ansamblul ei prin utilizarea de materiale rezistente la foc. Reprezintă construcția sau o parte a unei construcții conținând una sau mai multe încăperi sau spații,delimitate prin elemente de construcții destinate să îl izoleze de restul construcției, în scopul limitării propagării incendiului, pe o durată determinată. Ariile compartimentelor de incendiu se stabilesc în funcție de riscul de incendiu existent, destinație, alcătuire și de rezistența la foc a construcției. Compartimentul de incendiu poate fi
Antifoc (sistem) () [Corola-website/Science/333548_a_334877]
-
din compartimentele de incendiu și realizat potrivit prevederilor legale.Perete antifoc nu se mai folosește în reglementările europene.Diferențierea intre destinațiile elementelor de construcție se face prin performanțele de rezistență la foc. Este un element de închidere al golurilor verticale (destinate circulației) practicate în pereții antifoc. O asemenea ușă este executată din materiale incombustibile cu o limită minimă de rezistență la foc de 90 de minute. Scopul unei asemenea uși este acela de a nu lăsa incendiul să se extindă dintr-
Antifoc (sistem) () [Corola-website/Science/333548_a_334877]
-
în nord, 12 AG americ în centru, iar 6 AG în sud. În decembrie 1944, SHAEF și-a stabilit sediul în Palatul Versailles din Franța. On 26 April 1945 SHAEF moved to Frankfurt. SHAEF a comandat cele mai numeroase formații destinate unei operațiuni pe frontul de vest - americane, franceze, britanice și canadieni. Forțele erau formate din trei Grupuri de Armată, care controlau un total de opt armate. SHAEF a controlat importante forțe navale în timpul Operațiunii Neptun, faza debarcării a „Overlord” și
Cartierul General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate () [Corola-website/Science/333535_a_334864]
-
O ușă antifoc este un element de închidere al golurilor verticale (destinate circulației) practicate în pereții antifoc. O asemenea ușă este executată din materiale incombustibile cu o limită minimă de rezistență la foc de 90 de minute. Scopul unei asemenea uși este acela de a nu lăsa incendiul să se extindă dintr-
Ușă antifoc () [Corola-website/Science/333557_a_334886]
-
împreună cu bazilica, făcea parte din complexul Palatului Ducal. Palatul, conectat la apartamentele dogilor printr-un pasaj ce trecea prin spatele absidei bazilicii, a fost construit în secolul al XVII-lea de către Monopola pentru a găzdui o nouă sala de banchete, destinată recepțiilor Signoriei și a Senatului din Veneția. După desființarea Republicii Venețiene (1797) și transformarea Bazilicii Sân Marco în catedrală patriarhala (1807), această clădire a fost aleasă că noul sediu al curiei. Lucrările de modernizare, inițiate în 1837 după proiectul lui
Palatul Patriarhal din Veneția () [Corola-website/Science/333570_a_334899]
-
două superioare. Deși terminate în arc central, luminozitatea deschiderilor amintesc de stilul venețiano-bizantin al primei procurații, construită în secolul al XII-lea, în timpul dogelui Sebastiano Ziani (vizibilă în celebra pictură a lui Gentile Bellini "Procesiunea în Piață Sân Marco") și destinată a adăposti locuințele procuratorilor din "citra", cei mai mari magistrați. Aceasta, deteriorată parțial de incendiul de la începutul secolului al XVI-lea, a fost demolată și reconstruită după un proiect al unui arhitect necunoscut, fiind vehiculate numele lui Mauro Codussi, Giovanni
Procurațiile () [Corola-website/Science/333567_a_334896]
-
a fost: "Matériel de 75mm Mle 1897". A fost cunoscut sub diferite denumiri, cum ar fi "French 75", "75", "Soixante-Quinze" sau "75 mm Puteaux" (România). Inițial, tunul francez de 75 mm a fost proiectat ca un sistem de armă anti-personal, destinat să lanseze o cantitate mare de proiectile cu șrapnele, cu focos de timp, asupra trupelor inamice, în câmp deschis. După 1915 și apariția „războiului tranșeelor”, au început să prevaleze alte tipuri de misiuni care cereau un nou tip de proiectil
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
cea mai mare parte, stând la baza înzestrării majorității unităților de artilerie de câmp, în primele faze ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest tun nu trebuie confundat cu "modelul 1907" produs de Schneider și nici cu "modelul 1912" destinat cavaleriei franceze și pieței de export, produs de același manufacturier. Deși au utilizat muniție originală franceză de 75 mm, aceste tunuri fabricate de producătorul privat Schneider erau mai ușoare, mai mici și diferite din punct de vedere mecanic.
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
mai mult acest simbolism prezent în literatură. Tema vinului își are rădăcini adânci în tradiția iraniană, având în vedere că vechii persani venerau vinul și chiar îl divinizau sub numele de Haoma ( inițial, numele unei băuturi mitice care conferea nemurirea, destinată zeilor și celor aleși - precum ambrozia la greci - cu aceeași funcție ca Soma la indieni ). Acest cult persan al vinului are drept similitudine în Europa precreștină, cultul lui Dionysos la greci, cultul lui Bachus la romani. Așadar, după islamizarea persanilor
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
Vasul a servit ca o navă spital în perioada 1939 - 1940. Ulterior, a fost repartizat ca și cazarmă plutitoare pentru personalul navelor din Gotenhafen (Gdynia), înainte de a fi repus în funcțiune pentru a servi operațiunii de evacuare din 1945. Inițial destinat să fie numit "Adolf Hitler" , vasul a fost numit după Wilhelm Gustloff, un lider al ramurii Elvețiene a Partidului Național Socialist care a fost asasinat în 1936. "Wilhelm Gustloff" a fost primul vas construit cu scopul de a servi pe
MV Wilhelm Gustloff () [Corola-website/Science/333768_a_335097]
-
Armatei a 18-a. 400 de avioane de transport Junkers Ju 52 urmau să fie folosite la transportarea și lansarea parașutiștilor, precum și la transportul până pe pistă a soldaților germani care nu urmau să fie parașutați sau debarcați din planoare. Forțele destinate atacării fortului și cuceririi celor trei poduri au fost formate din elemente ale Divziei a 7-a aeropurtată și a 22-a de debarcare aeriană și a fost numită „Detașamentul de Asalt Koch”, după numele comandantului grupului, Hauptmann Walter Koch
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
se pregăteacă mai apoi pentru contraatacurile care aveau să urmeze cu siguranță. Patruzeci de minute mai târziu, trei avioane de tranport Ju-52 urmau să survoleze fiecare poziție, parașutând 24 de militari ca întăriri, dar și mitraliere și muniție. Simultan, forța destinată atacării Fortului Eben Emael trebuia să aterizeze pe acoperișul acestuia cu unsprezece planoare, să elimine orice apărător care ar fi încercat să li se opună, să distrugă cât mai multe piese de artilerie cu încărcături explozive și să împiedice garnizoana
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a unui planor și că acesta a fost obligat să aterizeze pe teritoriul german. În cazul unui al doilea planor, pilotul a eliberat prematur cablul de remorcare și nu a mai putut ateriza în apropierea obiectivului. Ambele planoare transportau militarii destinați grupului „Granit” care erau destinate atacului de la Fortul Eben Emael, prin urmare unitatea germană de asalt a avut efectivul puternic diminuat. De asemenea, această unitate și-a pierdut comandantul, Oberleutnant Witzig, aflat la bordul unuia dintre planoarele forțate să aterizeze
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
acesta a fost obligat să aterizeze pe teritoriul german. În cazul unui al doilea planor, pilotul a eliberat prematur cablul de remorcare și nu a mai putut ateriza în apropierea obiectivului. Ambele planoare transportau militarii destinați grupului „Granit” care erau destinate atacului de la Fortul Eben Emael, prin urmare unitatea germană de asalt a avut efectivul puternic diminuat. De asemenea, această unitate și-a pierdut comandantul, Oberleutnant Witzig, aflat la bordul unuia dintre planoarele forțate să aterizeze înainte de a ajunge la țintă
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
-se cu larve de țânțari și alte insecte acvatice. Icrele și puietul nu sunt îngrijite de părinți. Icrele sunt extrem de toxice. Longevitatea acestor pești este de cel puțin de 20 de ani. Lepisosteiformele sunt frecvent considerate ca dăunători pentru peștii destinați pescuitului sportiv și rup adesea plasele pescarilor în statele din sud-estul SUA. Peștii aligator sunt prădători importanți în majoritatea ecosistemelor acvatice unde ei se întâlnesc. Carnea lepisosteiformelor este foarte osoasă și de obicei nu este consumată de către oameni. Excepțiile includ
Lepisosteiforme () [Corola-website/Science/333788_a_335117]
-
aparatelor aflate în zbor. De asemenea, doar operatorii cu experiență puteau să identifice corect după câteva minute direcția de deplasare a formațiilor care zburau în zigzag. Stațiile radar urmăreau în majoritatea cazurilor spațiul aerian de deasupra mării, doar câteva fiind destinate și detectării avioanelor care se deplasau deasupra insulelor britanice. identificare și urmărirea avioanelor care intraseră deja în spațiul aerian britanic intrau în sarcina Royal Observer Corps. Zeci de mii de voluntari de-a lungul și latul Regatului Unit urmăreau formațiunile
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
ei economice. Radó a publicat articole în presa științifică locală și din străinătate. Primul său articol științific „Remarci asupra unui sistem linear infinit” a fost publicat în românește în anul 1953. În 1955 Radó a predat un curs de nomografie destinat inginerilor și tehnicienilor. După un an l-a publicat în românește sub titlul „Conferințe de nomografie”. Mai târziu Radó s-a interesat de bazele algebrice ale geometriei. În anul 1963 el s-a folosit de procedeul „branch and bound” în
Ferenc Radó () [Corola-website/Science/333817_a_335146]