14,936 matches
-
vreun rol în viața mea. „Cu capul pe potcap” a putut să zică bunica pentru că îmi dorea binele, și pentru că după cunoștințele ei, cel mai bun și mai râvnit trai îl avea preotul. „Cu mâna pe ciomag”, iarăși, era mentalitatea bunicii care numai „cu ciomagul” își putea apăra bunurile gospodăriei sale, munca și drepturile, în acele vremi. Îmi povestea mămica precum că până la șase luni plângeam foarte mult, și foarte strident, foarte supărător, cu disperare, că m-a dus de mai
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
apreciat că este mai nimerit ca opincile să fie băgate în apa din cofă pentru ca să nu se mai risipească atâta apă. Am introdus opincile lui tata în cofa din care ei beau apă. După această ispravă m-am dus la bunica și m-am jucat acolo cu verișorii mei până seara. Când a venit tata să schimbe opincile scorojite cu cele înmuiate de apă n-a mai găsit opincile lângă cofa cu apă. Și-a zis că vreun câine le va
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
sora Nica, am stat mai tot timpul la „bâta” și la „mama Ileana”, sora tatei. Până toamna, părinții au construit o căsuță mică și un grajd. Ei au petrecut iarna „La trei vânturi”, iar eu am rămas la Ciupercari, la bunici, ca să merg la școală. În vacanța mare am păzit vitele, pentru că „La trei vânturi” nu era văcar. Datorită acestei îndeletniciri, zilnic mă scăldam în apa Buzăului de 4-5 ori. Nemulțumit de înstrăinarea de frații mai mici, am refuzat să mai
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
am păzit vitele, pentru că „La trei vânturi” nu era văcar. Datorită acestei îndeletniciri, zilnic mă scăldam în apa Buzăului de 4-5 ori. Nemulțumit de înstrăinarea de frații mai mici, am refuzat să mai fac și clasa a doua tot de la bunici. În satul nou mai erau trei copii „de școală”. Și părinții ne-au trimis la școala din Constantinești, un sat situat cam la o distanță de doi kilometri. Iarna era foarte greu de mers la școală. Vântul, viscolul, frigul și
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
inspectoratul școlar pentru activitate meritorie în învățământ. Dar continuarea învățămîntului pentru mine a rămas nesigură. Tata nu înțelegea să „robească” pentru copii. El aștepta să crească copiii pentru a avea cu cine lucra pământul. Dorința mamei și lacrimile ei pe lângă bunica Iordana și mai ales pe lângă frații ei Dumitru și Constantin, i-a determinat pe aceștia să-și asume toate cheltuelile pentru a mă prezenta la examenul de admitere la Școala Normală din Buzău. Toată vara am stat la bunicii
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
între ei limba ucraineană, pentru că mama lui Marta era ucraineancă mândră, care-i disprețuiea pe români și nici nu voia să vorbească românește. Numirea mea între ucrainieni trebuia să dea satisfacție soacrei mele pentru a renunța la divorțul fiicei ei. Bunica lui Marta, deși refugiată cu familia Miron, nu știa să vorbească românește. Eu am acceptat o parohie de ucraineni, dar Marta a refuzat și această oferă. Acest refuz a fost, pentru mine, o dovadă că securitatea a obligat-o să
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
pentru felul puțin amabil de a se purta cu străinii, s-a purtat atât de excepțional cu mine. Acum aparțin în mod automat și bisericii luterane, deși eu rămân un credincios fără confesiune - ortodoxia mea fiind o formă emoțională: mama, bunica, monahia Zenovia de la Nămăiești, rugăciunea inimii și curenții vitalității din Filocalia. Ajunge. Pentru o întreagă viață. 15 ianuarie Se mișcă spiritele în Țările Baltice. Vizita lui Gorbaciov face senzație. Aici, în Suedia, sunt foarte mulți emigranți din aceste țări, și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
alb și negru, a creat inconștient și un spectru al culorilor din întâlnirea miracol cu soarele. E din nou duminică, duminica obsedantă în care trebuie să port o bluză albă, strălucitoare și să mă duc la serviciul divin, în amintirea bunicii mele, Filofteia. Ea, care mi-a amintit mereu că sunt născută într-o duminică, la ora două, cu amabilitate pentru mama suportând cu stoicism cele cinci kilograme ale pruncului care am fost. În Suedia, copiii născuți duminica se numesc „söndagsbarn
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îmi spunea că Domnul e lumina albă din Lună. Apoi eram cu Eva și Karl Otto Bonnier, și Birgitta (Trotzig), care mă întreba: sucré ou salé? Am spus: sărat, și am primit două prăjituri foarte bune. În alt vis, Nana, bunica, mă sfătuia să nu mă îngrijorez de nimic; viața se îngrijește de tot. Birgitta (Trotzig) a venit la mine, am stat ca de obicei până la miezul nopții. Era frumoasă, cu o blană elegantă pe umeri, cu figură de amazoană plină
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
punea muzică! Despre rolul de mamă: a avut mereu pe cineva care se ocupa de copii, ea nesuportând prezența unui copil mai mult de două ore. „Après tout, je suis un écrivain”, spunea ea în mod natural. Nu joacă rolul bunicii acum. Văd în tot ce spune și face o tinerețe perpetuă, delicatețe, blândețe lucidă, mister inepuizabil. Am avut din nou sentimentul comunicării și comuniunii fericite. M-am dus dis-de-dimineață la bancă, pentru a mă explica în privința datoriilor. Coborând scările m-
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
mine aici și memorabil în cultura contemporană. În vis, am fost din nou în România, pe strada copilăriei, Amaradia. Am revăzut totul, era puțin schimbat: casa familiei Horvath se transformase într-o vilă luxoasă, alte case zăceau în ruină. Dar bunica, Nana, era veselă și stătea în veranda ei, făcându-mi semn cu mâna. Apoi, din nou, cineva mă iubea. Soțul vecinei noastre Ebba a murit, așa cum o prevenise pe soția lui, s-a dus la „steaua lui”. Am fost la
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
substanța siderală a sufletului meu. Boni (Herlin) a venit în vizită, era melancolic, cu acei ochi albaștri ai familiei venind direct din Gustav Vasa. Mi-a povestit deodată că în copilărie, după moartea tatălui său, îi era imposibil să adoarmă. Bunica lui dinspre mamă, contesa, l-a sfătuit să ia binișor gândurile și să le închidă într-o cutie. Și, miracol, grație acestui „procedeu” de basm, micuțul Boni a reușit să doarmă bine! Apoi, nu știu cum, a venit vorba despre sinucidere, și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pentru familia Uzunov care, sigur, nu era străină de această vizită. Fie-le țărâna ușoară. Doamna Tamara s-a prăpădit de tânără, de-abia i se căsătorise singurul copil pe care-l avea, iar ea n-a apucat să ajungă bunică. De ce mor oare oamenii atât de oameni înainte de a le veni timpul? De dormit dormeam de acum, dar cum ne obișnuisem cu apă și pâine, cu pâine și cu apă, bucatele astea nu mai renunțau la noi. Distracția era pe
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
ca pâinea caldă, ne-a ocrotit ba, măsură peste măsură, ne înapoia banii pe care îi plăteam pentru mâncat și dormit. Pentru aceasta, după aproape 60 de ani, nu-i mai putem uita numele și figura ei de mamă și bunică blândă și duioasă. În fine, a venit și vinerea, ziua mult așteptată. Iancu a găsit un om de la Enichioi, urmând să vie la rând norocul meu. Iar acesta avea să se numească Feodor Andreev, om de 30 de ani ca
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
semnul de turmă a trei cojoace. Erau calde, liniștitoare ca și oamenii la care ajunsesem. Oare cum s-o fi spunând, în ucrainiană, bogdaproste ? Îngerii păzitori O mie și încă o mie de fire tainice mă leagă de Fârțănești, satul bunicilor, preotul Petre și Maria Istrati, deși m-am născut în Măluștenii Covurlui la Lupești. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, se numea Gheorghe Apostolescu și ajunsese din Brăila prin părțile locului datorită meseriei sale de picher. A murit când aveam doi
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Mă uit împrejur la copiii pribegiți de sărăcie pe meridianele Europei, la familiile ștampilate de vameși cu toate literele pământului și aștept să citesc cărțile refugiilor contemporane. Sunt proaspete dureri adăugate în cartea părinților, a mamei, singuratică și mereu îndurerată bunică, o candelă luminând Speranță, Înțelegere, Dragoste. Țin pe mâini, moștenire greu de înțeles de cine nu știe să priceapă, frânturi de existență. Prea puțin pentru discursul politic, prea puțin pentru teoretizări istorice. Abur de bucurie și tristeți, viața părinților mei
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
cu număr mic, așa cum aveau toți secretarii de județ și am pornit spre comună. Inima îmi bătea puternic. Aveam emoții. Nu știam unde merg și nici cum va fi viața mea de acum încolo. La țară fusesem în copilărie, la bunici și apoi în învățământ, dar ultima oară îmi plăcuse atât de puțin, încât m-am jurat că nu 42 voi mai sta niciodată la sat. Dar cum cele ce vom face în viață nu depind numai de voința noastră, iată
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
soției că plecăm la Roma, a fost în al nouălea cer de fericire și avea toate motivele să fie: țară civilizată, frumoasă, călduroasă (ea fiind mereu o friguroasă), teatre, Scala din Milano, bașca revenirea într-un fel la "patria mumă", bunica ei paternă fiind originară din Treviso! Eu am început să mă pregătesc temeinic, am vizitat toți "factorii de răspundere", vorbeam cu soția italiană și ne distrăm de pronunția noastră "dacică" și de cuvintele contorsionate à la "Coana Chirița". Cum am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
sunat cumva Mussolini? Nu, că era demult spânzurat cu capul în jos de către patrioții italieni. Ginerele lui și ministrul de externe, contele Ciano? Nici ăsta, că era și el "dus". Atunci cine, că nu-mi amintesc. Ar fi o posibilitate bunica maternă a soției, care se născuse, pe la 1890, în Italia, la Treviso, lângă Veneția, dar era de aproape un veac locatară în Rai și cred că o "chemare internațională" de-a ei de acolo era imposibilă. Pentru ce atâta deranj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
din București (NB: soția "obiectivului") ce face și aceasta îi spune că dormea... EVRIKA! Să vă clarific eu, tovarășe șef de unitate "Secu", cum a fost cu "convorbirile telefonate cu Italia": nu erau cu Mussolini sau cu Ciano sau cu bunica soției, erau tot ceva grav, de care trebuia să vă alarmați, erau cu dictatorul chilian Augusto Pinochet și legătura din Chile la București se făcea via Italia! Și dictatorul n-a sunat la 2,01, trezind lumea la București, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
parcele. Puțini sunt acei ce au toată suprafața mai mare într-un singur lot. Aceasta din cauză cum au primit tinerii pământ la însurătoare drept zestre, ori prin moștenire. Cam toți hlipicenarii sunt credincioși și țin la obiceiurile învățate de la bunici și părinți. în trecut, moașa era acea care avea grijă de lehuză, având permisiunea de a boteza și binecuvânta în caz de deces la naștere. Ea avea grijă de scalda copilului nou născut, de pregătirea botezului și a moliftei, fiind
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
făcut din dulapi. Majoritatea caselor erau făcute din cârpici și acoperite cu stuf iar gardul făcut din bețe de răsărită. Aceste familii erau numeroase ca număr de membri și se înrudeau între ele până la gradul cinci (fii, fiice, nepoți veri, bunici, unchi, mătușe etc), apoi se 50 prindeau de nași de botez ori de cununie, ținîndu-se ca neam până la a doua generație. De felul lor erau pașnici, dar și când se supărau erau tare belicoși. Pe întreaga suprafață a comunei era
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
parcele. Puțini sunt acei ce au toată suprafața mai mare într-un singur lot. Aceasta din cauză cum au primit tinerii pământ la însurătoare drept zestre, ori prin moștenire. Cam toți hlipicenarii sunt credincioși și țin la obiceiurile învățate de la bunici și părinți. în trecut, moașa era acea care avea grijă de lehuză, având permisiunea de a boteza și binecuvânta în caz de deces la naștere. Ea avea grijă de scalda copilului nou născut, de pregătirea botezului și a moliftei, fiind
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
făcut din dulapi. Majoritatea caselor erau făcute din cârpici și acoperite cu stuf iar gardul făcut din bețe de răsărită. Aceste familii erau numeroase ca număr de membri și se înrudeau între ele până la gradul cinci (fii, fiice, nepoți veri, bunici, unchi, mătușe etc), apoi se 50 prindeau de nași de botez ori de cununie, ținîndu-se ca neam până la a doua generație. De felul lor erau pașnici, dar și când se supărau erau tare belicoși. Pe întreaga suprafață a comunei era
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
și Întreg, conștient de propria lui valoare, precum și de respectul ce i se datorește". Împovărat de ani și de boală, Petre P. Carp s-a stins Într-o duminică - 19 iunie 1919, fiind Înmormântat În marele parc de la Țibănești, alături de bunici, părinți și fiul său mort În timpul războiului, Într-un sarcofag de marmură imitat după cel al lui Scipione Africanul de pe Via Appia de lângă Roma, având săpate pe laturi două maxime ale lui Schopenhauer: „Când pretutindeni domnește greșeala adevărul Își
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]