14,519 matches
-
mai mare parte a teritoriilor care acum fac parte din Siria, Liban, Israel și Egipt. Printre trofeele sale s-au numărat orașul sfânt Ierusalim și capitala mamelucilor, Cairo. Datorită victoriilor sale, Selim a fost proclamat calif al islamului. Selim a cucerit Imperiul Safavid, numai pentru ca să piardă controlul asupra acestor teritorii la scurtă vreme. Mai mult chiar, safavizii au cucerit răsăritul Imperiului Otoman și au ocupat Bagdadul. Imperiul Otoman și-a format o flotă în Marea Roșie. Cu ajutorul vaselor de luptă și a
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
s-au numărat orașul sfânt Ierusalim și capitala mamelucilor, Cairo. Datorită victoriilor sale, Selim a fost proclamat calif al islamului. Selim a cucerit Imperiul Safavid, numai pentru ca să piardă controlul asupra acestor teritorii la scurtă vreme. Mai mult chiar, safavizii au cucerit răsăritul Imperiului Otoman și au ocupat Bagdadul. Imperiul Otoman și-a format o flotă în Marea Roșie. Cu ajutorul vaselor de luptă și a celor comerciale, otomanii au reușit, cel puțin pentru o vreme să contrabalanseze influența portugheză asupra comerțului cu mirodenii
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
turc cu mirodenii și sclavi. Otomanii au construit o fortăreață în Aceh, pe care au dotat-o cu tunuri de mare calibru. Protestanții olandezi au fost la început sprijiniți de otomani în lupta primilor cu spaniolii romano-catolici. Flota otomană a cucerit treptat o influență majoră în Marea Mediterană și comerțul a înflorit datorită siguranței liniilor maritime. După bătălia de la Çaldıran din răsăritul Anatoliei din 1514, forțele otomane conduse de Selim I au pus bazele unei frontiere estice sigure, odată cu înfrângerea safavizilor. Soliman
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
care a reușit să se retragă în munții Lorestanului. Safavizii au fost totuși siliți să accepte granițele cu otomanii și au semnat un trata de pace prin care se angajau să nu mai atace Imperiul Otoman. Forțele lui Soliman au cucerit întinse teritorii în Africa de nord, până în Algeria zilelor noastre. Statele berbere Tripolitania, Tunisia și Algeria au devenit provincii autonome ale imperiului. Odată cu ocuparea acestor teritorii, marina otomană a câștigat pentru o perioadă de timp superioritatea navală în Marea Mediterană prin
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
o perioadă de timp superioritatea navală în Marea Mediterană prin încorporarea în rândurile ei a piraților berberi. Otomanii controlau și Marea Roșie și, până în 1554, Golful Persic, când au fost înfrânți de flota portugheză. Imperiul Portughez a încercat din acest moment să cucerească controlul asupra Adenului. În 1533, Khair ad Din, cunoscut în Europa ca „Barbarossa” a devenit comandantul suprem al flotei otomane, aducându-și o contribuție importantă la lupta împotriva forțelor navale spaniole din Mediterana. În 1535, împăratul Sfântului Imperiu Roman, Carol
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
câștige controlul asupra celei mai mari părți a Mediteranei pentru o lungă perioadă de timp. Soliman s-a concentrat de asemenea asupra Balcanilor. După momentul încoronării din 1518, el a condus o serie de campanii în această regiune. Otomanii au cucerit sub conducerea lui controlul asupra Belgradului în 1521, Ungariei (după bătălia de la Mohács) în 1526, dar au eșuat în încercarea de cucerire a Vienei în 1529. Sokollu Mehmed Pașa a fost unul dintre pașalele lui Soliman Magnificul și a fost
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
1640, a rămas cunoscut pentru restaurarea autorității statului și pentru brutalitatea metodelor folosite. În timpul domniei sale el a implicat imperiul în războiul cu Persia, la sfârșitul căruia a recucerit Azerbaidjanul, a ocupat Tabrizul, Hamadan-ul și, într-un ultim efort militar, a cucerit Bagdadul în 1638. Murad al IV-lea a condus personal invazia Mesopotamiei, dovedindu-se un remarcabil tactician. Mehmed al IV-lea a devenit sultan la doar șase ani, în 1648. Venirea lui pe tron a marcat sfârșitul unei perioade puternic
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
ultimul rege al longobarzilor din nordul Italiei (Langobardia Major); de asemenea, a ocupat și ducatul de Spoleto în 758-759. El este cunoscut principal pentru legătura cu Carol cel Mare, care a fost căsătorit cu fiica lui, iar apoi i-a cucerit regatul. La origine, Desiderius a fost un funcționar regal la curtea regelui longobarzilor de la Pavia, "dux Langobardorum et comes stabuli", funcție oarecum similară cu cea contemporană de "dux Francorum", din statul francilor. Regele Aistulf l-a numit pe Desiderius duce
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
au fost surghiuniți într-o mănăstire din regiunea Liège-ului, în Belgia de astăzi. Carol cel Mare a preluat titlul de "rex Langobardorum", fiind pentru prima dată când un rege germanic a adoptat titlul unui alt regat pe care l-a cucerit. Desiderius a fost căsătorit cu Ansa (sau Ansia), având cu aceasta următorii copii:
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
se logodise cu fiica lui Constans, Gisa. În continuare, Romuald a capturat Taranto și Brindisi, limitând mult din influența biozantină în regiune pe parcursul răscoalei lui Mezezius din Sicilia, care a tulburat pe bizantini după moartea lui Constans. Grimoald însuși a cucerit Forlì, în nord, de la greci și a distrus din temelii Oderzo, locul în care fratele său mai mare Tasso de Friuli fusese asasinat cu mai mulți ani înainte (617). Totuși, cucerirea Forlì a fost un fapt care i-a atras
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
Arechi" sau "Aregis") (d. 26 august 787) a fost duce longobard de Benevento (ulterior, principe) de la 758 până la moarte. Pe când căuta să extindă influența Beneventului în sudul Italiei, el trebuia totodată să reziste atacurilor francilor lui Carol cel Mare, care cucerise Langobardia Major, distrugând Regatul longobard din nordul Italiei. Arechis descindea din acei longobarzi care invadaseră Peninsula Italică la finele secolului al VI-lea și instituiseră Regatul longobard din Italia de nord cu capitala la Pavia, dar și două ducate independente
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
reprezentat o marcă instituită de carolingieni, în vederea stăvilirii atacurilor slavilor și avarilor din secolele al IX-lea și al X-lea. El a constituit totodată formațiune statală succesoare a ducatului de Friuli, creație a longobarzilor. După ce Carol cel Mare a cucerit Regatul longobard din Italia condus de regele Desiderius ca urmare a cuceririi Paviei în 774, el a permis inițial ducelui longobard Hrodgaud să își continue domnia în Friuli. Potrivit "Annales regni Francorum", după doi ani Hrodgaud s-a răsculat autoproclamându-se
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
Berengar al II-lea, care a avut loc după moartea fiului lui Ugo, regele Lothar al II-lea din 950. Chemat de văduva lui Lothar, Adelaida de Burgundia, regele german Otto I "cel Mare" a profitat de ocazie pentru a cuceri Italia, a-l depune pe Berengar al II-lea și a se căsători cu Adelaida. Conflictul a fost reglementat la anul 952, prin dieta de la Augsburg, în care s-a hotărât ca Berengar al II-lea să poată reține titlul
Marca friulană () [Corola-website/Science/324828_a_326157]
-
Austria longobardă din cadrul Langobardia Major. Alături de ducii longobarzi de Spoleto, Benevento și Trento, conducătorii ducatului de Friuli au căutat în repetate rânduri să își manifeste independența față de puterea centrală a regilor de la Pavia. Friuli a fost prima provincie din Italia cucerită de către longobarzii de sub comanda regelui Alboin, în anul 568. Înainte de a-și continua înaintarea în Italia bizantină, Alboin a plasat guvernarea acestui district în sarcina nepotului său de frate Gisulf I, căruia i s-a permis să își stabilească familiile
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
aflat dincolo de valea râului Tagliamento, între cursurile de apă ale Livenzei și Piavelui. Inițial, principalul oraș al provinciei friulane era Aquileia romană, însă capitala longobardă a Friuli a fost la "Forum Julii" (astăzi, Cividale del Friuli). În 615, a fost cucerită Concordia, iar în 642 Opitergium (astăzi, Oderzo), autoritatea ducilor extinzându-se către sud în detrimentul Exarhatului de Ravenna. În 663, Cividale a fost pentru scurt timp capturat de către avari, însă regele Grimoald I l-a recucerit. După asediul Paviei din 774
Ducatul de Friuli () [Corola-website/Science/324827_a_326156]
-
Alegerea a căzut asupra lui Rothari, în acel moment duce de Brescia și arian. Rothari a domnit între 636 și 652 și a condus numeroase campanii militare, care au adus întreaga Italie nordică sub conducerea Regatului longobard. Astfel, el a cucerit Liguria în (643), inclusiv capitala acesteia, Genova, precum și Luni și Oderzo. Însă, cu toată victoria obținută asupra exarhului bizantin de Ravenna Isaac, căzut în luptă alături de cvei 8.000 de soldați ai săi în confruntarea de pe rîul Panaro, nu a
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de către unchiul său, episcopul Landulf al II-lea. La moartea lui Landulf, Pandenulf și-a reafirmat pretențiile de conducător al Capuei având sprijinul unei largi facțiuni politice, avându-l ca oponent pe vărul său, Lando al III-lea. El a cucerit orașele Teano și Caserta, în vreme ce susținătorii lui Lando dețineau Caiazzo și Calino. Lando se bucura și de sprijinul principelui Guaifer de Salerno, drept pentru care Pandenulf a căutat să și-i facă aliați pe ducele Guaifer de Benevento și pe
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
pe 22 februarie spre Mistra . Pe 8 martie, legiunea a zdrobit o unitate otomană de aproximativ 1.000 de oameni în dreptul satului Berdani, iar o zi mai târziu a ajuns în fața Mistrei. După un asediu de 9 zile, legiunea a cucerit fortăreața, forțând garnizoana otomană (aproximativ 2.000 de soldați) să se predea. Grecii au masacrat populația musulmană din oraș, fiind semnalate cazuri în care copii au fost aruncați din minaretele moscheelor . Cruzimea cu care au acționat grecii au complicat mult
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
și această poziție. După plecarea soldaților ruși din oraș, localitatea a fost atacată și distrusă de grupurile înarmate de albanezi. În acest timp, legiunea apuseană aflată sub comanda prințului Piotr Petrovici Dolgorukov, alături de care luptau și 10 soldați ruși, au cucerit orașele Kalamata din Arcadia. Legiunea a reușit să captureze aproximativ 2.000 de soldați otomani și i-au alungat pe turcii din Messinia. În timp ce legiunile spartane desfășurau acțiuni terestre, amiralul Spiridov a căutat un port care să poată fi folosit
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
minare a fortificațiilor distrugând pe 2 aprilie o galerie săpată sub zidurile cetății, gata să fie utilizat. Pe 25 aprilie, Alexei Orolov, tocmai întors din Italia, a ordonat ridicarea asediului cetății Koroni și retragerea trupelor la Navarino, care tocmai fusese cucerit de trupele ruso-elene. Pe 29 martie s-a format o escadră din două nave de linie și o fregată sub comanda lui Ivan Abramovici Hannibal. Această escadră a primit sarcina să cucerească portul Navarino. Acțiunile militare de la Navarino au început
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
și retragerea trupelor la Navarino, care tocmai fusese cucerit de trupele ruso-elene. Pe 29 martie s-a format o escadră din două nave de linie și o fregată sub comanda lui Ivan Abramovici Hannibal. Această escadră a primit sarcina să cucerească portul Navarino. Acțiunile militare de la Navarino au început pe 9 aprilie. Artileria otomană din fortificații a răspuns cu putere apariției vaselor ruse, care au ancorat în golf și au început la rândul lor să bombardeze orașul. Rușii au plasat o
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
linia elenă s-a rup, dar rușii au reușit să reziste aproximativ 5 ore. Efectivele otomane s-au ridicat la aproape 8.000 de soldați, iar rușii au fost obligați în cele din urmă să cedeze. Turcii au reușit să cucerească bateriile de artilerie, iar rușii au început retragerea către Navarino. În timpul retragerii, rușii au pierdut toate piesele de artilerie. De asemenea, prințul Dolgorukov și alți 16 ofițeri au fost răniți, rușii pierzând aproximativ 200 de morți (din care 5 ofițeri
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
de revoltă, conduse de preoți sau lideri militari locali, în întreaga peninsulă. În timp de trupele ruse și milițiile elene asediau cetățile Koroni și Navarino, locuitorii din insulele Zakynthos, Corfu și Cefalonia au atacat orașul Patras, pe care l-au cucerit după un asediu de 20 de zile, distrugându-l aproape în totalitate. Prin cucerirea orașului, insurgenții aveau la dispoziție un port la Marea Mediterană. Efectivele rebelilor ajunseseră la 10.000 de oameni. Sub conducerea armatorului Ioannis Vlachos (Daskalojannis) a izbucnit o
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
din 1560 până la detronarea sa din 1568. A fost fiul cel mare al regelui Gustav I al Suediei (1496-1560) și al primei soții a acestuia, Caterina de Saxa-Lauenburg (1513-35). De asemenea, a fost conducător al Estoniei după ce aceasta a fost cucerită de Suedia în 1561. Eric al XIV-lea s-a născut la castelul Tre Kronor în dimineața zilei de 13 decembrie 1533. Înainte de a împlini vârsta de doi ani și-a pierdut mama. În 1536, tatăl său, Gustav Vasa, s-
Eric al XIV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/326043_a_327372]
-
o renaștere prin stabilirea mai multor familii din Nablus și Ierusalim. În timpul administrației mandatului britanic Araba era un sat mare cu 1200 locuitori (1931), și terenuri agricole de 3,000 ha. In cursul Războiului arabo-israelian din 1948, comuna a fost cucerită de armata israeliană în cursul Operației Dekel ("Palmier"). În urma capitulării Nazaretului au încetat lupta și localitătile rurale din împrejurime. Localitatea a intrat în componența Israelului și,potrivit cu principiile stabilite de conducerea militară israeliană în legătură cu așezările arabe din Galileea, locuitorii din
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]