13,416 matches
-
bănuiască că, sub aparența culturală, ascundea organul de presă al unei organizații teroriste. Aerul stupefiat și lipsit de apărare al lectorului l-a determinat pe medicul vulnerabil la literatură să intre În vorbă, recitându-i un vers din articol („Mă doare capul și universul”), reprodus din unicul volum În italiană al marelui poet portughez, pe care medicul tocmai Îl cumpărase. Tabucchi, traducătorul, de fapt, În italiană al poetului, părea stupefiat să afle că, În realitate, colaboratorii revistei ascundeau, sub pseudonime literare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
căutând să se informeze din toate părțile și prin toate mijloacele pentru ca concluziile lui să nu dea greș. Cunoștea mii de sate cu proporțiile de populație românească și minoritară, starea lor economică, culturală, și îndeosebi conștiința românească a fiecăruia. Îl durea lipsa de înțelegere a oamenilor politici pentru problemele eterne de viață ale poporului român. în vremea aceasta în partidul național țărănesc, concepția despre guvernare a unora dintre conducătorii săi, precum și trădarea intereselor naționale de către alții, dăduse naștere unui puternic curent
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
n-a mai fost învățat să vadă și să simtă patria prin prisma intereselor sale egoiste și meschine, ci interesele fiecăruia dintre noi au fost subordonate și puse în serviciul cauzei mari și sfinte a neamului. Pierderea Basarabiei ne-a durut, dar n-a putut să ne întunece sau să ne umbrească marea viziune a credinței legionare. Ne-a dat, dimpotrivă, o mai multă tărie în credința noastră și o confirmare în plus a dreptății cauzei Gărzii de Fier. Odată cu aceste
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ca și îmbrăcarea uniformei. nu mai promovau interesele Mișcării, ci dimpotrivă. Toate acestea o îndepărtau de a ajunge la conducerea statului, așa cum s-a și văzut mai târziu. Pentru Bidianu am avut sentimente de mare prietenie și camaraderie, și mă durea. Mă durea nespus marea neînțelegere pentru evenimentele care se precipitau și tot atât de mare neînțelegerea față de unitatea Mișcării Legionare, pe care de mult o întruchipa un singur om: Horia Sima. Sufeream parcă mai mult la amintirea zilelor frumoase de luptă duse
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
îmbrăcarea uniformei. nu mai promovau interesele Mișcării, ci dimpotrivă. Toate acestea o îndepărtau de a ajunge la conducerea statului, așa cum s-a și văzut mai târziu. Pentru Bidianu am avut sentimente de mare prietenie și camaraderie, și mă durea. Mă durea nespus marea neînțelegere pentru evenimentele care se precipitau și tot atât de mare neînțelegerea față de unitatea Mișcării Legionare, pe care de mult o întruchipa un singur om: Horia Sima. Sufeream parcă mai mult la amintirea zilelor frumoase de luptă duse împreună, în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
slăbise îngrozitor. Nu putea merge nici până la tinetă pentru necesități. La trei-patru zile o dată, îl luam pe brațe și-l puneam pe tinetă. Nu avea cred nici 40 kg. Solicitam în zadar medic pentru că era mereu „plecat” în concediu. Mă durea inima când îmi aminteam de Nuti pe care îl cunoscusem: un tânăr înalt, cu o înfățișare frumoasă, inteligent. Absolvent al liceului Alexandru cel Bun din Constanța. Era nepot de văr al lui Lucrețiu Pătrașcanu, ministrul Justiției în primul Guvern comunist
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
să aibă o încăpere cu un dulap în perete, din care să se ajungă la o prăpastie în care să curgă un râu. Și încă în plin Tokyo! Cu cât mă gândeam mai mult la cele întâmplate, cu atât mă durea capul mai tare. Mai întâi liftul cel sinistru. Apoi domnișoara cea grăsuță care vorbea fără să i se audă vocea. Și acum altă dandana! Poate ar fi fost mai bine să fi refuzat slujba și să-mi fi văzut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pâinea cu unt. Avea o formă cam ciudată. I-a ținut vârful în flacără vreo zece minute, apoi a stins focul și l-a lăsat să se răcească. Îți fac un semn cu ăsta. Să nu-ți fie frică. Nu doare, spuse Paznicul. Mi-a ridicat pleoapa dreaptă cu degetele și mi-a înfipt vârful cuțitului în globul ocular. Paznicul avusese dreptate. Nu m-a durut și ce mi s-a părut ciudat e că nu mi-a fost frică. Cuțitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să se răcească. Îți fac un semn cu ăsta. Să nu-ți fie frică. Nu doare, spuse Paznicul. Mi-a ridicat pleoapa dreaptă cu degetele și mi-a înfipt vârful cuțitului în globul ocular. Paznicul avusese dreptate. Nu m-a durut și ce mi s-a părut ciudat e că nu mi-a fost frică. Cuțitul s-a afundat ca într-o masă gelatinoasă. Ușor și silențios. A procedat la fel și cu ochiul stâng. — Până termini cu cititul viselor, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și-mi transmit cu claritate imaginea și ecoul. Nu mi-e clar la ce e bun cititul viselor și nici pe ce principiu funcționează, dar după reacțiile bibliotecarei îmi dau seama că eforturile mele nu sunt zadarnice. Nu mă mai dor ochii din pricina sclipirii craniilor și nici nu mai obosesc atât de ușor. După ce termin cu cititul unui craniu, bibliotecara îl pune pe raft, alături de celelalte rezolvate. Când vin în seara următoare, raftul e gol. — Faci progrese serioase, îmi spuse ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
niște meteoriți prăbușiți pe asfalt. A apucat apoi congelatorul cu ambele mâini și l-a izbit de pardoseală cu ușa în jos. S-a rupt cablul din spate și a făcut scurtcircuit, aruncând în jur o ploaie de scântei. Mă durea capul numai când mă gândeam că va trebui să-i explic ce s-a întâmplat electricianului care venea să-l repare. Activitatea de distrugere s-a încheiat la fel de brusc cum a început. Fără nici un dar, dacă, apoi, cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
una sensibilă, ca o coajă de piersică. Briceagul putea servi foarte bine scopului urmărit. După ce a sterilizat lama, individul a lăsat-o puțin să se răcească. A rupt apoi cu mâna stângă elasticul chiloților, dezgolindu-mi penisul. — O să te cam doară un pic, dar trebuie să reziști, zise el. Am simțit un nod, cât o minge de tenis, urcându-mi din stomac în gât. Mi-a transpirat vârful nasului. Tremuram tot. Mi-era frică pentru penis. Dacă-i făcea ceva, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foc și a umplut un bol. M-a ajutat să mă ridic și să mă sprijin de tăblia patului. Scârțâia sub greutatea mea. — Mai întâi înghite ceva, spuse Colonelul. Gândurile și scuzele... pe urmă. Ai poftă de mâncare? — Nu. Mă durea totul și când respiram. Da, dar trebuie să bei puțină supă. Măcar trei înghițituri. Hai... trei înghițituri și gata. Te rog. Mi s-a părut atât de amară, încât îmi venea să vomit. Am reușit totuși să iau trei înghițituri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mă întrebă ea. — Bineînțeles. 17 În țara aspră a minunilor Sfârșitul lumii, Charlie Parker, bomba cu ceas — Te implor, striga fata cea durdulie. Dacă nu te scoli, se sfârșește lumea. N-are decât să se sfârșească, am mârâit eu. Mă durea îngrozitor rana. Parcă băteau în burta mea patru picioare a doi gemeni zdraveni. Ce s-a întâmplat? Ce te doare? Am respirat adânc, am luat tricoul de lângă pat și mi-am șters transpirația de pe față. — Un nenorocit mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fata cea durdulie. Dacă nu te scoli, se sfârșește lumea. N-are decât să se sfârșească, am mârâit eu. Mă durea îngrozitor rana. Parcă băteau în burta mea patru picioare a doi gemeni zdraveni. Ce s-a întâmplat? Ce te doare? Am respirat adânc, am luat tricoul de lângă pat și mi-am șters transpirația de pe față. — Un nenorocit mi-a făcut o rană de șase centimetri pe burtă, am zis dintr-o suflare. — Cu cuțitul? Cam așa ceva. Știi cine a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am cum să le caut în nebunia de-aici. Oricum, au făcut praf și aparatul stereo, așa că n-avem la ce asculta. Știi să cânți la vreun instrument? — Nu. — Pot să te ating un pic? — Nu. Sunt locuri care mă dor cumplit. După ce ți se vindecă rana, pot? Dacă nu se sfârșește lumea până atunci. Dar hai să vorbim despre lucruri mai importante! Aș vrea să mă lămurești în ce fel s-a schimbat bunicul tău de când a pus la punct
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Somerset Maugham și John Ford - toate, dar absolut toate, nu mai însemnau nimic. Strălucirea pajiștilor, splendoarea florilor... am murmurat eu. Am întins mâna spre panoul electric și am întrerupt toate luminile din casă. Chiar dacă voiam să gândesc, nu puteam. Mă durea rău rana și eram cumplit de obosit. Decât să reflectez asupra lucrurilor numai de dragul de-a o face, mai bine nu mă mai gândeam la nimic. Am luat liftul, am coborât în parcarea subterană, am urcat în mașină și ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vor dispărea și cadavrele. Sufletele lor își vor aminti cum se ridicau de-acolo în fiecare dimineață. Atunci nu s-au mai ridicat. Blana lor, pe care începuse să se topească zăpada, sclipea în lumina soarelui. Au început să mă doară ochii. Am coborât din turn, am luat-o pe malul apei și m-am întors la căsuța mea de pe dealul de vest. Mi-am dat seama că soarele dimineții dăunase ochilor mei mai mult decât m-aș fi așteptat. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-e bine. Dacă fac mișcări bruște, o simt. Altfel, nu. Cel puțin deocamdată. Dacă ne întâlnim cu bunicul, îți scoate durerea de tot. — Cum adică? — Simplu. M-a scăpat și pe mine de dureri de nenumărate ori. Când mă durea capul, de exemplu, introducea un cod care-mi scotea prezența durerii din minte. E adevărat că aceasta este un semnal foarte important pentru organism, dar nu înseamnă că trebuie să suferi. La tine e vorba de un caz cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spre fată și o urmăream îndeaproape. Mi-era cumplit de frică să nu o pierd. Deși grasă, era foarte sprintenă, mergea îngrozitor de repede și avea o rezistență fizică demnă de invidiat. Speram să nu simt rana, dar începuse să mă doară. Mă împungeau mii de ace în burtă și transpirasem tot. O sudoare rece. Cu toate astea, îmi era mai frică să nu o pierd pe ea și să rămân singur în beznă. Cu cât înaintam, cu atât aveam senzația că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o lovitură. Și încă una. În fața mea tremura o lumină neplăcută. Am deschis ochii. Până atunci nu mi-am dat seama că fuseseră închiși. Lanterna ei mare fâlfâia înaintea ochilor mei. Ea mă plesnise peste obraz. — Dă lumina deoparte! Mă dor ochii cumplit. — Ești tâmpit? Aici ți-ai găsit să dormi? Hai, ridică-te de jos! țipă fata. — Adică? Am aprins lanterna și am luminat în jurul meu. Stăteam pe pământ, rezemat de perete. Adormisem fără să vreau. Și pământul, și peretele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
doar. Hai să ne gândim amândoi! Aș vrea să-ți fiu de folos. Măcar un pic. Am încuviințat. M-am concentrat iar, încercând să scot vreo reminiscență din fosta mea lume. Imposibil! Carapacea se întărise ca piatra. Începuse să mă doară iar capul. Despărțirea de Umbră mi-a fost fatală. Iarna îmi congelase sufletul. Mi-a pus mâna pe tâmplă. — Stai liniștit acum. O să ne gândim altădată. S-ar putea ca între timp să-ți amintești ceva. O să mai citesc un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
săturasem de cât praf înghițisem. Mai aveam și sentimentul că nu voi găsi acolo ceea ce căutam. Dacă exista vreun instrument muzical în oraș, n-aveam cum să-l găsesc aici, ci în cu totul altă parte. — Hai să ieșim! Mă dor ochii de-atâta praf. Ești dezamăgit că n-ai găsit nici un instrument muzical? — Puțin. Dar o să mai caut și în altă parte. Mi-am luat la revedere de la ea și am pornit singur spre dealul de vest. Vântul aspru vâjâia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-l înfășuram de câteva ori în jurul gâtului, ținea cu siguranță de cald. Va trebui să-l întreb pe Paznic dacă bagajele alea aveau proprietari și dacă puteam folosi vreun lucru de-acolo. El le știa pe toate. Fără fular, mă dureau urechile de parcă mi le spinteca cineva cu cuțitul. O să-l caut pe Paznic a doua zi dimineața. Voiam să știu neapărat și ce mai făcea Umbra. Am urcat panta înghețată a dealului. 23 În țara aspră a minunilor Gropi, lipitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai grav. — Adică? A vrut să zică ceva, a oftat adânc și apoi a clătinat puternic din cap, disperată. — N-am timp să-ți explic acum. Trebuie să fugim. E singurul mod în care ne mai putem salva. Chiar dacă te doare rana de la burtă... tot e mai bine decât să murim aici. — Bine, am zis resemnat. Am luat-o la goană, ca nebunii, de-a lungul șanțului. Eram legați unul de altul cu funia. Fata agita ritmic lanterna în sus și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]