13,527 matches
-
Capetele lor au fost mai apoi expuse în piețele publice din Salonic . Pe ansamblu trebuie spus că reacția grecilor la practica „tributului în copii” a variat de la dispreț la opoziție și la acceptare fățișă. Temerea cea mai mare a familiilor elene era aceea ca proprii fii deveniți ieniceri să se reîntoarcă pe post de opresori. Au existat cazuri în care familiile unor astfel de tineri au plătit mită oficialilor otomani pentru a le asigura fiilor lor intrați în slujba sultanului o
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
devenit cel mai important centru evreiesc din Imperiul Otoman. Grecii au devenit mai izolați, fiecare regiune fiind oarecum izolată de restul - cum, cel puțin teoretic, doar musulmanii puteau să călărească pe cai, negoțul era mult mai dificil. Cultura și învățământul elene au înregistrat un recul important, în condițiile în care, până la cucerirea otomană, grecii erau considerați cel mai cultivat popor european. Începând cu secolul al XVI-lea, au fost create o serie de cântece populare ("dimotika") despre viața poporului elen, despre
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
învățământul elene au înregistrat un recul important, în condițiile în care, până la cucerirea otomană, grecii erau considerați cel mai cultivat popor european. Începând cu secolul al XVI-lea, au fost create o serie de cântece populare ("dimotika") despre viața poporului elen, despre briganzi și luptele cu ocupanții otomani. Baladele kleftice (Κλέφτικα τραγούδια) sunt un subgen al muzicii populare grecești, care descria viața rebelilor eleni. Cele mai importante înfruntări dintre greci și otomani au fost imortalizate în povești și cântece populare, precum
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
declinului populației. În această perioadă, fiefurile deținute direct de sultan și date de acesta în folosință nobililor otomani au devenit proprietăți ereditare, ("chiflik"), care puteau fi vândute sau lăsate moștenire. Noua clasă a moșierilor otomani au reușit să transforme țăranii eleni în iobagi. Iobăgirea populației din câmpii a dus la sărăcirea acestor zone și depopularea lor. Atena devenise doar un sat mai mare, în care țăranii greci erau extrem de săraci și izolați. Aceștia nu aveau acces în apropierea Acropolelui, unde cei mai mulți
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Constantinopolului, au devenit din ce în ce mai puternici. Călătoriile întreprinse de aceștia în țările Europei Occidentale în interes de afaceri sau în cadrul misiunilor diplomatice otomane i-au pus în contact cu ideile cele mai avansate ale vremii - liberalismul și naționalismul. Ideea naționalistă modernă elenă a prins contur inițial în rândurile fanarioților. Numeroși negustori și călători greci au fost influențați de ideile Revoluției Franceze, iar la începutul secolului al XVII-lea a prins contur așa-numitul Iluminism Elen. Naționalismul elen a fost stimulat și de
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
vremii - liberalismul și naționalismul. Ideea naționalistă modernă elenă a prins contur inițial în rândurile fanarioților. Numeroși negustori și călători greci au fost influențați de ideile Revoluției Franceze, iar la începutul secolului al XVII-lea a prins contur așa-numitul Iluminism Elen. Naționalismul elen a fost stimulat și de agenții împărătesei Imperiului Rus Ecaterina cea Mare, care spera să poată cuceri teritorii otomane ale unui imperiu aflat în declin, cel mai important fiind Constantinopolul însuși, prin incitarea la revoltă a popoarelor creștine
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
și naționalismul. Ideea naționalistă modernă elenă a prins contur inițial în rândurile fanarioților. Numeroși negustori și călători greci au fost influențați de ideile Revoluției Franceze, iar la începutul secolului al XVII-lea a prins contur așa-numitul Iluminism Elen. Naționalismul elen a fost stimulat și de agenții împărătesei Imperiului Rus Ecaterina cea Mare, care spera să poată cuceri teritorii otomane ale unui imperiu aflat în declin, cel mai important fiind Constantinopolul însuși, prin incitarea la revoltă a popoarelor creștine supuse. În ciuda
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
șef de stat al Greciei independente. Spre sfârșitul Războaielor Napoleoniene din 1815, Grecia a reușit să iasă din mai multe secole de izolare. Scriitorii francezi și britanici au început să viziteze țara, iar bogătașii Europei au început să colecționeze antichități elene. „Filoelenismul a jucat un rol important în mobilizarea sprijinitorilor luptei pentru independența Greciei. Grecii din diferite regiuni ale Greciei s-au răsculat în diferite ocazii împotriva stăpânirii străine, profitând de obicei de conflictele militare în care era implicat Imperiul Otoman
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
a devenit guvernatorul regiunii. Au existat rebeliuni rapid înăbușite, precum cele ale țăranilor din Epir din 1600 și 1611, care au izbucnit în diferite regiuni ale țării. În timpul bătăliei de la Lepanto, efectivele creștine au fost completate cu peste zece echipaje elene. Pictorul El Greco a plătit sume importante pentru recrutarea unui echipaj grec. Victoria creștinilor în această bătălie navală i-a încurajat pe grecii din diferite regiuni aflate sub dominația otomană (Focida, Peloponez) să se răscoale. Toate aceste revolte au fost în
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
40% dintre musulmanii albanezi și turci din Peloponez au fost uciși în timpul acestor atacuri, iar restul a fugit s-au au fost deportați . În scurt timp însă, otomanii au preluat inițiativa și s-au dedat la represalii sângeroase, masacrând populație elenă dintr-o serie de localități. Represaliile s-au dovedit însă în dezavantajul otomanilor, ducând la creșterea simpatiei în rândurile opiniei publice britanice și franceze. Guvernele acestor două țări au privit la început cu mare reținere rebeliunea grecilor, suspectând că la
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
la mijloc este un complot rus pentru cucerirea posesiunilor europene ale otomanilor, inclusiv a Constantinopolului. Grecii nu au reușit să obțină un control eficient în zonele pe care le cuceriseră, în bună parte datorită luptelor pentru putere dintre diferitele facțiuni elene. Luptele au continuat neîntrerupt între 1821 - 1825 cu rezultate neclare, până când sultanul a apelat la sprijinul armatei terestre și flotei egiptene a lui Muhammad Ali. Atrocitățile comise în timpul expediției egiptene și moartea în lupta împotriva otomanilor a poetului britanic Byron
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Un an mai târziu, trupele franceze au debarcat în Peloponez cu intenția declarată de oprire a atrocităților trupelor terestre otomane. Grecii, profitând de protecția forțelor expediționare, au fost capabili să-și regrupeze forțele și să formeze un nou guvern. Forțele elene au încercat să ocupe cât mai multe teritorii, inclusiv Atena și Teba, mai înainte ca puterile occidentale să impună încetarea focului. Marile puteri europene s-au întâlnit în cadrul unei conferințe la Londra în 1829 și au propus fondarea unui stat
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Greciei, Leopold de Saxa-Cobourg și Gotha a renunțat la această onoare pentru ca să devină primul rege al Belgiei. Leopold era o figură marcantă a nobilimii europene. El a refuzat tronul, motivând că este nemulțumit de noua linie de frontieră a statului elen: Aspropotamos-Zitouni, aflată mai la sud de granița convenită mai înainte Golful Amvrakikos - Golful Volo. Un rol important în refuzul lui Leopold l-a jucat și Kapodistrias, care i-a trimis principelui un raport în care se sublinia opoziția cetățenilor față de
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
care avea să ducă la apariția unui nou stat independent în vestul Europei. Toate aceste manevre nu i-au asigurat succesul lui Kapodistrias - acesta a fost asasinat, ceea ce a dus la izbucnirea unui război civil. În condițiile în care guvernul elen era puternic slăbit, Marile Puteri au considerat momentul oportun pentru impunerea soluției vizate de acestea. Ministrul de externe britanic Palmerston a convocat ambasadorii Franței, Imperiului Rus și Bavariei. Diplomații au căzut de acord asupra proclamării independenței Greciei, instaurarea monarhiei constituționale
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
a patra cruciade și introducerea feudalismului de timp vest-european în Grecia continentală. În ciuda lipsei de veridicitate a evenimentelor relatate, „Cronica” este faimoasă pentru descrierea vieții din acea perioadă a comunităților feudale. Limba folosită în cronică reflectă evoluția rapidă a limbii elene medievale spre cea modernă. Limba în care a fost scris originalul Cronicii este subiect de dispută academică, dar mai recent specialiștii preferă așa-numita versiune "MS Havniensis 57" (secolul XIV-XV, păstrată în Copenhaga). Mai există un manuscris la Biblioteca Națională
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
există un manuscris la Biblioteca Națională a Franței (secolul XV-XVI) - "MS Parisinus graecus 2898". Diferența de aproape un secol dintre momentele redactării celor două manuscrise este reflectată printr-un număr considerabil de diferențe lingvistice, datorită unei rapide evoluții a limbii elene.
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
teritoriul moștenit de la el. Iudeea a devenit frontiera dintre Imperiul Seleucid și Imperiul lui Ptolomeu, ulterior, devenind parte a Imperiului Seleucid. În secolul al II-lea înainte de Hristos, Antiohus al IV-lea a încercat să elimine iudaismul în favoarea religiei politeiste elene. Aceasta a provocat revoltele maccabeene din 174-135 care au condus la intemeierea regatului ebraic al Macabeilor sau Hasmoneilor (victoriile răsculaților antiseleucizi sunt celebrată până azi prin sărbătoarea iudaică de Hanukka). Cartea Macabeilor descrie creșterea și apusul dominației grecești în Țara
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
evreii, numiți și israeliți sau iudei, ulterior și arabii. Un timp, în antichitate a fost prezent în zona de țărm și un popor de limbă probabil indo-europeană, filistenii, ulterior în perioada elenistică și romană s-a adăugat și o populație elenă. Palestina a fost dominată de numeroase state, inclusiv Egiptul antic vecin, orașele-state canaanite locale, regatele proprii ale israelițiilor și iudeilor antici, cunoscuți și ca evrei, apoi imperii vecine - asirian, babiloniean, persan sub Ahemenizi, mai târziu pentru scurt timp și Sasanizi
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
este generalul ce a preluat conducerea în polis în numele dinastiei ptolemeice și va stăpâni până la moartea sa. Succesorul său, Magas, (nobil macedonean), devine guvernator dar a fost învins în campania de cucerire a Egiptului. Cirenaica a rămas în componența lumii elene până în 96 î.Hr., când a fost cedată Romei. În 74 î.Hr., Cirenaica devine provincie romană, populația fiind alcătuită din cetățeni, fermieri, străini și evrei. Tensiunile dintre evrei și romani cresc soldându-se cu două revolte înăbușite într-un final, una
Cirene () [Corola-website/Science/326933_a_328262]
-
au recucerit controlul asupra orașului (9 septembrie), eveniment care a pus capăt războiului greco-turc. Orașul Smirna fusese ocupat de greci cu trei ani mai devreme, la 15 mai 1919. Estimările cu privire la pierderile de vieți omenești din rândurile populației de etnie elenă și armeană variază de la 10.000 la 100.000. Între 50.000 și 400.000 de greci și armeni au reușit să se refugieze în zona litorală a orașului și au fost obligați să rămână acolo în condiții foarte grele
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
septembrie, cu permisiunea și cooperarea autorităților turcești. Evacuarea a fost făcută cu ajutorul navelor turcești care au intrat în port sub protecția distrugătoarelor aliaților . Au fost evacuați între 150.000 și 200.000 de greci. Incendiul a distrus în întregime cartierele elen și armean al orașului. În schimb, cartierele musulman și evreiesc au scăpăt practic neatinse. În ceea ce privește responsabilitatea cu privire la declanșarea incendiului există diferite versiuni, inclusiv una care afirmă că soldați turci în civil ar fi incendiat casele și intreprinderile creștinilor greci și
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
numărau 130.000 de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir - Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș. După ce ultimele trupe elene au evacuat Smirna în seara zilei de 8 septembrie, primele elemente ale armatei lui Kemal, un escadron de cavalerie, au intrat în oraș prin partea de nord a cheului portului în dimineața următoare și și-au stabilit cartierul general în
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
pentru ca să scape de flăcări, strigătele de spaimă auzindu-se pe distanța de mai multe mile. Pe 15 septembrie, focul s-a mai potolit, dar violențele sporadice ale turcilor împotriva refugiaților greci și armeni au pus presiune pe vasele occidentale și elene să evacueze refugiații cât mai repede cu putință. Focul a fost stins complet pe 22 septembrie, iar pe 24 septembrie primul vas grec a intrat în port pentru preluarea refugiaților, după ce ofițerii occidentali au obținut permisiunea și cooperarea autorităților turce
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
au suferit de asemenea cumplit și, după cum a mărturisit căpitanul Hepburn, „toți armenii valizi au fost vânați și uciși oriunde s-ar fi găsit, la vânătoare participând chiar și băieți de la 12 la 15 ani”. Focul a distrus complet cartierele elen, armean și levantin, doar cartierele turc și evreiesc scăpând de dezastru. Portul prosper al Smirnei, unul dintre cele mai active din regiune, a fost ars din temelii. Au fost evacuați aproximativ 150.000-200.000 de refugiați greci, în timp ce aproximativ 30
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
Anatoliei. Dintre aceștia, unii au murit în timpul deplasării de extenuare sau au fost executați. S-a pus astfel capăt prezenței de 3.000 de ani a grecilor în pe țărmul anatolian al Mării Egee, odată cu aceasta dispărând și Megali Idea. Scriitorul elen Dimitris Pentzopoulos a scris „Nu este o exagerare să numim anul 1922 drept cal mai catasrofal din istoria modernă elenă.” În ceea ce privește incendiul din Smirna au fost publicate o serie de studii. Cel mai cuprinzător este cel al profesorlui de literatură
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]