15,723 matches
-
italice. Astfel, prezentând frumusețile vieții și muncii de la țară, poetul urmărește să readucă pe ogoare mulțimea de țărani care își părăsiseră locurile natale, pentru a deveni "clienți" ai persoanelor înstărite din Roma. Vergilius a folosit izvoare din literaturile greacă și latină: Hesiod "Erga kai Hêmerai" ("Lucrări și Zile"), Teofrast "Historia Plantarum" ("Istoria plantelor"), Cato cel Bătrân "De re rustica" ("Asupra vieții la țară"), Varro "Rerum rusticarum sive De agricultura" ("Lucruri de la țară sau Despre agricultură"), Lucrețiu "De rerum natura" ("Despre natura
Publius Vergilius Maro () [Corola-website/Science/302098_a_303427]
-
, numită în mod oficial "Republica celor două națiuni" ori "Federația celor două națiuni" (în limba poloneză: "Rzeczpospolita Obojga Narodów"; în limba lituaniană: "Žečpospolita" ori "Abiejų tautų respublika" în limba belarusă: "Рэч Паспаліта" ori "Рэч Паспаліта Абодвух Народаў"; în Limba latină: "Regnum Serenissimum Poloniae"), a fost o federație monarhică care a fost formată în 1569 de Regatul Poloniei și Marele Ducat al Lituaniei și a existat până la ultima împărțire a Poloniei din 1795. Statul federal stăpânea nu numai teritoriile care sunt
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
Mithra este coroana lui. Cultul lui Mithra a fost introdus de regele persan Artaxerxes al II-lea (405-362 î.Hr.). Cultul lui Mithra s-a răspândit și în exteriorul Iranului ajungând în Imperiul Roman în anul 100 d.Hr., prin intermediul soldaților latini, cultul lui Mithra fiind un cult exclusiv pentru bărbați. Era cunoscut sub titlul "Deus Sol Invictus". Împăratul roman Commodus a fost inițiat în cultul lui Mithra, sărbătoarea cea mai importantă în cinstea zeului fiind nașterea sa pe 25 decembrie. După
Mithra () [Corola-website/Science/302118_a_303447]
-
29.000 de ani înaintea contemporaneității. Denumirea provine de la o anumită porțiune din valea râului Düssel (Germania), numită până în 1902 Neanderthal, dar de atunci încoace Neandertal (fără „h”), unde au fost găsite primele sale fosile. În astfel de cazuri denumirile latine inițiale nu se mai schimbă. Denumirea a fost introdusă în 1864 de William King și a persistat, spre deosebire de denumirile propuse de Ernst Haeckel în 1866, "Homo stupidus" sau "Homo sapiens stupidus". Pe la mijlocul secolului al XVII-lea un textier religios cu
Homo neanderthalensis () [Corola-website/Science/302129_a_303458]
-
era creștină și poate fi presupus că și slavii stabiliți în Bosnia au fost creștinați în mod treptat. Din toponimie se poate deduce faptul că pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul Bosniei a supraviețuit o importantă populație vorbitoare de limbă latină: o regiune din estul Bosniei se numește Romanija, iar una dintre localități, Vlasenica. Acest fapt a determinat pe unii istorici care susțin teze neo-roesleriene (Noel Malcolm- "A Short History of Bosnia") să propună Bosnia drept locul de formare al poporului
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
localități, Vlasenica. Acest fapt a determinat pe unii istorici care susțin teze neo-roesleriene (Noel Malcolm- "A Short History of Bosnia") să propună Bosnia drept locul de formare al poporului român. În lipsa informațiilor documentare, se poate presupune că populația de limbă latină a fost asimilata de către cea slavă. Un proces similar, documentat, a avut loc pe coasta Adriatică, pe teritoriul actual al Croației. În secolul al X-lea, odată cu formarea statelor feudale ale sârbilor și croaților, Bosnia devine obiect de dispută între
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
aramată separate. Statutul federal a fost desființat de "Constituția din mai" 1791. Limbile oficiale ale Marelui Ducat al Lituaniei au fost limba ruteană, (numită limba belarusă veche de către belaruși și limba slavonă de cancelarie de către lituanienii), limba poloneză și limba latină. Limba ruteană a fost folosită până în 1697 pentru redactarea corespondenței cu țările răsăritene sau a unor acte oficiale precum au fost Lietuvos Didžiosios Kunigaikštystės statutai - Codurile de legi, după care a fost înlocuită de limba poloneză. Latina era folosită în
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
orice euharistie, liturghia în ritul bizantin are două părți principale, și anume: Totuși, ofertoriul poate fi disociat de restul liturghiei euharistice, încât pregătirea darurilor împreună cu rugăciunile ofertoriului constituie o ceremonie specială numită proscomidie sau proteză. Ritul bizantin, dimpreună cu cel latin, sunt rituri imperiale sau împărătești. Ele s-au format la curțile împăraților romani de Răsărit și Apus, iar ceremoniile liturgice au recuperat o mare parte din ceremoniile civile de la curte. Drept aceea, liturghia bizantină are un fast deosebit. A doua
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
care stabilea uniunea personală cu Saxonia și conform cu articolul 1 al Actului Congresului de la Viena, care abolea existența ducatului. De asemenea, constituția ducatului numește statul "Herzogtum Warschau" (în limba germană), iar monedele bătute în acea perioadă poartă inscripția în limba latină FRID•AVG•REX SAX•DVX VARSOV• ("Fridericus Augustus, Rex Saxoniæ, Dux Varsoviae", Frederic Augustus, regele Saxoniei, ducele Varșoviei).
Ducatul Varșoviei () [Corola-website/Science/302146_a_303475]
-
A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, din Chișinău, facultatea de filologie. A fost colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir din Chișinău (1971-1973), redactor la revista "Literatura și Arta" (1985-1988) din RSSM, redactor șef al primei publicații în grafie latină din Republica Moldova - "Glasul națiunii" (1988-2003). s-a aflat printre fruntașii "Mișcării de emancipare națională din Basarabia" în anii 1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990
Leonida Lari () [Corola-website/Science/302154_a_303483]
-
cu zi al șleahticilor. Sarmatismul a folosit la integrarea nobilimii multietnice și a creat un sentiment al unității aproape naționalist, ca și o mândrie a originilor aristocratice ale tuturor șleahticilor din perioada Libertății de Aur ("złota wolność"). Cunoscătorii de limbă latină erau numeroși, cei mai mulți șleahtici amestecând fără greutate cuvintele poloneze și latinești în conversația de zi de zi, ("macaronism" — de la italienescul "macaroni"). În formele de început, idealiste, sarmatismul a părut o mișcare culturală salutară care promova credința, cinstea, mândria națională, curajul
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
În secolul al XIX-lea, odată cu unirea celor două principale, șeful statului a dobândit titlul de domnitor. Suveranul țării purta titlul de domn, din latinescul „"dominus"”, adică stăpân. Termenul dominus cu semnificația de conducător a intrat în circulație in limba latină în timpul împăratului Aurelian. Domnul era stăpânul recunoscut al țării, căreia i se închinau boierii, în calitate de vasali. În ceremonialul înscăunării un rol important îi revenea închinării, care se manifesta prin sărutarea mâinii de către boieri. Domnul era "singur stăpânitor", adică „"samodârjeț"” în
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
O cronică maghiară redactată în limba latină în a doua jumătate a secolului al XII-lea, așa numita "Cronică a lui Anonymus" ("Faptele Ungurilor" - "Gesta Hungarorum"), relatează câteva episoade ale primului contact al ungurilor cu spațiul transilvănean. Acesta este izvorul cel mai important care atestă structrile politice
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
strategia necesară pentru a le lua în posesie. Primul episcop din Livonia, Meinardo, provenea din Germania septentrională, o regiune de frontieră cu mănăstiri faimoase datorită monahilor instruiți în mod deosebit (știau pe din afară textele Sfintelor Scripturi și subtilitățile limbii latine ciceroniene). În anul 1186, Meinardo ajunge până la Uexküll, construește aici prima biserică și o fortificație, ambele din piatră. Livonienii încearcă să le distrugă, trăgându-le cu funii, dar constată că erau prea solide pentru posibilitățile lor. În anul 1201 dioceza
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
București în anul 1924, mai precis la finalul acelui an, atunci când forțate de considerente financiare cluburile "Romcomit" și "Triumf" au fuzionat semnând astfel actul de naștere al uneia dintre cele mai puternice echipe bucureștene din perioada interbelică, Juventus București. Tradiția latină cultivată de noul club sportiv era ilustrată și de emblema acestuia, care evoca istoria orașului Roma, cu lupoaica alăptându-i pe Romulus și Remus. Echipa a păstrat culorile fostului club româno-italian (roșu și albastru) și a rămas să joace pe
FC Petrolul Ploiești () [Corola-website/Science/302194_a_303523]
-
greacă din secolul al II-lea ale lui Aquilas din Sinope și Symmachus Evionitul. Biblia creștină a fost compilată în AD 325 la Conciliul de la Niceea, iar Vulgata lui Ieronim, traducere în latină datează din perioada AD 382 - 420. Traducerile latine care au precedat pe cea a lui Ieronim sunt cunoscute sub numele colectiv de "Vetus Latina".<br> Sfântul Ieronim a început prin a revizui traducerile latine timpurii, iar mai pe urmă a cercetat, unde a putut, textele originale in greacă
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
iar Vulgata lui Ieronim, traducere în latină datează din perioada AD 382 - 420. Traducerile latine care au precedat pe cea a lui Ieronim sunt cunoscute sub numele colectiv de "Vetus Latina".<br> Sfântul Ieronim a început prin a revizui traducerile latine timpurii, iar mai pe urmă a cercetat, unde a putut, textele originale in greacă și ebraică, tinzând a ocoli Septuaginta. Noul Testament a fost tradus in limba gotică în secolul al 4 lea de către Ulfila. În veacul al 5 lea Sfântul
Listă de traducători ai Bibliei () [Corola-website/Science/302520_a_303849]
-
un termen introdus printr-un decret al Curții de la Viena în data de 28 iunie 1773, pentru a înlocui termenul de „graeco uniți” și a asigura astfel egalitatea formală de denumire între catolicii de riț bizantin și cei de riț latin (romano-catolicii). În anul 1773 a avut loc la Viena un sinod al episcopilor uniți din Imperiul Austriac, care spre deosebire de episcopii neuniți (ortodocși), nu aveau dreptul de a-și alege propriul mitropolit. Cei cinci delegați români prezenți la sinod au înaintat
Greco-catolici () [Corola-website/Science/302554_a_303883]
-
Leon al III-lea, de la începutul secolului al IX-lea, de respingere a hotărârii sinodului de la Aachen de a adăuga Filioque la Simbolul credinței, marcând această decizie prin gravarea celor două plăci de argint. Pe de altă parte, în liturghia latină se spune că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl și de la Fiul" (în latină: ""qui ex Patre Filioque procedit""). Temeiurile opțiunii catolice sunt la rândul lor dogmatice și istorice. Dogmatic, se susține necesitatea disjungerii ipostatice a Duhului în raport cu Fiul și afirmarea
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Ioan" 10.30, Fiul lui Dumnezeu spune: "Eu și Tatăl una suntem". Această unitate înseamnă, conchide Romanocatolicismul, că și Fiul este obârșie a Duhului Sfânt (Duhul Sfânt purcede și din Fiul), ca și Tatăl. Filioque este un termen din limba latină; înseamnă "și de la Fiul" - cazul ablativ plurisemantic; este cunoscut mai ales sub forma "și de la Fiul", cu referire la Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, și la raportul dintre Fiul și Duhul Sfânt, a treia persoană a
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
și de la Fiul", cu referire la Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, și la raportul dintre Fiul și Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi; prin urmare, în accepția generală, Filioque este un termen teologic; Termenul latin "Filioque" este traducerea expresiei grecești "Ekpouretai", "expouresis", a purcede, dar în același timp redă și termenul, folosit de Părinții Bisericii, "exerchetai", "a veni de la". Traducând doi termeni printr-unul singur, latina creează o falsă echivalență. Astfel, s-a putut spune
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de la". Traducând doi termeni printr-unul singur, latina creează o falsă echivalență. Astfel, s-a putut spune, în literatura de limbă greacă, că Duhul Sfânt "purcede" de la Tatăl dar "vine" și de la Fiul (vezi Ioan 15, 26), ceea ce în limba latină nu a putut fi echivalat decât prin expresia unică "Filioque" sau "per Filium". Din punct de vedere istoric, termenul "Filioque" a fost introdus ulterior față de Conciliul Constantinopol I, dar este la fel de cert faptul că această adăugire a avut loc într-
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Fiul sunt izvorul consubstanțial al purcederii Duhului (Sf. Maxim folosea însă expresia "dya tou Hyiou", adică "prin Fiul"). "Filioque" se afirmă explicit mai întâi în simbolul de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa Centrală, în 809, prin Conciliul de la Aachen. Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
era conținut deja, anume că Hristos nu "primește" Duhul (aceasta ar fi însemnat că "devine" sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului. Astfel, "Filioque" avea drept menire afirmarea divinității Fiului. Astfel, "Filioque" a fost introdus de latini în contextul luptei împotriva arianismului. Papa Leon al III-lea (795-816), pus în fața alegerii, a afirmat că formula Crezului trebuie rostită fără "Filioque" și ordonă imprimarea versiunii Orientale a Crezului, pe două plăci de argint, puse pe porțile Palatului Lateran
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
purtare de grijă față de credința ortodoxă". Plăcile au fost depozitate ulterior la San Pietro. Prin acest gest Papa se opunea poziției împăraților franci, favorabili iconoclasmului și lui "Filioque". Papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) determină introducerea termenului "Filioque" în crezul latin, în anul 1014, cu prilejul încoronării solemne a împăratului Henric al III-lea (973-1024). Sfântul Toma de Aquino în Summa Theologica că ,trebuie spus că este necesar să afirmăm că Sfântul Duh este de la Fiul.. Odată cu Conciliul de la Florența (1438-1439
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]