KorAP: Find »[drukola/base=propoziție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...522 523 524 ...552 >

13,781 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

permisă în poziții tematice în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, v atribuie acuzativul argumentului A in situ, T atribuie nominativul argumentului O, EPP este satisfăcut de A, iar O avansează dacă trăsătura de Caz a proiecției T este puternică. În propozițiile intranzitive, T atribuie nominativul argumentului S. Bok-Bennema (1991), care folosește termenul ergativitate cu sensul "imposibilitatea anumitor clase de verbe de a atribui Caz structural" (vezi supra, 2.1.), susține că ergativul trebuie analizat, asemenea genitivului, ca fiind un Caz excepțional

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Caz structural disponibil pentru O este acuzativul, iar A și S sunt legitimate prin acord în Spec,IP. Ergativitatea este derivată în două feluri: (a) în limbile nonconfiguraționale cu argumente pronominale, argumentele pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau pronume independent (opțional); limbile cu clitice de tip nominativ−acuzativ pot avea orice tipar cazual de marcare a numelor și a pronumelor; dacă acestea urmează tiparul ergativ, limba va avea partiție ergativă; (b) ergativitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergativă; (b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin acord; de aceea, O dintr-o structură pasivă este, de obicei, legitimat prin acord, în loc de Caz; în propozițiile intranzitive nu există încorporare, de aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare a Cazului, cum se susține în general; argumentele sunt marcate cu nominativ sau cu absolutiv din întâmplare; aceste Cazuri sunt întotdeauna disponibile în propozițiile finite, ca urmare a prezenței categoriei Timp (Nash 1997: 139). În concluzie (Nash 1997: 140), ergativul și absolutivul au statut diferit: ergativul este un caz pur morfologic, atribuit Agentului legitimat tematic de un verb tranzitiv; (b) absolutivul este un Caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
conform teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg.−Abs. Numele nominativ și ergativ reprezintă nivelul descriptiv corespunzător Cazului structural verificat în Spec,AgrS; numele acuzativ și absolutiv corespund cazului structural verificat în poziția Spec,AgrO (Laka

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipuri de limbi constă în tipul de intrare lexicală constituit de v: în limbile de tip (a), v tranzitiv atribuie Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aceste condiții, Generalizarea Ergativă a lui Marantz este falsă. Bruening (2007) arată că singurul diagnostic valid pentru Cazul structural este chiar definiția lui: Cazul care depinde nu de o anumită selecție lexicală sau de un rol tematic, ci de structura propoziției; acuzativul e structural pentru că se schimbă în pasivizare; ergativul e structural pentru că se schimbă în antipasivizare și în alte alternanțe precum încorporarea numelor. Davison (2004) adoptă tot ipoteza statutului de Caz structural al ergativului: acesta nu este legat de rolurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este asemănător unui Caz structural, depinzând de prezența unei anumite "regiuni" din configurația sintactică. Diateza ergativă (un tip special de diateză pasivă, care trebuie inserată (engl. merge) pentru a atrage predicatul care conține argumentul extern) selectează diateza pasivă drept complement. Propozițiile cu marcare ergativă și absolutivă sunt structuri dublu pasive: diateza pasivă joasă ridică/atrage un obiect afectat peste un Inițiator interpus, iar diateza ergativă pasivă ridică predicatul conținând argumentul extern peste absolutivul interpus. 4. SUBIECT ȘI OBIECT Studiul limbilor ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul exprimă agentul acțiunii, dacă există un agent (situația din dyirbal demonstrează că agentivitatea nu e o condiție necesară pentru a fi subiect); reprezintă direcția imperativului; (d) proprietăți de dominanță: subiectul este imediat dominat de nodul S(entence) − nodul flexiunii propoziției (I, în accepția curentă). Dixon (1994: 111) arată că pentru limbile acuzative, subiectul este acel nominal susceptibil de a fi agentul care inițiază și controlează o activitate. De obicei, este obligatoriu. Primește cazul nemarcat și se poate acorda cu verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu poate fi asociată cu o bază morfologică în limbile ergative. Pentru a rezolva această situație din limbile ergative, au fost propuse mai multe soluții: (a) soluția "nihilistă", conform căreia în limbile ergative nu există relații gramaticale de bază; o propoziție conține un verb și o colecție de grupuri nominale; din punct de vedere sintactic, grupurile nominale nu diferă între ele; relațiile dintre constituenții nominali și verb sunt semantice; această soluție este în consens cu ipoteza că verbul din limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aflat în relație cu mai multe NP simultan; (b) soluția propusă de Martinet și Tchekhoff (vezi Capitolul 1, 4.1.3.) − ambele NP întrețin cu verbul o relație de tip modificator−cap; (c) soluția propusă inițial de Schuchardt (1896) − o propoziție tranzitivă într-o limbă ergativă are natură pasivă − și reluată de Hale (1970): regula corespunzătoare pasivului englezesc este obligatorie în limbile ergative; această soluție rezolvă problema morfologică (absolutivul corespunde relației sintactice de subiect). Noțiunea sintactică subiect este identificată prin rolul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adică un număr specific de argumente (Haegeman 1994: 42−44). Baker (1997: 77) formulează două reguli ale teoriei PP, bazate pe UTAH: (a) Agentul este întotdeauna subiect (de adâncime); (b) subiectul este o noțiune structurală, este o poziție din structura propoziției, exterioară în raport cu VP și este superioară poziției ocupate de Pacient/obiect. Autorul pare să ignore, de asemenea, situația limbilor ergative. Fenomene disparate care definesc subiectul, înregistrate de McCloskey (1997: 197−198), se referă tot exclusiv la limbile acuzative: rolurile semantice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
197−198), se referă tot exclusiv la limbile acuzative: rolurile semantice predilecte sunt Agent/Cauză/Experimentator; subiectul este cel mai proeminent dintre argumente; subiectul e marcat formal (prin poziție) sau morfologic (prin mărci cazuale sau prin acord); faptul că orice propoziție trebuie să aibă subiect este adevărat numai pentru anumite limbi; subiectul este aproape întotdeauna nominal; subiectul este o poziție de "promovare" a celorlalte nominale. Phillips (1996) arată că faptul că subiectul propozițiilor tranzitive și al celor intranzitive se comportă diferit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mărci cazuale sau prin acord); faptul că orice propoziție trebuie să aibă subiect este adevărat numai pentru anumite limbi; subiectul este aproape întotdeauna nominal; subiectul este o poziție de "promovare" a celorlalte nominale. Phillips (1996) arată că faptul că subiectul propozițiilor tranzitive și al celor intranzitive se comportă diferit în privința cazului și a acordului în sistemele ergative poate primi două explicații: (a) tranzitivitatea verbală afectează direct comportamentul sintactic al subiectului; (b) EPP face ca subiectul să se comporte diferit în sistemele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
466) stabilesc o listă conținând diferențele dintre subiect și topic: ● topicul trebuie să fie definit; definitudinea include numele proprii și pe cele generice; subiectul nu trebuie să fie definit; ● topicul nu trebuie să aibă relații selecționale cu vreun verb din propoziție, nu trebuie să fie un argument al predicatului; subiectul are întotdeauna relații selecționale cu predicatul: Neì-xie shùmu shù-shēn dà (mandarină) acei copaci trunchiul mare ' Acei copaci (topic), trunchiurile sunt mari'; ● verbul determină alegerea subiectului, dar nu și a topicului; se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mari'; ● verbul determină alegerea subiectului, dar nu și a topicului; se poate anticipa care este subiectul unui verb dat, dar selecția topicului nu este dependentă de verb (discursul poate avea însă un rol); ● topicul are un rol funcțional constant în propoziție, limitând aplicabilitatea predicatului la un domeniu restrâns; topicul este centrul atenției, de aceea trebuie să fie definit; rolul funcțional al subiectului se definește prin raportare la alte elemente ale propoziției, nu ale discursului; multe propoziții pot apărea fără subiect exprimat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
însă un rol); ● topicul are un rol funcțional constant în propoziție, limitând aplicabilitatea predicatului la un domeniu restrâns; topicul este centrul atenției, de aceea trebuie să fie definit; rolul funcțional al subiectului se definește prin raportare la alte elemente ale propoziției, nu ale discursului; multe propoziții pot apărea fără subiect exprimat; ● în multe limbi, verbul se acordă obligatoriu cu subiectul, în schimb, acordul topic−predicat este foarte rar; ● în ceea ce privește poziția inițială în propoziție, strategia discursivă cere ca topicul să fie primul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un rol funcțional constant în propoziție, limitând aplicabilitatea predicatului la un domeniu restrâns; topicul este centrul atenției, de aceea trebuie să fie definit; rolul funcțional al subiectului se definește prin raportare la alte elemente ale propoziției, nu ale discursului; multe propoziții pot apărea fără subiect exprimat; ● în multe limbi, verbul se acordă obligatoriu cu subiectul, în schimb, acordul topic−predicat este foarte rar; ● în ceea ce privește poziția inițială în propoziție, strategia discursivă cere ca topicul să fie primul întotdeauna; în lisu, japoneză și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se definește prin raportare la alte elemente ale propoziției, nu ale discursului; multe propoziții pot apărea fără subiect exprimat; ● în multe limbi, verbul se acordă obligatoriu cu subiectul, în schimb, acordul topic−predicat este foarte rar; ● în ceea ce privește poziția inițială în propoziție, strategia discursivă cere ca topicul să fie primul întotdeauna; în lisu, japoneză și coreeană, topicul este codificat prin mărci morfologice; subiectul nu e legat de poziția inițială; ● în procesele gramaticale (reflexivizare, pasivizare, imperativ etc.) este implicat subiectul, dar nu și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
primul întotdeauna; în lisu, japoneză și coreeană, topicul este codificat prin mărci morfologice; subiectul nu e legat de poziția inițială; ● în procesele gramaticale (reflexivizare, pasivizare, imperativ etc.) este implicat subiectul, dar nu și topicul; topicul este independent sintactic de restul propoziției. În concluzie, topicul este o noțiune discursivă, iar subiectul este o noțiune legată de structura internă a propozițiilor. Distincția între limbile cu subiect proeminent și cele cu topic proeminent nu este tranșantă, ci reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
poziția inițială; ● în procesele gramaticale (reflexivizare, pasivizare, imperativ etc.) este implicat subiectul, dar nu și topicul; topicul este independent sintactic de restul propoziției. În concluzie, topicul este o noțiune discursivă, iar subiectul este o noțiune legată de structura internă a propozițiilor. Distincția între limbile cu subiect proeminent și cele cu topic proeminent nu este tranșantă, ci reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
amalgamată cu agentivitatea, subiectul și agentul având funcții diferite în această limbă. Sistemul cazual din nez perce reprezintă un tipar ergativ rar: subiectul intranzitiv este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de tranzitivitatea lexicală (prezența unui DP Temă) sau de atribuirea rolurilor tematice; dacă obiectul se poate acorda, atunci

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în această limbă. Sistemul cazual din nez perce reprezintă un tipar ergativ rar: subiectul intranzitiv este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de tranzitivitatea lexicală (prezența unui DP Temă) sau de atribuirea rolurilor tematice; dacă obiectul se poate acorda, atunci și obiectul, și subiectul pot purta Caz; dacă acordul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
minimaliste, obiectul și subiectul erau asociate cu centre lexicale diferite: obiectul − argument al unui VP; subiectul − argument al proiecției v − vP fiind o proiecție specializată pentru argumentul extern; ● subiectul este mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși, ci de funcția pe care o ocupă în grup sau în propoziție. Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]