14,215 matches
-
făcut semn cu mâna în chip de salut. Mi s-a părut bine dispus. — Cam devreme, cam devreme! Ce vânt te-aduce aici? Am ieșit să admir zăpada. Se vedea atât de frumos de sus, de pe deal! Paznicul pufni în râs și-mi puse, ca de obicei, mâna pe umăr. Nu avea nici măcar mănuși. — Ești tare ciudat! Toată iarna o să ai parte de zăpadă și tu cobori de pe deal ca s-o admiri și-aici. O să te saturi de ea. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acolo. Era cât pe-aci să muște din momeală, dar s-a răzgândit imediat. Și-a retras un Cal ca să-și întărească apărarea. Umbli cu șmecherii! zise el râzând. — Am avut de la cine învăța, am răspuns eu prompt, pufnind în râs. Apropo, la ce fel de salvare vă refereați? — Poate că ți se pare ciudat, dar moartea le salvează. Mor și renasc primăvara... prin puii pe care-i fată. — Puii aceia cresc și au parte de aceeași suferință. Apoi mor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ar putea să-ți găsească el ceva. — Termocentrală? am întrebat uimit la culme. — Doar acolo ai putea găsi, zise Paznicul arătând spre becul de deasupra capului. De unde crezi că ne vine curentul? Din livada de meri? zise el izbucnind în râs. A luat o hârtie și-un creion și mi-a făcut o schiță, explicându-mi în același timp cum se ajunge. — O iei pe drumul din sudul râului și mergi pe marginea lui, în amonte. După vreo treizeci de minute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
inventat o serie de termeni când și-au publicat teoriile, ca să dea altora prilej de dezbateri. Dar n-au rezolvat nici ei problema spontaneității. Au reușit doar să dea o nuanță oarecum mai scolastică fenomenelor psihologice. Profesorul a izbucnit în râs și părea că nu se mai oprește. Eu și nepoata lui așteptam să termine. Eu sunt un individ cu o gândire mai pragmatică. Îmi place să dau cezarului ce e al cezarului. Metafizica nu înseamnă altceva decât bârfă codificată. Sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la câțiva dintre indivizi a modificat racordarea în momentul apariției mirosului de suc de struguri. Ne-am dat seama de lucrul acesta la o masă de prânz când s-a servit suc de struguri. Fata cea durdulie a pufnit în râs, dar mie nu-mi venea deloc să râd. După ce mi-au introdus sistemul de permutări, am avut aproape tot timpul niște senzații ciudate. De exemplu, mirosul de pepene galben pe care-l răspândea parfumul fetei îmi lăsa impresia că îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Masaomi, dresuri Ne-am înfășurat lucrurile în niște cămăși de rezervă ca să nu se ude în timp ce înotam. Ne-am pus bocceluțele pe cap și încercam să le ținem în stare de echilibru. Arătam tare caraghioși, dar n-aveam timp de râs. Ca să nu-mi fie prea greu, am lăsat acolo tot ce nu-mi trebuia, inclusiv rezervele de mâncare și sticluța cu whisky. Am luat doar lanterna, puloverul, ghetele, portofelul, cuțitul și dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor. Bocceluța ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dylan, nu? — Da, cântă Positively 4th Street. Melodia mi se pare la fel de frumoasă ca și acum douăzeci de ani. — Îl recunosc imediat, zise fata. — Pentru că nu-i chiar atât de bun la muzicuță precum Stevie Wonder? A pufnit iar în râs. Eram fericit că eram capabil să mai fac pe cineva să râdă. — Nu, nu de aceea. Chiar îmi place vocea lui. Seamănă cu a unui copil care stă la fereastră și privește liniștit cum plouă afară. — Grozavă comparație! Citisem mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Parcă trăiesc singur de când lumea. Nu vrei să te recăsătorești? — Acum nu mai contează. Te simți ca într-o cușcă de câine cu intrare și ieșire. Nu are nici o importanță pe unde intri și pe unde ieși. Fata izbucni în râs și se șterse la gură cu șervețelul. — Ești primul om pe care-l aud comparându-și căsnicia cu o cușcă de câine. După ce-am terminat de mâncat, am încălzit cafeaua rămasă și am turnat-o în cești. — A fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cezar Petrescu) ,,Consimt să trăiesc tocmai pentru că viața e fără simbrie, și continui să gândesc tocmai pentru că gândirea nu va putea fi niciodată salariată”. (Giovanni Papini ) ,,Răsar, Mă-nalț. Cobor Șiapoi dispar, Și apusul meu e totuși răsărit...” (Ion Minulescu ) ,, Râsul devenit tăcere e simptomul sigur al bătrâneții, înțelepciunii sau resemnării”. ( Ionel Teodoreanu ) ,, Fără enigmă, fără necunoscut, nu este dragoste. Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimți frumusețe.” ( Ionel Teodoreanu) ,,Ninge naiv. Poate că pe o fereastră aburită, un
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
Cezar Petrescu) ,,Consimt să trăiesc tocmai pentru că viața e fără simbrie, și continui să gândesc tocmai pentru că gândirea nu va putea fi niciodată salariată”. (Giovanni Papini ) ,,Răsar, Mă-nalț. Cobor Șiapoi dispar, Și apusul meu e totuși răsărit...” (Ion Minulescu ) ,, Râsul devenit tăcere e simptomul sigur al bătrâneții, înțelepciunii sau resemnării”. ( Ionel Teodoreanu ) ,, Fără enigmă, fără necunoscut, nu este dragoste. Dragostea e nostalgia de ceva necunoscut în care presimți frumusețe.” ( Ionel Teodoreanu) ,,Ninge naiv. Poate că pe o fereastră aburită, un
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
Junimii din Iași, pe care uneori le onora cu prezența sa, partea a patra a Amintirilor din copilărie, tipărită postum. Își petrece puținul timp rămas punând „rânduială în cele însemnări” și glumind cu vizitatorii, tineri intelectuali ieșeni. Nici urmă de râs și veselie însă într-o scrisoare din 2 iulie 1889 adresată părintelui Gheorghe Creangă. Ultima lui zi de viață a fost foarte sugestiv evocată de profesorul pensionar Ștefan Drăghici, într-o convorbire cu C. Săteanu, care a consemnat relatarea și
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
cazul lui C. Nic’a lui Ștefan a Petrei n-a fost un sentimental (de aceea pasajele lirice nu i-au ieșit niciodată scriitorului). Acest strat de nepăsare, de relativă insensibilitate, acea „armură” de care vorbește C. Ciopraga („La Creangă râsul devine un fel de armură, duioșia putând trece aproape neobservată”) se divulgă nu o dată deopotrivă în biografia și opera scriitorului. Nimic nu-l dezvăluie în așa măsură pe scriitor precum chenarul ironic în care el închide portretul bunicii Nastasia, nevasta
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
cuvintele mai mult sau mai puțin pline de cruzime ies singure la suprafață, devin bătătoare la ochi. E vorba, desigur, de ochiul cititorului matur, tot atât de necesar în acest caz ca și pentru sesizarea rafinamentului, a subtilităților stilistice ale marelui povestitor. Râsul „gros” (pe care îl distinge G. Călinescu), acea „veselie de zei” (pe care o invocă Vladimir Streinu), „tonul și viziunea umoristică” (la care se referă George Munteanu) nu reușesc întotdeauna să acopere, aurind, înăbușind, transfigurând, temperând, manifestările și vocile răului
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
între români; al sufletului țărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. G. IBRĂILEANU Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. [...] Creangă e un umanist al științei sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
intervin surpări, traume, reacții mute. Terorizat de către nevastă și fiică (niște Erinii transilvane), un țăran din Priveghiul, „obosit rob al pământului”, se aruncă în fântâna din curte. Ca la Slavici, „gura satului” comentează cu imputări și ocări, făcând casa „de râs”; autenticitatea psihologiei colective e desăvârșită. La priveghi, unii, încălziți de rachiu, cântă; „... toți își vorbeau vorbele, își dormeau somnul; chiar cei care cântau păreau că nu știu nimic de cântec, că altcineva cântă prin gura lor...”. Pe o vreme de
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
la gât/ din care lipsea tocmai gâtul. Cu manșetele albe/ ale cămășii suflecate peste mâneca neagră a costumului,/ din care lipseau tocmai mâinile și restul trupului./ Pentru că într-o parte mâinile lor/ împărțeau cărțile în timp ce/ trupul lor se zguduia de râs în altă parte./ Nu dispuneam de nimic, decât de cupa cu cenușă/ unde aveam o pereche de zaruri/ și-o pereche de mănuși negre.” Tot în volumul Câmp negru se află unul dintre cele mai frumoase poeme în proză din
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
Guvernanța corporativă 306 Un bun management al riscurilor înseamnă că organizația este într-o poziție mai bună în îndeplinirea obiectivelor și în același timp este conformă cu regulamentele externe. Riscul nu trebuie să înspăimânte, dar nici să fie luat în râs. Trebuie să existe un echilibru atent între aceste două extreme,77 după cum se explică în continuare: „Dacă fiecare risc care ar putea să se materializeze în viața de zi cu zi - fără a exclude viața de afaceri - ar putea fi
Guvernanţa corporativă by Marcel GHIŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/229_a_184]
-
comunitatea reacționează împotriva oricărei ordini și coeziuni sociale. Încălcarea ordinii de drept atrage după sine reacția punitivă a justiției. Încălcarea normelor morale generează reacția opiniei publice. La rândul ei, sfidarea convențiilor sociale provoacă reacțiile celorlalți, în așa fel încât ironia, râsul și alte sancțiuni cu caracter informal produc aceleași efecte ca și o pedeapsă propriu-zisă. Enunțarea caracterului obligatoriu al respectării normelor sociale pare un truism, dar ea are meritul de a evidenția faptul că, în viața socială, majoritatea acțiunilor și conduitelor
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Sadoveanu. Despre călător, toți câți l-au cunoscut vorbesc la unison: omul planturos, expansiv, un fel de tarasconez din munții Neamțului, se manifesta în natură ca un contemplativ, un romantic deschis clipei de sublim. Cum veselia lui era zgomotoasă, iar râsul izbucnea în hohote homerice, latura gravă a personalității i-a fost mai puțin observată. Mai e de reținut și un alt aspect: scriitorul a vrut să urmeze lecția de simplitate a naturii, ceea ce a determinat în comportamentul lui o reacție
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
interpersonal semnificativ, din cauza fricii de critică, a dezaprobării sau rejecției; 2. nu dorește să se asocieze cu alți oameni decât dacă este sigur că este apreciat; 3. manifestă reținere în relațiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs ori de a nu fi ridiculizat; 4. este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situații sociale; 5. este inhibat în situații interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare; 6. se vede pe sine ca inapt social
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
mod direct și intenționat de către subiect, din propriul interes pentru propriile satisfacții; celălalt poate fi calomniat, bârfit, denigrat, defăimat, i se pot submina rezultatele, e făcut să decadă financiar, situațional, moral, el și familia sa. Celălalt poate fi făcut de râs, umilit, batjocorit. Astfel de comportamente fac parte de obicei dintr-o dialectică a confruntării și luptei interpersonale și pot fi întreținute de sentimentul urii și răzbunării. În perspectiva tulburărilor de personalitate, mai ales a psihopatului, comportamentele menționate pot fi expresia
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cel Bătrân și Mihai Viteazul, dar și pe cele ale unor eroi „anonimi” exemplari, adevărate modele de curaj și înțelepciune, sunt Curierul secret (1974), Cavalerii (1975), Taina cavalerilor (1976), Cavalerii Ordinului Basarab (1977), la care se adaugă, în 1987, Cavalerii râsului (în colaborare cu Radu Bărbulescu), carte apărută la puțină vreme după emigrarea sa în SUA. Toate romanele sale „cavalerești” s-au bucurat de succes, tirajele epuizându-se rapid. Primele trei titluri constituie o trilogie de sine stătătoare, urmărind evenimentele petrecute
DAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
degajă un fior adolescentin deloc desuet. SCRIERI: Locatarii din Strada Fecioarei, București, 1970; Curierul secret, București, 1974; Cavalerii, București, 1975; Taina cavalerilor, București, 1976; Cavalerii Ordinului Basarab, București, 1977; ed. 2, I-II, München, 1985-1987; Stăpânii golfului, București, 1981; Cavalerii râsului (în colaborare cu Radu Bărbulescu), München, 1987; Milionarii, București, 2000; Jurnal de exil, București, 2000. Repere bibliografice: Al. I. Friduș, Ioan Dan, „Locatarii din Strada Fecioarei”, CL, 1970, 2; Mircea Constantinescu, „Curierul secret”, RL, 1974, 13; Valentin Tașcu, Arheologia spiritului
DAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
și întrebarea, și contemplarea activă, și chemarea acerbă a tăcerii, și claritatea - devenită liră -, dar și misterul, somnul care turbură, prelungind așteptarea tăcerii, incertul. Între iluzie și aparență se produce extrem de subtila trecere a poetului, jocul său magic de-a râsul/plânsul. Acest mecanism, această indefinire și osmoză a stărilor născându-se și murind una dintr-alta se regăsesc în Povestea foamei, poem publicat la Madrid, în 1965. După douăzeci și cinci de ani de tăcere de la prima sa carte, poetul se întoarce
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
sincronizare la ritmurile europene, C. reunește în placheta de debut o suită de tatonări în direcții diverse: definiții metaforice ale actului de creație (Poeții, Ciocârlia), resemantizări ale unor simboluri (Culbecul), tablouri în tușe întrucâtva suprarealiste, onirice ( Când simți zăpada, Ecoul râsului), relatări ale unor întâmplări obișnuite, răsucite spre metafizic (Timp de o iarnă, 1965), rememorări ale copilăriei și adolescenței, unele cu bogate inserții de etnos (La nașterea soră-mi, În grădina lui Ion). Mai consistente și mai bine orchestrate sunt în
CHIRIAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286205_a_287534]