13,494 matches
-
Sovietică. În cadrul unei acțiuni care a stabilit în mare măsură frontieră sovieto-poloneză în perioada interbelică, sovieticii au oferit delegației poloneze concesiuni teritoriale în zonele de graniță contestate, foarte asemănătoare cu granița dintre Imperiul Rus și Uniunea statală polono-lituaniană, înainte de prima împărțire din 1772. În urma acordului de pace, liderii sovietici au abandonat în mare măsură cauza revoluției internaționale și nu au reveni la acest concept vreme 20 de ani. La mijlocul lunii martie, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franța au început să negocieze sugestiile și
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
Sovietică a suspendat discuțiile militare tripartite. La 24 august, Uniunea Sovietică și Germania au semnat acordul politice și militare care au însoțit de acordul comercial, Pactul Molotov-Ribbentrop. Pactul a fost un acord comun de neagresiune care conținea protocoale secrete de împărțirea statelor din Europa de Nord și de Est în sfere de influență germană și sovietică. Sfera de influență sovietică cuprindea inițial Letonia, Estonia și Finlanda. Germania și Uniunea Sovietică vor împărți Polonia, zonele de la est de râurile Pisa, Narev, Vistula, și Sanna
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
În 1947, britanicii au decis să predea mandatul Organizației Națiunilor Unite, care a adoptat în același an Rezoluția 181, prin care Palestina a fost partiționată în doua state, unul arab și unul evreiesc. Dacă evreii au fost de acord cu împărțirea, palestinienii și statele arabe au refuzat să accepte hotărârea organizației mondiale, ceea ce a dus la izbucnirea primului război arabo-israelian. Au trecut aproximativ 30 de ani pentru ca prima țară arabă, Egipt, să recunoaște Israelul, cu medierea SUA din timpul negocierilor de la
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
susținută în mod explicit de cabinetul britanic în 1922 în așa numita „Carte Albă”. Pe baza asigurărilor date de McMahon, pe 5 iunie 1916 a fost declanșată Revolta Arabă. Francezii și britanicii încheiaseră în mai 1916 Acordul Sykes-Picot, care privea împărțirea sferelor de influență în Orientul Apropiat, și care privea aceeași regiune. Acest acord împărțea teritoriile locuite de arabi între francezi și britanici și permitea internaționalizarea Palestinei. Hussein a aflat despre acest acord de la emisarii guvernului rus în decembrie 1917, dar
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
Principiul localității programelor este valabil pentru orice tip de referire la memorie. Totuși, diferitele niveluri ale ierarhiei necesită modalități diferite de manipulare a instrucțiunilor, datelor și informației în scopul gestionării memoriei. Un prim exemplu de ierarhizare a memoriei îl constituie împărțirea memoriei pe două niveluri: memorie principală (memorie cu care UCP lucrează în mod direct) și memorie secundară (memorie accesibilă prin intermediul unui dispozitiv de control suplimentar). Apariția celui de al doilea nivel de memorie a fost argumentată de rațiuni economice și
Memoria sistemelor de calcul () [Corola-website/Science/320927_a_322256]
-
și definea limitele atribuțiilor acestuia. Ratificarea acestei înțelegeri a fost făcută pe 31 octombrie 1929 În 1937, consulul general al SUA în Ierusalim a trimis un raport prin care informa Departamentul de Stat că muftiul Palestinei a refuzat să accepte împărțirea teritoriului și nu a recunoscut-o. Consulul raporta de asemenea că, în schimb, emirul Abdullah cerea urgentarea acceptării internaționale a înțelegerii ținând seama de realitățile locale, dar dorea modificarea frontierelor și administrația enclavei neutre . În timpul negocierilor de la Ialta s-a
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
Palestinei prin care era acceptată încetarea mandatului cel târziu pe 1 august 1948. Ambasadorul SUA în Arabia Saudită a raportat secretarului de stat Marshall că liderii saudit și transiordanian îi avertizaseră pe ceilalți membri ai Ligii Arabe în martie 1948 că împărțirea era o problemă civilă, iar statele arabe nu ar trebui să întreprindă vreo acțiune pe care Consiliul de Securitate ar fi putut să o interpreteze drept o agresiune Cercetările unor istorici precum Benny Morris, Avi Shlaim, Ilan Pappe, Mary Wilson
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
Cercetările unor istorici precum Benny Morris, Avi Shlaim, Ilan Pappe, Mary Wilson sau Eugene Rogan au subliniat faptul că între Abdullah și Yishuv a existat o înțelegere de compromis. Materialele de arhivă demonstrează că cele două părți au negociat o împărțire pașnică Palestinei între cele două tabere și că inițial ele s-au angajat să se supună rezoluției ONU. John Baggot Glubb, comandantul Legiunii Arabe, a scris că ministrul de externe britanic Ernest Bevin a dat undă verde Legiunii Arabe să
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
came atașat unei roți cu apă. Durata zilei și a nopții putea fi reprogramată în fiecare zi pentru a trata schimbarea duratei zilei și nopții de-a lungul anului. Matematicianul și fizicianul scoțian John Napier a notat că înmulțirea și împărțirea numerelor se pot efectua prin adăugarea, respectiv prin scăderea logaritmilor acestor numere. La generarea primelor tabele de logaritmi, Napier a avut nevoie să efectueze multe înmulțiri și în acest punct a proiectat oasele lui Napier, un dispozitiv similar abacului, utilizat
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
efectua prin adăugarea, respectiv prin scăderea logaritmilor acestor numere. La generarea primelor tabele de logaritmi, Napier a avut nevoie să efectueze multe înmulțiri și în acest punct a proiectat oasele lui Napier, un dispozitiv similar abacului, utilizat pentru înmulțire și împărțire. Întrucât numerele reale pot fi reprezentate ca distanțe sau intervale pe o dreaptă, în anii 1620 a fost inventată rigla de calcul, pentru a mări semnificativ viteza de efectuare a operațiilor de înmulțire și împărțire. Riglele de calcul au fost
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
abacului, utilizat pentru înmulțire și împărțire. Întrucât numerele reale pot fi reprezentate ca distanțe sau intervale pe o dreaptă, în anii 1620 a fost inventată rigla de calcul, pentru a mări semnificativ viteza de efectuare a operațiilor de înmulțire și împărțire. Riglele de calcul au fost utilizate de generații întregi de ingineri și de profesioniști în domeniile științelor exacte, până la inventarea calculatorului de buzunar. Inginerii ce lucrau la programul Apollo, proiectul de a trimite oameni pe lună, au efectuat multe din
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
sclav efectuând calcule pe care le-ar putea liniștit lăsa în seama altora dacă s-ar folosi mașini” Pe la 1820, Charles Xavier Thomas a creat primul calculator mecanic produs în serie, aritmometrul Thomas, care putea efectua adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Calculatoarele mecanice, ca Addiator (zecimal), comptometrul, calculatoarele Monroe, Curta și Addo-X au continuat să fie folosite până în anii 1970. Leibniz a fost cel care a descris sistemul de numerație binar, principiu central al tuturor calculatoarelor moderne. Până în anii 1940, multe
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
Articolele lui Leslie Comrie despre metodele cu cartele perforate și articolul "Punched Card Methods in Scientific Computation" de W.J. Eckert din 1940 descriau tehnici suficient de avansate pentru a rezolva și ecuații diferențiale sau pentru a efectua înmulțiri și împărțiri cu reprezentări în virgulă mobilă, toate pe cartele perforate. Programarea calculatoarelor în era cartelelor perforate avea ca element principal centrele de calcul. Utilizatorii, de exemplu, studenți la facultățile tehnice și științifice, își depuneau temele la centrul de calcul sub formă
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
cele mai puternice calculatoare de pe Pământ pentru o modelare adecvată a atmosferei cu ajutorul ecuațiilor Navier-Stokes. Începând cu anii 1930, mai multe companii, precum Friden, Marchant Calculator și Monroe au realizat calculatoare de birou capabile să efectueze adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. În timpul proiectului Manhattan, viitorul laureat al premiului Nobel Richard Feynman a supervizat o echipă de matematicieni calculatori, printre care multe femei, care înțelegeau ecuațiile diferențiale ce trebuiau rezolvate. Chiar și renumitul Stanisław Ulam a fost forțat muncească la transformarea formulelor
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
componentelor electronice cu posibilitatea programării pentru probleme mai complexe. Putea efectua 5000 de operații de adunare și scădere pe secundă, fiind de o mie de ori mai rapid decât alte mașini care efectuau aceste operații. Avea și module pentru înmulțire, împărțire și rădăcină pătrată. Memoria de mare viteză era limitată la 20 de cuvinte (aproximativ 80 de octeți.) Construit sub conducerea lui John Mauchly și J. Presper Eckert la Universitatea Pennsylvania, dezvoltarea și construcția lui ENIAC au durat din 1943 până la
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
Constantin Hormuzachi și deputații dietali Teodor V.Ștefanelli, dr.Eusebiu Popovici, Teofil Siminovici și dr.Ipolit Tarnavschi) au înaintat împăratului în 1913 un ""Memoriu al Românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească din Bucovina"" În acest "Memoriu", autorii afirmau că "numai împărțirea națională a arhidiocezei și crearea unei episcopii rutenești independente pot să oprească luptele naționale și să restabilească pacea între români și ruteni. Autorii afirmau că "Bucovina a fost odată parte integrantă din Principatul român al Moldovei. Nicu a fost fiul
Nicu Flondor () [Corola-website/Science/315412_a_316741]
-
această mașină găsea cel mai mare divizor al numărului 2 (), un calcul despre care se știa la acea vreme că avea să dureze foarte mult—pentru a demonstra fiabilitatea mașinii—verificând fiecare număr întreg de la 2 − 1 în jos, întrucât împărțirile se implementau ca scăderi repetate ale divizorului. Programul era format din 17 instrucțiuni și a rulat timp de 52 minute înainte de a ajunge la răspunsul corect, , după ce SSEM efectuase 3,5 milioane de operații. În 1936, matematicianul Alan Turing a
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
programe. Primul, constând din 17 instrucțiuni, a fost scris de Kilburn, și a rulat la 21 iunie 1948. A fost proiectat pentru a găsi cel mai mare divizor al numărului 2 () încercând fiecare număr intreg de la 2 − 1 în jos. Împărțirile erau implementate ca scăderi repetate ale divizorului. SSEM a dat soluția ( după 52 de minute și 3,5 milioane de operațiuni. Programul folosea opt cuvinte de memorie de lucru în plus față de cele 17 cuvinte ale codului, dimensiunea sa totală
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
luna următoare, Geoff Tootill a scris o versiune modificată a programului, și la jumătatea lui iulie, Alan Turing—care fusese numit conferențiar la catedra de matematică a Universității Manchester în septembrie 1948—a trimis al treilea program, pentru efectuarea de împărțiri de numere mari. Turing fusese numit și director adjunct al laboratorului de mașini de calcul al universității, deși acest laborator nu a devenit realitate decât în 1951. Williams și Kilburn au scris despre SSEM într-o scrisoare trimisă revistei "Nature
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
permanență până la 2 octombrie 1955, ora 11:45 seara. ENIAC a fost conceput și proiectat de John Mauchly și J. Presper Eckert de la Universitatea Pennsylvania. Echipa de ingineri proiectanți era formată, printre alții, de Bob Shaw (tablouri funcționale), Chuan Chu (împărțire/rădăcină pătrată), Kite Sharpless (programator principal), Arthur Burks (înmulțire), Harry Huskey (citire/imprimare), Jack Davis (acumulatori) și Iredell Eachus Jr. ENIAC era un calculator modular, compus din panouri separate care efectuau diferite funcții. Douăzeci de astfel de module reprezentau acumulatorii
ENIAC () [Corola-website/Science/315414_a_316743]
-
al transportului împiedica legarea mai multor acumulatori pentru mai multă precizie. ENIAC utiliza patru acumulatori controlați de o unitate specială de înmulțire, pentru a efectua 385 de înmulțiri pe secundă; de asemenea, folosea cinci acumulatori, controlați de o unitate de împărțire și extragere de radicali, pentru a efectua până la patruzeci de împărțiri pe secundă sau trei extrageri de radicali pe secundă. Celelalte nouă unități ale ENIAC erau "Unitatea de integrare" (care pornea și oprea mașina), "Unitatea de ciclare" (folosită pentru sincronizarea
ENIAC () [Corola-website/Science/315414_a_316743]
-
ENIAC utiliza patru acumulatori controlați de o unitate specială de înmulțire, pentru a efectua 385 de înmulțiri pe secundă; de asemenea, folosea cinci acumulatori, controlați de o unitate de împărțire și extragere de radicali, pentru a efectua până la patruzeci de împărțiri pe secundă sau trei extrageri de radicali pe secundă. Celelalte nouă unități ale ENIAC erau "Unitatea de integrare" (care pornea și oprea mașina), "Unitatea de ciclare" (folosită pentru sincronizarea celorlalte unități), "Programatorul Master" (care controla secvențierea buclelor), "Cititorul" (care controla
ENIAC () [Corola-website/Science/315414_a_316743]
-
dura "d"+4 cicluri, astfel că o înmulțire a două numere pe 10 cifre dura 14 cicluri, sau 2800 microsecunde—o viteză de 357 pe secundă. Dacă un număr avea mai puțin de 10 cifre, înmulțirea se realiza mai repede. Împărțirea și radicalul durau 13("d"+1) cicluri, unde "d" este numărul de cifre al rezultatului (câtul sau radicalul). Deci, o împărțire sau un radical durau 143 de cicluri, sau —o viteză de 35 pe secundă. (Wilkes 1956:20 arată că
ENIAC () [Corola-website/Science/315414_a_316743]
-
viteză de 357 pe secundă. Dacă un număr avea mai puțin de 10 cifre, înmulțirea se realiza mai repede. Împărțirea și radicalul durau 13("d"+1) cicluri, unde "d" este numărul de cifre al rezultatului (câtul sau radicalul). Deci, o împărțire sau un radical durau 143 de cicluri, sau —o viteză de 35 pe secundă. (Wilkes 1956:20 arată că o împărțire cu un cât de 10 cifre dura 6 milisecunde.) Dacă rezultatul avea mai puțin de zece cifre, se obținea
ENIAC () [Corola-website/Science/315414_a_316743]
-
radicalul durau 13("d"+1) cicluri, unde "d" este numărul de cifre al rezultatului (câtul sau radicalul). Deci, o împărțire sau un radical durau 143 de cicluri, sau —o viteză de 35 pe secundă. (Wilkes 1956:20 arată că o împărțire cu un cât de 10 cifre dura 6 milisecunde.) Dacă rezultatul avea mai puțin de zece cifre, se obținea mai repede. ENIAC utiliza tuburi radio cu opt pini folosite la acea vreme; registrele acumulatoare erau compuse din bistabili 6SN7, iar
ENIAC () [Corola-website/Science/315414_a_316743]