13,995 matches
-
integrată interesează pe plan dramatic în măsura în care caută să instaureze domnia unanimității ce se vede, măcar o dată, zdruncinată de către câțiva factori ireductibili. Ea operează o selecție, căci, așa cum înfruntarea terorii în tragedie separă apele, vor exista întotdeauna tinere Crysotemis care să îndemne la supunere și Antigone gata mai degrabă să moară decât să cedeze. Dacă, în fața tiranului, grupul în totalitatea lui nu ajunge să se constituie ca factor de rezistență, cel puțin un singur nesupus se revoltă... Nesupus „absurd”, care face pariul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Ai sa te faci urâtă... fată amară!" Nichita e urmărit pe teme și idei (condiția artistului, setea de cunoaștere și sentimentul iubirii) concretizate în trei capitole cu titluri semnificative. Poetul sublim este și el pus în opoziție cu filozoful, ce îndeamnă prin Marele Anonim la potențarea misterului: "Îi lipsește lui Nichita Stănescu o anume "seninătate" pe care o descoperim în lirica blagiană." Urmează dosarele aprofundate ale poeților Marin Sorescu și Adrian Păunescu, grefate pe interesul pronunțat al criticii pentru acești poeți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
alții, a ceea ce el datorează marilor creatori autohtoni și străini, curentelor literare. În carte abundă nume nu doar de scriitori, ci și de filozofi, compozitori, pictori. Unele dintre asocierile propuse pot fi discutabile, dar tocmai prin aceasta, ele devin stimulative, îndemnând cititorul la cercetare și judecată proprie. Într-un cuvânt, volumul editat postum al Mariei Pavnotescu conține un studiu instructiv, ce poate deveni util nu doar elevilor, ci și profesorilor de literatură română. Dumitru MICU În loc de prefață Lucrarea de față încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
invocă este undeva într-un "Eden de piatră", peste acoperișul căruia cad și se zdrobesc îngerii. În volumul "Gloria lacrimii" (1971) continuă să trăiască sentimentul de singurătate, de gol și pustiu: "Deasupra golului mergând/ Fără dorință, fără gând/ Picioarele se-ndeamnă blând". Trist ca un zeu, cu zilele și nopțile prea mici pentru trupul în amurg, uimit în fața viilor și-a morților, el rămâne însă însingurat să caute marea Câmpie pierdută. În "Tristul edict" nu-și clamează ca altădată nemurirea prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
laudă a fost pe trupul ei". Motivul vânătorii este reluat în 1973 în "Fals tratat de vânătoare". Poetul este mai senin și mai moralizator, așa se explică titlul poemului " O pildă de laudă a puterii vânătorului": "îl bate vântul și-ndeamnă/ Haite de câini să-l muște în fiece clipă/ Să nu încerce a învăța/ să moară". Dacă, în celălalt volum, câinele își caută stăpânul o întreagă existență, imagine cu largi semnificații de singurătate, în noua carte, câinele sau câinii hărțuiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca un drum de morți bătut." Cezar Ivănescu își pune cântecul sub semnul bocetului și ca muzică și ca atitudine; sentimentul morții, ce străbate poezia de la primul volum la ultimul, stă sub semnul seninătății și al resemnării: Când te va-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n/ Locuința de pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
călătoriei în căutarea forțelor elementare vitale: sămânța de iarbă, sămânța de pește, sămânța pământului. Poetul invocă zeițe ale pământului și ale mării, monologhează hamletian, deși împrejurările expuse sunt cotidiene: "Prin turla vaporului trece fantoma părintelui,/ ia mințile fiului și-l îndeamnă la răzbunare/ a fi sau a nu fi visează nefericitul inginer tânăr". Se trece ușor dintr-un univers în altul, din lumea livrescă în cea cotidiană, fără ca salturile să supere. Simte zeița mării cu toată căldura ei de femeie, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un mod de altfel foarte reușit, cred că este "sistemul de idealuri" (sau poate doar "idealuri" deoarece nu sunt sigur că au caracter sistemic), prin aceasta înțelegând, la fel ca autorul amintit, tot ce ne atrage să acționăm, ce îndeamnă să ne chinuim existența într-o direcție sau alta. Refuzul termenului iluzie aici are un caracter mai curând operațional, fiind determinat totodată și de o evidentă dorință de obiectivare. Altfel spus, nu doresc (aici) să judec, ci să arăt numai
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
trebui să ne impună acest ultim proces! Și câte prilejuri ne oferă societatea (adică ne oferim noi) pentru a uita asta! Într-un fel Albert Camus avea dreptate: judecătorul penitent constituie o cheie de înțelegere a existenței umane. Cum ne îndeamnă societatea să condamnăm? Încercați, spre exemplu, să analizați lista trăsăturilor negative ale omului pe care limba ni le pune la îndemână! Dacă puse în balanță cu cele bune (ca număr dar și cu frecvență a utilizării) atârnă egal, putem vorbi
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de a gândi variatele domenii ale științei. Însă, în final, tot persoanele fac salturile deschizătoare de noi moduri de-a vedea ce capătă numele de genii. (Să observăm o nuanță de nebunie în acest termen!) Există volume ce nu mă îndeamnă să scriu când le citesc, deoarece nu-mi provoacă nicio idee nouă (sau măcar sentimentul că o idee este nouă), și cărți comparativ cu care mă rușinez să scriu. Însă abia compania celor din urmă menține în mine credința în
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ați adus acasă, acum ce faceți cu ele și de ce? Ei bine, ca să găsim răspunsul la această întrebare, trebuie să ne facem curaj* și să intrăm din nou în bucătărie. * Pentru a nu știu câta oară în această lucrare vă îndemn să aveți curaj; pentru a nu știu câta oară vă întrebați probabil la ce bun; simțiți că există un răspuns la întrebarea asta, dar încă nu-l puteți formula. Mi s-a întâmplat la fel, dar eu am avut noroc
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
am prefăcut că gătesc ceva pentru a doua zi. Am stat cu ochii pe ceas și, când știam că încep să apară efectele, am simulat voma... Nu mă condamnați prea aspru; eu am avut toată răbdarea din lume, l-am îndemnat, l-am ajutat, am așteptat să se obișnuiască cu mine, dar nu simțeam nicio ameliorare. Eram îndreptățită să forțez un pic nota. Și mie îmi place să mă las așteptată, dar el întrecea măsura și răbdarea mea avea o limită
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
și numai chestii personale, și când vin niște asemenea persoane... ca d-voastră... Cetățeanul: Nanana! Farfuridi: Care va să zică și insulte! Brânzovenescu: Bravos! Cațavencu: Chestie de tarabă, onorabile! Daraveri de clopotniță, stimabile! Zoe: (cătră Trahanache) Se-nțelege! Cațavencu: Alegătorii vor vorbi... Zoe: (îndemnând pe Cetățeanul turmentat și pe Trahanache) Da, alegătorii vor vorbi. Trahanache: Da, alegătorii vor vorbi, firește! Cetățeanul: (serios) Da, noi vom vorbi! SCENA XIV Aceiași Ghiță Pristanda venind fuga din fund, cu o depeșă-n mână Pristanda: Coane Fănică! O
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
împart pahare de șampanie fruntașilor. -Tipătescu, Zoe, Trahanache, Dandanache sunt în stânga.) Farfuridi: (luând un pahar de șampanie) În sănătatea domnului Agamiță Dandanache, alesul nostru! Să trăiască! (Urale și muzică. Pristanda ține cu mâna tactul uralelor. Toți ciocnesc și beau.) Dandanache: (îndemnat de Zoe și Tipătescu, trece în mijloc cu paharul în mână) În sănătatea alegătorilor... cari au probat patriotism si mi-au acordat... (nu nemerește) asta... cum să zic de!... Zi-i pe nume de!... A! Sufradzele lor; eu, care familia
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie și tot nu prițepe", referindu-se bineînțeles la Trahanache. Personajul este grotesc, îngroșat, trăsăturile fiind amplificate cu ostentație. După "închiderea urnelor", la festivitatea închinată candidatului și condusă de Cațavencu, Dandanache, îndemnat de Zoe și Tipătescu să rostească discursul politic prin care să se adreseze alegătorilor, este incapabil să rostească ceva inteligibil, fluent sau logic, uitând chiar motivul pentru care se afla aici și pentru care luptase (si dăi si luptă, si
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
mele. Eu Îl aleg pe celălalt după gustul, dorințele sau interesele mele. Această alegere pornește de la impresia pe care o am despre mine, ca nivel al dorințelor mele. Dorința mai cuprinde În ea și imaginea mea despre mine, care mă Îndeamnă să mă asociez, În mod automat sau reflexiv, cu cineva asemănător. În funcție de aceasta, eu aleg sau refuz o anumită persoană, În conformitate cu un model ideal pe care mi l-am construit și interiorizat anterior. Dar, În centrul acestui model pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
scris: La Început a fost Ideea. Dar cântărește bine-ntâiul rând, Ca pana să nu fugă, slove goale așternând. Ideea e, ce-nfăptuiește și creează totul? Ar trebui să scriu: La Început a fost Puterea. Dar iată că scriind sunt Îndemnat Să nu fac nici aici popasul. Din ce adâncuri vine șoapta? M-ajută duhul și-mi dă sfat. La Început voi pune Fapta. Analiza lui Faust este extrem de nuanțată. Ea este expresia unor etape În procesul de afirmare al forțelor
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
permanentă. În mod egal, Eul este oscilant, indecis, reținut dacă forța de susținere a supraeului persoanei este slabă. Rezultă de aici faptul că rolul cel mai important revine supraeului moral, acel „primum movens imobile” al persoanei umane, cel care mă Îndeamnă „a face” sau cel care mă oprește „să nu fac”. Aceasta este lecția morală a daimonionului socratic și a datoriei morale kantiene. Din cele prezentate mai sus rezultă că actul uman (actus humanusă este tot ceea ce face omul din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
generală. Ajutându-l, mă pun și eu la adăpost, prin anularea răului. Acțiunea de a ajuta este și o datorie morală a mea față de semenii mei. Ea are, În cazul acesta, un caracter voluntar, dictat de conștiința morală care mă Îndeamnă să-l ajut pe cel În suferință. Este un Îndemn conștient și activ, care vine din normele morale al supraeului meu. Acestea ar fi principalele mecanisme ale ajutorului psihomoral. Ajutorul acordat de către mine celui aflat În suferință este o deschidere
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
etc. Tot ceea ce aduce atingere acestor simboluri sau valori este resimțit de către individ sau de grupul de indivizi ca o ofensă, o agresiune, ca o violare frustrantă, față de care conștiința mea morală, individuală sau colectivă, Îmi ordonă să protestez; mă Îndeamnă să răspund la actele de violare morală sau de violență fizică În același mod. Acest tip de confruntare sau de conflict are Însă o altă semnificație. Ele nu mai sunt simple acte combative, expresie a unor instincte agresive primare, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fie pentru refuzul de a nu fi făcut Binele atunci când trebuia, când mi se impunea să-l fac, chiar dacă, prin atitudinea mea pasivă, nu am făcut Răul. Este o stare de nostalgie, o Întoarcere dureroasă care mă apasă și mă Îndeamnă permanent, reflectând asupra ei, să o repar. Răul este reactualizat În conștiința regretului, care mă transpune În trecut, la momentul greșelii, al comiterii Răului. Eul percepe Răul făcut ca pe o experiență dureroasă care, făcându-l să sufere, iar regretul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
persoanei imorale, Înclinată către rău. Imoralitatea nu se reduce numai la absența moralei, a principiilor și datoriilor morale. Starea de imoralitate definește și caracterizează, din punct de vedere psihologic și moral, o persoană imorală, sau mai exact, o persoană perversă, Îndemnată către un mod de a gândi, de a acționa, de a relaționa și de a se comporta imoral, contrar legilor morale, făcându-și chiar din aceasta un scop prin care-și realizează plăcerea. Persoana imorală este o persoană cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
tulburărilor psihomorale Îl au tulburările conștiinței morale. Slăbirea conștiinței morale, ca factor de cenzură al intențiilor și actelor, al conduitelor individului, este esențială. Locul conștiinței morale este luat, În cazul acesta, de către conștiința pervertită. Conștiința pervertită este cea care mă Îndeamnă la rău, spre deosebire de conștiința morală, care mă Îndeamnă la bine. Înclinația persoanei umane către bine sau către rău Își are originea În conștiința sa. Vreau să fac binele și sunt Împiedicat de să fac răul sub influența conștiinței morale, precum
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
conștiinței morale, ca factor de cenzură al intențiilor și actelor, al conduitelor individului, este esențială. Locul conștiinței morale este luat, În cazul acesta, de către conștiința pervertită. Conștiința pervertită este cea care mă Îndeamnă la rău, spre deosebire de conștiința morală, care mă Îndeamnă la bine. Înclinația persoanei umane către bine sau către rău Își are originea În conștiința sa. Vreau să fac binele și sunt Împiedicat de să fac răul sub influența conștiinței morale, precum, În egală măsură, sunt Înclinat către invidie, ură
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
valoare morală, cu care persoana trebuie să se compare, să se Întâlnească și, În final, să se identifice. Restaurarea morală și sufletească a ființei căzute este Însă condiționată de eforturile acesteia de a voi să se ridice. Terapia morală prescrie, Îndeamnă, arată căile, dar cea care trebuie să lupte, să dorească să iasă din impas este persoana Însăși. Acest efort reprezintă, În esența lui, o negare de sine, conștientizarea faptului că trebuie să te separi de rău și să te reîntorci
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]