14,112 matches
-
în față SS-Panzerkorps, a înaintat cu greu pe o distanță de ticsită cu aglomerări de câmpuri minate, infanteriști în tranșee și baterii antitanc aranjate în zone elaborate de tip pakfront. Atacul a pătruns în al treilea nivel defensiv pe o adâncime de 35 de kilometri dar a fost oprit de Armata 1 Tancuri sovietică. Între 5 și 11 iulie, "II SS Panzerkorps" a fost aproape de a crea o breșă între Armata 1 Tancuri și Armata 64 sovietice. Bătăliile au fost dificile
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
kilometri în diametru, și este înconjurat de o pătură a ejecțiilor de brecii conservate pe o suprafață de 6.500 km². Se estimează că imediat după impact, ejecțiile de impact au acoperit o suprafață de 25.000 km² la o adâncime de 1 metru sau mai mare, și au fost de aproximativ 600 de metri adâncime, la buza craterului. Craterul conține o ridicătură centrală de aproximativ 6 kilometri în diametru, această ridicătură are circa 550 de metri deasupra nivelului de bază
Craterul Boltîș () [Corola-website/Science/322895_a_324224]
-
o suprafață de 6.500 km². Se estimează că imediat după impact, ejecțiile de impact au acoperit o suprafață de 25.000 km² la o adâncime de 1 metru sau mai mare, și au fost de aproximativ 600 de metri adâncime, la buza craterului. Craterul conține o ridicătură centrală de aproximativ 6 kilometri în diametru, această ridicătură are circa 550 de metri deasupra nivelului de bază al craterului. În prezent această ridicătură se află sub aproximativ 500 de metri de sedimente
Craterul Boltîș () [Corola-website/Science/322895_a_324224]
-
antice ce au în interior șanțuri de doar câțiva milimetri, care în mod sigur nu se puteau realiza cu dălțile din epoca pietrei. Aici s-a folosit altă tehnologie. Șanțurile tăiate în aceste pietre sunt perfect drepte, și au aceeași adâncime precisă de la un capăt la altul." Arheologii spun că indienii Aymara sunt cei care au construit la Pumapunku, dar ei nu cunoșteau scrierea atât de necesară în planificarea unor asemenea structuri complexe.
Ancient Aliens: Chariots, Gods amp; Beyond () [Corola-website/Science/322943_a_324272]
-
implicând însă asigurarea nevoilor generale ale statului pe durata unui întreg an calendaristic. Prin sarea sa, Dacia era cel puțin tot atât de importantă imperiului roman, cât pentru resursele ei de aur. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
sectoare: a) nordic (în zona Dealului Cabdic, între Dej și Ocna Dejului) b) sudic (în zona Ocna Dejului) În sectorul nordic au existat exploatări romane de suprafață (cariere) și exploatări medievale subterane (aici sunt lacurile sărate Toroc-Cabdic de 41 m adâncime și nr.1, colmatat). Începând cu Evul Mediu târziu exploatarea sării (sub forma unor camere subterane conice, paralelipipedice sau trapezoidale) are loc în sectorul sudic. Aici au fost exploatate în cursul vremii următoarele mine (de la nord spre sud): mina "Iosif
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
Ștefan", mina "Mare", mina "Ciciri", mina "Ferdinand" (mina "23 August"), mina "1 Mai", iar (cu începere din anul 1979) mina "Transilvania". În anul 1780 la Ocna Dej existau următoarele mine ogivale de sare:<br> - ""St. Josephi"" ("mina "Iosif""): 63 m adâncime, 129 m perimetru bazal.<br> - ""St. Stephani"" ("mina "Ștefan""): 42 m adâncime, 67 m perimetru bazal. În trecut, în perimetrul minelor "Iosif" și "Ștefan" s-a străpuns incidental culcușul masivului de sare, de unde a pătruns apă în excavațiile miniere subterane
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
Mai", iar (cu începere din anul 1979) mina "Transilvania". În anul 1780 la Ocna Dej existau următoarele mine ogivale de sare:<br> - ""St. Josephi"" ("mina "Iosif""): 63 m adâncime, 129 m perimetru bazal.<br> - ""St. Stephani"" ("mina "Ștefan""): 42 m adâncime, 67 m perimetru bazal. În trecut, în perimetrul minelor "Iosif" și "Ștefan" s-a străpuns incidental culcușul masivului de sare, de unde a pătruns apă în excavațiile miniere subterane, formându-se local o grotă cu apă. Despre ocnele de sare active
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
mina "Ștefan", mina "Ciciri", mina "Ferdinand"), fie lacuri sărate (lacul mina Mare). În prezent mai este în funcțiune numai mina "Transilvania". Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș, se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
funcțiune numai mina "Transilvania". Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș, se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
nu încăpea pe poarta cu boltă a casei parohiale, a fost nevoie să se spargă din ziduri. Începând din anul 2002 s-a inițiat un plan de refacere al centrului istoric al Sibiului. În urma cercetărilor arheologice s-a identificat amplasamentul, adâncimea fundației statuii și a gardului înconjurător. În anul 2003, arhitectul șef al municipiului Sibiu, Szalbolcs Guttmann, care conducea lucrările de refacere a centrului istoric, și-a afirmat intenția de a îndepărta statuia lui Gh. Lazăr din Piața Mare și de
Statuia lui Ioan Nepomuk din Sibiu () [Corola-website/Science/323015_a_324344]
-
lungime de 930 km), cu direcția S-N, între Druskininkai și Kaunas, afluentul său principal fiind Villva, merge spre vest, formează granița cu Rusia și se varsă în Marea Baltică. Se găsesc numeroase lacuri (peste 3000), majoritatea glaciare (ex:Taurognas cu adâncimea de 60m, Luodyio, Aiseto, Dusios, Obelijos, Seirijo) Este de tranziție, între cel continental și oceanic. Temperatura medie anuală este de 6,1 grade Celsius, în luna iulie de 17,1 grade Celsius. Precipitațiile variază între 490-850mm. Se întâlnesc păduri mixte
Geografia Lituaniei () [Corola-website/Science/323897_a_325226]
-
prin comparații cu soluții etalon de clorură de platină și potasiu sau clorură de cobalt; fiecare grad de culoare (GC) corespunde la 1 mg/l platină. Variază funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp. Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă între 10 și 13°C; de la această adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru fiecare 33 - 35 m. Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și
Calitatea apei () [Corola-website/Science/319475_a_320804]
-
de culoare (GC) corespunde la 1 mg/l platină. Variază funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de anotimp. Apa subterană la adâncimi până la 50 m sub nivelul terenului are temperatura cuprinsă între 10 și 13°C; de la această adâncime în jos temperatura crește cu câte 1°C pentru fiecare 33 - 35 m. Temperatura apelor de suprafață în România variază între 0 și 27°C. Este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric. De obicei se măsoară rezistivitatea electrică
Calitatea apei () [Corola-website/Science/319475_a_320804]
-
5 km, lacul cu orientare nord-sud este situat pe terenul nisipos dintre Dunăre și Tisa, la limita cu podișul loessoid Bačka. Partea sa nordică este mlăștinoasă, pe când în sud bazinul este sculptat în loess, cu maluri înalte de 3-4 m. Adâncimea medie este de 1 m, iar în punctul său cel mai profund lacul Ludaš atinge 2, 25 m. Îngheață timp de 3 luni pe an, pe când vara temperatura apei poate ajunge la 30 grade Celsius. Cuveta este de origine eoliană
Lacul Ludaš () [Corola-website/Science/319874_a_321203]
-
Samuel Hood, care se întrecea cu HMS "Goliath," pentru a deschide prima focul asupra francezilor. Nelson îi dă ordin lui Hood să găsească cea mai sigură cale de a ajunge în radă; britanicii nu dețin nici un fel de informații despre adâncimea apelor, cu excepția unei schițe pe care HMS "Swiftsure" o obținuse de la un căpitan comerciant, un atlas britanic inexact la bordul lui HMS "Zealous" și o hartă franceză veche de 35 de ani, la bordul lui HMS "Goliath". Hood răspunde că
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]
-
Canalul Siret-Bărăgan este un canal în construcție pe râul Siret, între Barajul Călimănești și Lacul Dridu. Conform proiectului actual, canalul ar trebui să aibă 198 de kilometri, o lățime la baza de 20 de metri și o adâncime de 7 metri. Construirea canalului va aduce beneficii economice pe trei planuri: asigurarea apei pentru irigații în Bărăgan, reducerea riscului producerii de inundații în lunca Șiretului și utilizarea să că ruta pentru transportul naval de mărfuri. În prezent lucrările avansează
Canalul Siret–Bărăgan () [Corola-website/Science/319895_a_321224]
-
epavei "George Royal" de către scafandrii din Marina Regală care foloseau noul echipament Siebe, ofițerul Charles Pasley, îi sugerează lui Siebe detașarea căștii de costum. În 1839, Siebe a patentat acest costum, cu cască detașabilă, cu care se putea lucra la adâncimi de până la 100 m. Se naște astfel echipamentul greu de scufundare care a rămas standard timp de peste 150 de ani în activitățile de scufundare profesională civile și militare din multe țări. Împreună cu ginerele său Gorman, Siebe înființează firma Siebe Gorman
Augustus Siebe () [Corola-website/Science/319886_a_321215]
-
() a fost un scufundător în apnee (scufundare liberă) italian. a devenit o legendă în scufundarea în apnee, fiind primul care a coborât sub adâncimea de 50 de metri, adâncime pe care o atingea în mod regulat la începutul anilor 1960. Maiorca a deținut 13 recorduri mondiale la categoria no-limit între anii 1960 și 1974. Rivalitatea sportivă dintre el și Jacques Mayol, care au împins
Enzo Maiorca () [Corola-website/Science/319901_a_321230]
-
() a fost un scufundător în apnee (scufundare liberă) italian. a devenit o legendă în scufundarea în apnee, fiind primul care a coborât sub adâncimea de 50 de metri, adâncime pe care o atingea în mod regulat la începutul anilor 1960. Maiorca a deținut 13 recorduri mondiale la categoria no-limit între anii 1960 și 1974. Rivalitatea sportivă dintre el și Jacques Mayol, care au împins tot mai departe limitele scufundării
Enzo Maiorca () [Corola-website/Science/319901_a_321230]
-
le face în compania delfinului Clown. În anul 1966 în Bahamas, întâlnește pe Enzo Maiorca ocazie cu care depășește propriul record, cu o scufundare de 60 de metri. Jacques Mayol este primul scufundător în apnee ce reușește să coboare la adâncimea de 100 de metri, în noiembrie 1976, lângă insula Elba. El deschide astfel calea pentru numeroși scufundători în apnee, într-o perioadă în care această disciplină nu era încă recunoscută ca sport de performanță. Între 1966 și 1983, Mayol a
Jacques Mayol () [Corola-website/Science/319899_a_321228]
-
numeroși scufundători în apnee, într-o perioadă în care această disciplină nu era încă recunoscută ca sport de performanță. Între 1966 și 1983, Mayol a fost de opt ori campion mondial la categoria no-limit (scufundătorul coboară până la cea mai mare adâncime cu o placă lestată, urcarea fiind efectuată cu ajutorul unui balon subacvatic special). În 1981 stabilește un record mondial la adâncimea de 61 m la categoria greutate constantă, cu labe de înot. În 1976 Mayol depășește bariera de 100 m, cu
Jacques Mayol () [Corola-website/Science/319899_a_321228]
-
1966 și 1983, Mayol a fost de opt ori campion mondial la categoria no-limit (scufundătorul coboară până la cea mai mare adâncime cu o placă lestată, urcarea fiind efectuată cu ajutorul unui balon subacvatic special). În 1981 stabilește un record mondial la adâncimea de 61 m la categoria greutate constantă, cu labe de înot. În 1976 Mayol depășește bariera de 100 m, cu o scufundare de 101 m, lângă Elba. Testele au arătat că în cursul acestei scufundări, ritmul lui cardiac a scăzut
Jacques Mayol () [Corola-website/Science/319899_a_321228]
-
scăzut de la 60 la 27 bătăi / min, ce reperezintă un aspect al reflexului mamar de scufundare al mamiferelor marine și care este mai evident la balene, foci, și delfini. Mayol efectuează ultima sa scufundare profundă în anul 1983, când atinge adâncimea de 105 m, la vârsta de 56 de ani. Tehnica de scufundare a lui Mayol era bazată în special pe abilitatea de a folosi la maxim capacitatea pulmonară de care dispunea împreună cu o foarte bună pregătire psihologică și concentrare și
Jacques Mayol () [Corola-website/Science/319899_a_321228]