14,936 matches
-
o declarație pe față a unui păcat nici nu mă simt umilit limitându-mă, într-o simplă frază, este drept, unei lumi care m-a interesat într-un mod aproape suspect, ,,lumea calică", precum mă blagoslovea o minunată de femeie, bunica mea, care îmi remarcase această ciudată curiozitate, de a mă interesa omul și animalele, tot ce este viu la urma urmei. Nu am rămas un ins uitat printre condicile incluzând pe oropsiții lumii -, am rămas lângă aceste ființe, am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
afaceri, de la crâșmă, de la alte femei, mai tinere. (Cele mai fericite neveste sunt urâtele care satisfac lipsa de pretenții estetice ale unui soț, mulțumit cu o gospodină bună). Va avea copii, probleme, va fi slujnică perfectă și, de tânără încă, bunică. Vor rămâne vii, până mai târziu, minunații ei ochi verzi, care te privesc în față. Multe frumoase au acest destin. Înainte de a pleca, odihnită, îmi spune că s-a hotărât. Peste un an va face un copil din flori, numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
știe, o stare de euforie, m-am închipuit la gară și, tot așa, am imaginat sosirea trenului, anunțată de lungi avertismente sonore, am descris mulțimea celor care așteaptă, mi-am ales două personaje, un băiat care vine în vizită la bunici, care, bineînțeles, în tren cunoscuse o fată, am descris stările lor psihice la despărțire (fata pleca mai departe la Botoșani) și schimbul de adrese, am descris cum își închipuiau ei că se vor întâlni, exact peste treizeci de zile, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Nistru. Foarte aproape de casa noastră, dar jos, în vale, chiar lângă apa fluviului, se afla un pichet de grăniceri. Cei câțiva ostași purtau o uniformă care mi se părea imperială. Veneau deseori la noi. Locuiam cu bunicii de mamă, iar bunica, o femeie care era de o mare frumusețe, frumusețe a chipului și a sufletului, le împărțea grănicerilor din tot ceea ce pregătea la bucătărie, oferindu-le, mai ales, o atmosferă de familie. Mă simțeam fericit fiind primit ca prieten în lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de județ. Regretam Soroca, unde simțeam "istoria" și se întâmplau atâtea chiar sub ochii mei, încât cred că începusem să fiu un mic îngâmfat. La această ipostază psihică a mai contribuit și un personaj cu totul pitoresc, o mătușă a bunicii mele, Mătușa Nadia. Era o femeie foarte înaintată în vârstă, după datele pe care le reconstitui eu acum, dar era una dintre rarele persoane care nu își arata anii. Mătușa Nadia, căreia i se spune după moda rusească "Tiotea Nadia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Roskop Patent, care îmi plăcea tocmai fiindcă era mare (era măreț!) și marca avea mare trecere printre prietenii mei. În ziua aceea ne oprisem la Iași de unde urma să fim preluați, sora mea și cu mine, de Buntea, care era bunica de pe mamă, pe care seara o așteptam la gară. De acolo plecam direct "la mare", cu vagonul de Iași-Cetatea Albă-Bugaz. Mi-am fixat lanțul ceasului de cheutoarea hăinuței, să se vadă cât mai bine. Aveam o mândrie de împărat recent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cor de doamne grase, cu ochelari, îl implorau. Și acest Domn, uite-l, în vagonul Iași-Cetatea Albă-Bugaz. Nu cred că am dormit o clipă. Dimineața, chinuit de tainica întrebare, aveam o migrenă grozavă." Te doare capul din cauza fumului", a stabilit bunica mea, "am să-ți fac o salată de ceapă" (aceste salate, care în filozofia medicală a bunicăi aveau o arie terapeutică extrem de extinsă, mă îngrozeau). Ce puteam spune eu, care știam originea durerii, nu-l puteam amesteca pe Dumnezeu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Nu cred că am dormit o clipă. Dimineața, chinuit de tainica întrebare, aveam o migrenă grozavă." Te doare capul din cauza fumului", a stabilit bunica mea, "am să-ți fac o salată de ceapă" (aceste salate, care în filozofia medicală a bunicăi aveau o arie terapeutică extrem de extinsă, mă îngrozeau). Ce puteam spune eu, care știam originea durerii, nu-l puteam amesteca pe Dumnezeu cu salata de ceapă. Și misterul a continuat, în mintea mea, prin un accident stupid. Ajunși "la gazdă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Buntea, care avea mania curățeniei, a scuturat, de la etaj, hăinuța mea din care a sărit minunatul Roskop Patent; chiar în fața mea s-a transformat într-o grămadă de rotițe, arcuri și fragmente metalice. Nu am plâns, cum s-au așteptat bunica mea și Vera Ivanovna (părtașă directă la asasinat), am rămas mut, împietrit de nenorocirea de a fi văzut omorârea lui Dumnezeu. * În vara aceea am tot tras cu ochiul la domnii aflați în vacanță, dar nu am mai văzut la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
artist, născut pentru altă soartă decât aceea pe care i-a dat-o viața banală. "Domnule, îmi răspunde noul meu prieten, aici e un fel de dramă!... Stăpânul ei, ca să zic așa, mecanicul ei de suflet, a cumpărat-o pentru bunica lui... Dar haideți la terasa aceasta de vis a vis. Se cheamă "Bar, non-stop, La MOTOCICLETA TRISTĂ". Vă rog să fiți invitatul meu. Cred că au adus must proaspăt, pe aici mustul este foarte bun. Și ne vor prepara și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de ani. Mama se numea Maria Ivanovna; ce mai frumusețe de femeie... ce temperament... și ce conduită morală ireproșabilă... ireproșabilă, repetă barmanul. Maria Ivanovna era fiica unui profesor de medicină de la Odesa, căsătorit cu o germană (cum s-ar zice bunica stăpânului motocicletei). Am cunoscut-o și pe ea; deși era foarte bătrână, avea vreo nouăzeci de ani, să știți că era "foarte tânără", spiritual tânără. Soțul ei, doctor mare, profesor de medicină, a fost executat de bolșevici în 1917; spuneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
știu ce acte ale unor proprietăți din Basarabia, de unde, din Soroca, erau bunicii la care stăteam; nu mai trebuie să spun că aceste "proprietăți", o casă, o vie, o livadă, s-au pierdut pentru totdeauna, că le-a înghițit istoria. Bunica mea, o femeie cu puțină carte, devenise (fiind o cititoare pasionată și foarte inteligentă) un autodidact de o cultură și înțelepciune care mă uluiau (rămânând foarte echilibrată și cu armonioasă viață sufletească). Spunea din când în când că în lada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
reține din acest tezaur care, în mod firesc, este haotic, fiind o ladă de vechituri? * Aș reține, sigur, și bune, și rele, cum a fost viața mea (și a unor generații apropiate). Pun în ordine, cu gândul la sfânta mea bunică foarte ordonată câteva imagini; sunt, de fapt, niște fotografii care s-au imprimat în sufletul meu: o câmpie fără sfârșit, întinsă în dimensiuni amețitoare, făcând concret infinitul. Eram copil mic, stăteam într-o căsuță pe malul românesc, înalt, al Nistrului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dimensiuni. * Istoria se petrece cu câțiva ani înainte de izbucnirea celui de al doilea război. Trăiam la Soroca, fermecător oraș basarabean, iar mătușa Nadia, căreia i se spunea "tiotia" Nadia, era un personaj cu totul pitoresc, o vară mai vârstnică a bunicii mele. Era înaintată în ani, după socotelile pe care le pot face acum, dar era una dintre rarele persoane care nu își arată vârsta. Mătușa Nadia era o femeie fascinantă. Copiii, în general, nu iubesc bătrânii și eu nu făceam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
răsfăța, era prototipul perfecțiunii... * Dar o mică întâmplare de care dânsa nu a aflat niciodată m-a năucit. Ceva stupid, cu totul banal; dar nu m-am trezit niciodată din șocul pe care l-am trăit atunci. M-a rugat bunica să mă duc să o trezesc, încet, cu grijă, pe Regină, care urma să se pregătească pentru o plecare de două luni nu știu unde. Faimoasele bagaje așteptau de dimineață în mașină. Am intrat cu băgare de seamă, în vârful picioarelor. Regina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Cineva, de la o fereastră, mi se pare că mă cheamă în casă, eu cred că este o confuzie (cine și ce are cu mine?), dar o tânără, poate studentă, mă roagă să vin cu ea în casă, unde mă invită bunica ei, care nu poate vorbi pentru că a avut afazie; acum e ceva mai bine, dar încă nu poate vorbi. Un băiețel, care a apărut și el, mă lămurește că bunica aceea este doamna Leahu, o veche pacientă care a trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
roagă să vin cu ea în casă, unde mă invită bunica ei, care nu poate vorbi pentru că a avut afazie; acum e ceva mai bine, dar încă nu poate vorbi. Un băiețel, care a apărut și el, mă lămurește că bunica aceea este doamna Leahu, o veche pacientă care a trecut prin viața mea de medic. Am intrat într-o căsuță scundă, cu tavan de bârne, mirosind a ierburi uscate și busuioc. Bunica plânge, bolborosește ceva și, prin gesturi și cuvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
care a apărut și el, mă lămurește că bunica aceea este doamna Leahu, o veche pacientă care a trecut prin viața mea de medic. Am intrat într-o căsuță scundă, cu tavan de bârne, mirosind a ierburi uscate și busuioc. Bunica plânge, bolborosește ceva și, prin gesturi și cuvinte abia icnite, îmi dăruiește o portocală aurie, frumoasă, aromitoare. Sunt bucuros și mândru; nici nu știu prea bine de ce; parcă mi-a dăruit un mic soare. După o jumătate de oră, pipăind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
văzusem; nici nu-l simțeam pe Dumnezeu acolo, în biserică. Și am fost convins că Domnul mi s-a arătat aici, în acest obiect... Nu am închis ochii: îl tot priveam și-i ascultam ticăitul. A doua zi, preluat de bunica mea, cu care urma să rămân toată vacanța, eram palid și aveam cearcăne la ochi: "oboseală... dragă, cred că l-o fi deochiat vreo fată din Iași, uite la dânsul ce frumos s-a făcut!..." Și mi-a dat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
extraordinară comunicarea secretă cu lumea nevăzută, prin semnele luminoase, fosforescente, prin care îmi scrisese Dumnezeu un soi de scrisoare cifrată, era extraordinară această complicitate... Dar extazul s-a transformat, brusc, în cea mai cumplită tragedie: scuturându-mi hainele (după obiceiul bunicii), ceasul a fost proiectat într-un salt mortal pe cărare, împrăștiindu-se rotițele, șuruburile, spărgându-se sticla și carcasa ieșindu-i din mașinărie, toate organele, cum se întâmplă în tragicele accidente rutiere, în zilele noastre... Nu am putut țipa; am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un pseudonim al lui Dumnezeu, numele lui clandestin, dezvăluit numai mie. Ajunsesem convins definitiv că se organizase ceva ca un complot împotriva zeului suprem și îmi închipuiam că autorul acestei mârșave acțiuni este Dracu', "Satan", care folosise nevinovăția harnicei mele bunici care se apucase de scuturat hainele la ordinul său criminal. Peste câteva zile, constatând că fosforescența cadranului pare mai slabă, am hotărât că Dumnezeu are nevoie de ajutor. Mi-a trecut prin cap că sunt dator să-l ajut. * Umblam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un fir de cărare. De câteva ori pe săptămână, Țurcănița, micuță și gârbovită, dar foarte vioaie, cobora pe cărare la noi, cu un coș cu brânză, unt, ouă și nu mai știu ce produse și rămânea totdeauna de vorbă cu bunica mea, cu care bea ceai. După aceea pleca la alți clienți. Eu o iubeam din inimă pe Țurcănița. Știam că are un băiat "cam rău", de care era necăjită, și, fără a înțelege prea bine acest necaz al Țurcăniței, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
plăcere când o tot auzeam spunând că sunt un băiat care "va deveni inteligent". Eram foarte mândru de aceste vorbe care nu știu dacă s-au adeverit... De la o vreme însă, Țurcănița era foarte supărată și pe urmă a dispărut. Bunica mea evita orice răspuns când o întrebam despre Țurcănița. Dar m-a lămurit un om de la vie, unul cam bețiv. "A murit Țurcănița", mi-a spus acela, hlizindu-se. A mai trecut o vreme, câteva luni, și eu o uitasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
unde locuia Severina cu tatăl ei (erau numai ei doi, nu am întrebat-o de absența mamei, părea un mister; au tinerii o bună-cuviință pe care, cu vremea, și-o pierd). În cealaltă parte a cantonului, într-o cămăruță, era bunica mea, pe un pat, văitându-se și crucindu-se toată noaptea; pe altul, un pătuț, eram eu, care, deși aveam doar șaisprezece ani, abia încăpeam. Gara și satul se numeau frumos "Gura Raiului". Și era frumos acolo, într-adevăr, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
emoționați, înfiorați, fermecați. Am rămas în apă, lipindu-ne unul de altul, parcă așteptând să nu se mai termine potopul. Ne tremura și inima și sufletul și trupul. Îi căutam cu buzele formele pietroase, abia îndrăznind să le deslușesc. Acasă, bunica sforăia ușor: și-a făcut cruce și a poruncit să ne încălzim, să ne stoarcem hainele, să le uscăm la bucătărie. Ne-am trezit târziu. Ploaia spălase munții și apele vuiau vesele, sprintene, ca niște fragmente de oglinzi. Severina era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]