13,416 matches
-
Cu toate astea, reușeam să urc centimetru cu centimetru. Cureaua pantalonilor ajunsese la marginea lespezii, dar în același timp funia de nailon de care era legată cureaua mă trăgea în față. În loc să mă ajute, mă încurca mai tare. Rana mă durea de vedeam stele verzi și nu-mi puteam concentra eforturile pentru ceea ce aveam de făcut. — Nu trage de funie! am țipat eu întorcându-mă spre lumină. Încerc să mă descurc singur. Nu mai trage! — Ești teafăr? — Să zicem că da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de la rădăcină cu un topor. Ce întrerupere neașteptată și ciudată! Fără nici un avertisment, fără reverberații. Într-o clipă mi-a dispărut presiunea din urechi. Era cât pe-aci să mă dezechilibrez din pricina asta, dar mi-am revenit foarte repede. Mă dureau parcă urechile de atâta liniște și nici nu mi se părea de bun augur. E adevărat că fiecare percepe sunetele în felul lui, dar acum nu era nimic de perceput. Zero. Zero. Zero. Plutea în tăcerea aceea desăvârșită un semnal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
apă curentă și toaletă. Mai există o cameră la subsol. Acolo chiar că nu intră pic de curent. Recunosc că nu-i hotel, dar e oricum un adăpost. Vrei să intri? — Nu, o să stăm de vorbă aici. Începuse să mă doară capul din pricina mirosului din gheretă. Chiar dacă era puțin cam răcoare, preferam să respir aer curat. — Bine, ți-o aduc aici, zise Paznicul și intră singur în cabană. Mi-am ridicat gulerul și m-am așezat pe banca de sub ulm. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vedeam lanterna fetei fluturând în aer, dar nu eram capabil să apreciez distanța din pricina luminii care-mi bătea în ochi. Poate era îngrijorată și aștepta să ajung sus mai repede. Începuse iar să-mi pulseze rana de la burtă. Capul mă durea și el de la căzătura zdravănă. Oricum n-aveam ce face în poziția în care mă aflam. Nu-mi rămânea decât să suport durerile cu stoicism. Când am ajuns destul de aproape de vârf, lumina lanternei era îndeajuns de puternică pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de noduri, am ajuns în vârf. M-am apucat cu ambele mâini de marginea stâncii și am încercat să mă salt asemenea unui înotător care se ridică pe marginea bazinului după competiție. Nu mi-a fost chiar ușor pentru că mă dureau mâinile și eram cumplit de obosit. Parcă aș fi înotat craul vreo doi kilometri. M-a apucat și fata de curea și m-a ajutat să mă ridic pe stâncă. — Era cât pe-aci s-o încurcăm! Dacă mai întârziam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai gândi la nimic. Mai avem puțin și ieșim. Am decis să-mi alung gândurile. Dar pentru că nu mă mai gândeam la nimic, mi-am dat seama că pantalonii uzi mi se lipiseră de picioare, îmi era frig, rana mă durea. Mi se părea ciudat că nu-mi venea să urinez cu toate că îmi era frig. Oare când făcusem pipi ultima oară? Am încercat să mă concentrez ca să-mi pot aminti, dar degeaba. Oricum, de când am coborât în subteran n-am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cusut rana. Nu mai știam cum arăta, dar sigur a fost doctor. Era îmbrăcat în halat alb. M-a cusut deasupra părului pubian. Oi fi făcut pipi înainte sau după aceea? Nu mai știu. Cred că nu. M-ar fi durut cu siguranță și mi-aș aminti. Cum nu-mi aminteam, probabil că n-am făcut. Câte ore or fi trecut de când n-am urinat? Când mă gândeam la ore, capul meu răsuna ca un coteț plin cu pui de găină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
uscat, după care s-a așezat și ea, rezemându-se de mine. Când am auzit trenul apropiindu-se, am plecat ochii și i-am închis. Am simțit lumina trecând prin pleoape, iar zgomotul a fost de-a dreptul asurzitor. Ne dureau urechile. Din pricina luminii orbitoare, au început să-mi curgă lacrimi pe obraji. Le-am șters cu mânecile cămășii. — O să ne obișnuim imediat, zise ea lăsând lacrimile să-i curgă în voie. După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Fiecare știe mai bine ce are de făcut. Al treilea tren a venit dinspre Shibuya. A trecut chiar prin fața noastră. Am închis ochii și am numărat în gând. Am ajuns la paisprezece când a trecut ultimul vagon. Nu mă mai dureau ochii atât de tare. Am depășit deci prima etapă, pentru a putea urca la suprafață fără probleme. Nu mai exista pericolul să mă prindă Întunegrii și să mă agațe în fântână ca să mă lase la putrezit. Nici peștele cel uriaș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în pădure. Am ajuns la centrală. Ventilatorul uriaș, chipul trist al tânărului paznic, colecția lui de instrumente. Capul îmi vâjâia în continuare. Auzeam un sunet distinct, ireal. De parcă mi s-ar fi împlântat acolo. Un zgomot plat, neîntrerupt. Nu mă durea capul. Mă simțeam chiar foarte bine, numai că mi se părea anormal ceea ce mi se întâmpla. Am privit în jurul meu, întins în pat. Nu mi se părea nimic schimbat. Tavanul și pereții puțin cam strâmbi, dușumeaua și perdelele... la fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
până acum. Masa era la locul ei și pe ea trona armonica. Îmi agățasem paltonul și fularul pe un cui bătut în perete. Se vedeau mănușile în buzunarul paltonului. Mi-am verificat apoi toți mușchii. Se mișcau normal, nu mă durea nimic. Nici măcar ochii. N-am constatat ceva ciudat. Cu toate astea, zgomotul acela apăsător nu contenea. Neregulat, convergent, cu variațiuni pe ici-colo. Am vrut să verific din ce direcție venea. Mi-am ciulit urechile, dar degeaba. Nu mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
udă de ploaie gemea de mașini de toate culorile, din toate direcțiile. Nici nu-mi venea să cred că sub picioarele mele mișunau Întunegrii aceia oribili. Bine că plouă! zise ea. — De ce? Dacă ar fi fost senin, ne-ar fi durut ochii și ar fi trebuit să așteptăm mai mult până ne obișnuiam cu lumina zilei. — Da, ai dreptate. Ce facem acum? — Mai întâi să bem ceva cald. Apoi mergem acasă și facem baie. Am intrat în supermarketul din apropiere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu-mi face plăcere. Mi-am șamponat părul, m-am spălat repede, m-am bărbierit, m-am spălat pe dinți. Mi-am pus chiloți curați și niște pantaloni uscați. În ciuda faptului că trecusem prin momente grele, rana de la burtă mă durea mai puțin decât cu o zi în urmă. Până n-am intrat în cadă, uitasem cu totul de ea. Fata stătea în pat, își usca părul și citea mai departe Balzac. Ploaia n-avea de gând să înceteze. Peisajul oferit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
dar în aceeași clipă ceva mă trăgea parcă spre lumea Întunegrilor. Aveam senzația că întind labele după mine. Am deschis ochii și mi-am frecat fața cu palmele. Dar parcă nu-mi frecam propria față. O simțeam străină. Mă mai durea locul de pe gât în care se prinsese lipitoarea și-mi supsese sângele. Două lipitori m-au stors zdravăn. — Mi-am amintit de spermă. Chiar nu vrei să ți-o înghită cineva? Păi... — N-ai chef acum? N-am. — Nu vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trebuie ea să arate? Te-ai gândit vreodată să privești lucrurile din punctul de vedere al animalelor, al umbrelor și al celor care sunt obligați să trăiască în pădure? Am privit atât de intens lumânarea, încât au început să mă doară ochii. Mi-am scos ochelarii și mi-am șters lacrimile cu palma. — Vin mâine la ora trei. Ai dreptate. N-am ce căuta aici. 33 În țara aspră a minunilor Rufe duse la uscător pe o zi ploioasă, mașină închiriată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
te mai întorci niciodată? — O dată ce plec de-aici, n-am cum să mă întorc. Mi-e clar lucrul acesta. Chiar dacă aș vrea să mă întorc, n-o să mi se deschidă poarta Orașului. — Nu te deranjează asta? — Singurul lucru care mă doare e că te pierd pe tine. Țin foarte mult la sentimentele pe care ți le port, dar dacă ele urmează să se transforme în ceva nenatural, prefer să te pierd și să-mi păstrez sufletul. Se lăsă din nou tăcerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
început să urle : nu așa , în genunchi pe scaun . M-am conformat dar nu pricepeam care-i scopul ... A început să mă lovească la tălpi cu bastonul, minute în șir , până obosea , îl auzeam cum GÂFÂIE . Am obiceiul când mă doare ceva , (presupun, o înțepătură de țânțar , n.n.) NU SCOT NICI UN SUNET SĂ NU URLU . Mă bătea și eu nu spuneam nimic, îmi mai scăpa bastonul peste picioare , peste fese , pe spinare . Se mai odihnea și iar, de la capăt! IN PAUZE
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
1960; Stelele așteaptă pământul, București, 1961; La început a fost sfârșitul, București, 1962; Poezii, București, 1963; Inelul lui Saturn, pref. I.D. Bălan, București, 1964; Șarpele fantastic, postfață Aurel Martin, București, 1965; Pământul cântecului, îngr. și pref. Aurel Martin, București, 1967; Dor, îngr. și pref. Aurel Martin, București, 1969; Minutar peste netimp, îngr. Chira Dragomir, pref. Aurel Martin, București, 1974; Noapte calmă, îngr. Chira Dragomir, București, 1980; Sărbătorile poetului, îngr. Chira Dragomir, pref. Mircea Scarlat, București, 1987. Antologii: Poeți de la „Flamura”, Brăila
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
și nu-ul latin deosebirile fundamentale de atitudine istorică: „Tu, deci, să știi că - acest slavon da, moale / L-am fost rostit plecați umili din șale. / În el e un trecut zăcut ca o lingoare, / Și rădăcina lui încă mă doare. // Dar tot mai fulgeră - Parâng - iarăși să știi / - Destin cu creștet sus ne-nfrânt de vitregii - / Străbunul nu, prin oarbele potrivnicii. Cu el, drum vă croiți spre aspre culmi, spre soare.” Versurile din volumul În creștetul luminii adâncesc treptat nota elegiacă
GREGORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287352_a_288681]
-
În latura versificației, o particularitate a poeziei lui H. este ocolirea rimelor banale, previzibile, căutarea unor rime elegante, rare sau măcar bogate: „Crișuri”- „pietrișuri”, „lingouri” -„nouri”, „constelații”-„pirații”, „agere”- „noli me tangere”, „tăul”-„Ceahlăul”, „n-o vei”-„Moldovei”, „Tudor”-„nu dor”, „afla-i-or” -„Părinte Maior”, „de vițe-i”- „Hobiței”. Necăutător de originalitate pur exterioară, autorul a adoptat totuși una, în volumul Podul de vamă (1986): eliminarea majusculelor. Indiferent de poziția lor (titluri, început de frază), cuvintele (dacă nu sunt nume
HOREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
de minunea trupului ei; motiv narcisiac, combinat cu mitul popular balcanic al țărânei ce înghite în cele din urmă totul. Autorul are știința exploatării combinațiilor mitic-folclorice de acest fel, care atrag prin stranietatea lor. În alt poem, Ñi pitricu mușata-ñi dor [Îmi trimise mândra dor], el exploatează sentimentul de dragoste, niciodată expus de-a dreptul, întotdeauna prezentat cu delicatețe, pe ocolite cumva, spre a nu stingheri austeritatea morală: iubita (sau poate soția) îi trimite celui îndrăgit, aflat departe, în „xinite” (printre
CEARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286154_a_287483]
-
este dominat de violența metaforelor șocante, ce vor să sugereze înțelesuri prin simpla înșiruire într-un discurs lipsit de logica frazării inteligibile. Agresivitatea textului încearcă să denunțe un univers existențial maculat, o ordine socială terifiantă, supuse unor interogații vehemente (Razele dor ca roua). Totul în jur pare un fantastic coșmar, transcris în imagini ale abjecției: ochii „dospesc”, „frâiele vomei s-au rupt / lângă haitele în putrefacție”, „odraslele coșmarului inspiră aroma tenebrelor”, „somnul e purtat prin cimitirul strepezit de gheare”, cerul colcăie
CHIRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286203_a_287532]
-
București, 1903; Traiul nostru, Budapesta, 1906; Inimă de mamă, București, 1908; Vis de primăvară, București, 1909; Fără noroc, București, 1914; Flămânzii, București, 1925; La vatră, București, 1925; Amintiri literare, în Tradiție și actualitate românească, II, Focșani, 1936, 113-173; Du-te dor..., București, 1936; Tainele munților, București, 1940. Repere bibliografice: Chendi, Scrieri, III, 97-101; G. Bogdan-Duică, Ion Ciocârlan, „Pe plai”, CL, 1903, 11; At. M. Marienescu, „Pe plai. Schițe de la țară”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXVI, 1903-1904; Iorga, O luptă
CIOCARLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286251_a_287580]
-
3; I.S. [Izabela Sadoveanu], „Pe plai”, VR, 1909, 6; Nicolae Gane, „Inimă de mamă”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXXI, 1908-1909; Pușcariu, Cinci ani, 19; George Baiculescu, „Flămânzii”, ALA, 1925, 227; Perpessicius, Opere, II, 305-306; Dragoș Vrânceanu, „Du-te dor...”, CRE, 1937, 3323; I.D. [Ion Diaconu], „Tainele munților”, „Ethnos”, 1941, fasc. 1; Ciopraga, Lit. rom., 589; Kalustian, Simple note, III, 198-200; Dicț. scriit. rom., I, 574-575. C.T.
CIOCARLAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286251_a_287580]
-
nondirective psychotherapy), pe care a numit-o terapie centrată pe client (client-centered therapy). Pe baza acestui sistem terapeutic, Rogers a construit surprinzătoarea sa teorie despre învățare. Premisa de la care pleca era următoarea. Întrucât pacientul este cel conștient de ceea ce-l doare (cognizant of what hurts) și de ceea ce experimentează, este necesar ca experiențele sale particulare să fie cele care conduc, adică lumea sa fenomenologică (his phenomenological world) sau lumea așa cum este înțeleasă de el. Învățarea trebuie să fie și ea o
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]