14,117 matches
-
subacută este o stare de excitație maniacală moderată ca intensitate, o „hipomanie”. Gradul de intensitate al tulburărilor de excitație psiho-motorie este mai direct, fără a avea însă un caracter dezordonat limitându-se la o simplă stare de euforie cu exaltarea imaginației, hipermnezie și logoree, o vervă generală, adesea cu caracter contagios. 2) Mania cronică este tulburarea afectivă care succede maniei acute, evoluând de regulă sub forma unei tulburări clinice continue. Din punct de vedere psihopatologic se caracterizează printr-o stare continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor tendințe proprii bolnavului. Fabulația sau delirul de imaginație, cu caracter productiv. H. Ey consideră că ideile delirante nu pot fi separate de ansamblul personalității bolnavului, de structura sa mintală, de experiențele trăite de acesta, de viața sa afectivă. Toate aceste aspecte contribuie la formarea convingerii delirante a bolnavului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evoluției clinice și a originii acestora. În sensul acesta se disting trei grupe principale de deliruri: 1) Delirurile cronice de aparență primitivă în care sunt incluse: delirul de interpretare (Sérieux și Capgras), delirul paranoiac de persecuție sau revendicativ, delirul de imaginație (Dupré), delirul halucinator de influență, delirul cu bază afectivă (pasional, erotomaniac). 2) Deliruri cronice secundare și reziduale cuprinzând următoarele: delirul post-confuzo-oniric (toxic, infecțios), delirul cronic al alcoolicilor, delirul post-encefalitic, delirurile secundare din cursul PGP. 3) Delirurile cronice cu bază demențială
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tipuri de alienare delirantă și anume: Dezvoltarea delirantă a persoanei, menționată de K. Jaspers, din cursul delirurilor pasionale, paranoia etc., în care prevalează mecanismele de intuiție și cele de interpretare. Proliferarea imaginativă, extraordinar de luxuriantă, ca în cazul „delirului de imaginație” (E. Dupré) sau a „parafreniilor” (E. Kraepelin), în care predomină tendința de a substitui reprezentărilor colective ale realității logice o concepție fantastică despre lume, de tip baroc. Tipul sau grupa schizofreniilor, în care predomină existența de factură autistă. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a celor care se adresează „sistemelor terapeutice nemedicale”. În toate cazurile de care am pomenit, ne aflăm în fața unor suferințe sine materia, invocate strict de bolnav, dar nedecelabile la examenul clinic al acestora. Acestea sunt fie produsul elaborat al propriei imaginații a bolnavului, fie produsul unei „întâlniri” a bolnavului, ori cu surse de informație medicală, ori cu medici (consultații și investigații medicale). În primul caz avem de-a face cu boli autogene, pe când în cel de al doilea caz, cu boli
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ce condiții? Care sunt mecanismele patogenetice ale acestor tulburări? Iată numai câteva întrebări la care trebuie să răspundem. Am menționat mai sus faptul, că ne găsim în fața unor fenomene clinice care, lipsite de un substrat biologic, somatic, sunt elaborări ale imaginației indivizilor respectivi. Din acest motiv, această categorie de tulburări, dominată de fenomene psihice morbide, va reprezenta, cum spuneam, o temă de reflecție pentru psihopatologie. Înțelegerea acestor tulburări trebuie pusă în legătură cu atenția exagerată pe care individul o acordă propriului său corp
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
iar la rândul său, Luria recunoaște și el existența unui „tablou intern” al bolii. În ambele situații, această reprezentare, în câmpul conștiinței bolnavilor este un proces de autoscopie, rezultat al „sensibilității bolnavului, al capacității lui de interpretare, teama, neliniștea și imaginația lui” (A. Păunescu-Podeanu). Ne aflăm în fața unor „bolnavi dificili”, care, dincolo de suferințele pe care le acuză, pun probleme deosebite, legate de natura personalității lor. A. Păunescu-Podeanu descrie o „imagine clinică” foarte semnificativă: „Bolnavii aceștia se vaită, încontinuu au o plângere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a lua un caracter de gravitate deosebită, s-a mai spus despre acești suferinzi că niciodată nu se simt bine, dar nici nu le merge prea rău”. Această „imagine clinica” a „bolnavilor dificili”, traduce o personalitate de tip senzitiv, hiperemotivitate, imaginație crescută și hiperproductivă, o mare sugestibilitate, toate la un loc dominate de preocuparea egocentrică excesivă, centrată pe propriul corp. Am putea afirma că ne aflăm în fața unei categorii particulare de „suferințe psihogene”, centrate tematic pe propriu corp. O patologie în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt psihopați care au nevoie de a se pune în valoare pe ei înșiși. Personalitatea de tip isteric a fost pe larg descrisă la femei. Ea este caracterizată prin următoarele „trăsături psihopatologice”: histrionismul, facilitatea afectelor, modelul de gândire dominat de imaginație, reactivitate emoțională cu hipermotivitate și impulsivitate, sugestibilitate crescută și mitomanie, dependență afectivă, tulburări de dinamică sexuală (frigiditate, indiferență, desgust). În ceea ce privește personalitatea de tip isteric la bărbați, aceasta rămâne încă o problemă discutabilă, fără a fi însă exclusă. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o tendință instinctivă sau o stare afectivă particulară în jurul căreia se grupează idei, amintiri, percepții, reprezentări și atitudini motorii, raportată la o experiență psihotraumatizantă anterioară și care marchează persoana și conduita acesteia. Confabulație: fabulație morbidă legată de o tulburare de imaginație, adesea de factură delirantă. Dispoziție constituțională patologică a unor indivizi. Confuzie mintală: tulburare psihică caracterizată printr-o disoluție, mai mult sau mai puțin rapidă a conștiinței, cu obtuzie intelectuală, lentoarea percepțiilor, a orientării și recunoașterii. Sinteza mintală este dificilă. Tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unor imagini cu caracter angoasant, incoercibil, asupra cărora bolnavul nu se poate fixa. Mitomania: alterarea patologică intenționată, adesea involuntară, a adevărului. Dorința de a schimba și de a prezenta realitatea în virtutea tendințelor personale. Este înrudită cu fabulația și tulburările de imaginație. Mongolism: sau sindromul Down, se datorește unei aberații cromozomiale, caracterizat prin facies mongoloid, malformații somatice, renale și cardiace, stare de idioție. Monomanie: termen ieșit din uz, desemnând tulburări psihice izolate, de regulă unice, sau deliruri parțiale. Moria: tulburare psihică cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Cunoașterea elevilor Aceasta este una dintre responsabilitățile fundamentale ale cadrului didactic în calitatea sa de manager al clasei, precum și o formă de manifestare a respectului față de elevi. Această strategie solicită cadrului didactic capacitate empatică, intuiție, antrenând calități speciale ale gândirii, imaginației, atenției, precum și utilizarea unor metode și tehnici specifice pentru înregistrarea și prelucrarea datelor obținute. În ceea ce privește cunoașerea psihologică, se poate invoca prezența unei cunoașteri empirice, realizată aproape inconștient în timpul activităților uzuale, dar și de o cunoaștere sistematică, realizată prin mijloace și
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
multe repetări Structura gramaticală: construiește propoziții scurte, acordul gramatical nu este bine format. Tip de comunicare: verbală, mimico-gesticulară. Răspunde la întrebări dacă este interesat, iar în caz contrar întrebarea trebuie repetată de mai multe ori pentru a obține răspunsul așteptat. Imaginație: săracă, îndreptată spre lumea desenelor animate pentru că urmărește aceste programe la televizor. Afectivitate: emotivitate instabil, imatur emoțional; reacții emotive cu caracter exploziv. Motivație: predominant extrinsecă. Prin aprecieri și unele recompense se poate motiva pentru executarea unor sarcini care nu-i
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
dezvoltate, acordul gramatical este bine format. Tip de comunicare: verbală, mimico-gesticulară. Redă șirul întâmplărilor din textele citite sau auzite, încercând să surpindă toate detaliile prezentate. Manifestă o mare dorință de conversație chiar și atunci când nu i se cere acest lucru. Imaginație: relativ bogată, îndreptată spre lumea desenelor animate și a poveștilor; Afectivitate: predominant extrinsecă. Prin aprecieri și recompense se poate motiva pentru executarea unor sarcini care nu sunt pe placul său. Manifestă o dorință deosebită de a fi apreciat de cei
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
învățare; Atenție: instabilă, se concentrează foarte greu în activitate; Memorie: predominant mecanică și de scurtă durată; viteza de memorare rapidă; durata păstrării lungă; Gândirea: concret intuitivă, nu face abstractizări; Limbaj și comunicare: vocabular bogat, exprimare frumoasă și corectă, uneori vulgară; Imaginație: relativ bogată; Afectivitate: imatur emoțional; reacții emotive cu caracter exploziv (țipete, plâns, aruncarea caietelor); Psihomotricitate: coordonare motrică generală bună; Motivație: predominant extrinsecă; Temperament: puternic exteriorizat, impulsiv, nestăpânit, inegal, iritabil,uneori agresiv, cu tendințe de dominare a altora (coleric); Trăsături de
Managementul problemelor de disciplină la şcolarii mici by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1651_a_3071]
-
Calomfirescu publică, la rubrica „Portrete sociale“, povestirea autobiografică cu titlul „Alexandru Venturianu“. Semnificația numelui este însă diferită aici. Nu este vorba de un erou comic, cum îl crezuse Iorga, ci de unul patetic. Iată ce spune acest produs al unei imaginații romantice: „Am voit să afli prin câte am trecut, prin câte m-am zvânturat, încât s-ar părea că nu în van mă cheamă Venturianu... Este un martir al tempului său - spune autorul -, un monument al împregiurărilor politice și sociali
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
cunoști drumul, să nu bei etc.) nu răspund la întrebarea pusă. Sunt și mai iritați cînd descoperă că nici măcar nu ajung să înțeleagă întrebarea. La sfîrșit, le dau răspunsul, ca o sinteză a cursului. Exercițiul cere un mic efort de imaginație. În fiecare dimineață vă duceți la serviciu cu mașina, în afara orașului. Odată prinși în valul circulației din centru, deschideți automat radioul. Ascultați, distrat, informațiile. Totul e normal, ca de obicei. Vă angajați, pe verde, în intersecție. Deodată, rutina situației se
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
au avut informația care ar fi trebuit să le alerteze. Cum se face că n-au dat curs alertei? Ceea ce se pregătea era un imposibil, un scenariu inimaginabil. Ceea ce contează mai întîi într-o decizie nu e atît informația, cît imaginația: pentru a reacționa la un eveniment pe care informația îl anunță, trebuie deja să-l imaginezi, trebuie să fie posibil. Abordarea în termeni de posibil-imposibil se opune viziunii informaționale a lumii care stipulează că trăim în era "societății de informa-ție
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cercetare am ajuns pe cale de a construi o teorie a umanului, fără să fi avut nici proiectul, nici ambiția inițială. Așa cum respiră (proces reflex, inconștient), oamenii își creează și-și transmit unii altora posibilele și imposibilele. E vorba despre o imaginație care pune stăpînire pe spirit și pe corp. În calitate de evidențe, posibilele și imposibilele noastre ne orbesc. Eu sunt posibilele și imposibilele mele. Suntem posibilele și imposibilele noastre. Lumea e formată din posibilele și imposibilele noastre. Pentru lumea kogi, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
o întreprindere, o familie, o persoană sunt cerute de o necesitate oarecare, sunt ele expresia unui determinism? Pot fi explicate, acceptate ca fiind îndreptățite? Am numit această capacitatea uimitoare a oamenilor de a-și crea și recrea posibilele și imposibilele imaginație zămislitoare de lumi. Posibil. Cuvîntul acesta exprimă o idee veche, care-i intrigă de cînd lumea pe filosofi. Luîndu-l drept sinonim pentru inovație, progres, curaj și libertate, omul modern vede în posibil o valoare certă. Cartea de față nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a-și crea posibile și imposibile? Ce relație există între posibilele, imposibilele noastre și realitate? "Marjă de libertate", "cîmp de posibilități", "arie de posibilități": tot atîtea expresii curente, prea evidente, care, analizate în mod critic, ne conduc la ideea că imaginația generatoare de lumi, proprie ființei umane, e nebunie poetică. Suntem cu toții niște poeți nebuni. Această concepție asupra umanului se opune viziunii realiste promovată de științele așa-zis umane. Demersul nostru vrea să elibereze ființa umană de științele autoproclamate umane, să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu să se producă. Un imposibil este un eveniment care nu poate să se producă, este, la limită, inimaginabil. Un non-imposibil este, dimpotrivă, un eveniment despre care gîndim că e sigur. În această viziune, un "eveniment" este o construcție, produsul imaginației sau al limitelor imaginației. Există două tipuri de evenimente gîndite ca sigure: un imposibil și, pe același plan, un non-imposibil. Un imposibil este o certitudine pe care o putem califica de negativă: evenimentul nu se va produce, este respins, de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Un imposibil este un eveniment care nu poate să se producă, este, la limită, inimaginabil. Un non-imposibil este, dimpotrivă, un eveniment despre care gîndim că e sigur. În această viziune, un "eveniment" este o construcție, produsul imaginației sau al limitelor imaginației. Există două tipuri de evenimente gîndite ca sigure: un imposibil și, pe același plan, un non-imposibil. Un imposibil este o certitudine pe care o putem califica de negativă: evenimentul nu se va produce, este respins, de neimaginat. Un non-imposibil este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
odată, dovadă de curaj și de înălțime morală. Cinismul basculează deodată spre eroism. Un imposibil i-a cuprins toată ființa: imposibil să mai continui să trăiesc, imposibil să nu fiu ghilotinat, imposibil să nu mă sinucid. Ceea ce ne zguduie în imaginație nu e forța senină a imposibilului pe care Julien Sorel îl opune lumii, iubirii, vieții? Din dragoste, două persoane refuză pînă la capăt acest imposibil. În ciuda a ceea ce au avut de îndurat, pentru cele două iubite este imposibil să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
simplu, inexplicabil? Dorința de a explica ceea ce fac, spun, gîndesc și visează oamenii n-ar fi o negare a libertății? Libertatea nu înseamnă, de exemplu, a refuza posibilul care susține viața, a respinge iubirea, a prefera moartea? NESTĂPÎNITUL ROD AL IMAGINAȚIEI În fine, eliberîndu-se de "tot harnașamentul de scrupule fără rost, de lașitatea paralizantă", el cu funcție de conducere în întreprinderea italiană Scabelli din Paris, cap de familie deja matur a hotărît ca, fără să o prevină, ca să-i facă o surpriză
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]