13,218 matches
-
versiunile originale, decât numai verificând manuscrisele originale romane, respectiv galice. Or, primele manuscrise în notație muzicală pe care Occidentul le cunoaște sunt tocmai rezultatul fuziunii celor două repertorii. Așadar, versiunea oficială actuală a cântului gregorian nu este altceva decât codificarea melodiilor care a avut loc în secolul al IX-lea. Este evident că, în baza a ceea ce am spus mai sus, „legenda gregoriană” nu are niciun fundament istoric. Și totuși, aceasta nu a fost pusă în discuție, decât numai la sfârșitul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
absolută fidelitate, tot așa trebuia să fie transmis generațiilor viitoare și cântul gregorian, pentru a respecta voința Duhului Sfânt care le-a dictat. „Originea divină” a cântului gregorian a dus, așadar, la formarea conceptului modern de repertoriu: un corpus de melodii bine definite și fixate odată pentru totdeauna, așezat sub semnul imutabilității. De atunci, a devenit tot mai importantă respectarea și fidelitatea față de un text muzical preexistent. Pentru a favoriza asimilarea melodiilor, teoreticienii carolingieni au împărțit repertoriul în funcție de mod, adică în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
la formarea conceptului modern de repertoriu: un corpus de melodii bine definite și fixate odată pentru totdeauna, așezat sub semnul imutabilității. De atunci, a devenit tot mai importantă respectarea și fidelitatea față de un text muzical preexistent. Pentru a favoriza asimilarea melodiilor, teoreticienii carolingieni au împărțit repertoriul în funcție de mod, adică în baza tipului de scară muzicală folosită. În faza primară a cântului liturgic, erau folosite sisteme modale foarte simple: melodiile se desfășurau în jurul unei note mai importante, numită corda madre care putea
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
respectarea și fidelitatea față de un text muzical preexistent. Pentru a favoriza asimilarea melodiilor, teoreticienii carolingieni au împărțit repertoriul în funcție de mod, adică în baza tipului de scară muzicală folosită. În faza primară a cântului liturgic, erau folosite sisteme modale foarte simple: melodiile se desfășurau în jurul unei note mai importante, numită corda madre care putea fi do, re sau mi. De la acest modalism arhaic s-a trecut în mod gradual la evidențierea unui al doilea pol de atracție: melodiile posedau astfel, fie o
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
sisteme modale foarte simple: melodiile se desfășurau în jurul unei note mai importante, numită corda madre care putea fi do, re sau mi. De la acest modalism arhaic s-a trecut în mod gradual la evidențierea unui al doilea pol de atracție: melodiile posedau astfel, fie o notă dominantă (numită corda di recita sau repercussio, pe aceasta desfășurându-se, de exemplu, declamarea psalmilor), fie o notă finală (finalis) distinctă. În perioada carolingiană s-a formulat, deci, o grilă rigidă de opt moduri, în cadrul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
acestea, așadar, au fost modificate și inserate forțat în sistemul celor opt moduri; altora, imposibil de a fi normalizate, le-au fost atribuite termenul, cu sens de dispreț, de „mod iregular” sau „peregrinus”. A ști din ce mod făceau parte melodiile nu-i ajuta prea mult pe cântăreți să și le amintească în toate detaliile. Sosise momentul de a se folosi de mijlocul cel mai puternic pe care omul l-a putut inventa vreodată, pentru a învăța și transmite melodiile posterității
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
parte melodiile nu-i ajuta prea mult pe cântăreți să și le amintească în toate detaliile. Sosise momentul de a se folosi de mijlocul cel mai puternic pe care omul l-a putut inventa vreodată, pentru a învăța și transmite melodiile posterității: notația muzicală. La început, în secolul al IX-lea, au fost mai întâi preoții și diaconii, și nu cântăreții profesioniști, cei care s-au folosit de primele semne convenționale (neume) în cărțile lor liturgice. Textele care erau de competența
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
și de o dificilă execuție, mărturie a rolului tot mai relevant al scholei și al cantorilor specializați în cadrul liturgiei. Celelalte cântece, precum Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus și Agnus Dei, apar în codice mai târzii și vor constitui Ordinarium Missae. Spre deosebire de melodiile precedente, acestea au un stil silabic, sunt mai ușor de executat și par să sugereze o destinație de ansamblu. Propriumul își schimbă atât textul cât și melodia în funcție de timpul sau festivitatea liturgică, în timp ce Ordinarium are drept caracteristică imutabilitatea textului dar
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Agnus Dei, apar în codice mai târzii și vor constitui Ordinarium Missae. Spre deosebire de melodiile precedente, acestea au un stil silabic, sunt mai ușor de executat și par să sugereze o destinație de ansamblu. Propriumul își schimbă atât textul cât și melodia în funcție de timpul sau festivitatea liturgică, în timp ce Ordinarium are drept caracteristică imutabilitatea textului dar cu variante melodice diferite. Textele din Ordinarium, ulterior, au dus la formarea genului muzical de misă, ele fiind cel mai mult utilizate în compozițiile simfonice-corale din epoca
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
altceva decât o amplificare verticală a monodiei gregoriene. Dar reforma carolingiană nu a însemnat numai selectarea, unificarea și codificarea repertoriului. Între secolele IX și XII, va prinde viață și o reînnoită fervoare creativă, ceea ce va duce la reelaborarea și dezvoltarea melodiilor precedente și la crearea a noi forme literare-muzicale, precum tropul, secvența sau proza. La originea acestui fenomen stă dubla exigență de a lărgi repertoriul scholei și de a adapta liturgia la diferitele culturi locale. Tot în această perioadă iau naștere
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Tot în această perioadă iau naștere anumite sărbători și solemnități precum Corpus Domini sau Sf. Treime, care aveau nevoie, deci, de creații noi. Succesul cântului gregorian, considerat de biserica romană drept cântecul ei oficial și modelul autentic al oricărei alte melodii liturgice, se explică, dincolo de inegalabila valoare artistică a compozițiilor, prin faptul că acest repertoriu a luat naștere în cadrul unui rit, cu funcția de a ajuta diferite gesturi rituale și de a acoperi exigențele întregului an liturgic, în diferitele sărbători și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
fost descoperirea posibilităților polifonice și dorința aprigă de a le experimenta. Or, experimentele, cel puțin la început, au avut loc doar în humusul muzicii ecleziastice sau, mai exact, erau realizate cu acel cântec ce zilnic era în mâinile muzicienilor, adică melodia gregoriană. Noile posibilități tehnico-expresive au fost încredințate mai întâi profesioniștilor din schola și ulterior din capelele muzicale, care s-au născut în timpul prezenței suveranului pontif la Avignon (1305-1377) și se vor răspândi în întreaga Europă, atingând maxima dezvoltare între secolele
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Rădăcinile oratoriului se găsesc deja în această perioadă. În fața acestei situații, la nivelul autorității ecleziastice, s-au ridicat mai multe voci care au condamnat decăderea obiceiurilor religioase și liturgice și au luat poziție în fața inovațiilor muzicale, considerate „pericole” ce amenințau melodia gregoriană, cântecul oficial al ritului roman, cea care făcea legătura cu tradiția și era sub semnul sacralității. Cele două aspecte, decăderea tradiției și nașterea polifoniei, istoric vorbind, s-au verificat în același timp. Prin urmare, în reflecția asupra muzicii sacre
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
oficiul diurn și nocturn, precum și misele solemne, sunt cântate asiduu de către cler și popor în mod sobru (maturo tenore), cu o desfășurare a vocilor distincte în mod unitar (distincta gradatione), astfel încât plăcerea să decurgă din însăși distincția vocală și echilibrul melodiilor. Dar anumiți discipoli din noua școală, în timp ce sunt atenți să măsoare timpii, se preocupă să introducă note noi; preferă să inventeze melodii noi decât să le cânte pe cele vechi; melodiile ecleziastice sunt cântate cu semibrevis [nota întreagă actuală] și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
a vocilor distincte în mod unitar (distincta gradatione), astfel încât plăcerea să decurgă din însăși distincția vocală și echilibrul melodiilor. Dar anumiți discipoli din noua școală, în timp ce sunt atenți să măsoare timpii, se preocupă să introducă note noi; preferă să inventeze melodii noi decât să le cânte pe cele vechi; melodiile ecleziastice sunt cântate cu semibrevis [nota întreagă actuală] și minime [doimea actuală] realizate prin tactus (notulis percutiuntur). De fapt, întrerup melodiile prin hoquetus [pauze scurte în sincopă], le fac să devină
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
plăcerea să decurgă din însăși distincția vocală și echilibrul melodiilor. Dar anumiți discipoli din noua școală, în timp ce sunt atenți să măsoare timpii, se preocupă să introducă note noi; preferă să inventeze melodii noi decât să le cânte pe cele vechi; melodiile ecleziastice sunt cântate cu semibrevis [nota întreagă actuală] și minime [doimea actuală] realizate prin tactus (notulis percutiuntur). De fapt, întrerup melodiile prin hoquetus [pauze scurte în sincopă], le fac să devină lascive prin discant, și uneori chiar prin folosirea triplum
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
timpii, se preocupă să introducă note noi; preferă să inventeze melodii noi decât să le cânte pe cele vechi; melodiile ecleziastice sunt cântate cu semibrevis [nota întreagă actuală] și minime [doimea actuală] realizate prin tactus (notulis percutiuntur). De fapt, întrerup melodiile prin hoquetus [pauze scurte în sincopă], le fac să devină lascive prin discant, și uneori chiar prin folosirea triplum-ului și a motetelor profane adăugate artificial, astfel că se suprapun și domină notele fundamentale ale Antifonarului și al Gradualului, încât
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
chiar prin folosirea triplum-ului și a motetelor profane adăugate artificial, astfel că se suprapun și domină notele fundamentale ale Antifonarului și al Gradualului, încât ignoră notele asupra cărora construiesc. Datorită acestei mulțimi de note, scările ascendente și descendente ale melodiei fixe [cantus firmus], din care rezultă distincția modurilor, sunt confundate. Se grăbesc fără a se opri; fascinează urechile, dar nu alină; imită prin mișcările corpului ceea ce cântă, disprețuind tocmai acea devoțiune ce trebuie căutată și, astfel, răspândesc senzualitatea în loc să o
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
timp de opt zile ... Spunând acestea, nu interzicem ca, uneori, în special în zilele de sărbătoare sau solemnități, în cadrul liturghiilor și a oficiilor mai sus prezentate, să se realizeze deasupra cântului ecleziastic anumite consonanțe care să aibă același etos cu melodia gregoriană și pe care să o imite, cum ar fi octava, cvinta, cvarta și altele asemănătoare. Dar acest lucru trebuie să se realizeze în așa fel, încât integritatea cântului gregorian să nu sufere, iar muzica mensurală să nu modifice nimic
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
dezvoltă în partida din superius (sopran), parafrazându-l, un motiv luat dintr-un motet sau dintr-un alt cântec, pe care îl imită în toate celelalte voci. Atunci când, pe lângă cele cinci fragmente din Ordinarium, autorul compunea în formă polifonică și melodiile din Proprium, era vorba de Missa plenaria. Cea care a avut mai mult succes în istoria muzicii a fost Missa pro defunctis (mai târziu, numită misa de Requiem), care cuprindea toate cântecele din Ordinarium (fără Gloria și Credo) și din
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
melodice se identificau cu cele textuale și se întrepătrundeau una cu cealaltă. Arta polifonică a fost folosită și pentru imnele liturgice, realizate sub forma motetului polifonic imitativ sau sub forma izoritmică, sau prin strofe alternate cu cântul gregorian, imitându-i melodia. Același lucru a avut loc și pentru psalmodia solemnă, în special pentru Magnificat, Benedictus și Nunc dimittis. Arta polifonică s-a extins și la alte texte, precum secvența Stabat mater, cele patru antifone mariane „majore” (Salve Regina, Alma Redemptoris Mater
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în confraternitățile și agregațiunile religioase, tot mai numeroase, la care s-au adăugat și poeții de curte cu compozițiile de texte spirituale, în special la Florența, la curtea conților din familia De Medici. Aceste noi texte spirituale erau aplicate unor melodii profane mai cunoscute (chanson, ballata, rondeau etc.), favorizându-se astfel o răspândire mai rapidă în popor. În general, era respectat nu numai metrul textului profan, dar și rimele și conceptele, iar uneori erau păstrate chiar aceleași cuvinte. Faptul că aceste
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
și abuzuri, ceea ce a provocat nemulțumiri în rândul prelaților bisericii, mai sensibili față de liturgie, și a provocat o dorință de purificare. Prezentăm câteva dintre abuzuri și inconveniențe: - obișnuința de a compune mise și motete pe cantus firmus gregorian, modificat în melodie și ritm și cu valori lungi de notă; - obișnuința de a compune mise și motete pe tema melodiei unui cântec profan (parodia), cu valori de notă dilatate și de nerecunoscut în audiție; - folosirea exagerată a tehnicii contrapunctice și prezența numeroasă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
dorință de purificare. Prezentăm câteva dintre abuzuri și inconveniențe: - obișnuința de a compune mise și motete pe cantus firmus gregorian, modificat în melodie și ritm și cu valori lungi de notă; - obișnuința de a compune mise și motete pe tema melodiei unui cântec profan (parodia), cu valori de notă dilatate și de nerecunoscut în audiție; - folosirea exagerată a tehnicii contrapunctice și prezența numeroasă a vocilor întrepătrunse în polifonie, împiedicând și îngreunând astfel inteligibilitatea textului liturgic; - inserarea unor fragmente muzicale (motete) în cadrul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
de tot felul au invadat pretutindeni riturile. Umanistul și teologul Erasmus din Rotterdam (1466-1536) descrie foarte bine această situație: Am introdus în biserici o muzică de teatru, complexă ... Corni, trombe și cornete se pun la întrecere cu vocile. Se ascultă melodii de dragoste și imorale care ar trebui să însoțească numai dansurile femeilor curtezane și a bufonilor. Lumea aleargă la biserică de parcă ar merge la teatru, numai pentru plăcerea senzuală a auzului. Acestea și alte abuzuri nu erau decât derivații și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]