13,242 matches
-
cu avatarurile mai cuprinzătoare ale unui fel de determinism malefic, chiar dacă opera nu propune niciodată deschideri propriu-zise spre structuri sau frământări istorice și sociale. Lipsită oarecum de sentimentul dialecticii istorice, creația implică însă dialectica istoriei și a socialității în însuși miezul viziunii pe care o impune P.-B., dominată de pesimism și în bună parte de mizantropie. În analize de o maximă subtilitate, care îmbină atenta observație a stărilor fiziologice cu evocarea unor dureroase tensiuni interioare, romanciera a surprins surparea lentă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
8. John Fowles: "Literatura e jumătate imaginație și jumătate joc" / 235 4.9. Alasdair Gray: "Numai cei cu credință într-un dumnezeu ori un sistem politic cred că pot răspunde la întrebările esențiale" / 237 4.10. Mimi Khalvati: Dezrădăcinarea e miezul poeziei mele" / 240 4.11. David Lodge: Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos" / 247 4.12. Timothy Mo: "Critica literară de valoare cred că trebuie să fie la fel de creatoare ca romanul" / 253 4.13. Eva Salzman: New York / 255 4
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a făcut într-un limbaj pe care să-l înțeleagă tot omul, cu mare grijă pentru istoria care trebuia să fie accesibilă consumatorilor de epic. Firul narativ a tiranizat din fericire textul. Chiar și poemele cele mai lirice aveau în miezul lor o mică fabulă, o povestioară cu care poetul își momea cititorii (mă gândesc, de pildă, la sonetele lui Shakespeare ori poemele lui John Donne, printre foarte mulți alții). Este deci o lege de bază a autorilor din toate timpurile
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Memoria e inundată de sentimentul prezentului permanent, trecutul e înfrânt de prezent. În final, acestor personaje li se interzice să ascundă: textul se dezvăluie ca o revelație silită. Eroii găsesc în cele din urmă forța interioară să dea pe față miezul urât, iar forța aceasta a lor crește din disprețul autorului pentru sentimentalisme. Autorul Desperado nu se dă înapoi de la nimic atunci când vine vorba să radă așteptările amatorilor de seriale ieftine: ni se oferă mai multe finaluri simultane, ni se refuză
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trecut doar pentru a descuraja prezentul, realul. În niciunul din cazuri, trecutul nu e ordonat, accesibil, chiar dacă el pare așa la prima vedere. Trecutul Desperado este despletit și trage lectura ca o mlaștină. Singurul care are acces la realitatea din miezul trecutului, adică la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, este autorul. Acesta alege o poziție neutră: îi dă lectorului incidente, îl hrănește cu narațiune, strict prin intermediul eroului. Autorul pare să demonstreze lecturii că romanul se scrie sub ochii ei, cu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
oasele). Dyer e convins că [...] ciuma, focul nu au fost accidente ci esență, semne ale fiarei dinăuntru. În numele lipsei de lumină din noi toți, clădește și mărturisește tot ce-i trece prin minte. Autorul îl pune să explice tot în afară de miezul inexplicabil al tainei, existența lui și a noastră: Când numele meu are să fie țărână, iar pasiunile mele, care înfierbântă acum această mică încăpere, se vor răci, când vremea de acum are să fie pentru generațiile următoare doar un vis, bisericile mele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
folosește (ca Huxley) schimbarea de perspectivă, ceea ce implică existența tehnicii punctelor de vedere interferate, la fel ca Julian Barnes în Papagalul lui Flaubert, Ackroyd amestecă narațiunea cu istoria literară. Unicul personaj care narează la persoana întâia este de fapt chiar miezul misterului: e vorba de Chatterton însuși. Pe măsură ce istoria lui se clarifică, el alunecă lent către persoana a treia și, voit ori involuntar, autorul iese în față. Avem de-a face cu o carte oarecum deprimantă, despre tot soiul de morți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
întreagă trebuie mai întâi tălmăcită. "Muzica englezească" e muzica minții, a tuturor minților din toate timpurile, care include în ea Pământul cu toate artele (inclusiv literatura), sferele, universul; prezentul, trecutul și viitorul, sufletul de dincolo; pe scurt, taina esențială din miezul a tot ce există. Peter Ackroyd se concentrează asupra lucrurilor ce nu ne sunt accesibile și nu ne vor fi de înțeles niciodată, dar maniera lui e relaxată. Ne ajută să aruncăm un ochi înspre neînțeles, iar acest fel de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al Doilea Război Mondial, dezastru după care Japonia și-a schimbat cu totul politica veche. Lumea plutitoare este lumea plăcerilor de la lăsarea serii, pe care Ono a învățat să le picteze de la Mori-san, maestrul. E o lume a frumuseții efemere, miez de emoție, trăire pe care Ono o părăsește pentru a se alătura celor ce încercau să scoată Japonia din criză între cele două războaie. Colegul lui, Matsudo, îl învață pe Ono să privească în față lumea adevărată, sărăcia lucie ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aduce amănuntele în prim plan și scoate și mai tare în evidență ironia povestirii. A reciti, în cazul lui Ishiguro, e la fel de interesant ca și a citi pentru prima oară. E poate mai chinuitor, suntem mai nerăbdători să dăm de miezul istoriei, care a trecut neobservat datorită faptului că atenția ne-a fost abătută de la esențial. Această relectură oarecum polițienească stimulează curiozitatea și ne împinge pe un drum neașteptat. În chip cu totul special, textele lui Ishiguro suferă dacă nu sunt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui. Lumea plutitoare, ghemuită în sufletul lui Ono, rezemată pe cele mai mișcătoare trăiri ale lui, pare un mozaic care se dezvăluie a fi însăși intriga romanului, în care începutul și sfârșitul își iau locul reciproc fără încetare. Înaintăm către miezul cărții ca într-un vis care amestecă trecutul cu prezentul într-o ordine aparent întâmplătoare. În realitate, fiecare episod e perfect conturat, pare un tablou minuscul pictat de Ono însuși. Aceste episoade amestecate ne împing pe urmele povestitorului și încearcă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mesajul mă scrutează fioros. Unele lucruri nu se pot anula dacă o faci ai să te căiești. "Aceasta îti poate distruge computerul". Ce anume? "Windows se închide". Dar Windows nu se închide. Pe cine să sun să mă descurce, la miezul nopții? Până la urmă conviețuim cumva, deși am pierdut pagina 4 și marginile au luat-o razna. Să știi că am cumpărat un scanner prost! Imprimanta e prea înceată. Și eu sunt prea înceată. Iar e miezul nopții, Windows tot nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să mă descurce, la miezul nopții? Până la urmă conviețuim cumva, deși am pierdut pagina 4 și marginile au luat-o razna. Să știi că am cumpărat un scanner prost! Imprimanta e prea înceată. Și eu sunt prea înceată. Iar e miezul nopții, Windows tot nu se închide nici nu vreau, deocamdată. Suntem băgați în asta împreună. Fie. Șed aici, la capătul unei epoci, și aștept rostogolul cel mare. Spre finalul volumului Poems 1960-2000, tonul se ascute, emoția moare, tandrețea dispare. Goodbye
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
primul rând despre ea însăși, în acel mod ambiguu, discret și tragic specific Europei. De fapt, însă, poeta trăiește cu mâhnirea simultană a două lumi în suflet. Poemele ei demontează ceasornicul poemului, care e viața trăită de poetă, și acest miez de real, ghicit numai, este în fond inima vie peste care poeta clădește literatură. Această mică explicație în marginea poeziei lui Mimi Khalvati arată încă o dată că Meșterul Manole, eroul român al unui mit tragic ce pune închipuirea înaintea realului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe ea și bine construită a lui W.B. Yeats. Yeats se mândrea că are puterea să plănuiască, să construiască poemul. Nu ascundea efortul intelectual de a găsi cuvântul potrivit, de a-l înveli în muzică și de a încrusta miezul bine gândit. Eliot pretinde că se retrage cu totul de pe scenă. Dacă Yeats căuta să fie o conștiință trează și organizată, urmașii lui experimentaliști caută confuzia: propria creație îi surprinde pe nepregătite. Textele lor par un flux de asociații întâmplătoare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
gândit. Eliot pretinde că se retrage cu totul de pe scenă. Dacă Yeats căuta să fie o conștiință trează și organizată, urmașii lui experimentaliști caută confuzia: propria creație îi surprinde pe nepregătite. Textele lor par un flux de asociații întâmplătoare. În miezul acestei pânze de păianjen, inteligența creatoare e mai bogată ca niciodată, dar e și infinit mai nerăbdătoare decât arhitectura solidă tradițională. Nerăbdarea lui Eliot și Joyce în fața vorbelor leneșe, care nu pot spune totul deodată, a fost greu de uitat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
hotărăște că, în mod ciudat, nu e nicio diferență între ce e viu și ce e fără de viață. Trăim un sentiment de gol. Apoi focul se stinge, umbrele încă dogoritoare se pierd, un oaspete se îndepărtează pe o stradă în miez de noapte, uitând în urmă "mâhnirea promptă a însingurării...". Larkin găsește o aliterație extrem de potrivită pentru această mâhnire derutată: o numește "plantă prolifică". Blake, Byron, Tennyson, Eliot se contopesc. Plouă pe o stradă unde se lasă seara, peste "stânci" Eliotiene
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu el însuși, nici cu poezia lui, poet al neastâmpărului reticent. 3.9. John Mole: Lirismul atașant John Mole (n. 1941) e un poet al tandreții. Scrie o poezie precisă și bine lucrată, dar tehnica lui ascunde de fapt un miez de căldură umană: Bine ați venit la cireș Așa de ne-echivoc, Așa de plin De el însuși, de altfel Decât tine, decât mine, decât noi, cu aceleași Întrebări, Jocul cu vorbe Al pietrelor de demult De anul acesta Anul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tentație de a vedea lucruri interzise stării de bine face din George Szirtes un poet al metatandrului. Și Cântecele trupului începe cu "trupul" iubitei și "căldura lui vie", dar ajunge iute la acel "mai mult", la "punctul cheie" unde "sălășluia miezul viului". Tandrețea cu care cercetează trupul iubit (spate, craniu, picior, piele, inimă, vârstă, mijloc, mână) e și ea o formă de apărare, tristă și neputinicoasă. Trupul e pentru Szirtes încântare și exasperare deodată ("Ereditatea murmură în gene jalea bolilor"). Într-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Altfel... Înțelegem din aceste cântece ale trupului că în poezia lui Szirtes se amestecă două lumi paralele. Versurile numesc o iubire cât se poate de fizică pentru ceea ce e de fapt sufletul imaterial al celeilalte ființe. Iubirea lui pentru acest "miez al viului" nu se poate exprima altfel decât prin trup. Dar oricât ar iubi el trupul ei (tandrețea cu care îl descrie e dovada), îl copleșește în final disperarea că nu se poate contopi cu ea total și până la capăt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cărți țâșnesc din peniță fără nicio pregătire, de niciun fel. O astfel de carte a fost The Plato Papers. Dan Leno la fel. M-am așezat pe scris și, când am terminat, au fost gata. Când, însă, cărțile au un miez istoric mai important, trebuie să te cufunzi în cultura de atunci înainte să te apuci de lucru. Student: Când vă cufundați într-o altă vreme, despre care urmează să scrieți, o faceți fiindcă vreți Dvs s-o cunoașteți, ori fiindcă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca al tatei, se asprește și crapă mereu. Chiar și fără inele, carnea din care sunt alcătuite mâinile mele e pomenirea lor. Nimic altceva. Nici aur nici platină, nici pietre prețioase Îmbraci emoția în haina reținută a decenței, dar în miezul lor e furtună. Fugi de tine, cerând lectorului să te afle... RF. Am scris Inelele mele după moartea ambilor părinți, la zece săptămâni distanță unul de altul. A fost un moment foarte greu. Ai analizat poemul cu extraordinară acuitate. LV
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tale sunt o așteptare a afecțiunii, de toate felurile. Ce te face să scrii așa? Singurătatea, iubirea, nevoia de solidaritate, dorința indirectă de a te mărturisi? EF. Poemul acela a fost scris pentru soțul meu, ca dar de ziua lui. Miezul lui este conștiința diferenței dintre știință soțul meu a fost un strălucit specialist în biologia moleculară și percepția aproape religioasă a lumii de către poet. S-a supărat atât de tare că îi văd pe oamenii de știință ca vânători de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o biserică anume, dar nu au prejudecăți antireligioase, cu toate că din păcate în Scoția există prejudecăți religioase și rasiale. Noul parlament scoțian pare totuși fără prejudecăți de acest gen, deci, putem spera... 7 noiembrie 2000 4.10. Mimi Khalvati: "Dezrădăcinarea e miezul poeziei mele" Lidia Vianu: Scriind despre ceea ce am numit acum mai mulți ani "autorii Desperado", spuneam că o trăsătură definitorie pentru ei este dezrădăcinarea. E o trăsătură care și pe tine te reprezintă. Te-ai născut la Teheran, ai făcut
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
numitele "state problemă", am fost descusută și mi s-au luat amprentele, mi s-au făcut poze față profil îmi dau în fine seama că nici cetățenia, nici limba nu te apără. Trebuie să recunosc că, într-adevăr, dezrădăcinarea e miezul poeziei mele, cu toate că termenul implică o oarecare detașare, un anume ceva ce nu-și găsește locul. Cum însă în spațiul liric al poemului toate se leagă, aș zice că până și cele mai mărunte particule ale existenței au în ele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]