KorAP: Find »[drukola/base=propoziție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...523 524 525 ...552 >

13,781 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

nu au dat rezultate foarte bune, o bună bucată de vreme a existat tendința de a crea un aparat descriptiv și terminologic specific pentru limbile ergative (în care intră, de exemplu, denumirile cazurilor, ergativ și absolutiv, ale termenilor nucleari ai propoziției, pivot, ale mecanismelor sintactice, antipasiv, aplicativ etc.). S-a observat însă că toate aceste concepte au o relație strânsă cu cele folosite pentru descrierea limbilor cunoscute. Astfel, următorul pas a fost stabilirea unor corespondențe terminologice și conceptuale și deci revenirea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
largă pentru verbele inacuzative din limba română ar fi următoarea: verbe nonagentive, care denotă schimbarea de stare, configurația spațială, mișcarea direcționată, existența, apariția/dispariția, emisia de sunete, miros, substanțe sau care conțin informație aspectuală, cu un singur argument (DP sau propoziție redusă), intern, care are rolul Temă sau Pacient, caracterizate prin imposibilitatea pasivizării și prin posibilitatea adjectivizării participiului. În această lucrare, folosesc în variație liberă cele două denumiri ale clasei de verbe supuse analizei, inacuzative și ergative. Termenul folosit de Perlmutter

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rezultată în urma apariției unei entități. Aceste verbe sunt legate de verbele care descriu o configurație spațială și de cele de mișcare, relația dintre existență și localizare fiind sesizată de Lyons (1967: 390, apud Levin și Rappaport Hovav 1995: 120): toate propozițiile existențiale sunt, cel puțin implicit, și locative. Autoarele (Levin și Rappaport Hovav 1995: 153) notează ca un argument suplimentar al relației dintre cele două subclase faptul că apariția poate fi considerată ca fiind o schimbare direcționată. Autoarele menționează și alte

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în inversiunea locativă, acceptă inserția expletivului there, dar nu acceptă alternanța cauzativă. Mulder și Wehrmann (1989)21 consideră că verbele de existență descriu evenimente care implică doi participanți, Temă și Locativ, dar sunt verbe monadice, care iau ca argument o propoziție redusă. Ideea este preluată și de Levin și Rappaport Hovav (1995: 120) − verbele de existență au două argumente: entitatea care există și localizarea acestei entități. 3.2.2.5. Verbele de emisie de sunete 22, de lumină, de miros, de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
introdus printr-un centru semifuncțional v, pe când argumentul inacuzativelor aparține verbului lexical. Acest tip de reprezentare redeschide calea prin care sintaxa reflectă în mod direct descompunerea lexicală. Chomsky (1995: 173 − cap. 3, publicat inițial în 1993) propune următoarea structură a propoziției, în care nu există v, și în care nodul responsabil de atribuirea Cazului este Agr: CP 3 Spec C' 3 C AgrSP 3 Spec AgrS' 3 AgrS TP 3 T AgrOP 3 Spec AgrO' 3 AgrO VP Chomsky (1995 [1993

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acceptă alternanța cauzativ/incoativ. Statutul categoriei G este asemănător celui al unei prepoziții: așa cum to 'la' introduce argumentul Țintă în structurile cu dublu obiect, G introduce argumentul Temă. G a fost interpretat și ca un predicat (fie cap al unei propoziții reduse sau încastrate în verbul principal − VP-shell −, fie urmă a verbului principal). În capitolul 4, Chomsky (1995: 315−316) propune o interpretare diferită de cea anterioară: dacă un verb are mai multe argumente interne, trebuie să postulăm o scindare a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
make/cause open"; aceste diferențe de glosare reflectă primitive structurale diferite ale v: (a) vFACE = introduce argumentul extern; cere ca subiectul să fie Agent, nu doar Cauză, și nu impune restricții complementului său, care poate fi un nominal sau o propoziție redusă; (b) vCAUZĂ = nu impune restricții de agentivitate argumentului extern, dar impune restricții complementului, care trebuie să fie o propoziție redusă; (c) vDEVENI = specific inacuzativelor, nu are argument extern; selectează un complement de tip propoziție redusă. Bennis (2004: 84) arată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul să fie Agent, nu doar Cauză, și nu impune restricții complementului său, care poate fi un nominal sau o propoziție redusă; (b) vCAUZĂ = nu impune restricții de agentivitate argumentului extern, dar impune restricții complementului, care trebuie să fie o propoziție redusă; (c) vDEVENI = specific inacuzativelor, nu are argument extern; selectează un complement de tip propoziție redusă. Bennis (2004: 84) arată că teoria scindării proiecției VP oferă explicații privind natura ergativității sintactice și structura verbelor psihologice. Autorul (Bennis 2004: 85) susține

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi un nominal sau o propoziție redusă; (b) vCAUZĂ = nu impune restricții de agentivitate argumentului extern, dar impune restricții complementului, care trebuie să fie o propoziție redusă; (c) vDEVENI = specific inacuzativelor, nu are argument extern; selectează un complement de tip propoziție redusă. Bennis (2004: 84) arată că teoria scindării proiecției VP oferă explicații privind natura ergativității sintactice și structura verbelor psihologice. Autorul (Bennis 2004: 85) susține că natura rolurilor tematice este esențial configurațională. Prezența categoriei v explică noțiunile agentivitate și cauzativitate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitivitate ale v: (a) activ: v atribuie rol tematic extern; v verifică Cazul acuzativ; (b) pasiv: v atribuie rol tematic extern; Voice (lexicalizată ca by 'de (către)') verifică acuzativ. Roberts (2007b) sugerează o soluție alternativă: Voice, centrul fazei interne a propoziției (engl. internal clausal phase), are trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul acuzativ. În propozițiile active, acestea sunt moștenite de v*, iar în structurile pasive sunt ascunse de Voice. Faza (engl. phase) este un domeniu sintactic teoretizat pentru prima

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
v atribuie rol tematic extern; Voice (lexicalizată ca by 'de (către)') verifică acuzativ. Roberts (2007b) sugerează o soluție alternativă: Voice, centrul fazei interne a propoziției (engl. internal clausal phase), are trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul acuzativ. În propozițiile active, acestea sunt moștenite de v*, iar în structurile pasive sunt ascunse de Voice. Faza (engl. phase) este un domeniu sintactic teoretizat pentru prima dată de Chomsky (1998). O propoziție conține două faze, CP și vP. De obicei, deplasarea unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsături φ neinterpretabile care sunt realizate prin Cazul acuzativ. În propozițiile active, acestea sunt moștenite de v*, iar în structurile pasive sunt ascunse de Voice. Faza (engl. phase) este un domeniu sintactic teoretizat pentru prima dată de Chomsky (1998). O propoziție conține două faze, CP și vP. De obicei, deplasarea unui constituent în afara unei faze este permisă numai dacă acel constituent s-a deplasat mai întâi la limita (engl. edge) stângă a fazei. Această regulă este redată sub forma Condiției de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2005) arată că analiza de tip micul v are atât aspecte pozitive (există o sursă gramaticală generalizată pentru agentivitate și pentru cauzalitate, în afară de sensul lexical inerent al anumitor verbe; nivelul la care acționează agentivitatea opțională este structura argumentală, nu structura propoziției), cât și aspecte negative (legătura cu creșterea valenței sau cu selecția și atribuirea/verificarea rolurilor tematice). Pentru a explica diferența dintre tiparul pasiv și cel inacuzativ, Embick (2004a: 140) introduce în teoria scindării proiecției VP trăsătura semantică AG, care are

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3 v √ P g 4 AG √ DP Caz v 3 v √ P g 4 AG √ DP Bowers (2002: 183) arată că există o categorie funcțională Tr(anzitivitate)48, localizată între v/Pr(edicație) și V, care este universal prezentă în propozițiile tranzitive (active, pasive, medii, impersonale). Proiecția Tr poate conține un element de verificare (engl. probe) cu trăsături φ (de obicei) și atribuie Cazul acuzativ. Spre deosebire de v/Pr, Tr nu atribuie rol tematic în poziția sa de specificator. Funcțiile categoriei "verb

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca subiect, iar argumentul cu cel mai mare număr de presupoziții pentru Protorolul Pacient este realizat ca obiect. Acest tip de abordare explică de ce argumentele care îndeplinesc toate criteriile de agentivitate sunt întotdeauna, în toate limbile, exprimate ca subiecte în propozițiile nonpasive 70. Dowty arată că aceste reguli nu reprezintă un pas al derivării, ci sunt constrângeri: un verb poate lexicaliza sau poate determina o pereche de tipuri de argumente și de relații gramaticale, care însă trebuie să fie conforme cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
exemplu, predicatul primitiv Cauză este elementul comun în descompunerea cauzativelor lexicale la autori precum Jackendoff (studiile citate), Van Valin și LaPolla (1997), Croft (studiile citate). Metoda a fost folosită în semantica generativă și a fost introdusă în structura logică a propoziției (Dowty 1979 și alții ulterior) pentru a explica interacțiunea dintre tipul de eveniment și operatorii de timp/advebialele temporale. Recent, elemente ale descompunerii predicatelor s-au întors în structura sintactică, conform teoriei scindării proiecției VP (engl. VP-shell). Regulile de realizare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
oferă alternativă la teoriile proiecționiste, lexicale, care postulează reguli de realizare a argumentelor (engl. linking). Două sunt caracteristicile esențiale ale acestor teorii, potrivit lui Sorace (2004: 249): (a) inacuzativitatea și inergativitatea sunt considerate ca fiind proprietăți ale predicatelor manifestate la nivelul propoziției, și nu proprietăți lexicale ale verbelor; (b) există o legătură strânsă între interpretarea aspectuală și configurația sintactică a predicatelor inacuzative și inergative. Legendre și Sorace (2003: 190) subliniază că, potrivit construcționiștilor, verbul ca intrare lexicală nu conține informația dacă argumentele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
abordare în termeni aspectuali, influențată de filologia descriptivă și studiul discursului − Smith (1970)84, Tenny (1992, 1994), Verkuyl (1972). Noțiunile utilizate (punct final, delimitare, măsura evenimentului) nu sunt definibile și denotă proprietăți ale situațiilor din lume, și nu ale predicatelor, propozițiilor, intervalelor. Reinhart (1996: 13) formulează observația că singurul punct în care analiza aspectuală e bună este explicația că, atunci când un verb inergativ e folosit cu un grup prepozițional direcțional (run to the park 'a alerga până la parc'), acesta manifestă proprietăți

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structura lor mereologică (parte−întreg). Agentivitatea și cauzalitatea nu sunt incluse între criteriile de clasificare aspectuală. Clasele definite pe baza proprietăților temporale și cele definite pe baza proprietăților de cauzalitate sunt considerate ca fiind fenomene lingvistice diferite. Clasificarea aspectuală a propozițiilor care conțin anumite verbe este determinată de prezența și de natura obiectului direct: obiectul direct masiv sau nume nespecificat din punct de vedere cantitativ determină interpretarea atelică, iar obiectul direct specificat cantitativ, interpretarea telică. Tenny (198787, 1992, 1994) este autorul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
controla activitatea. Teoria formulată de Smith este asemănătoare cu cea propusă de Levin și Rappaport Hovav (1995), conceptele folosite de cele două autoare fiind cauzare externă și cauzare internă. Diferența dintre acestea, comentează Matsuzaki (2001: 79), este aceea că o propoziție ca The vase broke ' Vaza s-a spart' este interpretată de Smith ca "vaza se poate sparge fără intervenția unei cauze", iar de Levin și Rappaport Hovav (1995: 93), astfel: "cunoașterea noastră asupra lumii ne spune că vaza nu se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintactic, dar nu ne spun ce aspecte semantice determină acest comportament sintactic. 5.2.6. Wechsler (2005) observă că, încă de la începutul studiilor de gramatică generativă, a existat ideea că ceva de tipul cauzare sau agentivitate este introdus în sensul propoziției în sintaxă și nu provine din sensul lexical − acest lucru explică, în concepția autorului, alternanța cauzativă. Într-o pereche de tipul: The door closed slowly/John closed the door slowly ' Ușa s-a închis încet'/'Ion a închis ușa încet

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că între enunțurile (a)−(c) există o relație "ergativă": subiectul unui verb intranzitiv devine obiect al verbului tranzitiv corespunzător și un nou subiect ergativ este introdus ca Agent sau Cauză al/a unei acțiuni la care se face referire. O propoziție tranzitivă, precum (c), poate fi sintactic derivată dintr-o propoziție intranzitivă (a) prin intermediul unei transformări cauzative/ergative. Palmer (2007 [1994]: 214) adoptă același tip de analiză: ca și pasivul, cauzativul poate fi interpretat ca o formă derivată de la o structură

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui verb intranzitiv devine obiect al verbului tranzitiv corespunzător și un nou subiect ergativ este introdus ca Agent sau Cauză al/a unei acțiuni la care se face referire. O propoziție tranzitivă, precum (c), poate fi sintactic derivată dintr-o propoziție intranzitivă (a) prin intermediul unei transformări cauzative/ergative. Palmer (2007 [1994]: 214) adoptă același tip de analiză: ca și pasivul, cauzativul poate fi interpretat ca o formă derivată de la o structură activă simplă; spre deosebire de pasiv însă, cauzativul nu promovează un termen

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și a implicațiilor ei pentru sintaxă (Forma Logică este nivelul Sintaxei la care are loc interpretarea vericondițională, având forma unei relații compoziționale de la FL la fl, notație corespunzătoare, în linii mari, "sensului"), este o logică intensională, în care proprietățile și propozițiile sunt considerate ca fiind primitive. Această logică este interpretată într-un domeniu compus din trei tipuri de elemente: entități − u (people 'oameni', chairs 'scaune'), tipuri de proprietăți − π (running 'a alerga', loving Mary 'a o iubi pe Maria') și propoziții

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
propozițiile sunt considerate ca fiind primitive. Această logică este interpretată într-un domeniu compus din trei tipuri de elemente: entități − u (people 'oameni', chairs 'scaune'), tipuri de proprietăți − π (running 'a alerga', loving Mary 'a o iubi pe Maria') și propoziții − p (John runs ' Ion aleargă', John loves Mary 'Ion o iubește pe Maria'). u și p sunt tipuri speciale de indivizi − e. Relația de predicație − ˘ − leagă π de argumentul ei. Rezultatul predicării unei π a unui e prin intermediul unei ˘ este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]