13,967 matches
-
de dolari), deoarece dă posibilitatea de a căștiga premii (care apoi deseori sunt schimbate în bani, cu toate că acest lucru, strict vorbind, este interzis). În apropierea saloanelor este deseori un ghișeu unde jucătorii schimbă premiile câștigate la salon în bani. Majoritatea saloanelor pachinko din Japonia este controlată de coreeni care locuiesc de generații în Japonia, așa-numiții „zainichi”. O parte a veniturilor acestor saloane pachinko este trimisă ilegal în Coreea de Nord, fiind o sursă importantă de valută pentru acea țară. Numărul exact al
Pachinko () [Corola-website/Science/314375_a_315704]
-
interzis). În apropierea saloanelor este deseori un ghișeu unde jucătorii schimbă premiile câștigate la salon în bani. Majoritatea saloanelor pachinko din Japonia este controlată de coreeni care locuiesc de generații în Japonia, așa-numiții „zainichi”. O parte a veniturilor acestor saloane pachinko este trimisă ilegal în Coreea de Nord, fiind o sursă importantă de valută pentru acea țară. Numărul exact al saloanelor nu este clar: în 2011, în Japonia existau undeva între 11.000 și 15.000 de saloane pachinko. Ca joc comercial
Pachinko () [Corola-website/Science/314375_a_315704]
-
pachinko din Japonia este controlată de coreeni care locuiesc de generații în Japonia, așa-numiții „zainichi”. O parte a veniturilor acestor saloane pachinko este trimisă ilegal în Coreea de Nord, fiind o sursă importantă de valută pentru acea țară. Numărul exact al saloanelor nu este clar: în 2011, în Japonia existau undeva între 11.000 și 15.000 de saloane pachinko. Ca joc comercial, primele automate au fost, se pare, instalate la Nagoya în 1948. Jucătorul cumpără inițial un număr de bile (în
Pachinko () [Corola-website/Science/314375_a_315704]
-
parte a veniturilor acestor saloane pachinko este trimisă ilegal în Coreea de Nord, fiind o sursă importantă de valută pentru acea țară. Numărul exact al saloanelor nu este clar: în 2011, în Japonia existau undeva între 11.000 și 15.000 de saloane pachinko. Ca joc comercial, primele automate au fost, se pare, instalate la Nagoya în 1948. Jucătorul cumpără inițial un număr de bile (în 2011 în Japonia, 250 de bile costa 1000 de yeni). Bilele sunt apoi introduse într-o „tavă
Pachinko () [Corola-website/Science/314375_a_315704]
-
puternic, folosit de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare. După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloanele auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe față. Între 1970 și 1980, Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare
Automobile Dacia S.A. () [Corola-website/Science/313914_a_315243]
-
Dacia 2000, având la bază autoturismul Renault 20. Acest model era produs special pentru elita PCR, utilizat ca mașină de serviciu, nefiind comercializat către cetățeni și era disponibil în culoarea negru sau albastru închis, producția fiind, de asemenea, limitată. La salonul de la București din 1979 a fost prezentată varianta restilizată a modelului 1300, Dacia 1310, primul model apărut după încetarea contractului de licență Renault 12, în 1978. Modificările au constat în: 2 perechi de faruri, stopuri mai mari, bare de protecție
Automobile Dacia S.A. () [Corola-website/Science/313914_a_315243]
-
Denem. Varianta de vârf includea geamuri electrice, jante de aliaj și cutie de viteze cu 5 trepte. ARO 10 s-a vândut sub numele de Dacia Duster. În aceeași perioadă de timp s-a produs și Dacia 1310 Sport. La salonul din 1980, mulțimea a admirat "Brașovia", un coupé bazat pe modelul 1310 și creat la un atelier din Brașov. Conducerea și-a dat acordul pentru începerea producției și din 1981, o variantă în două uși, Dacia Sport 1410, a fost
Automobile Dacia S.A. () [Corola-website/Science/313914_a_315243]
-
euro. Auto Chassis International (ACI) a fost fondată în 1999 ca entitate a Grupului Renault. Filiala ACI România a fost constituită în anul 2002 pentru a furniza piese constructorului român, iar la momentul achiziției avea 1.420 de angajați. În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010, a fost prezentat Dacia Duster, primul SUV din istoria acestei mărci. O lună mai târziu, președintele Traian Băsescu devine primul proprietar din România al unui model Duster; acesta era un vârf de gamă și singura
Automobile Dacia S.A. () [Corola-website/Science/313914_a_315243]
-
sale compoziții figurative, printre care "Fetița cu paletă" (1737), execută și scene de viață, cum ar fi, de pildă, "Guvernanta" (1739) sau "Femeie curățind gulii" (1739). În 1735 moare de tuberculoză Marguerite, soția artistului. Când în anul 1737 este redeschis Salonul Parizian (expoziție publică, organizată pentru prima dată în anul 1667 de Academia Regală de Pictură și Sculptură, la care puteau participa - la vremea respectivă - numai membrii și profesorii Academiei), Chardin prezintă șapte tablouri. Din acest moment, va participa în mod
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
organizată pentru prima dată în anul 1667 de Academia Regală de Pictură și Sculptură, la care puteau participa - la vremea respectivă - numai membrii și profesorii Academiei), Chardin prezintă șapte tablouri. Din acest moment, va participa în mod regulat la expozițiile Salonului, prezentând fie opere noi, fie tablouri mai vechi. "Femeia curățind gulii" prezintă o femeie surprinsă în timpul activităților zilnice, gândurile o distrag de la treabă. Tablourile pictate în această perioadă sunt foarte asemănătoare. Cele mai multe sunt inspirate din pictura flamandă și olandeză a
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
de rege, va fi una dintre ultimele scene de viață din tablourile sale. Foarte mulțumit de tablou, Ludovic al XV-lea îi acordă, începând din anul 1753, o rentă pe viață. În același an, printre cele nouă tablouri prezentate la Salon, cinci sunt naturi moarte. În anul 1755, Chardin este numit trezorierul Academiei, în același timp este cel care dispune modul de amplasare a tablourilor trimise la Salon. În anul 1757, regele îl invită pe artist să locuiască la Louvre. În
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
o rentă pe viață. În același an, printre cele nouă tablouri prezentate la Salon, cinci sunt naturi moarte. În anul 1755, Chardin este numit trezorierul Academiei, în același timp este cel care dispune modul de amplasare a tablourilor trimise la Salon. În anul 1757, regele îl invită pe artist să locuiască la Louvre. În anii 1764-1766, Chardin execută două cicluri de "supraporte" destinate palatelor regale de la Choicy și Bellevue. Pictorul se apropie de vârsta de șaptezeci de ani și se bucură
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
de la Choicy și Bellevue. Pictorul se apropie de vârsta de șaptezeci de ani și se bucură de o glorie neștirbită. După moartea lui François Boucher în anul 1770, renta regală a lui Chardin crește din nou. Cu ocazia expoziției de la Salon din anul 1771, Chardin prezintă - în premieră pentru istoria acestei instituții - tablouri lucrate în "pastel". Folosește această tehnică deoarece de câțiva ani vede din ce în ce mai rău, fapt care îl împiedică să picteze în ulei. Această schimbare a tehnicii se reflectă și
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
sale academice. La problemele de sănătate se adaugă și greutățile materiale, deoarece, începând din anul 1775, beneficiile de care se bucura din partea regelui s-au restrâns. Cu câteva luni înainte de a muri, în anul 1779, va prezenta încă o dată la Salon o serie de pasteluri, printre care și ultimul său autoportret. Moare de 6 decembrie 1779, în apartamentul său de la Louvre. Este înmormântat la biserica "Saint-Germain-l'Auxerrois" din Paris. După moartea lui Chardin, creația lui este dată uitării sau tratată cu
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
preocupat mai ales de efectul pe care îl provoacă compoziția privită în ansamblu. Stratul de vopsea este mai subțire, trăsăturile de penel ușoare și succesive, prevestind apariția pointilismului. "Băiatul cu titirez" a fost prezentat de Chardin pentru prima dată la Salonul parizian din anul 1738. Micul Auguste-Gabriel Godefroy, fiul unui bancher, prieten al artistului, urmărește fascinat jucăria care se învârte, este dedicat nestingherit jocului, uitând de toată lumea, pierzând noțiunea timpului. În jurul anului 1740, temele reprezentând scene de viață ale lui Chardin
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
mai mult decât pe tema în sine. Este mai ales rezultat al inegalabilei îndemânări cu care artistul redă structura țesăturilor și strălucirea metalului, al armonizării culorilor, obținute grație neobișnuitei fineți artistice. În anul 1771, Chardin prezintă pentru prima dată la Salon trei portrete în pastel, tehnică la care a apelat în momentul în care a fost nevoit - din cauza slăbirii vederei - să renunțe la pictura în ulei. În decursul următorilor opt ani, până în anul 1779, Chardin execută în tehnica pastelului trei autoportrete
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
sa la ferma Brook se va dovedi sursa de inspirație a romanului său ""Poveste de dragoste la Blithedale"" ("The Blithedale Romance"). Hawthorne s-a căsătorit cu Sophia Peabody la 9 iulie 1842, într-o ceremonie care a avut loc în salonul familiei Peabody. Cuplul s-a mutat în Old Manse, o casă parohială faimoasă în Concord, Massachusetts, unde au locuit timp de trei ani. Acolo a scris majoritatea povestirilor adunate în "Mosses from an Old Manse". La fel ca Hawthorne, Sophia
Nathaniel Hawthorne () [Corola-website/Science/314931_a_316260]
-
Grigorescu 1974 EXPOZIȚII ÎN ȚARĂ - Trienala de artă decorativă - Sală Dalles 1973 -1976 ; - Expoziție Modă - Sola Orizont 1975 ; - Expoziție artă decorativă - Căminul Artei 1975 ; - Expoziție de grup Bijuterii - Căminul Artei 1977 ; - Expoziție personală Forme spațiale elemente de podoaba - Galateea 1978 ; - Salonul Municipal artă decorativă - Muzeul colecțiilor 1978, 1979, 1981, 1982, 1983 ; - Festivalul Național ,Cîntarea României" fază județeană - Sală Dalles 1977, fază republicana Oradea 1977 ; - Quadrienala artă decorativă - Sală Dalles 1980, 1984 ; - Expoziția Artă Metalului - Simeza - 1983 ; - Expoziția grup ,Bijuterii" - Galateea 1983
Florin Ciocâlteu () [Corola-website/Science/314457_a_315786]
-
acesta a fost produs în fabrica Renault-Nissan din Aguascalientes. Cu a doua generație s-a produs delimitarea de modelul Clio, devenind prima berlină în trei volume parte din planul "Renault Contrat 2009". Aceasta a fost prezentată pentru prima oară la Salonul Auto de la Moscova din 2008.
Renault Symbol () [Corola-website/Science/314472_a_315801]
-
pe pânză, care oscilează între figurativ și abstract, pornind de la tema „genezelor”, a “cosmogoniilor”, la “orașe”, “himere”, “personificări” sau “anotimpuri”, trecând prin “aer, apă, foc, pământ” - alături de studii de culoare, compoziție și portret, în tehnică mixtă. a expus la majoritatea saloanelor oficiale din București și din țară și în numeroase expoziții internaționale la Paris, Cagnes-sur-Mer, Argentan, Sevigny, Bagnoles de l'Orne, Helsinki, Moscova, Buenos Aires, Varșovia, Praga, Bratislava, Haga, Ierusalim, Stockholm, Ankara, Veneția. O mare parte din lucrările sale se găsesc în
Niculiță Secrieriu () [Corola-website/Science/318433_a_319762]
-
se pregătea să meargă la o recepție organizată la Palatul Regal, Puiu Faranga (Ion Rițiu) suferă un moment de rătăcire și o ucide pe soția sa, Madelaine (Anca Nicola), strângând-o de gât. Speriat de ceea ce făcuse, el coboară în salonul conacului și-și mărturisește crima tatălui său, Policarp Faranga (Gheorghe Cozorici), afirmând că nu a avut niciun motiv. Policarp Faranga, care era ministrul justiției, îl cheamă urgent pe prefectul poliției Capitalei (Alexandru Dobrescu) și pe procurorul Zamfir și cei trei
Ciuleandra (film din 1985) () [Corola-website/Science/320403_a_321732]
-
înalt Japonia-ASEAN din 2003. În 2006 au început alte lucrări de restaurare și remodelare care au durat 3 ani, palatul fiind dat în folosință din nou în aprilie 2009. În decembrie 2009 a fost desemnat „Tezaur Național al Japoniei”. Numele salonului vine de la pasărea legendară "ran" („fenix”), care poate fi găsită pe relieful auriu de deasupra marilor oglinzi pe cele două laturi ale sălii cât și pe șemineul gri de marmură. Tavanul și pereții albi sunt ormamentați cu stuc suflat cu
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
așteptare pentru cei care vor avea întâlniri oficiale cu oaspeții de stat, ca loc de întâlnire cu oaspeții de stat înaintea bancheturilor oficiale, ca loc unde sunt intervievați oaspeții de stat sau ca loc de semnare a tratatelor oficiale. Numele salonului vine de la multitudinea de flori și păsări care apar în cele 36 de picturi în ulei de pe tavan, de pe gobelinurile de pe imposte sau de pe cele 30 de plăci-cloazoneu de pe pereți. Pereții sunt lambrisați cu frasin japonez ("fraxinus japonica") de culoare
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
sau de pe cele 30 de plăci-cloazoneu de pe pereți. Pereții sunt lambrisați cu frasin japonez ("fraxinus japonica") de culoare roșie-cafenie. Plăcile-cloazoneu au fost desenate de pictorul Seitei Watanabe și au fost produse de artizanul Sosuke Namikawa, un artist al erei Meiji. Salonul este folosită în principal pentru banchete oficiale găzduite de oaspeții de stat, cu loc pentru 130 de persoane. Scara Centrală este din marmură italiană, acoperită cu un covor roșu. Pereții pe ambele părți ale scării sunt din marmură lucioasă franceză
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]
-
pentru banchete oficiale găzduite de oaspeții de stat, cu loc pentru 130 de persoane. Scara Centrală este din marmură italiană, acoperită cu un covor roșu. Pereții pe ambele părți ale scării sunt din marmură lucioasă franceză. La etajul doi, în fața Salonului Mare, sunt două picturi mari în ulei numite „Pictură” și „Muzică”. Sunt opere ale artistului Ryōhei Koiso. Pictura de pe tavan, numită „Al Șaptelea Cer” este operă a lui Shunichi Terada, profesor la Academia Națională de Arte Plastice din Tokio. A
Palatul Akasaka () [Corola-website/Science/320484_a_321813]