14,279 matches
-
cărui bust, donație a Consiliului Județean Prahova, a fost instalat la 27 august 2001 în fața instituției (sculptor Eugen Petri din Ploiești). Din componența comunei Cazangic mai fac parte satele Frumușica și Seliște. Frumușica, vechea denumire Manucbeevca, e o localitate atestată documentar cu acest nume din anii 1812 - 1813, când autoritățile țariște i-au dăruit aici o moșie lui Manuc-bei ca recunoaștere a rolului său în actul de anexare de către imperiul țarist a Moldovei dintre Prut și Nistru la 16 mai 1812
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
Nisporeni, Republica Moldova. Comuna Vărzărești îmbrățișează două sate: Vărzărești și Șendreni, numele cărora provine de la familiile boierilor Vărzari și Șendrea, proprietari de mari moșii în Codrii Moldovei, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun (anii 1399-1432). Înființarea satului Vărzărești este atestată documentar în ziua de 25 aprilie 1420, odată cu Mănăstirea Vărzărești, ctitorul căreia este Ștefan Varzaru. De aici a moștenit numele atît satul cît și cea mai veche mănăstire de pe teritoriul Basarabiei. În Cartea Domnească emisă de către Alexandru cel Bun la 10
Vărzărești, Nisporeni () [Corola-website/Science/305191_a_306520]
-
mențiune a satului datează cu anul 1632. O biserică de lemn a fost contruită aici în anul 1793 și reconstruită mai tarziu, în 1819. Agricultură, vinificația, apicultură și creșterea porcilor vietnamezi reprezintă sectoarele de bază în dezvoltare comunei. Prima atestare documentara a satului datează cu anul 1632, arheologii însă au descoperit în localitate urmele unei vetre umane cu o vechime de 6000 de ani. Tot aici a fost identificată vatra unui sat întemeiat cu circa 2 700 de ani in urma
Fundul Galbenei, Hîncești () [Corola-website/Science/305180_a_306509]
-
restul terenului. Relativ la vechimea Susleniului, se impune precizarea că până în veacul al XVI-lea nu poate fi vorba de o zi anume când a luat ființă acest sat, pentru că avem de-a face cu un fenomen de durată. Prima mențiune documentară a satului, în anul 1587, nu înseamnă că el apare odată cu certificarea actului, ci că aceasta este doar o constatare a faptului că, pe atunci, satul exista deja, iar utilizarea formulei „după hotarul, vechiu, pe unde din veac au folosit
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
doar o constatare a faptului că, pe atunci, satul exista deja, iar utilizarea formulei „după hotarul, vechiu, pe unde din veac au folosit" dovedește o situație anterioară emiterii hrisovului domnesc. În edițiile bibliografice întemeierea satului Susleni este cronologizată astfel: „"Atestat documentar în anul 1447"” - Dicționar statistic al Republicii Moldova „"Atestat la 18 martie 1494 cu denumirea Chiuleni"” - Vladimir Nicu, Localitățile Moldovei în documente și cărți vechi; Dicționar enciclopedic moldovenesc. „"Menționat documentar în 1587"” - Enciclopedia Sovietică Moldovenească. După cum se poate observa, ne confruntăm
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
sus, fiind diametral opuse, oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. Pentru a ne orienta mai bine în aceste labirinturi, vom căuta, pe baza unei analize atente a documentelor, să stabilim adevărata dată a apariției satului. Versiunea că anul primei atestări documentare a Suslenilor ar fi 1447, așa cum este fixat în Dicționarul statistic al Republicii Moldova (DSRM), trebuie combătută, ea fiind surprinzătoare prin lipsa oricărei prudențe științifice cu care s-a facut această constatare. Editorii DSRM s-au bizuit pe uricul lui Ștefan
Susleni, Orhei () [Corola-website/Science/305196_a_306525]
-
este rezervația peisagistică Căpriana-Scoreni, pe teritoriul căreia se află unul din ștejarii lui Ștefan cel Mare. Așezarea datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, pe atunci fiind moșia lui Scorea, nume derivat probabil de la inscripția „"Decebalus per Scorilo"”. Prima atestare documentară datează de la 22 august 1763, când „din luminata poruncă a Măriei Sale Grigore Callimachi, Grigore Clichici ot Scoreni [...] au mers la hotarul ce este în șesul Bâcului, să grijească pricina moșiei Sfintei Vineri, ce se chiamă Strășeni”. În timpul recensămintului ad-hoc din
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
etnică a populației comunei era următoarea: 99.39% - moldoveni, 0.48% - ucraineni, 0.14% - ruși. În comuna Climăuții de Jos au fost înregistrate 584 de gospodării casnice, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.5 persoane. Prima mențiune documentară a satului Climăuți se regăsește într-un document din anul 1578, unde în contextul relatării răzvrătirii cazacilor în frunte cu Nicoară Potcoavă împotriva lui Petru Șchiopul sînt amintiți și „frații Simion și Grigore din Climăuți, aproape de Soroca”. Într-un act
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
Chițcani este o localitate-centru de comună în Raionul Căușeni, Republica Moldova. Este unul dintre cele mai vechi sate atestate documentar în Moldova. Istoria sa datează încă din anul 1367. Satul este cunoscut pentru Mănăstirea Noul Neamț, construită în 1864, una dintre cele mai bogate mănăstiri din Basarabia, închisă de autoritățile sovietice de-a lungul dominației sovietice a Republicii Moldova. Se situează
Chițcani, Căușeni () [Corola-website/Science/305218_a_306547]
-
ruși, 0.11% - găgăuzi, 0.17% - bulgari, 0.02% - țigani, 0.15% - alte etnii. În satul Vorniceni au fost înregistrate 1528 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.3 persoane. Documentar satul Vorniceni este menționat pentru prima dată la 25 aprilie 1420 în domnia lui Alexandru cel Bun: «Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor
Vorniceni, Strășeni () [Corola-website/Science/305211_a_306540]
-
Zgărdești este o localitate-centru de comună în raionul Telenești, Republica Moldova. Localitatea este amplasată la distanța de 19 km de Telenești și 90 km de Chișinău. Suprafața comunei Zgărdești este de 36,17 km. Prima mențiune documentară datează de la 14 aprilie 1609, cu satele contopite Boldești și Cozești. În perioada țaristă făcea parte din volostea Chișcăreni, ținutul Bălți. În 1902 în Zgărdești erau 172 case, cu o populație de 860 persoane, români răzeși, care posedau pământ 2248
Zgărdești, Telenești () [Corola-website/Science/305220_a_306549]
-
213 m deasupra nivelului mării, la ves de s.Rublenita -302 m. Zamfir Arbore scria: “Valea Rublenitei , începe de la satul Rublenita și merge paralel cu traseul Soroca- Otaci pînă la satul Bujorauca.( Lungimea văii este de 5 km.) Prima mențiune documentara e cea din 28 iulie 1569 , cînd Bogdan Voievod, domn al Moldovei , a dat și a întărit urmașilor lui Iuga, strănepoții lui Petras “ o seliște cu numele vîrful Liubeniti ce de curînd se numește Liublenita în ținutul Sorocii.” Documentele asupra
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
fapt este confirmat prin așezarea Tătărăuca Veche - I, înscrisă ca monument arheologic în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat în articolul cu numărul 494. Alt monument arheologic, numit Tătărăuca Veche - II, reprezintă o așezare din secolele III-IV. Data primei atestări documentare a satului Tătărăuca Veche necesită o precizare. Într-un document datat cu 23 noiembrie 1470 este pomenită denumirea satului la indicarea hotarelor dintre moșii. Documentul dat însă este considerat fals. În Enciclopedia Sovietică Moldovenească, la articolul ce se referă la
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
Liceul Teoretic Olișcani<nowiki>"</nowiki>, Palat de Cultură, 2 biblioteci, centru de sănătate cu farmacie, oficiul poștal, stație de telecomunicații, grădiniță de copii, cîteva magazine și baruri, o cafenea, sauna, teren de minifotbal cu iarba artificială, stadion sportiv. Prima atestare documentara a localității cu numele „satul lui Oleșco” datează din 20 decembrie 1437, fiind menționat printre satele care aparțineau panului Mihail de la Dorohoi. Moșia Olișcani a aparținut și marelui cărturar Grigore Ureche, iar după moartea acestuia o jumătate din satul Olișcani
Olișcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305214_a_306543]
-
oamenii fiind nevoiți să aducă apă de la o distanță mai mare de un km. Starea mediului ambiant este influențată de amplasarea în preajma satului a fabricelor de ciment de la Rezina și Rîbnița și uzina metalurgică de la Rîbnița. Satul Mateuți este atestat documentar prima dată la 3 aprilie 1550 în timpul domniei lui Ilieș Voievod, într-un hrisov domnesc, prin care se menționează stăpînii moșiei satului, frații Tatiana și Tătar, care au primit-o drept moștenire de la tatăl lor Copcea. Din conținutul documentului reese
Mateuți, Rezina () [Corola-website/Science/305198_a_306527]
-
tatăl lor Copcea. Din conținutul documentului reese, că localitatea Mateuți exista deja pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), ceea ce denotă că satul a fost întemeeat la sf.sec.XIV - începutul sec. XV. Acest document pune începutul șirului de atestări documentare a localității, astfel încît în anul 1715 devine proprietate a lui Nicolae Costin, fiul marelui cronicar Miron Costin. O importanță mare pentru Mateuți a avut-o biserica din localitate, care se presupune că a fost construită după 1633, cînd moșia
Mateuți, Rezina () [Corola-website/Science/305198_a_306527]
-
o localitate veche, cu oameni cuminți și muncitori care a apărut, se pare, în secolul XIX. Este o localitate legată de scriitorul român, boierul Aleco Russo a cărui moșie era în acest loc, iar oamenii din Măcăreuca lucrau la el. Documentar, localitatea Măcăreuca își confirmă existența la 1528, cănd domnitorul Moldovei, Petru Rareș, dăruiește printr-un act marelui armaș Marco Ciciuman 3 sate din ținutul Soroca, printre care și Măcăreuca. La 1814 moșia Măcăreucei aparținea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821
Măcăreuca, Drochia () [Corola-website/Science/305228_a_306557]
-
colhozuri în mahalaua Pohoarna, avându-l ca președinte pe Avram Roizman, iar în mahalaua Harbuțcani a fost numit președinte Raileanu Ion. In 1948 aceste trei colhozuri s-au unit în unul singur avându-l ca președinte pe A.Samanati. Atestarea documentară a acestui sfânt locaș datează din luna noiembrie 1828. Pe o placă din metal care s-a păstrat în Sfânta Biserică putem citi în limba română cu grafie slavonă următoarele cuvinte: „Acest sfânt locaș în care se prăznuiește hramul Adormirea
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
respective. Boierul Jora deținea pămînturi pe malul Nistrului. Există o legendă despre proveniența satului Jora. Apariția istorică a localității sub denumirea "Vadul Jorei" datează din 1475 pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare în "Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche. Baza documentară a cercetărilor o constituie hărțile. Astfel,Vadul Jorei, apare pe harta Basarabiei la începutul secolului XVI-lea, sub numirea de Jora în anul 1601 și 1812. Satul Jora ortografiat Zura (figurează în "Descrierea Moldovei" de Dimitrie Cantemir, conform Dicționarului Statistic
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
fost casa bătrînului Nicoară Pogan, și Pogonești pe Bîrlad, satul nepoților lui Pogănel”. Anul întemeierii satului Pogănești ca și la multe alte sate din Republica Moldova nu se cunoaște cu precizie, dat fiind faptul că documente nu se păstrează, iar menționarea documentară a localităților a fost cu mult mai tîrzie decât înființarea lor. Din mărturiile orale ale bătrânilor satului se spune că: inițial vatra satului Pogănești se afla pe unul din grindurile mai înalte ale șesului Prutului, dar „...conform legendei, o inundație
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
române este destul de modestă. Ne-au rămas de la el câteva manuscrise interesante, care cuprind 3-4 scrieri în proză, mai ales amintiri din călătorie, câteva zeci de poezii și un număr apreciabil de scrisori, care n-au valoare literară, ci numai documentară. Proza, elaborată mai ales în anii studenției, cuprinde povestirea "Sările venețiene" (1839). Tot în această colecție se găsește și faimosul toast, rostit la Paris la 27 decembrie 1848, unde zice:
Costache Negri () [Corola-website/Science/305984_a_307313]
-
aspectele esențiale ale Coligatului de la Sibiu, au fost prezentate la congresele internaționale de la Braunschweig (1966), Madrid (1966) și Mar del Plata (1967). În 1983 Frieder Schuller, emigrat în 1978 din Sibiu la Bonn, a realizat pentru televiziunea austriacă un film documentar despre Conrad Haas. HAAS este numele unei rachete proiectată la Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică să transporte sateliți în spațiul cosmic. În prezent există o stradă în Sibiu care-i poartă numele.
Conrad Haas () [Corola-website/Science/306021_a_307350]
-
În anul 2005, Hendel și familia sa au fost evacuați din casele lor împreună cu colonii evrei din Ganei Tal ca rezultat al planului de decolonizare a teritoriilor palestiniene de către Israel. Evacuarea sa și a familiei sale au făcut subiectul filmelor documentare "Katif" și "Last Katif". În anul 2006, Hendel a elaborat o propunere legislativă care ar fi acordat dreptul de vot dor acelor cetățeni considerați loiali statului democratic și evreiesc Israel și legilor Israelului. Proiectul a căzut la vot cu 45-17
Zvi Hendel () [Corola-website/Science/306035_a_307364]
-
este atestat pentru prima oară într-un hrisov semnat de Neagoe Basarab, la 16 martie 1515, prin care voievodul întărea mai multe ocine mânăstirii Snagov și în care printre martori se afla și boierul Oancea din Urlați. A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din 1527 - 1528, semnat de Radu de la Afumați, prin care voievodul reconfirma aceleiași mânăstiri dealul cu viile de la "Poiana" (în Valea Călugărească ) și "Valea Călugărilor" a patra parte, cât ține ocina până în apa Teleajenului, cu vinăriciul
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]
-
între 1545 și 1559, acel Mircea care a cârmuit doar câteva luni în primăvara lui 1442 și numai câteva zile, în toamna lui 1481, sau Mircea cel Bătrân (1386-1418), ultimele două posibilități putând printr-o logică istorică, să schimbe atestarea documentară a localității. Tot Mihai Viteazul elibera, la 5 iunie 1598, o carte domnească lui Drăgan și cu feciorii câți Dumnezeu îi va da, ca să fie lui moșie în Urlați (...) din câmpu și din apă și din deal(ul) cu viile
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]