KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...524 525 526 ...567 >

14,154 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

angajatorul meu să studieze pe deplin ludovicianul. În urma lor, vei ajunge să te bazezi, așa cum am ajuns eu, pe anumite substanțe chimice protetice. Nu e o soluție perfectă, dar este mai bună decât alternativa. Valul de greață se retrăgea decongestionându-mi obrajii și gâtul. Stomacul mi se liniști puțin și mintea începu să mi se limpezească. Totul, de când mă trezisem cu o stare de rău în patul de la hotelul Willows și până când găsisem drumul prin spital, la Nimeni și la oribila lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
îmbrăcată în pantalonii de camuflaj și puloverul meu albastru și mare. M-am gândit la pielea ei sub atingerea degetelor mele, la coastele și la șoldurile ei. M-am gândit la părul ei negru și ud căzut peste ochii și obrajii și nasul și respirația ei și la sunetele pe care le scotea ea suflându-l, mișcându-l. Gândurile mă străpunseră ca niște ace încinse. — E aproape miezul zilei, spuse, văzând că mă mișc. De sub ambii saci de dormit, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o pauză. Hai să ne întindem o jumătate de oră sau mai puțin, să ne punem gândurile în ordine. — Da? — Altfel nu-ți dau cele cinci mii de lire. — A, făcu Scout, zâmbind, banii mei. — Uimitor, îți revine culoarea în obraji. Râse într-un fel suav. — Asta pentru că știi prea bine ce să-i spui unei fete. Am scotocit în rucsacul meu. — Pui la rotisor sau pui picant? — Uau. — Ei? La rotisor, te rog. — Bine, atunci. O să-i dau drumul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
se rostogoliră laolaltă pentru o secundă. Ceva lovi pagina cu un pleoscăit zgomotos. M-am încordat, gândindu-mă din nou la Nimeni și la capcanele din cartea lui, la luxofagi, franciscani și ludovicieni. Apoi am băgat de seamă că fața, obrajii mei erau uzi. Am coborât din nou ochii la constelațiile de notițe ale lui Clio. Pic. Pic. Pic. Nici măcar nu-mi dădusem seama că plângeam. Apoi am închis ghidul lui Clio, am coborât de pe patul Primului Eric Sanderson și mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ești? — Mda, tu? — Aha. — Probabil că l-ai fericit pentru un an întreg. — Ooo, probabil era îngrijorat c-o să ne fie frig. — Păi, a funcționat. Mă dor toate și sunt epuizat, dar nu mi-e frig. Scout mă sărută pe obraz. Dădu la o parte pătura și hainele, se ridică din patul nostru încropit și rămase în picioare, goală, pe punte. Picioarele ei, pântecele, brațele și fața i se înroșiseră toate din cauza soarelui de ieri, însă umbrele fantomatice ale vestei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
înseamnă că eu sunt singura care trebuie să coboare în cușcă. M-am uitat la ea. — Vino-ncoace. Mă cuprinse cu brațele și eu am strâns-o tare la piept. — N-o face, am spus. — Trebuie, răspunse ea încet, lângă obrazul meu. Așa e scris, asta trebuie să urmeze. Mă sărută pe obraz. — Asta trebuie să se întâmple și amândoi o știm. Ciudat era că chiar o știam. Vederea, insula, Fidorous, Randle, chiar și ludovicianul. Tot ce mi se întâmplase din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am uitat la ea. — Vino-ncoace. Mă cuprinse cu brațele și eu am strâns-o tare la piept. — N-o face, am spus. — Trebuie, răspunse ea încet, lângă obrazul meu. Așa e scris, asta trebuie să urmeze. Mă sărută pe obraz. — Asta trebuie să se întâmple și amândoi o știm. Ciudat era că chiar o știam. Vederea, insula, Fidorous, Randle, chiar și ludovicianul. Tot ce mi se întâmplase din momentul în care mă trezisem pe podeaua dormitorului, într-un fel pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
rapid și... — N-a fost vina ta. — Vinciul s-a desprins pe nepregătite, eu am... — Eric, te rog. — Ce? — Ascultă-mă atent. Încerc să-ți spun ceva important, bine? Am privit-o. Ridică o mână și-o așeză tandru pe obrazul meu. — N-ai greșit cu nimic, spuse ea. Uneori lucrurile merg rău și nimeni nu poate face nimic să le îndrepte. Nimic din ce s-a întâmplat n-a fost vina ta, Eric. Nu te învinuiesc, pricepi? Nu te învinuiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

izbutise, dintr-o singură lovitură, să distrugă frumusețea, bunătatea și pacea sufletească. Avea momente cînd se simțea răspunzător de toate crimele omenirii; apoi, la vederea vreunui lucru neînsemnat - ca de pildă o poșetă, o fotografie dintr-un ziar sau un obraz Întrezărit Într-un ascensor cînd cobora scara - tot orgoliul i se spulbera dintr-odată. Atunci Își dădea seama cît de absurdă fusese fapta sa și simțea nevoia să se ascundă undeva, ca să plîngă, ca să uite că fusese vreodată fericit. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
lungul coridoarelor ei Întunecoase. Albul imaculat al șorțului și manșetelor slujnicei care le deschise avea ceva neverosimil. Deși slujnica părea să aibă aceeași vîrstă ca și casa, ținuta ei, spre deosebire de Înfățișarea clădirii, indica o dorință de a salva aparențele, În ciuda obrajilor pudrați cu talc, zbîrciți și uscați ca ai unei călugărițe. Doamna Bellairs e acasă? o Întrebă Hilfe. Bătrîna slujnică Îi măsura cu o privire iscoditoare, caracteristică acelora care trăiesc Într-o mînăstire. — SÎnteți așteptați? Întrebă ea. — A, nu, am venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
pregăti să precizeze Hilfe. Prezentările continuară, cu o politețe afectată. Rowe se Întreba ce căuta domnul Cost aici, lîngă doctorul Forester, cu fața lui distinsă și buzele-i subțiri; lîngă domnișoara Pantil - o femeie Între două vîrste, cam tuciurie, cu obrajii plini de coșuri și cu ochii holbați; lîngă domnul Newey - „domnul Frederick Newey“, subliniase doamna Bellairs, apăsînd pe primul nume - un individ cu părul cărunt, Încălțat cu sandale, fără ciorapi; lîngă domnul Maude, un tinerel miop, care se ținea ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
și Întunecos din spatele lui - un spațiu În care se putea Întîmpla orice. Încercă să-și elibereze mîinile, dar vecinii i le țineau strîns. În salon domnea o tăcere deplină. Rowe simți cum un strop de sudoare i se prelinge pe obraz de pe pleoapa ochiului drept, gîdilîndu-l, dar nu-l putu șterge. Undeva, Într-o altă Încăpere, un gramofon Începu să cînte. Era o melodie suavă și onomatopeică, de Mendelssohn, sugerînd zgomotul unor valuri ce se sparg Într-o peșteră plină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Auzind un trosnet - pîrÎia oare masa, un scaun? - Rowe strînse instinctiv degetele domnișoarei Pantil. Zgomotul acesta nu era manifestarea unui spirit, ci a unei făpturi Înzestrate cu degete - capabile să bată toba, să Împrăștie flori, sau să atingă, copilărește, un obraz. Era o prezență omenească primejdioasă, dar Rowe avea mîinile prinse. Avem un dușman printre noi, urmă glasul. Cineva care nu crede și care vrea răul... Rowe simți degetele lui Cost Încleștate pe ale lui și se Întrebă dacă Hilfe continua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Lumea a fost plămădită din nou după tiparul romanelor lui William Le Queux!“ Ochii maică-sii, zugrăviți parcă pe perete, Îl priveau Îngroziți; neputîndu-le Îndura căutarea, Își lipi buzele de peretele metalic al cușetei și-l sărută, ca pe-un obraz rece. „Draga mea dragă, draga mea dragă! Ce bine c-ai murit. Dar oare Îți dai seama ce fericită ești?“ Îl Îngrozea gîndul că un copil se poate schimba Într-atît și se Întreba cum s-ar simți un mort dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
pusese capăt prieteniei lor. — E reconfortant pentru Henry să-și vadă vechii prieteni strînși În jurul lui, rosti doamna Wilcox. Rowe, care tocmai voia să-l Întrebe pe Henry ce-i face nevasta, pricepu atunci: moartea ei explica aceste pahare, acest obraz nebărbierit, această așteptare și - ceea ce-l mirase cel mai mult - această expresie tinerească a feței lui Henry. Se spune că suferința Îi Îmbătrînește pe oameni, dar deseori le readuce tinerețea - eliberîndu-i de răspunderi și redîndu-le Înfățișarea pierdută a adolescenței. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Întrebă Digby. L-ar absolvi, deci, și pe cel care-ar ucide sau ar fi ucis din dragoste. De ce să nu-ți absolvi dușmanul? Totul e să nu te Închistezi În superioritatea ta, refuzînd să ucizi și Întorcînd mereu celălalt obraz. „Dacă un om te insultă“... Da, trebuie să știi să faci deosebirea, să nu ucizi pentru un interes egoist, ci de dragul acelora pe care-i iubești și alături de cei pe care-i iubești. Așa, da, merită să-ți primejduiești sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
la volan un bărbat. — E timpul să mă urnesc, zise Rowe. Inima Îi bătea cu putere. Era emoționat ca un băiețaș În pragul unei aventuri neașteptate. Se uită bănuitor la Davis, care parcă Încremenise acolo, deși un tremur nervos al obrazului Îi trăda agitația lăuntrică. — Numeri pînă la o sută și vii după mine, Îi răspunse Rowe. Înțelegi? PÎnă la o sută! — Ce-i comedia asta? exclamă Davis, furios. SÎnt om cinstit! — Astea au fost dispozițiile domnului Prentice. — Cine-i el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
scaune urîte, rînduite În jurul unei mese enorme, și un birou. Nu, nu era salonul, de care Rowe Își amintea vag. La capătul mesei ședea, Într-un fotoliu, doamna Bellairs, cu capul Înfășurat Într-un turban negru ce-i ascundea puțin obrajii de mucava. Refuză să vorbească, zise omul ce-i condusese. — Bună ziua, cucoană, o salută Prentice cu o amabilitate jovială. Doamna Bellairs continua să tacă. — Ți-am adus un musafir, cucoană, spuse domnul Prentice dîndu-se puțin la o parte, ca să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

pleca să se plimbe pe țărm. Revenea chiar Înainte de plecarea invitaților, pretextând că are de terminat un montaj. Nașterea fiului său, În iunie 1958, Îl tulbură În mod vizibil. Rămânea minute În șir privind copilul, care-i semăna izbitor: același obraz cu trăsături ascuțite, cu pomeții proeminenți; aceiași ochi mari și verzi. Puțin mai târziu, Janine Începu să-l Înșele. El suferi probabil, dar e greu de spus sigur, fiindcă vorbea din ce În ce mai puțin. Construia mici altare din pietricele, ramuri, carapace de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Bruno simte gustul de excremente. Urlă. Brasseur li se alătură celorlalți; are paisprezece ani, e cel mai mare dintre elevii de-a șasea. Își scoate mădularul, care lui Bruno i se pare gros, enorm. Se așază deasupra și urinează pe obrazul lui. Ieri, l-a silit pe Bruno să i-o sugă, apoi să-i lingă curul; În seara asta, nu are chef. „Clément, ai o puță cheală, spune el, zeflemitor; trebuie ajutat părul să crească...” La un semn, ceilalți Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
camera lui; Janine Împinse ușa și intră. Își pusese În gând să-l sărute, dar când schiță gestul, el se trase Înapoi cu un metru. Crescând, Michel Începea să semene izbitor cu tatăl lui: același păr blond și fin, același obraz ascuțit, cu pomeții proeminenți. Janine Îi adusese În dar un pickup și mai multe discuri cu Rolling Stones. El luă totul fără o vorbă (a păstrat aparatul, dar avea să distrugă discurile câteva zile mai târziu). Camera lui era sobră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
era foarte liniștitor. Cumpără o pungă cu cartofi prăjiți și se plimbă printre vilegiaturiste până ce ochi o fată de vreo douăzeci de ani, cu sâni superbi, rotunzi, tari, Înalți, cu areole brune, mari. „Bună...”, Îi zise el. Făcu o pauză; obrazul fetei se Încruntă, alarmat. „Bună..., repetă el; poți să-mi spui unde sunt principalele centre de vânzare a dulciurilor? — Ce?”, făcu ea, ridicându-se Într-un cot. Abia atunci văzu Bruno că fata avea căști pe urechi; se retrase bălăngănindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
că revine spre centrul bazinului, că Începe să se rotească Încet. Mușchii gâtului i se relaxară brusc, Își simți capul foarte greu. Murmurul apei, slab la suprafață, se transforma la câțiva centimetri mai jos Într-un puternic vuiet submarin. Deasupra obrazului său, stelele se roteau Încet. Se liniști În brațele ei, sexul erect Îi ieși la suprafața apei. Ea Își Întinse ușor mâinile, Bruno abia le simțea mângâierea, era În stare de imponderabilitate totală. Părul lung al femeii Îi atinse pântecul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
atâta plăcere. 7 CONVERSAȚIE DE RULOTĂ Rulota Christianei era la vreo cincizeci de metri de cortul lui. Intrând, ea aprinse lumina, scoase o sticlă de Bushmills, umplu două pahare. Zveltă, mai scundă decât Bruno, fusese desigur foarte drăguță; dar trăsăturile obrazului fin erau ofilite, ușor atinse de cuperoză. Doar părul Îi rămânea superb, mătăsos și negru. Ochii albaștri erau blânzi, puțin triști. Părea să aibă vreo patruzeci de ani. — Uneori mă apucă așa, mă culc cu oricine, spuse ea. Tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
gust agreabil. Bruno făcu o scurtă pauză, Îi vârî un deget În anus, un altul În vagin, apoi, cu mișcări rapide, Începu iar să-i lingă clitorisul cu vârful limbii. Ea juisă domol, cu tresăriri prelungi. El rămase nemișcat, cu obrazul lipit de vulva umedă, și Își Întinse mâinile către ea; degetele li se Împletiră. — Îți mulțumesc, zise ea. Apoi se ridică, Își puse cămașa și umplu iarăși paharele. — Era grozav, În jacuzzi, adineaori..., spuse Bruno. Nici unul din noi n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]