13,781 matches
-
de predicație − ˘ − leagă π de argumentul ei. Rezultatul predicării unei π a unui e prin intermediul unei ˘ este o p: Dacă r este o proprietate și u este un individ de orice tip și ˘ este relația de predicație, atunci ˘r este propoziția că u are proprietatea r. Pentru fiecare proprietate, predicația stabilește o relație între indivizi și proprietăți sau asociază o funcție propozițională de tipul <e, p> cu o proprietate. Predicatele pot avea două roluri: fie sunt numai indivizi (entități de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
spăla(x)](x) c. Stilul Montague: λx[wash−spăla(x)(x)] Reflexivizarea nu este implicată în interpretarea reflexivelor nonclitice (engl. himself, it. sé stesso), care au statut de grupuri nominale, și nu de anafore. (d) Expletivizarea (E) se aplică unei propoziții, pe care o transformă în proprietate: a. Forma logică a E: <p, π> b. Conținut: ˘[E(seem−părea(p))](x) = seem(p), dacă x = 1 NEDEFINIT, dacă x ≠ 1 E(seem−părea(p)) este o proprietate aplicată prin predicație unui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prin predicație unui obiect ales arbitrar, simbolizat ca ⊥. Ca și P și R, E este o operație care afectează subiectul, dar această operație presupune și schimbarea formei logice și se aplică numai atunci când aplicarea funcțiilor simple nu funcționează. În cazul propoziției Seems that John was here, există un blocaj la nivelul VP, adică un obiect (propozițional) la care nu se poate aplica predicația. Singura operație posibilă, E, transformă seem−părea(p) într-o proprietate. Această proprietate se poate aplica numai unui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verb inacuzativ are reprezentarea: arrivare−sosi, θI, <e, p>, iar un verb inergativ: camminare−merge, θI, π. Inacuzativele diferă de inergative așa cum funcțiile propoziționale diferă de proprietăți. Din Principiul Predicației (predicatorul ˘ este asociat cu I0; ˘ este ceea ce "înseamnă" I; o propoziție (sintactică) leagă un predicat de subiect prin relația de predicație nu numai la nivel sintactic, ci și semantic), rezultă că inacuzativele nu pot lua argument extern. Arrivare trebuie să ia argument intern, deci este nevoie de expletivizare. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de bază, eliminând interpretarea acestei alternanțe ca fiind o operație de cauzativizare, deoarece această interpretare nu explică de ce unicul argument al variantei intranzitive trebuie să fie intern. Pornind de la constatarea că argumentul implicit al pasivului (Agentul neexprimat) poate controla o propoziție cu statut de adjunct, în timp ce argumentul implicit al inacuzativelor nu este capabil de control în acest caz: The boat was sunk [PRO to collect insurance] ' Vasul a fost scufundat [PRO pentru a încasa asigurarea]' *The boat sunk [PRO to collect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
asesinar 'a asasina' este că romper este caracterizat printr-o denotație subspecificată în privința naturii tematice a participantului care cauzează evenimentul (Efector), iar asesinar este specificat să aibă Agent. Koontz-Garboden (2009: 104) arată că modificatorul por sí solo adaugă la sensul propoziției informația că evenimentul cauzator numit de verb are nu mai mult de un singur Efector. Koontz-Garboden (2009: 107) menționează că predicatele de stare, cărora le lipsește atât subiectul agentiv, cât și operatorul CAUZĂ din denotație nu acceptă por sí solo
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este rezultatul unei alegeri parametrice; spre deosebire de si nonargumental, si argumental este asociat cu un rol tematic la toate nivelurile de reprezentare; si nonargumental trebuie să se combine cu acordul în persoană. Potrivit lui Cinque (1988: 531), si nonargumental apare numai în propozițiile finite (cu verbe ergative, psihologice, de mișcare, copulative, pasive, cu ridicare). Cinque (1988: 542) arată că, în propozițiile cu timp specific de referință, si primește o interpretare generică/arb numai cu verbele tranzitive și inergative; cu alte tipuri de verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nivelurile de reprezentare; si nonargumental trebuie să se combine cu acordul în persoană. Potrivit lui Cinque (1988: 531), si nonargumental apare numai în propozițiile finite (cu verbe ergative, psihologice, de mișcare, copulative, pasive, cu ridicare). Cinque (1988: 542) arată că, în propozițiile cu timp specific de referință, si primește o interpretare generică/arb numai cu verbele tranzitive și inergative; cu alte tipuri de verbe (deci și cu ergativele), si primește o altă interpretare, "o clasă nespecificată de persoane care include și vorbitorul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
considerat de Dobrovie-Sorin (1998: 411) ca fiind si acuzativ medio-pasiv. Această interpretare ar corespunde generalizării că predicatele pasive, copulative, inacuzative și unele psihologice nu se pot pasiviza. Autoarea (Dobrovie-Sorin 1998: 415) explică faptul că si nominativ nu poate apărea în propoziții nonfinite în italiană prin absența trăsăturilor de acord. Dobrovie-Sorin (1998: 423) adoptă criteriul tematic relativizat, formulat de Brody (1993), conform căruia argumentele trebuie să primească un rol tematic plin referențial, cvasiargumentele trebuie să primească un cvasirol, iar nonargumentele nu primesc
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cinque aplică teste sintactice care diferențiază, în limba italiană, verbele și adjectivele ergative de cele inergative (cliticizarea cu ne, extracția interogativă într-un subiect inversat și extracția clitică succesivă, legarea anaforică la (scurtă) distanță a subiectului, asimetria de comportament în propozițiile introduse prin come, selecția complementizatorilor care introduc un infinitiv), ajungând să distingă adjective ergative (certo 'sigur, cert', chiaro 'clar', evidente 'evident', imminente 'iminent', noto 'cunoscut', oscuro 'neclar, obscur', prevedibile 'previzibil', probabile 'probabil', sicuro 'sigur') de adjective inergative (buono 'bun', ingiustificato
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Mackenzie (2006: 168) este de părere că acordul participiului nu motivează analiza ergativă, iar acordul prin deplasare este incorect. Kayne (2000: 113) observă că acordul participiului din limbile romanice corespunde proiecției AgrO de la Chomsky (1993). Autorul arată că, în spaniolă, propozițiile inacuzative cu participiu trecut nu au acord participial; în anumite dialecte din sudul Franței se face acordul participiului în structuri cu 'a avea'. Tot Kayne (2000: 115) menționează că, în italiană, acordul participiului perfect este imposibil. În ceea ce privește situația din limba
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt argumente interne și pot apărea numai cu tranzitive și cu inacuzative. 8.2. Genitivul negației Babyonyshev, Fein, Ganger, Pesetsky și Wexler (2001: 13−20) arată că, în rusă, numai argumentele nominale obiecte directe pot apărea în cazul genitiv în propozițiile negative; structura este deci posibilă pentru verbele tranzitive și pentru cele inacuzative, dar nu și pentru inergative. Un genitiv obiect direct este interpretat ca nonspecific, nedefinit sau nonreferențial, pe când un acuzativ este specific, definit, referențial. O clasă limitată de verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de citire; ● româna este o limbă pro-drop, deci inserția unui subiect expletiv este lipsită de sens; ● româna are topică liberă: poziția subiectului (în VP sau în afara acestuia) este foarte greu de dovedit; inversiunea locativă este posibilă în orice fel de propoziții; ● româna nu are structuri specializate pentru exprimarea rezultativului; ● româna nu are particule aspectuale − dacă ar avea, probabil că acestea ar fi legate de distincția inergativ/ergativ, sau, mai degrabă, de distincția telic/atelic, așa cum se întâmplă cu perechea a dormi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
așa cum se întâmplă cu perechea a dormi vs a adormi; ● teste precum genitivul negației în rusă nu se pot aplica și la alte limbi, pentru că țin de reguli specifice fiecărei limbi; în română nu există restricții privind apariția genitivului în propoziții afirmative/negative. Capitolul 5 DOUĂ VERBE ERGATIVE DE TIP SPECIAL: A FI ȘI A AVEA 1. STATUTUL SPECIAL AL VERBELOR A FI ȘI A AVEA Verbele a fi și a avea au un statut privilegiat în cercetarea lingvistică, constituind subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip acord (Agr) prezente în derivație, fapt determinat de prezența/absența argumentului extern. Niculescu (2008: 236) susține că a fi și a avea sunt verbe inacuzative care subcategorizează pentru un singur complement, de forma unei predicații secundare de tip propoziție redusă (engl. small clause). Manzini și Savoia (2007: 175) nu sunt de acord cu interpretarea convergentă a celor două verbe și susțin că essere este un verb inacuzativ, iar avere este un predicat tranzitiv. 2. VERBUL A FI În această
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
surprindă prin clasificări diferențele și asemănările dintre acestea. 2.1.1. Interpretarea din logică Frege (1892)1, în cadrul teoriei sale despre referință, face distincția (logică și gramaticală) între 'a fi' copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi este o formulă lexicală de atribuire, deci o copulă (Luceafărul de dimineață este o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții de identitate, în care a fi are rolul semnului egal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
copulativ, în (a) și 'a fi' predicativ, în (b): (a) propozițiile predicative, în care a fi este o formulă lexicală de atribuire, deci o copulă (Luceafărul de dimineață este o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții de identitate, în care a fi are rolul semnului egal din aritmetică, deci are un conținut semantic și constituie o parte a predicatului (Luceafărul de dimineață este Venus); propozițiile de acest tip se deosebesc de cele de sub (a) prin proprietatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o planetă); predicatul gramatical care urmează copulei are statut nereferențial; (b) propoziții de identitate, în care a fi are rolul semnului egal din aritmetică, deci are un conținut semantic și constituie o parte a predicatului (Luceafărul de dimineață este Venus); propozițiile de acest tip se deosebesc de cele de sub (a) prin proprietatea de reversibilitate, existentă ca urmare a statutului referențial al celor doi termeni implicați (Venus este Luceafărul de dimineață). Concluzia lui Frege este următoarea: celor două tipuri de propoziții le
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Venus); propozițiile de acest tip se deosebesc de cele de sub (a) prin proprietatea de reversibilitate, existentă ca urmare a statutului referențial al celor doi termeni implicați (Venus este Luceafărul de dimineață). Concluzia lui Frege este următoarea: celor două tipuri de propoziții le corespund două verbe diferite a fi. Goblot (1952)2 arată că a fi are două valori complet diferite: verb-substantiv (raționament de tip existențial) și copulă (raționament de tip categorial). Deși din punct de vedere metafizic este o mare diferență
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punct de vedere logic (deci și lingvistic) nu există nicio diferență între ele, copula înglobând și ideea de existență. 2.1.2. Abordări logico-semantice Higgins (1979)3 propune, în locul distincției bipartite a lui Frege, o tipologie cu patru termeni: (a) propoziții predicative (Pierre est intelligent 'Pierre este inteligent', Horatio est le meilleur ami d'Hamlet 'Horațiu este cel mai bun prieten al lui Hamlet'), care au următoarele caracteristici: subiectul este rareori nedefinit; numele predicativ nu este referențial, nu poate ocupa poziția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este referențial, nu poate ocupa poziția de subiect (*Un inteligent este Pierre), proprietatea pe care o redă este susceptibilă de gradare (cel mai/foarte inteligent, cel mai bun/foarte bun prieten); poate apărea într-o structură imperativă (Fii inteligent!); (b) propoziții de identificare (Cet homme est Alfredo Funoll 'Acest om este Alfredo Funoll'), care au, în mod prototipic, un subiect pronominal deictic și un nume predicativ realizat printr-un nume propriu, printr-o expresie nominală definită sau printr-un grup nominal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
mod prototipic, un subiect pronominal deictic și un nume predicativ realizat printr-un nume propriu, printr-o expresie nominală definită sau printr-un grup nominal nedefinit și care constituie răspunsuri potrivite la întrebarea Cine este el/ea/acesta/aceasta?; (c) propoziții de specificare (Le meilleur ami d'Hamlet est Horatio 'Cel mai bun prieten al lui Hamlet este Horațiu', L'important est de bien vivre ' Lucrul cel mai important este să trăiești bine'), al căror subiect este o expresie nominală definită
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Lucrul cel mai important este să trăiești bine'), al căror subiect este o expresie nominală definită ce funcționează ca o etichetă pentru o listă de termeni și al căror nume predicativ este un termen din această listă; acest tip de propoziții constituie răspunsuri potrivite pentru întrebarea Cine/ce/care este X?; (d) propoziții de identitate (L'étoile du soir est l'étoile du matin 'Luceafărul de seară este Luceafărul de dimineață'), care nu aparțin nicinuia dintre tipurile de mai sus; acest
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o expresie nominală definită ce funcționează ca o etichetă pentru o listă de termeni și al căror nume predicativ este un termen din această listă; acest tip de propoziții constituie răspunsuri potrivite pentru întrebarea Cine/ce/care este X?; (d) propoziții de identitate (L'étoile du soir est l'étoile du matin 'Luceafărul de seară este Luceafărul de dimineață'), care nu aparțin nicinuia dintre tipurile de mai sus; acest tip este foarte rar în limba comună (Van Peteghem 1991: 59 nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Luceafărul de seară este Luceafărul de dimineață'), care nu aparțin nicinuia dintre tipurile de mai sus; acest tip este foarte rar în limba comună (Van Peteghem 1991: 59 nu a identificat, într-un corpus de 12 000 de exemple, nicio propoziție de identitate cu a fi). Van Peteghem (1991) reanalizează taxinomia lui Higgins (1979), ajungând la concluzia că este eterogenă din punctul de vedere al criteriilor și că multe dintre structurile copulative sunt ambigue în afara contextului, prin urmare, trebuie luate în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]