15,319 matches
-
noi, întrebare care pune pe același plan teama de zei și practicarea ospitalității (Odiseea,13, 200-2002). Desigur există în fenomenul de ospitalitate ceva care ține de mana, care trimite la ceva magic deși nedeterminat sau la un fenomen legat de sacru. În Forme elementare ale vieții religioase, Durkheim scrie că lucrurile sacre sunt definite ca "acelea pe care interdicțiile le protejează și izolează". A spune că ospitalitatea est sacră implică totuși nu numai un tabu, dar și o apartenență la divinitate
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
practicarea ospitalității (Odiseea,13, 200-2002). Desigur există în fenomenul de ospitalitate ceva care ține de mana, care trimite la ceva magic deși nedeterminat sau la un fenomen legat de sacru. În Forme elementare ale vieții religioase, Durkheim scrie că lucrurile sacre sunt definite ca "acelea pe care interdicțiile le protejează și izolează". A spune că ospitalitatea est sacră implică totuși nu numai un tabu, dar și o apartenență la divinitate. Sacrul ar fi o forță transcendentă, o putere pe care sociologii
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
trimite la ceva magic deși nedeterminat sau la un fenomen legat de sacru. În Forme elementare ale vieții religioase, Durkheim scrie că lucrurile sacre sunt definite ca "acelea pe care interdicțiile le protejează și izolează". A spune că ospitalitatea est sacră implică totuși nu numai un tabu, dar și o apartenență la divinitate. Sacrul ar fi o forță transcendentă, o putere pe care sociologii o interpretează, precum cea a societății percepută de către membrii ei ca exterioară lor și atribuită unei divinități
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
În Forme elementare ale vieții religioase, Durkheim scrie că lucrurile sacre sunt definite ca "acelea pe care interdicțiile le protejează și izolează". A spune că ospitalitatea est sacră implică totuși nu numai un tabu, dar și o apartenență la divinitate. Sacrul ar fi o forță transcendentă, o putere pe care sociologii o interpretează, precum cea a societății percepută de către membrii ei ca exterioară lor și atribuită unei divinități. Ospitalitatea mai este sacră și prin faptul că este fondatoare și supranaturală : oaspetele
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
numai un tabu, dar și o apartenență la divinitate. Sacrul ar fi o forță transcendentă, o putere pe care sociologii o interpretează, precum cea a societății percepută de către membrii ei ca exterioară lor și atribuită unei divinități. Ospitalitatea mai este sacră și prin faptul că este fondatoare și supranaturală : oaspetele este simbolul medierii între două sfere cu totul diferite. El este necunoscutul, el vine de departe, el este temut, e o ființă greu de surprins care pătrunde într-un loc delimitat
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
vine de departe, el este temut, e o ființă greu de surprins care pătrunde într-un loc delimitat, un spațiu circumscris, cel al locuinței. Orice străin prin alteritatea sa neliniștitoare posedă această dimensiune numinoasă în care Rudolf Otto vedea esența sacrului. Necunoscutul generează teamă și înfiorare, chiar dacă aduce și o deschidere către lumea exterioară, chiar dacă aduce cuvinte noi. El este totodată amenințare și dar154. Odiseea cunoaște astfel de situații teoxenice. Pretendenții știu că "zeii adesea, sub fel de fel de înfățișări
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
viața cu ajutorul imaginației". Rolul închipuirii mincinoase este bine pus în valoare în romanul în care triumfă fabulosul și lipsa de măsură: Nu mai era copacul singuratic pe câmpia netedă, departe, în fund, ci o pădure de lauri muzicali, o pădure sacră, o pădure uriașă."202 Numeroase au fost rescrierile reîntoarcerii în Itaca. Mulți s-au folosit de canavaua homerică fără mari modificări (cu excepția adaptărilor dramaturgice). Mai interesante sunt întrebările pe care ele le ridică scriitorului moderne. Pentru Johnson Eyvind, Întoarcerea în
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
găzduiască la ei ca să-și poată satisface nevoile împotriva naturii "Nu siluiți astfel Firea, nu violați sfânta ospitalitate" le spune gazda și le-o oferă pe propria lui fiică. Nu e nici o îndoială că Rousseau se identifică aici cu persoana sacră a preotului Domnului 330. "De îndată o împresurară pe tânăra fată care era pe jumătate moartă, o apucă și o smulg unul altuia fără milă precum la picioarele Alpilor înghețați o haită de lupi înfometați prind o juncă slabă ce
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și apoi Sfântul Ioan Botezătorul; nu mai scap de sfinți. Pentru acesta din urmă voi face astfel încât să nu "moralizez" (Doamnei des Genettes, 19 iunie 1876)342. Trebuie spus că această "rescriere eretică a spiritualității creștine"343 își alege personaje sacre care nu se disting ca modele de virtute. Ironia flaubertiană se distinge nu numai în semnătură ("Și iată povestea sfântului Iulian Ospitalierul, cam așa cum o găsim, pe un vitraliu de biserică, în ținutul meu" - în care "cam așa cum" semnalează dualitatea
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
vechi, al reprezentărilor, al credințelor sau al miturilor culturii moștenite. Și în această lume nouă materialistă și atee, eroul plachează mituri, necesare înțelegerii aventurii sale, pe un pământ care și-a pierdut credința și un spațiu care a pierdut sensul sacrului. Referințele religioase sunt foarte numeroase cu imaginea tovarășilor de suferință care își continuă mersul lor precum poporul evreu 558, cu referințe la Cartea Exodului 559, și în special la orașul lui Ramses (termenul exod este folosit de Kafka la începutul
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
interpreta și citi decât plecând de la vechi, de la vechea cultură și de la vechile valori. Rezultă de aici că acest sistem de interpretare permite să dea un sens, dar că acest sens este iluzoriu fiindcă el distruge chiar și reprezentările: mitul, sacrul, transcendența nu mai au sens și nu mai apar decât ca de reziduuri ineficiente ale unor vechi credințe devenite pentru totdeauna depășite. Cât despre orașul lui Ramses este mai degrabă un nume destinat să desemneze sclavia constructorilor precum și alienarea și
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
catedrală vederea unui zgârie nori, tot aș cum el va avea o viziune teologică asupra unui circ. Aceasta înseamnă că aceste imagini - ca atâtea alte imagini americane - sunt înșelătoare, iluzorii și că noi ne găsim într-o lume abandonată de către sacru, o lume în care Dumnezeu tace (liniștea lui dumnezeu putând să fie de altfel, în mod paradoxal, dovada indubitabilă a existenței sale). Mitul Edenului, al Babel-ului sau al lui Oedip ne vorbesc de căutare și de transgresiune, de o mișcare
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
slăbiciune de caracter și o mare imprecizie a sensului moral care, se știe, dă naștere tuturor exceselor" (Landolfi, op. cit., p. 135). 449 Landolfi, op. cit., p. 42. 450 Referitor la ermit, Sylvain Floch's scrie: "Această punere la secret, prescrisă de către sacru, răspunde unei aspirații aparent paradoxale: aceea de a permite conștiinței retrase să regăsească integralitatea eului dezintegrat de rana inițială. [...] Contemplativii se izolează în incinte materne pentru a scăpa de dispersia sufletului în tumultul Istoriei și a regăsi astfel interioritatea unei
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
mondiale ocupă un loc central în evoluția sistemului internațional și a relațiilor internaționale actuale. Încă de la debut criză israeliano-palestiniană a generat multiple crize în lanț în întreaga lume arabă, criză majoră fiind accelerată de pierderea orașului Ierusalim, considerat un oraș sacru pentru ambele părți, dar și primul loc de rugăciune pentru credincioșii musulmani, o adevărată Mecca pentru întreaga lume musulmano-orientală. Mai multe crize subsidiare au fost declanșate simultan, odată cu pierderea războiului de către Egipt, Siria și Iordania (cu Israelul, în 1967), moment
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
adesea exclusiv în sensul unei simbolistici legate de orașul sfânt, întrucat "Mahomed s-a ridicat la cer de la Ierusalim și nu din locașul sfânt Kaaba din Mecca, iar Moscheea construită aici întrupează această credință".269 În reconstrucția mentală a realității, "sacrul este acela care dă sens", astfel că în tradiția musulmană "sacrul trebuie înțeles în cadrul unei teologii a orașului", iar lupta geopolitică pentru orașul sfânt poate lua valențele unui act ritualic religios.270 În tradiția iudaica există două modele opuse pe
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
Mahomed s-a ridicat la cer de la Ierusalim și nu din locașul sfânt Kaaba din Mecca, iar Moscheea construită aici întrupează această credință".269 În reconstrucția mentală a realității, "sacrul este acela care dă sens", astfel că în tradiția musulmană "sacrul trebuie înțeles în cadrul unei teologii a orașului", iar lupta geopolitică pentru orașul sfânt poate lua valențele unui act ritualic religios.270 În tradiția iudaica există două modele opuse pe care se grefează problemă sacralității spațiului Ierusalimului; pe de-o parte
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
271 ceea ce semnifică în tradiția islamică Poartă Cerului, adică pământul lui Israel este în acest context un loc aparte, "diferit de altele".272 Pe de altă parte, modelul intelectualist maimonidian 273 respinge ideea că unele locuri sunt în mod intrinsec sacre în raport cu altele; astfel, universalismul maimonidian oferă diferitelor spații proximitate egală în raport cu Dumnezeu și explică existența unui singur templu (Ierusalimul) central în istoria iudaica, prin fidelitatea acestui fapt față de ideea unicității lui Dumnezeu. Esențial și relevant pentru evrei devine, astfel, în
Diplomația Uniunii Europene și criza din Orientul Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea by Ana-Maria Bolborici () [Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
popor, când venim și primim inspirațiuni de la dânsul, în multe cestiuni nu facem decât a prostitua inteligența pe care Dumnezeu a binevoit să neo dea. Și aceia cari se cred că au primit o cultură mai înaltă, aceia au datoria sacră de a veni, când poporul e rătăcit, săi zică: nu merg după tine; tu ai facultatea de a simți răul, leacul rămâne la mine săl indic, iar datoria ta este săl urmezi.<ref id=”1”>Ibidem, p. 98.</ref> Despre
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
a doua jumătate a secolului al XVII-lea, a însemnat secularizarea timpului prin desacralizare, măsurare și reconfigurare a atitudinii umane față de cunoaștere. Conceperea paradigmei științei moderne și inserarea istoriei în ea au plasat istoria într-o puternică dependență față de timpul sacru, de utilitarismul etatist și activismul politic-cultural. Culmea raționalizării, secularizării și materializării timpului este atinsă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O dată cu tradiția marxistă, timpul este puternic legat de noțiunea de spațiu, văzute ambele ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
îmi aparține) al creației divine și al spațiului geografic personalizat etnic și destinat unei anumite națiuni. Acest timp, pe care l-am numit laic, al creației divine este o formă mutantă a timpului etatizat, o „a treia cale” a interpretării sacrului în cheie ceaușistă, care armonizează teoria marxist-leninistă a Weltanschauung-ului și enunțarea sacrului în scrierile valorilor naționale recuperate. Fără a căuta argumente mai sofisticate decât este necesar, vreau să afirm că integrarea acestor timpuri în marea epopee istorică națională atemporală
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unei anumite națiuni. Acest timp, pe care l-am numit laic, al creației divine este o formă mutantă a timpului etatizat, o „a treia cale” a interpretării sacrului în cheie ceaușistă, care armonizează teoria marxist-leninistă a Weltanschauung-ului și enunțarea sacrului în scrierile valorilor naționale recuperate. Fără a căuta argumente mai sofisticate decât este necesar, vreau să afirm că integrarea acestor timpuri în marea epopee istorică națională atemporală în cele două extremități ale sale, trecut și viitor, și mai ales încurajarea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a istoriei filosofiei occidentale, cea pe care o trăim noi acum. Prima tematizare filosofică, cea a existenței, susținea că în această lume a schimbărilor, a inconsistenței, există ceva real, ceva consistent și persistent, succesorul, de fapt și de drept, al sacrului, absolutul, temeiul, principiul. Cea de a doua tematizare, cea a cunoașterii, reducea realul la ceea ce este cunoscut conform formulei: a fi înseamnă a fi cunoscut. Sensul celei de-a treia tematizări, a comunicării, reduce realul la ceea ce poate fi comunicat
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
pe care o postulează Mircea Eliade are toate caracteristicile acestei situări în semnificare a tot ceea ce constituie umanul. Experiența religioasă a înregistrat și a păstrat acest moment prim al apariției omului, moment în care totul semnifică. în distincțiile dintre manifestarea sacrului preponderent ca și hierofanie, respectiv, preponderent ca și cratofanie și în liniile pe care le deschid în prelungirea lor cele două - simbol religios și mit, prima, gândire magică și ritual, a doua -, regăsim polaritatea primă a cuvântului și gestului, a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
care le deschid în prelungirea lor cele două - simbol religios și mit, prima, gândire magică și ritual, a doua -, regăsim polaritatea primă a cuvântului și gestului, a demersului și a discursului, precum și ridicarea gestului operațional la nivelul semnificării cuvântului. Dialectica sacrului și profanului în Occident a dat câștig de cauză operaționalului, sau, cum spune un postmodern ca Jacques Derrida, fonocentrismului și logocentrismului. Ceea ce un logos gândit mitic drept cauză primă ne propunea ca inteligibilitate semnificantă a lumii în temeiul responsabilității a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
a înțelegerii nu este o cunoaștere ce rămâne neutră, în afara noastră, în afara cercului existenței noastre. Ceea ce interpretăm și reușim să înțelegem ne schimbă viața. Dar înțelegerea este solicitată de ceea ce ne este străin sau ne-a devenit străin: Celălalt/Altul, Sacrul, Ființa, Iubirea, Moartea. (Tăcerea, lipsa aparentă de comunicare e semnul alterității și de aceea ea solicită mai ales hermeneutica. Tăcerea apare ca dificultate a semiologiei. 78 Discursul e jalonat de pauze între semne, tăcerea nefiind nici semn, nici pauză între
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]