14,411 matches
-
Subliniem că originea creștinismului românesc nu se află în opera misionarilor veniți din Imperiu, ci în unitatea economică și cultural-religioasă între nordul și sudul Dunării, cât și în migrația creștinilor din Illyricum în Dacia, în secolele IV-VI, ceea ce a consolidat creștinismul local. Creștinismul autohton, cel anterior feudalismului adus de slavi după 602, este un creștinism popular, țărănesc, de jos. Cele aproape 20 de episcopate latine, înființate de la Constantin până la Justinian, își extindeau autoritatea de pe malul drept Dunării și în nord
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca mutație etno-culturală) pe pământul Daciei au mers mână în mână și s-au completat reciproc, reprezentând pilonii de rezistență și dăinuire ai întregii romanități nord-dunărene în fața pericolului triburilor migratoare. Prin creștinismul răspândit în limba latină s-a constituit și consolidat populația romanică nord-danubiană, singura creștină în afara Imperiului, la Dunărea de Jos și mijlocie, populație care va deveni cu timpul poporul român. Românii, ca popor, s-au născut și au fost cei dintâi creștini în sud-estul Europei, toate celelalte popoare creștinându
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atacul pecenegilor, au venit și ceilalți pe urmele lor, și au ajuns în acest fel în pustă. Profitând de neînțelegerile dintre suveranii germani și cnejii moravi, ungurii au ocupat treptat întreaga câmpie panonică, practic, în câțiva ani. După ce și-au consolidat stăpânirea în Panonia, ei au organizat expediții (atacuri) de pradă în Europa centrală, apuseană și sud-estică. La instigarea lui Arnulf, o primă expediție a avut loc în 899, în Lombardia (Italia). După alte incursiuni în Austria și Bavaria, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provincii de limes (frontieră) dovedește exact contrariul -în Alsacia, prezența legiunilor a grăbit și a intensificat acest proces. La fel s-a întâmplat și în Dacia.21 Dacă examinăm urmările părăsirii Daciei, observăm că apărarea provinciei a fost reorganizată și consolidată sub Galerius și Diocletian. În timpul domniei lui Constantin (306-337), orașul Tropaeum Traiani a fost reconstruit, fortărețele de pe Dunăre au fost refăcute, s-au restabilit capetele de pod de pe malul stâng, iar în dreptul cetății Transmarisca (Turtucaia) s-a înălțat fortificația Constantiniana
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
actual (nordul Dunării), nu este atât o continuitate etnică, cât una spirituală. Romanicii stabiliți în regiunile ce constituiau leagănul lor primar au devenit coloanele unui edificiu puternic, ale cărui ziduri s-au construit din materiale de origini diferite. Forța care consolidează întregul edificiu este limba de circulație comună (latina populară). Ultima etapă din evoluția ei s-a încheiat atunci când aceasta a devenit limba maternă chiar și pentru acele părți din populație care nu erau de origine romanică. Limba aceasta, care a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
organizează o incursiune în Ungaria. Regele Solomon, împreună cu principii Geza și Ladislau, pătrunde, la rândul lui, pe teritoriul Transilvaniei, apoi, la Chiraleș, se dă lupta principală între unguri și pecenegi. Abia spre sfârșitul secolului al XI-lea, după 1075, se consolidează treptat stăpânirea regatului ungar asupra Transilvaniei.22 Un alt voievodat, cel al lui Glad din Banat, avea hotarele delimitate de Mureș, Tisa, Dunăre și Carpați, și avea ca reședință Orșova ("castrum Urscia"), dar deținea și alte fortificații ca Horom (Palanka
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
diplomația bizantină ! Sub împăratul Vasile II (976-1025), nu s-au produs atacuri ale pecenegilor în sudul Dunării, însă după moartea lui, aceștia s-au impus în Câmpia Munteniei ca o nouă putere politică. Pătrunși în zonă după 900, pecenegii își consolidează pozițiile în Câmpia Dunării, la începutul secolului al XI-lea, odată cu așezarea lor în masă aici. Riposta anemică și postarea în defensivă a conducătorilor Imperiului în fața năvălitorilor de la nord a dus la pierderea totală a controlului politic asupra teritoriilor extra-carpatice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politice, după 1125, statul kievean a slăbit mult, s-a fărâmițat în mai multe cnezate autonome. La începutul secolului al XII-lea, s-a afirmat cnezatul Haliciului, unit ulterior cu Wolhynia (Volânia), în regiunea Rusiei apusene. Această formațiune s-a consolidat sub cneazul Iaroslav Osmomâsl (1153-1187)-unii istorici au susținut că, în secolul al XII-lea, Haliciul și-a extins dominația și asupra Moldovei. Este vorba despre o "teorie" tendențioasă a istoriografiei ruse spre ilustrare, se face referire la poemul Cântec
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nouă forță de șoc, "nemuritorii". Importante forțe de uscat și navale operau la sud de Haemus și în zona Dunării, unde se afla flota de război sub comanda marelui drongar Leon. După victoria de la Arcadiopolis și după ce Tzimiskes și-a consolidat puterea la Constantinopol, trupele bizantine au trecut Munții Haemus, apoi au asediat și cucerit Preslavul (14 aprilie 971), capitala țaratului bulgar, iar familia țarului și aristocrația din jurul său au fost capturate de învingători. O parte a populației bulgare, nemulțumită de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmau să ajungă la Vidin. Dar și această nouă campanie militară a eșuat, iar la scurt timp după aceea, Isaac Anghelos a fost detronat, iar împărat a fost proclamat fratele său mai mic, Alexios III. Noul împărat, pentru a-și consolida puterea, a mobilizat trupele bizantine în capitală încât, practic, prin această măsură, Bizanțul a abandonat încercările de a zdrobi statul Asăneștilor, iar regiunea dintre Dunăre și Haemus era definitiv pierdută.26 Noul stat (țarat) româno-bulgar își arătase vitalitatea încă din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dar, în 1197, la numai un an de la uciderea lui Asan, însuși Petru va fi ucis și, în acest fel, Ioniță a rămas singur conducător al noului țarat de la Târnovo (1197-1207). Lui îi revenea misiunea dificilă de a menține și consolida statul închegat sub conducerea fraților săi. El a continuat cu strălucire opera lor politică, a extins frontierele statului său de la Dunăre până la râul Marița, și de la Marea Neagră la râul Vardar, în Macedonia. Kaloian a supus autorității sale pe acei boieri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
interne, precum societatea românească din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Aducera cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, în 1211, de către regele Andrei II al Ungariei reprezenta un scut față de pericolul cuman, autoritatea regatului în sudul Transilvaniei încă nu era consolidată. În acești ani de la începutul secolului al XIII-lea, politica papală miza pe creștinarea cumanilor și atragerea lor la catolicism. În 1227, papa Grigore IX aprecia că "autoritatea apostolică s-a bucurat întotdeauna de mare prețuire în Cumania". În 1228
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
guvernare al voievodatului, a fost nobilimea. Aceasta s-a dezvoltat pe temelia stăpânirii pământului, în cuprinsul teritorial al comitatelor regale, o parte din atribuțiile lor trece la reprezentanții nobilimii. În secolul al XIII-lea, stăpânirea nobiliară de pământ s-a consolidat, iar dominația acesteia a evoluat rapid. Vetrele timpurii ale stăpânirii nobiliare s-au aflat pe Someș și Mureș, în teritoriile cucerite de unguri la instalarea lor în Transilvania. Acei nobili care n-au opus împotrivire centralizării regelui Ștefan cel Sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
impus această stare, ca factor asociat la exercițiul puterii publice (statale), într-un cadru instituționalizat. Această evoluție s-a cristalizat la sfârșitul secolului al XIII-lea, când asistăm la consolidarea puterii voievodale și rivalitatea acesteia cu regalitatea. Pentru a-și consolida situația, amenințată de atitudinea ostilă a voievodului Roland Borșa, regele Ladislau Cumanul, aflat în Transilvania, în vara 1287, se consultă cu nobilii unguri din țară, la care este asociat clerul catolic, reprezentanții sașilor și secuilor, adică adunarea stărilor privilegiate, care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre. Trebuie precizat că și înaintea migrației pecenegilor, au avut loc incursiuni ale uzilor până în zona lacurilor dunărene. Însă, deși pecenegii evacuaseră aceste teritorii, iar uzii controlau stepa nord-pontică, având de înfruntat atacurile cumanilor, ei nu au reușit să-și consolideze stăpânirea în această regiune. Astfel, în 1160, după cronicile ruse, o coaliție puternică alcătuită din oastea cnejilor ruși de Kiev, Cernigov și Pereiaslav i-a atacat cu corăbiile pe Nipru și unitățile de cavalerie, apoi, intimidați, ei nu au mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
preluat conducerea statului mongol, Ogodai a urmărit mai întîi să ducă la bun sfârșit cucerirea Chinei și a Horezmului, ocupând noi teritorii. Astfel, încă din primii ani de domnie, el a reluat rapid și cu toată vigoarea ofensiva și a consolidat pozițiile deținute în Persia și China. În anii 1230-1231, oștile mongole au zdrobit definitiv Horezmul, refăcut parțial sub Djalal ed-din, după prima invazie și apoi au supus Mesopotamia (Irakul) și Transcaucazia. În următorii ani, mongolii au înfrânt puterea turcilor selgiucizi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extins vertiginos, în mai puțin de zece ani, s-a constituit aici un adevărat stat teutonic (german) de cruciată, sub protecția papalității și independent de regatul polon. În 1237, fuziunea Ordinului teutonic din Prusia cu Ordinul gladiferilor din Livonia a consolidat și mai mult cruciata în teritoriile baltice, cuprinse în totalitate de germani. Cucerirea (ofensiva) teritorială a fost însoțită și urmată de un efort vast de convertire la catolicism a populației păgâne sau ortodoxe din aria puterilor catolice. Ordinele călugărești, cisterciții
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și "războaiele Strâmtorilor" cu Veneția, litigiile cu împărații bizantini de la Constantinopol și Trapezunt, ca și acelea cu țarii bulgari sau chiar dintre coloniști și metropolă (Genova).11 Hoarda de Aur, ce dispunea de cele mai mari forțe militare, și-a consolidat continuu pozițiile în spațiul ponto-dunărean. Pentru ca administrarea teritoriilor întinse ale statului lor să fie eficace, hanii mongoli le-au împărțit între diferiți principi din familiile lor. După informațiile lui Pian del Carpini, în regiunile din dreapta Niprului stăpânea Corenza, pe malul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Balcanice (Dobrogea) au fost slăbite după moartea lui Nogai. Nu se poate susține că statul mongol de pe Volga (Hoarda de Aur) a intrat, după 1299, la moartea lui Nogai, într-o accentuată stare de decădere, dimpotrivă, pozițiile ei s-au consolidat în vremea hanului Özbäg (1313-1342). A contribuit la aceasta dezvoltarea centrelor urbane de la Costești și Orheiul Vechi, situate în estul Moldovei (Basarabia), cu sprijinul direct al căpeteniilor mongole locale, care au încurajat comerțul și meșteșugurile și au bătut monede proprii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
într-un teritoriu aflat departe de Ungaria, în noile condiții ale dominației mongole, după 1241, concentrarea puterii formațiunilor românești nu era stingherită de regii arpadieni. La sud de Carpați, în dreapta și în stânga Oltului, recuperarea teritorială, după 1241, urma să fie consolidată cu ajutorul bisericii, al prozelitismului catolic. În Țara Severinului, Diploma menționează explicit drepturile bisericii și ale ierarhiei catolice. Astfel, în 1254, regele Bela IV întrevedea posibilitatea de a extinde controlul regatului său asupra întregului curs al Dunării de Jos, cu ajutorul cavalerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
IV au rămas zadarnice, iar spre sfârșitul domniei, în 1267, printr-o nouă chartă, el a confirmat stăpânirile și privilegiile nobilimii. Urmașii săi, Ștefan I și Ladislau IV, au încercat la rândul lor să înfrunte puterea marii nobilimi și să consolideze poziția materială a regalității. În cele din urmă, Andrei III, ultimul rege arpadian, a decis să coopereze cu nobilimea împotriva magnaților și, în acest scop, în februarie 1291, el a statuat regimul privilegiilor în cadrul unei congregații generale. Dar el nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Sas. Nici din documentele cancelariei ungare nu rezultă că Balc ar fi ocupat tronul țării se pare că intervenția (pătrunderea) lui Bogdan și a fiilor săi s-a produs imediat după moartea lui Sas, înainte ca Balc să-și consolideze domnia. În orice caz, acesta (Balc) a luptat efectiv cu oștile lui Bogdan, căci s-a ales cu răni grave. Regele Ludovic a încercat de mai multe ori să readucă la ascultare pe "valahii rebeli ce s-au abătut de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din sud-estul țării, în scopul unificării teritoriale a noului stat de la Carpați până la Mare.38 Constituirea Moldovei, ca stat de-sine-stătător, nu s-a înfăptuit în același timp cu unitatea sa teritorial-politică. După înlăturarea suzeranității ungare, domnia Moldovei urmărea să se consolideze și în armătura ei instituțională laică și ecleziastică. Era necesar ca noul stat să recupereze sudul țării. Absența unor izvoare mai bogate nu ne îngăduie o imagine completă a statului est-carpatic până la sfârșitul secolului al XIV-lea. Se impunea consolidarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
republican moderat; acesta a fost urmat de o coaliție formată din comuniști și social-democrați. În martie 1919, Béla Kun prezida singurul guvern comunist instituit în această perioadă în afara teritoriului sovietic. Guvernul român s-a folosit de prilej pentru a-și consolida poziția și a trimis în aprilie o armată în Ungaria. Ca urmare a acestei intervenții, guvernul radical a fost răsturnat, iar Kun a fugit peste hotare. În ciuda eșecului partidelor comuniste de a repurta o victorie și în alt stat, guvernele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
mai făcut mare lucru în interesul acestui important grup social. Producția agricolă era cam aceeași, din cauză că moșiile fuseseră întotdeauna cultivate pe bază individuală de arendașii țărani. Continuau să fie folosite vechile metode de cultivare; fîșiile de pămînt dispersate nu erau consolidate. Familiile de țărani nu aveau mijloacele financiare sau cunoștințele necesare introducerii metodelor agricole moderne. Pe lîngă aceasta, clasa lor era lipsită de putere politică. Chiar și ostentativul Partid Țărănesc avea o conducere burgheză, în mare parte transilvăneană, și va reprezenta
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]