15,513 matches
-
pe acestă tn vehiculul respectiv, însă când dorește și acesta să intre navă inamica lovește încă o dată provcând o explozie, între calea spre vehicul și el, tăindu-i astfel calea și aruncândul în spațiu. Corpul acestuia/acesteia sfârșește pe o planetă, rămânând multă vreme acolo. După o anumită perioadă, corpul personajului principal, Comandantul Shepard, este luat de către o organizație extremistă numită Cerberus. Detaliile despre cum corpul său ajunge pe mâna acestora sunt dezvăluite în mini-seria de benzi desenate publicată de către Dark
Mass Effect 2 () [Corola-website/Science/318298_a_319627]
-
diverse puncte de comunicare, de altfel istoricul ales este puțin mai tarziu povestit de unul dintre personajele cu care comandantul Shepard scăpa din baza și anume Jacob. De exemplu dacă jucătorul alege că istoricul comandantului să fie "Earthborn"(ro. nativ planetei Pământ) acesta v-a putea primi mai multe puncte pe bară de Renegade(bară de dialog folosită în special pentru opțiuni de intimidare). În următorul tabel sunt descrise toate opțiunile posibile pentru alegerea istoricului personal: Spre deosebire de istoricul personal al lui
Mass Effect 2 () [Corola-website/Science/318298_a_319627]
-
dintre puținii rebeli rămași după invazia 'sufletelor'. După inserția lor într-un om, 'sufletele' extraterestre distrug personalitatea gazdei și capătă control complet asupra corpului și-a minții. Wanderer este unul dintre cele mai puternice suflete, care a călătorit pe opt planete înainte, Pământul fiind a noua. După ce este introdusă în Melanie, Wanderer este covârșită de intensitatea amintirilor, emoțiilor și simțurilor acesteia și-și dă repede seama că nu o controlează total pe Melanie. Căutătorul, superiorul lui Wanderer și cea care răspunde
Gazda () [Corola-website/Science/319513_a_320842]
-
cel mai mare secret: cum să scoți un spirit din corpul gazdă fără a ucide nici corpul, nici spiritul. Îi promite lui Doc, unul din membrii grupului, să îl învețe, cu două condiții: prima, să trimite spiritele eliberate către alte planete fără a le face rău, și cea de-a doua, să îi elibereze spiritul din corpul lui Melanie și apoi să îl îngroape (pe spiritul Wandei), deoarece nu mai dorește să fie un spirit parazit. Între timp, Ian este înfuriat
Gazda () [Corola-website/Science/319513_a_320842]
-
1 W, capabile să transmită presiunea și temperatura azotului din incinta capsulei, pentru verificarea principiilor presurizării și termoreglării folosite. Cele două emițătoare erau suficient de puternice pentru a permite radioamatorilor să capteze celebrul „bip-bip” al satelitului cam peste tot pe planeta noastră pe frecvențele radio de 20,005 și 40,022 MHz. Lansarea lui Sputnik 1 a avut loc în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958, studiul semnalelor trebuia, prin urmare, să permită studierea propagării undelor radio în atmosfera terestră, iar studiul
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
este extrem de utilă (fiind o integrală primă a mișcării) pentru găsirea ecuațiilor de mișcare pe traiectorii eliptice, hiperbolice, etc. Din punct de vedere istoric, noțiunea „apare” pentru prima oară în Legile lui Kepler (a doua lege) cu privire la mișcarea orbitală a planetelor.
Viteză areolară () [Corola-website/Science/319537_a_320866]
-
Oberon (numit și Uranus IV) este numele celui mai îndepărtat satelit al planetei Uranus, al doilea ca mărime din cei 27 ai săi. A fost descoperit de către astronomul german Wilhelm Herschel la 11 ianuarie 1787. Numele a fost de fapt ales de fiul astronomului, Johann Herschel, care a botezat primii 4 mari sateliți
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
de impact cu diametrul de până la 210 km. Oberon are și un sistem de canioane formate ca rezultat al expansiunii interiorului său în perioada incipientă a evoluției sale. Acest statelit s-a format probabil din discul de acreție care înconjura planeta Uranus imediat după formarea ei. Sistemul uranian a fost studiat îndeaproape o singură dată: de nava "Voyager 2" în ianuarie 1986. Ea a realizat câteva imagini cu Oberon, imagini care au permis cartografierea a aproximativ 40% din suprafața acestuia. Oberon
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
Uranus”, iar în 1848 a primit denumirea ' de la William Lassell, deși el folosea numerotarea lui William Herschel (în care Titania și Oberon erau II respectiv IV). În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți în ordinea distanței față de planetă cu numere romane, și de atunci Oberon este denumit și '. Oberon orbitează Uranus la o distanță de aproximativ , fiind cel mai îndepărtat de planetă dintre cei cinci mari sateliți. Orbita lui Oberon are o mică excentricitate orbitală și o mică
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
respectiv IV). În 1851 Lassell a numerotat toți cei patru sateliți cunoscuți în ordinea distanței față de planetă cu numere romane, și de atunci Oberon este denumit și '. Oberon orbitează Uranus la o distanță de aproximativ , fiind cel mai îndepărtat de planetă dintre cei cinci mari sateliți. Orbita lui Oberon are o mică excentricitate orbitală și o mică înclinație (relativă la ecuatorul lui Uranus). Perioada sa orbitală este de aproximativ , care coincide cu perioada sa de rotație. Cu alte cuvinte, Oberon este
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
mică excentricitate orbitală și o mică înclinație (relativă la ecuatorul lui Uranus). Perioada sa orbitală este de aproximativ , care coincide cu perioada sa de rotație. Cu alte cuvinte, Oberon este pe orbită sincronă, cu o față îndreptată în permanență spre planetă. O mare parte din orbita lui Oberon este în afara magnetosferei uraniene. Ca rezultat, suprafața sa este expusă direct vântului solar. Emisferele posterioare ale sateliților aflați în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
spre planetă. O mare parte din orbita lui Oberon este în afara magnetosferei uraniene. Ca rezultat, suprafața sa este expusă direct vântului solar. Emisferele posterioare ale sateliților aflați în interiorul unei magnetosfere sunt lovite de plasma magnetosferică aflată în rotație sincronă cu planeta. Acest bombardament poate duce la întunecarea emisferelor posterioare, ceea ce se observă la toți sateliții lui Uranus cu excepția lui Oberon (vezi mai jos). Întrucât Uranus orbitează Soarele în plan aproape perpendicular cu cel de rotație al său, iar sateliții săi orbitează
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
la întunecarea emisferelor posterioare, ceea ce se observă la toți sateliții lui Uranus cu excepția lui Oberon (vezi mai jos). Întrucât Uranus orbitează Soarele în plan aproape perpendicular cu cel de rotație al său, iar sateliții săi orbitează în planul ecuatorial al planetei, aceștia (inclusiv Oberon) sunt supuși unui ciclu sezonier extrem. Ambele emisfere, sudică și nordică, se află timp de 42 de ani într-un întuneric total, și timp de alți 42 de ani în lumină solară permanentă. O dată la 42 de
Oberon (satelit) () [Corola-website/Science/319610_a_320939]
-
dar ar face manevrarea unei nave mult mai dificilă. Coloniile pot fi așezate fie pe corpuri fizice, fie în spațiul liber: Suprafața lui Marte are cam aceeași dimensiune ca suprafața de uscat de pe Terra. Gheața de la Polul Sud întinsă peste planetă ar forma un strat de 12 metri grosime. Este posibil ca Marte să fi trecut prin aceleași procese geologice și hidrologice ca și Terra și deci ar putea conține minerale. Există deja echipamente ce ar putea extrage pe loc resursele
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
Marte să fi trecut prin aceleași procese geologice și hidrologice ca și Terra și deci ar putea conține minerale. Există deja echipamente ce ar putea extrage pe loc resursele (apă, aer) din pământul și atmosfera marțiene. Interesul în colonizarea acestei planete se datorează dovezilor ce arată că viața a existat și poate încă exista pe Marte. Din păcate, atmosfera este foarte slabă (0.8% din atmosfera la nivelul mării pe Pământ), iar climatul este mult mai rece. Gravitația este de doar
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
există discuții dacă se poate sau nu realiza. Există păreri ce spun că Mercur ar putea fi colonizat la fel ca Luna. Aceste colonii ar fi însă posibile doar în regiunile polare datorită temperaturilor ridicate din timpul zilei pe restul planetei. Recenta descoperire a existenței apei ionizate i-a uimit pe cercetători, descoperirea crescând considerabil șansele ca mica planetă să devină o viitoare colonie. În timp ce suprafața planetei este mult prea mare și are presiunea atmosferică de cel puțin 90 de ori
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
la fel ca Luna. Aceste colonii ar fi însă posibile doar în regiunile polare datorită temperaturilor ridicate din timpul zilei pe restul planetei. Recenta descoperire a existenței apei ionizate i-a uimit pe cercetători, descoperirea crescând considerabil șansele ca mica planetă să devină o viitoare colonie. În timp ce suprafața planetei este mult prea mare și are presiunea atmosferică de cel puțin 90 de ori mai mare decât cea normală pe Terra, masiva sa atmosferă oferă o locație alternativă pentru o colonie. La
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
însă posibile doar în regiunile polare datorită temperaturilor ridicate din timpul zilei pe restul planetei. Recenta descoperire a existenței apei ionizate i-a uimit pe cercetători, descoperirea crescând considerabil șansele ca mica planetă să devină o viitoare colonie. În timp ce suprafața planetei este mult prea mare și are presiunea atmosferică de cel puțin 90 de ori mai mare decât cea normală pe Terra, masiva sa atmosferă oferă o locație alternativă pentru o colonie. La o altitudine de 50 km presiunea este redusă
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
practice). Lansarea de de pe acești giganti pare mult peste posibilitățile unor rachete chimice, datorită combinației de viteză și accelerație uriașe necesare pentru a părăsi orbita joasă. Paul Birch a propus o metodă mai ciudată, prin construcția unei centuri rotative în jurul planetei, pe care să fie amplasată colonia, putându-se în același timp extrage și materialele de pe planetă. Datorită proximității și familiarității, Luna este cea mai discutată locație pentru colonizare. Viteza de părăsire mică și apropierea de Terra fac schimburile mai ușoare
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
viteză și accelerație uriașe necesare pentru a părăsi orbita joasă. Paul Birch a propus o metodă mai ciudată, prin construcția unei centuri rotative în jurul planetei, pe care să fie amplasată colonia, putându-se în același timp extrage și materialele de pe planetă. Datorită proximității și familiarității, Luna este cea mai discutată locație pentru colonizare. Viteza de părăsire mică și apropierea de Terra fac schimburile mai ușoare. Un dezavantaj al Lunii este cantitatea scăzută de gaze volatile necesare vieții, precum hidrogenul, nitrogenul și
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
vedere energetic. Colonizarea asteroizilor ar necesita habitate spațiale. Centura are materiale semnificative, cel mai mare asteroid fiind Ceres. Coloniștii ar putea avea dificultăți în controlarea traiectoriei acestora, o posibilă soluție fiind utilizarea rachetelor sau a unor „mass drivers”. Este o planetă pitică din Centură, cuprinzând o treime din masa acesteia. Fiind cel mai mare corp din Centură, Ceres ar putea fi principala bază și port spațial pentru viitoare extracții miniere pe asteroizi, făcând posibil transportul resurselor către Marte, Lună sau Pământ
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
alte locații, orbita terestră are avantaje substanțiale și o problemă majoră, dar soluționabilă. Orbita Terrei poate fi atinsă în câteva ore, în timp ce Luna este la zile distanță, iar Marte la luni întregi. În orbită, energia solară este continuă, în timp ce alte planete pierd lumina solară cel puțin jumătate din timp. Lipsa greutății face construcția coloniilor mult mai ușoară decât într-un mediu gravitațional; astronauții au demonstrat că pot muta sateliți de tone întregi numai cu mâna. Dezavantajul principal al coloniilor orbitale este
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
în acest moment, pentru a mișca o navă cu viteză aproape luminică. În afară de cazul în care nava ar putea atinge viteze relativiste extreme, ar interveni alt obstacol, navigația navei și șansa ca aceasta să ajungă în galaxia sau la steaua, planeta, obiectul dorit. Deasemenea, nava ar trebui să aibă dimensiuni considerabile, să poată susține viața și generațiile de oameni ce vor trăi în ea, să reziste și să poată opri la momentul final, totul pentru milioanele de ani cât ar dura
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
în calcul și alte câteva metode pentru a depăși această problemă: găurile de vierme și hiperspațiul (intrarea în altă dimesniune). Ideea de colonizare spațială se bazează în primul rând pe nave spațiale în stare să transporte oameni și resurse între planete și alte corpuri cerești. Ipotetic, navele spațiale propuse de SF dar și de oamenii de știință sunt: Populația de pe Pământ este în continuă creștere, în timp ce resursele și capacitatea nu. Deschiderea spațiului ar depăși aceste limite, totuși, extrapolările arată că populația
Colonizarea spațiului () [Corola-website/Science/319607_a_320936]
-
Riscurile la adresa civilizației umane, oamenilor și planetei Pământ formează riscurile existențiale care ar putea amenința omenirea ca un întreg, cu posibile consecințe nefaste pentru cursul civilizației umane, sau chiar care pot provoca sfârșitul planetei Pământ. Conceptul este exprimat în forme diverse, cum ar fi "Sfârșitul lumii", "Doomsday
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]