13,781 matches
-
la concluzia că este eterogenă din punctul de vedere al criteriilor și că multe dintre structurile copulative sunt ambigue în afara contextului, prin urmare, trebuie luate în considerare structura informațională și rolul discursiv al acestor enunțuri. Din acest punct de vedere, propozițiile de identificare și cele de specificare se deosebesc de celelalte tipuri prin faptul că al doilea termen (numele predicativ) reprezintă o informație nouă, deci are statut de focus. Tot în sprijinul ideii de separare a celor două valori, Van Peteghem
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată Meillet (1934)5, reluând punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de predicat al copulei, considerând-o un accesoriu, suport al afixelor flexionare de timp și de persoană. Propozițiile care conțin verbul 'a fi' sunt considerate ca având același statut cu al propozițiilor nominale. Hjelmslev (1948)6 susține că nu există o opoziție de natură între propozițiile nominale și cele cu a fi, morfemele verbale (de timp, de aspect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de predicat al copulei, considerând-o un accesoriu, suport al afixelor flexionare de timp și de persoană. Propozițiile care conțin verbul 'a fi' sunt considerate ca având același statut cu al propozițiilor nominale. Hjelmslev (1948)6 susține că nu există o opoziție de natură între propozițiile nominale și cele cu a fi, morfemele verbale (de timp, de aspect, de mod, de persoană, de gen și de număr) fiind caracteristici ale propoziției în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
-o un accesoriu, suport al afixelor flexionare de timp și de persoană. Propozițiile care conțin verbul 'a fi' sunt considerate ca având același statut cu al propozițiilor nominale. Hjelmslev (1948)6 susține că nu există o opoziție de natură între propozițiile nominale și cele cu a fi, morfemele verbale (de timp, de aspect, de mod, de persoană, de gen și de număr) fiind caracteristici ale propoziției în ansamblu, și nu numai ale categoriei verbale. Concluzia lui Hjlemslev este că a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
al propozițiilor nominale. Hjelmslev (1948)6 susține că nu există o opoziție de natură între propozițiile nominale și cele cu a fi, morfemele verbale (de timp, de aspect, de mod, de persoană, de gen și de număr) fiind caracteristici ale propoziției în ansamblu, și nu numai ale categoriei verbale. Concluzia lui Hjlemslev este că a fi copulativ are sens zero, fiind numai un suport al categoriilor funcționale, în special al timpului. Benveniste ([1960] 1966), criticând ipoteza lui Hjelmslev, analizează separat cele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcă gramaticală a identității; (b) lexicală, de verb plin. În timp ce 'a fi' lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie, 'a fi' gramatical poate avea drept corespondente, în anumite limbi (rusă, maghiară, limbi semitice, limbi arabe), propoziția nominală, un morfem zero sau pauza. În limbile în care există, copula marchează, din punct de vedere logic, un raport de identitate, exprimat prin: ecuație formală (Roma este capitala Italiei), includerea într-o clasă (Câinele este un mamifer) sau participarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
semn al aserțiunii, conector predicativ, marcă a identității etc., aceste funcții fiind considerate ca proprietăți lexicale ale verbului a fi din fiecare limbă. Rouveret (1998: 33) observă că unele dintre aceste funcții ale verbului a fi reflectă proprietăți generale ale propozițiilor finite (valoarea asertivă, prezența mărcilor flexionare), iar altele constituie proprietăți specifice ale propozițiilor cu a fi. Rouveret reanalizează abordarea din GB și din PM, conform căreia 'a fi' este un verb cu o anumită identitate lexicală sau selecție argumentală și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca proprietăți lexicale ale verbului a fi din fiecare limbă. Rouveret (1998: 33) observă că unele dintre aceste funcții ale verbului a fi reflectă proprietăți generale ale propozițiilor finite (valoarea asertivă, prezența mărcilor flexionare), iar altele constituie proprietăți specifice ale propozițiilor cu a fi. Rouveret reanalizează abordarea din GB și din PM, conform căreia 'a fi' este un verb cu o anumită identitate lexicală sau selecție argumentală și categorială, ajungând la concluzia că analiza de acest tip lasă fără răspuns două
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ce tip de complement selectează? (b) dacă a fi nu este verb lexical, atunci ce categorie funcțională reprezintă? Soluția propusă de Rouveret (1998: 34) - după cum mărturisește autorul, o dezvoltare a unei idei a lui Jespersen - constă în analiza unitară a propozițiilor cu a fi. Folosind sugestii din Longobardi (1983)7, Couquaux (1981)8, Burzio (1986), Moro (19889, 199110), Rouveret ajunge la concluzia că a fi poate fi caracterizat ca verb inacuzativ, centru al unui domeniu lexical VP, care selectează o propoziție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
propozițiilor cu a fi. Folosind sugestii din Longobardi (1983)7, Couquaux (1981)8, Burzio (1986), Moro (19889, 199110), Rouveret ajunge la concluzia că a fi poate fi caracterizat ca verb inacuzativ, centru al unui domeniu lexical VP, care selectează o propoziție redusă (engl. small clause), propoziție analizabilă ca o structură subiect-predicat. În unele studii s-a pus nu numai problema unificării analizei pentru aparițiile verbului a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sugestii din Longobardi (1983)7, Couquaux (1981)8, Burzio (1986), Moro (19889, 199110), Rouveret ajunge la concluzia că a fi poate fi caracterizat ca verb inacuzativ, centru al unui domeniu lexical VP, care selectează o propoziție redusă (engl. small clause), propoziție analizabilă ca o structură subiect-predicat. În unele studii s-a pus nu numai problema unificării analizei pentru aparițiile verbului a fi existențial și locativ, ci și a unificării interpretării pentru toate aparițiile sale, inclusiv ca auxiliar, soluțiile fiind diferite. Abeillé
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de perfect este defectiv. Avram (2003: 197) arată că verbele copulative sunt verbe care nu atribuie rol tematic extern, ca și verbele auxiliare, din cauza lipsei de conținut. În D-Structură, copula be 'a fi' are un singur argument intern, o propoziție redusă. Be 'a fi' este un tip special de verb inacuzativ care ia drept complement intern o propoziție redusă. Avram (2003: 199) observă că toate verbele considerate ca fiind copulative în gramaticile tradiționale (become 'a deveni', remain 'a rămâne', turn
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
extern, ca și verbele auxiliare, din cauza lipsei de conținut. În D-Structură, copula be 'a fi' are un singur argument intern, o propoziție redusă. Be 'a fi' este un tip special de verb inacuzativ care ia drept complement intern o propoziție redusă. Avram (2003: 199) observă că toate verbele considerate ca fiind copulative în gramaticile tradiționale (become 'a deveni', remain 'a rămâne', turn 'a se întoarce' etc.) sunt lipsite de argument intern și au drept complement o propoziție redusă. 2.2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
complement intern o propoziție redusă. Avram (2003: 199) observă că toate verbele considerate ca fiind copulative în gramaticile tradiționale (become 'a deveni', remain 'a rămâne', turn 'a se întoarce' etc.) sunt lipsite de argument intern și au drept complement o propoziție redusă. 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe Feuillet (2006: 119) arată că, în legătură cu verbul corespunzător sensului 'a fi', există mai multe situații în diverse limbi: ● limba nu are nimic care să semene unei copule; pentru gramatica generativă, absența sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a avea: dacă a avea ca verb plin selectează un complement nominal, a avea auxiliar selectează un complement participial (ipostaza de verb modal este asemănătoare cu cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca auxiliar) este un verb inacuzativ care selectează o propoziție redusă conținând un NP, în cazul utilizării posesive, sau un VP, în cazul utilizării
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cea de auxiliar, diferit fiind tipul de complement). Selecția de către a avea a unei propoziții reduse este soluția propusă, între alții, de Guéron (1986)17: a avea (ca verb plin și ca auxiliar) este un verb inacuzativ care selectează o propoziție redusă conținând un NP, în cazul utilizării posesive, sau un VP, în cazul utilizării ca auxiliar. Catalogarea verbului a avea drept inacuzativ nu ar fi incompatibilă cu prezența obiectului direct în Cazul acuzativ, pentru că acest Caz ar fi, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
avea din limba italiană este analizată de Moro (1998), care pune diferența dintre aceste două verbe (atunci când funcționează ca verbe pline) pe seama numărului diferit de proiecții Agr (Acord). Conform acestei teorii, cele două verbe funcționează similar în italiană, selectând o propoziție redusă, în care ci funcționează ca predicat. Apariția celor două verbe într-o structură nu este determinată lexical: verbul se realizează ca essere 'a fi' dacă argumentul extern e absent, și ca avere 'a avea', dacă argumentul extern e prezent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
teoria autorului, dar situația este aceeași pentru toate tipurile de structuri cu a fi) sunt constituite din două DP legate printr-o relație de predicație și conțin o singură proiecție Agr, în timp ce structurile cu a avea conțin două argumente - subiectul propoziției reduse și subiectul extern, aflat în poziția SpecVP - și două proiecții Agr. Concret, această situație se manifestă în limba italiană (a) prin acordul constant al participiului trecut cu subiectul în structurile conținându-l pe a fi, pentru că toate proiecțiile Agr
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbului a fi nu este strictă. În cazul verbului a fi, încadrarea în clasa inacuzativelor/ergativelor este mai ușor de acceptat și destul de frecventă în studii lingvistice recente. Analiza preferată este cea conform căreia a fi selectează drept complement o propoziție redusă (definită de Stowell (1983)22 ca fiind o propoziție incompletă; este o structură care conține un subiect și un predicat, dar căreia îi lipsește flexiunea; altfel spus − ca în Avram (1999) − le lipsește proiecția Timp). În privința verbului a avea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fi, încadrarea în clasa inacuzativelor/ergativelor este mai ușor de acceptat și destul de frecventă în studii lingvistice recente. Analiza preferată este cea conform căreia a fi selectează drept complement o propoziție redusă (definită de Stowell (1983)22 ca fiind o propoziție incompletă; este o structură care conține un subiect și un predicat, dar căreia îi lipsește flexiunea; altfel spus − ca în Avram (1999) − le lipsește proiecția Timp). În privința verbului a avea, soluția este mai puțin tranșantă. Argumentele în favoarea încadrării verbului românesc
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de existență, fie de cea de configurație spațială) și în structurile de tipul (51−53) din lista de exemple cu a avea. Explicațiile privind prezența complementului direct identificate până acum sunt: (a) a avea selectează, ca și a fi, o propoziție redusă: această soluție de analiză este acceptabilă pentru unele structuri în care a avea funcționează similar cu a fi (El o avea dragă, Are oi la munte), pentru aparițiile ca verb modal (Doar n-am a trăi cât lumea!) și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
să mai fac, Am scris o carte), dar nu și pentru structurile posesive sau partitive (Ai o furcă de aur, Masa are patru picioare), în care nu există, în afara verbului, niciun element care ar putea funcționa ca predicat semantic în interiorul propoziției reduse; (b) a avea este un verb inacuzativ cu două argumente interne: conform acestei soluții (inspirate pornind de la statutul acestui verb în limbile ergative), a avea nu dispune de Caz structural pentru obiectul direct pentru că nu are subiect extern - atât
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
complement direct, a avea nu dispune de proiecția v este imposibilitatea pasivizării; se poate formula și o altă soluție legată de proiecția v: a avea are proiecția vDEVENI, specifică inacuzativelor (nu există argument extern, iar verbul ia drept complement o propoziție redusă − vezi Capitolul 3, 4.1.1.3., analiza propusă de Folli și Harley 2007). Dintre cele trei soluții posibile, considerăm că mai profitabilă este soluția (c), care rezolvă problema unificării interpretării pentru toate ipostazele lui a avea și oferă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcare de tip nominativ/acuzativ, cât și marcare de tip ergativ/absolutiv. CAVINEÑA Limbă din subfamilia TACANAN, vorbită în nord-estul Boliviei. Circa 1 000 de vorbitori. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de trei factori: semantica nominalelor, timp și aspect și propoziție principală vs subordonată. CECENĂ Limbă est-caucaziană, din grupul NAKH. Marcare cazuală foarte variată. CHAIBASA − Vezi KURMALI. CHAL − Vezi RUTUL. CHAMORRO Limbă din familia austroneziană, grupul filipinez, vorbită în Insulele Mariane și Guam. 60 000 de vorbitori. Limbă aglutinantă, cu acord verbal
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
vestul Noii Guinee. 270 000 de vorbitori. Particula care marchează cazul ergativ (al argumentului A) poate lipsi, atunci când A și O nu se pot confunda. DHALANJI Limbă vest-australiană din familia pama-nyungan. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de semantica nominalelor. În propozițiile principale, A primește ergativul, O primește acuzativul, iar S este nemarcat. Excepție: pronumele de persoana 1 singular au aceeași formă în poziția S sau A. Astfel, se poate reconstitui un stadiu mai vechi al limbii, în care pronumele nu aveau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]