13,876 matches
-
ucide într-un duel cu sabia. Apoi își ia soția într-o călătorie lungă prin întreaga Europă. Luni de zile mai târziu, ea moare dând naștere unui fiu. Acesta este rezultatul unei legături adulterine între Maria și Denis. Don Luis abandonează copilul la o mănăstire lângă Livorno, Italia, unde călugărițele sărbătoreau ziua sfântului Antoniu, fiind 19 martie. La mănăstire copilul este crescut până la vârsta de 10 ani. Apoi, acesta ajunge ucenicul unui negustor, John Bonnyfeather (Edmund Gwenn), care fără a ști
Anthony Adverse () [Corola-website/Science/329808_a_331137]
-
proveneau din familii de imigranți italieni, fiind crescuți în credința catolică. Brooks este dislexic și a urmat cursurile Școlii Crossroads din Santa Monica, California. A început să studieze istoria la Colegiul Pitzer din Claremont, California, curs pe care l-a abandonat ulterior și a petrecut un semestru la Universitatea din Insulele Virgine. În 1994 a absolvit Universitatea Americană din Washington, D.C.. Brooks s-a căsători cu Michelle Kholos în 2003. Începând cu luna martie a nului 2005, cei doi au un copil
Max Brooks () [Corola-website/Science/329816_a_331145]
-
dar "Maddalena" este prima lucrare a lui Prokofiev în acest gen care să primească un număr opus (Op. 13). Opera a fost compusă în vara anului 1911 când Prokofiev încă era student la Conservatorul din Sankt Petersburg și a fost abandonată cu doar una din cele patru scene orchestrată. Subiectul se învârte în jurul unui triunghi amoros din Veneția secolului al XV-lea. Prokofiev a scris în autobiografia sa că "acțiunea abundă de conflict, dramă, trădare și crimă" și a adăugat că
Maddalena () [Corola-website/Science/329895_a_331224]
-
1936-1937), unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii. Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte” (1938) când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.J. Bach, totuși Budișteanu a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară. În perioada 1940-1946 este violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și cea a lui Petrică Moțoi din București. Devine mai apoi violonist-solist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
în mână”. A continuat studiul viorii cu profesorul Eugen Cuteanu, la Școala de muzică din strada Ungureanu. Își amintește de tratamentul dur pe care îl aplica profesorul său tuturor elevilor și de exigența acestuia. Odată, a fost pe cale chiar să abandoneze studiul viorii din această cauză. I-a spus bunicului său că nu mai vrea să cânte la vioară, însă, nu vrea să renunțe la a face muzică și vrea să studieze clarinetul. Și așa, au pornit-o amândoi, bunic și
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Serghei Prokofiev a început să lucreze la Concertul pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 19 în 1915 dar a abandonat în curând lucrul pentru a lucra la opera "Jucătorul". A reluat lucrul la concert în 1917. A avut premiera pe 18 octombrie 1923 la Opera din Paris în interpretarea Orchestrei Operei din Paris sub bagheta lui Serghei Koussevitzki, cu Marcel
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
în învățăturile bisericii catolice, anglo-catolice, ortodoxe, fiind exprimată în liturghiile lor, unde în mod repetat se folosește apelativul „pururea fecioară” în privința Mariei. Anumiți inițiatori ai reformei protestante, cum ar fi Luther, au susținut această doctrină. Totuși, mai târziu a fost abandonată de anumite biserici protestante, fiind menținută în prezent de către teologii anglicani și luterani. Credința în fecioria eternă a Fecioarei Maria, care este considerată ""(parte esențială a credinței catolice, spre exemplu), susține că Maria a fost fecioară înainte, în timpul și după ce
Pururea Fecioară Maria () [Corola-website/Science/328049_a_329378]
-
moartea lui Carol cel Mare din 814, saxonii nordalbingieni au fost iertați, iar pământurile le-au fost restituite de la obodriți. Potrivit unora dintre surse, împăratul intenționase să întemeieze o dioceză de Nordalbingia, în frunte cu preotul Heridag. Planul a fost abandonat după moartea lui Heridag, iar regiunea a fost atribuită diocezei de Bremen și Verden în timpul împăratului Ludovic Piosul, când Ansgar a fost numit arhiepiscop de Hamburg în 831.
Nordalbingia () [Corola-website/Science/328066_a_329395]
-
bazine în care se aduna apa izvorului Eyn as-Sufeira din apropiere. Din cele trei arcuri s-a păstrat unul singur, cel de la răsărit. Până în iunie 1967 a existat aici un sat sirian, întemeiat la începutul secolului al XX-lea și abandonat în urma cuceririi lui de către israelieni în Războiul de Șase Zile. Câteva din casele sătenilor au inclus în ziduri elemente decorative și arhitectonice din sinagoga antică. Posibil ca în acest loc să fi existat în vechime o localitate romană, ai cărei
Umm al-Kanatir () [Corola-website/Science/328085_a_329414]
-
sa", relatează Amato de Montecassino, "ei au pornit să prade locurile din vecinptate și să îi hărțuiască pe dușmani. Dat, dat fiind că apucăturile omenești sunt înclinate către lăcomie, iar banii au întotdeauna câștig de cauză, treptat ei l-au abandonat... Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
2 și Cvartetul de coarde nr. 1. În timpul Revoluției Bolșevice, familia Szymanowski și-a pierdut proprietățile pământești. În 1920, Ștefan Bartoszewicz, cumnatul lui Szymanowski, care lucra că funcționar la Ministerul Comerțului din Varșovia, a cumpărat pentru familia Szymanowski o vilă abandonată în orașul Bydgoszcz de germani (în urma unei emigrări în masă, după decizia Tratatului de la Versailles cu privire la recunoașterea independenței Pomeraniei poloneze și a Voievodatului Polonia Mare). Între 1921 și 1924, a locuit în acea casă (situată pe strada Koziteluskin, Nr. 5
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
1081). Cu acea ocazie, Iordan a părăsit alianța sa cu papalitatea, în schimbul obținerii învestiturii imperiale. Cu toate că Robert Guiscard și fratele său, Roger au pornit în marș împotriva lui Iordan, Roger a fost rechemat în Sicilia, iar expediția Hauteville-ilor a fost abandonată. În 1085, la moartea lui Robert Guiscard, Iordan l-a susținut pe Bohemund, fiul mai mare, împotriva lui Roger Borsa, fiul avut de Guiscard cu Sichelgaita, care era cumnată cu Iordan, dat fiind că el se căsătorise cu Gaitelgrima, fiică
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
fost reconstruit în două rânduri, în anul 1652 și 1660, ca urmare a invaziilor suedeze, în conformitate cu proiectul bătrânului Izydor Affait și al lui Tytus Burattini. Palatul Kazimierzowski poartă numele regelui fondator Jan Kazimierz, acest palat devenind reședința sa preferată. Fiind abandonat în anul 1667, palatul rămâne în proprietatea regelui Jan al III-lea Sobieski. În 1695, clădirea a fost distrusă în întregime de un incendiu. Începând cu anul 1724, palatul intră în proprietatea regelui August al II-lea. Poarta dinspre strada
Palatul lui Kazimierz () [Corola-website/Science/328141_a_329470]
-
Moreau în timpul Războiului napoleonian al celei de-a doua coaliții din 1800, iar ultimul principe-arhiepiscop, contele Hieronymus von Colloredo a fugit la Viena. În secolul al XIX-lea, el a fost folosit drept cazarmă, depozit și temniță înainte de a fi abandonat ca avanpost militar în 1861. Hohensalzburg a fost renovat începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și a devenit o atracție turistică majoră, cu funicularul deschis în 1892, care urcă din oraș către Hasengrabenbastei. El este prezent unul dintre cele
Castelul Hohensalzburg () [Corola-website/Science/328198_a_329527]
-
german) în Capua. În 1026, după un asediu de 18 luni, Capua a capitulat, iar Pandulf al IV-lea a fost restaurat la putere. În anii următori, Rainulf Drengot s-a raliat cauzei lui Pandulf, însă în 1029, l-a abandonat pe acesta, pentru a-l urma pe ducele Sergiu al IV-lea de Neapole, pe care Pandulf îl alungase din Napoli în 1027, probabil cu sprijinul lui Rainulf. În 1029, Rainulf și Sergiu au recucerit Napoli. La începutul anului 1030
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
bizantin, Exaugustus Boioannes, pe care l-au dus prizonier la Benevento. Tot în acea vreme, Guaimar al IV-lea de Salerno a început să îi înroleze pe normanzi sub stindardul său, sub diferite promisiuni. În februarie 1042, simțindu-se probabil abandonat și poate mituit de către bizantini, Atenulf a negociat eliberarea lui Exaugustus, după care a fugit cu banii pe răscumpărare în teritoriul bizantin. El a fost înlocuit cu Argyrus, care a obținut câteva victorii, însă până la urmă a fost și el
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
-lea, care i-a succedat lui Petru I în teritoriul din jurul orașului Trani, a capturat în cele din urmă acel oraș de la bizantini. Umfredo a murit în 1057 și a fost succedat de către Robert Guiscard, care la puțină vreme a abandonat loialitatea față de Imperiul german și a devenit vasal față de papalitate, în schimbul obținerii titlului mai mare, de duce. În anii '50 și '60 ai secolului al XI-lea, existau două centre normande de putere în Italia de sud: unul la Melfi
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
construit o fortăreață la San Marco d'Alunzio: primul castel normand din Sicilia. Robert a revenit în insulă în 1064, însă evitând de această dată Castrogiovanni și mergând direct către metroopola insulei, Palermo. Totuși, tabăra sa a trebuit să fie abandonată din cauza tarantulelor, astfel încât întreaga campanie a fost compromisă. El a atacat din nou Palermo în 1071, însă a cucerit doar orașul, fără citadelă. Robert l-a numit pe Roger drept conte de Sicilia, sub suzeranitatea Ducatului de Apulia. Citadela a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
din nou sub asediul lui Richard de Capua, de această dată suportând și blocada navală a fostului aliat, Robert Guiscard. Richard a murit pe durata asediului în 1078, fiindu-i ridicat[ excomunicarea abia pe patul de moarte. Asediul a fost abandonat de către succesorul său, Iordan I, în scopul de a ajunge la consens cu papalitatea, care încheiase pace cu ducele Sergiu. În 1130, antipapa Anacletus al II-lea l-a încoronat pe Roger al II-lea al Siciliei ca rege, context
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
propriul său comitat de Lavello. Guiscard s-a alăturat curând principelui longobard Pandulf al IV-lea de Capua, în contextul neîntreruptelor războaie ale acestuia cu principele Guaimar al IV-lea de Salerno (1048). În anul următor însă, Guiscard l-a abandonat pe Pandulf, potrivit cronicii lui Amato de Montecassino, din cauză că acesta because Pandulf nu și-a ținut făgăduiala cu privire la cedarea unui castel și la acordarea mâinii fiicei lui. Guiscard a revenit alături de fratele său Drogo, căruia i-a solicitat acordarea unui
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
condus la capturarea cu ușurință a Messinei în 1061: oamenii lui Roger au debarcat pe nevăzute pe timpul nopții și au surprins armata sarazinilor în dimineața următoare. Trupele lui Guiscard au debarcat fără a mai întâmpina opoziție și au găsit Messina abandonată de inamici. Guiscard a fortificat imediat Messina și s-a aliat cu Ibn at-Timnah, unul dintre rivalii emirului de Sicilia, Ibn al-Hawas. Armatele lui Guiscard, ale fratelui său și ale aliaților musulmani au pornit în marș spre centrul insulei, trecând
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
soția sa Sichelgaita. În 1064, Guiscard a revenit în Sicilia, însă de această dată a evitat Enna și a luat direct drumul către Palermo. Cu toate acestea, tabăra sa a fost infestată de tarantule și a fost nevoit să o abandoneze. De această dată, campania s-a dovedit infructuoasă, însă cea ulterioară, din 1072, a condus la ocuparea Palermo și a restului Siciliei. Orașul Bari, reședința catepanului bizantin a fost cucerit în aprilie 1071, după un asediu de trei ani, iar
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
și pe seniorii de Giovinazzo și Trani. În ajutorul răsculaților au venit și principii Richard Drengot de Capua și Gisulf al II-lea de Salerno, ambii temîndu-se de puterea crescândă a lui Robert Guiscard. Cu toate acestea, Robert nu a abandonat asediul asupra Palermo și campania siciliană. El a preferat să ignore insurecția, care pe atunci s-a extins și în Calabria. Palermo a capitulat în 1072, iar Robert a revenit în peninsulă anul următor, anihilând cu ușurință pe cei mai mulți dintre
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
imediat o armată și a pornit în marș către Geraci pentru a-l asedia. Până la urmă, de teamă pentru soarta sa în cazul în care ar fi fost capturat, alături de unii cetățeni din Geraci care îi urmau politica, Ingelmarius a abandonat Geraci, părăsind-o totodată și pe Altruda. Roger i-a restituit imediat Altrudei tot ceea ce ea posedase înainte de căsătorie și, printr-un acor pașnic cu conducătorii din Geraci, orașul a revenit în cadrul domeniilor lui Roger. Nimic altceva nu se mai
Ingelmarius () [Corola-website/Science/328229_a_329558]
-
lasa fraților săi mai tineri sarcina de a oferi un moștenitor la tron. Printre partenerii de căsătorie luați în considerare pentru Sofia Albertina au fost verișorul ei, Prințul Petru de Holstein-Gottorp, Prințul Episcop de Lübeck, dar aceste planuri au fost abandonate în 1780. Regele Stanisław August Poniatowski a fost, de asemenea, menționat, însă planul nu a fost dus la capăt. Sophia Albertina a fost uneori numită "Prințesa cu inima de gheață". Totuși, a existat o legendă bine cunoscută printre oamenii de la
Sofia Albertina a Suediei () [Corola-website/Science/328244_a_329573]