13,527 matches
-
asediaților din Methoni , guvernatorul militar otoman a trimis pe 3 mai aproximativ 2.000 de ieniceri din Tripolița. Prințul Dolgorukov a organizat apărarea împotriva turcilor cu o primă linie formată din insugenți greci neinstruiți. La primul atac al otomanilor, linia elenă s-a rup, dar rușii au reușit să reziste aproximativ 5 ore. Efectivele otomane s-au ridicat la aproape 8.000 de soldați, iar rușii au fost obligați în cele din urmă să cedeze. Turcii au reușit să cucerească bateriile
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
aliaților lor ruși au provocat un mare entuziasm în rândul grecilor din Moreea. În scurtă vreme s-au aprins noi focare de revoltă, conduse de preoți sau lideri militari locali, în întreaga peninsulă. În timp de trupele ruse și milițiile elene asediau cetățile Koroni și Navarino, locuitorii din insulele Zakynthos, Corfu și Cefalonia au atacat orașul Patras, pe care l-au cucerit după un asediu de 20 de zile, distrugându-l aproape în totalitate. Prin cucerirea orașului, insurgenții aveau la dispoziție
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
târziu Alexei Orlov, ar fi fost mai potrivit un atac în interiorul Moreei. Un asemenea atac ar fi dus la capitularea fortărețelor de pe litoral, supuse blocadei flotei ruse și fără ajutorul corăbiilor otomane, blocate în Dardanele și la Constantinopol . Înfrângerea rebeliunii elene a avut consecințe dramatice asupra populației Peloponezului. Această provincie bogată a Greciei a fost devastată de război, iar numeroși locuitori au căzut victime ale violențelor și terorii. Multe localități au fost distruse sau jefuite. Livezile de măslini și duzi au
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
cei din urmă să se îmbarce pe corăbii și să-și lase aliații la discreția otomanilor furioși. Sarcina de înăbușire a rebeliunii a revenit în special trupelor neregulate albaneze, care s-au remarcat prin instituirea terorii nu numai împotriva populației elene, dar și împotriva celei musulmane. Reprezentanții grecilor și turcilor din Peloponez s-au adresat într-o petiție comună sultanului, cerând încetarea atacurilor albanezilor. A fost nevoie de aproximativ un deceniu până când forțele regulate otomane au reușit să curețe regiunea de
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
1770 a zdruncinat încrederea grecilor în Imperiul Rus și le-a redirecționat opțiunile politice. Printre aceștia s-a numărat Cosmas din Aetolia, care și-a orientat eforturile spre ridicarea nivelului moral și spiritual al grecilor. Una dintre urmările eșecului rebeliunii elene a fost și formarea unor comunități puternice grecești în sudul Rusiei și în Austria, în special prin emigrarea unor locuitori din Peoloponez și din insulele Mării Egee. Istoricul Dimitrios Fotiadis consideră că este greșită opinia conform căreia grecii au plătit un
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
așezării din secolul al V lea î.e.n. s-au găsit în preajma bisericii creștine din localitate. În epoca Mishnei și a Talmudului este menționată sub numele ebraic Arav, Districtul era numit în epoca talmudică Arbata. Iosephus Flavius menționează localitatea sub numele elen de Garaba sau Gavara, ca fiind unul din principalele orașe ale Galileei de la începutul mileniului I e.n., alături de Tzipori (Sephoris) și Tiberias, după câte se pare, al treilea ca mărime. El era în vremea aceea capitala districtului Sihnin. După alte
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]
-
împărțite din punct de vedere administrativ în pașalâcuri (provincii). Pe teritoriul Greciei de astăzi au fost formate două pașalâcuri - Moreea și Rumelia, ale căror terenuri erau împărțite în ferme (în limba turcă "çiftlik", în limba greacă "τσιφλίκι", "tsifliki"). Toți militarii eleni, indiferent dacă au fost membri ai trupelor regulate bizantine, milițiilor locale sau unităților de mercenari, au fost obligați să se alăture armatei otomane ca ieniceri, să se angajeze ca soldați privați pe lângă notabilitățile otomane sau să încerce să se descurce
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
izolate și se refugiau în regiunile greu accesibile din munți. Cele mai multe bande de klefți au participat într-o formă sau alta la Războiul de Independență al Greciei. În timpul acestui conflict, klefții și armatoloi au format coloana vertebrală a forțelor armate elene și au jucat un rol de prim rang de-a lungul întregii perioade de lupte. Generalul Ioannis Makriyannis i-a asemuit pe „klephți și armatoloi” cu „drojdia libertății”. Cântecele sau baladele kleftice (Κλέφτικο τραγούδι) sunt parte a muzicii populare elene
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
elene și au jucat un rol de prim rang de-a lungul întregii perioade de lupte. Generalul Ioannis Makriyannis i-a asemuit pe „klephți și armatoloi” cu „drojdia libertății”. Cântecele sau baladele kleftice (Κλέφτικο τραγούδι) sunt parte a muzicii populare elene. Ele sunt populare în special în Epir și Peloponez. Compozitorul ceh Antonín Dvořák a scris un ciclu muzical numit „Trei poeme moderne grecești”. Primul dintre ele este „Koljas - cântec kleft” și este povestea lui Koljas, cel care l-a învins
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
aproape de a fi, pentru români, zicând după Gauguin, păcatul. Eșecul românilor, ca și al grecilor, căci o filosofie mimetica ar fi fost o înfrângere și pentru unii și pentru alții, eșecul, prin urmare, este făcut imposibil mai întâi de către filosofii eleni.
Filosofia antică () [Corola-website/Science/326143_a_327472]
-
terme pur istoric, care subliniază natura constituțională și democratică a regimului revoluționar care a precedat fondarea Regatului Greciei independent. Acest termen asociază perioada istorică a războiului revoluționar cu formele nemonarhice de organizare ale țării de mai târziu - A Doua Republică Elenă și A Treia Republică Elenă. În faza incipientă a rebeliunii antiotomane din 1821, fiecare regiune a Greciei și-a ales propriile foruri conducătoare. Acestea au fost înlocuite de administrația centrală a Adunării Naționale din Epidaurus, a cărei organizare a marcat
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
natura constituțională și democratică a regimului revoluționar care a precedat fondarea Regatului Greciei independent. Acest termen asociază perioada istorică a războiului revoluționar cu formele nemonarhice de organizare ale țării de mai târziu - A Doua Republică Elenă și A Treia Republică Elenă. În faza incipientă a rebeliunii antiotomane din 1821, fiecare regiune a Greciei și-a ales propriile foruri conducătoare. Acestea au fost înlocuite de administrația centrală a Adunării Naționale din Epidaurus, a cărei organizare a marcat nașterea statului elen modern. Consiliile
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Treia Republică Elenă. În faza incipientă a rebeliunii antiotomane din 1821, fiecare regiune a Greciei și-a ales propriile foruri conducătoare. Acestea au fost înlocuite de administrația centrală a Adunării Naționale din Epidaurus, a cărei organizare a marcat nașterea statului elen modern. Consiliile locale de conducere și-au continuat însă existența, autoritatea centrală fiind stabilită ferm doar în 1825. Noul stat nu a fost recunoscut de marile puteri europene ale timpului. Tânărul stat elen, după o serie de victorii inițiale în
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a cărei organizare a marcat nașterea statului elen modern. Consiliile locale de conducere și-au continuat însă existența, autoritatea centrală fiind stabilită ferm doar în 1825. Noul stat nu a fost recunoscut de marile puteri europene ale timpului. Tânărul stat elen, după o serie de victorii inițiale în lupta cu otomanii, a fost amenințat cu dispariția datorită conflictelor interne care au degenerat în război civil și a intervenției armatei turco-egiptene condusă de Ibrahim Pașa. În momentul în care Ibrahim Pașa a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
inițiale în lupta cu otomanii, a fost amenințat cu dispariția datorită conflictelor interne care au degenerat în război civil și a intervenției armatei turco-egiptene condusă de Ibrahim Pașa. În momentul în care Ibrahim Pașa a intervenit pentru înăbușirea mișcării revoluționare elene, marile puteri își schimbaseră însă pozițiile politice, fiind favorabile formării unui stat autonom grec sub suzeranivate otomană, în conformitate cu prevederiel Tratatului de la Londra din 1827. Refuzul sultanului de acceptare a termenilor acestui tratat a dus la intervenția aliată europeană și la
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a termenilor acestui tratat a dus la intervenția aliată europeană și la distrugerea flotei egipteano-otomane în timpul bătăliei de la Navarino. Acest ultim eveniment a facilitat Greciei obținerea independenței depline. A Treia Adunare Națională de la Trozen a proclamat în 1827 înființarea Statului Elen (Ἑλληνικὴ Πολιτεία) și l-a ales pe Ioannis Kapodistrias în funcția de guvernator al Greciei (din acest motiv, Statul Elen este numit câteodată „Guvernorat”). După ce s-a reîntors în țară în ianuarie 1828, Capodistrias a încercat să creeze un stat
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
ultim eveniment a facilitat Greciei obținerea independenței depline. A Treia Adunare Națională de la Trozen a proclamat în 1827 înființarea Statului Elen (Ἑλληνικὴ Πολιτεία) și l-a ales pe Ioannis Kapodistrias în funcția de guvernator al Greciei (din acest motiv, Statul Elen este numit câteodată „Guvernorat”). După ce s-a reîntors în țară în ianuarie 1828, Capodistrias a încercat să creeze un stat funcțional și să redreseze țara devastată de război, dar s-a văzut implicat foarte rapid în conflicte cu magnații și
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Prințul bavarez Otto a devenit noul rege al Greciei independente. În vreme ce Metternich încercau să tempereze valul reformator din sud Europei, grecii au hotărât să-și autoproclame independența. Forțele liberale din Europa Occidentală au primit cu mare satisfacție declarația de independență elenă, pe care o considera prima schimbare după conservatorul Congres de la Viena. Grecii au convocat o adunare constituantă, care a emis o lege fundamentală provizorie și a lansat următorul manifest prin care își explicau opțiunea pentru independență. Alexandru Ipsilanti a fost
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
convocat o adunare constituantă, care a emis o lege fundamentală provizorie și a lansat următorul manifest prin care își explicau opțiunea pentru independență. Alexandru Ipsilanti a fost ales șeful Filiki Eteria în aprilie 1820 și a preluat sarcina planificării insurecției elene. Ipsilanti visa să mobilizeze întreaga populație creștină din Balcani pentru lupta împotriva otomanilor și să forțeze Rusia să intervină în favoarea coreligionarilor lor. Ipsilanti a traversat în fruntea voluntarilor eleni râul Prut pe 22 februarie, facându-și intrarea în Principatele Dunărene . Pentru
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Filiki Eteria în aprilie 1820 și a preluat sarcina planificării insurecției elene. Ipsilanti visa să mobilizeze întreaga populație creștină din Balcani pentru lupta împotriva otomanilor și să forțeze Rusia să intervină în favoarea coreligionarilor lor. Ipsilanti a traversat în fruntea voluntarilor eleni râul Prut pe 22 februarie, facându-și intrarea în Principatele Dunărene . Pentru a-i încuraja pe creștinii români să se alăture Eteriei, el a anunțat că are sprijinul Marilor Puteri, în principal al Rusiei. La două zile după intrarea în Moldova
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
de necesitatea declanșării rebeliunii, în ciuda absenței unor garanții cu privire la intervenția Rusiei. După aflarea veștilor intrări lui Ipsilanti în Principatele Dunărene, atmosfera din Peloponez a devenit tensionată, iar la mijlocul lunii martie au izbucnit incidente sporadic între greci și musulmani. Tradiția istorică elenă consideră ziua de 25 martie 1821, când mitropolitul Germanos a sfințit drapelul cu cruce în mănăstirea Agia Lavra, ziua în care a izbucnit revoluția, deși unii cercetători pun la îndoială existența istorică a evenimentului. Manioții au declarat război turcilor la
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
limitau numai la controlul asupra fortărețelor - Patras, (recucerită de turci pe 3 aprilie), Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nauplion și capitala provincială Tripolitsa, unde se refugiaseră numeroase famii de turci la începutul rebeliunii. Toate aceste fortărețe au fost asediate de forțele neregulate elene, dar nu au fost cucerite, pentru că revoluționarii nu dispuneau de artilerie. Cu excepția Tripoliței, toate cetățile aveau acces la mare și puteau fi reaprovizionate și sprijinite cu forțe noi de către marina otomană. Kolokotronis a organizat asediul Tripoliței începând din mai, reușind
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
de 12.000 oameni - infanterie, cavalerie și artilerie - cu cartierul general în Heraklion. Emmanouil Tombazis, numit comisar al Cretei de către guvernul revoluționar, a convocat pe 22 iunie 1823 o convenție la Arcoudaina, în cadrul căreia a încercat să reconcilieze diferitele facțiuni elene și să le canalizeze eforturile împotriva inamicului comun, otomanii. El a mobilizat 3.000 de oameni la Gergeri pentru a-i înfrunta pe soldații lui Hussein. Cretanii au fost înfrânți de otomanii mai numeroși și mai bine organizați în bătălia
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
avea să mărturisească mullahul Salonicului, strigătele de jale se auzeau neîncetat pe străzile orașului, iar Yusuf Bey, aga ienicerilor, ulemalele și alți lideri militari otomani se comportau ca nebunii. Distrugerile provocate popuției orașului au fost atât de mari, încât comunitate elenă s-a refăcut de-abia la sfârșitul secolului. Revolta a devenit cu adevărat puternică în momentul în care călugării Muntelui Atos, cei din Kassandra și cei de pe insula Thasos s-au alăturat insurgenților. Rebeliunea din Halkidiki s-a dezvoltat încet
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Insurecția din Halkidiki s-a rezumat doar la acțiunile din peninsulele Muntelui Atos și Kassandra. Pe 30 noiembrie 1821, ofensiva declanșată de noul pașa al Salonicului, Mehmet Emin Abulubud, s-a încheiat cu o victorie decisivă otomană la Kassandra. Supraviețuitorii eleni ai înfrângerii de la Kassandra, printre ei aflându-se și Pappas, au fost salvați de vasele din Psara, care i-a transportat în Skiathos, Skopelos și Skyros. Papas a murit în timp ce se îndrepta spre insula Hydra. În acest timp, rebelii din
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]