KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...526 527 528 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

ca să poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu am scăpat... printr-o minune am scăpat... Trădarea Constantinopolului a fost o răsunătoare palmă pe obrazul Apusului! exclamă Ștefan acuzator. Cred c-au tras învățătură. Acu, au a tremura pentru propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Prea aproape de casă erau, și prea nerăbdători, și prea obosiți erau, încât nici n-au avut nevoie de pinteni și caii voiau "acasă". Au pornit într-un galop întins, înfruntând pieptiș furtuna. Biciuit de ploaie, cu pletele zălude lipite pe obraz, cu veșmintele pătrunse de apă, dârdâind, aplecat peste grumazul calului, îndemna în galop spre Suceava: "Acasă, unde-i mai bine..." "Acasă... Unde-i mai bine ca acasă?" Ștefan își ascultă gândul, lăsând piciorul stâng ce zvâcnea să atârne liber pe lângă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui taica, maicăi și Maruței, adaugă și Varsă câteva picături. Bogdaproste... Ștefan pășește agale, pe gânduri: Când ai intrat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu mănânc veverițe, îi spune zâmbind și îi descântă ochii făcând cruciulițe peste pleoapele lăsate: "Frunzuliță sălcioară, Voichiță Mărioară, Ochii tăi mă bagă-n boală"... Din colțul pleoapelor, o boabă de lacrimă strivită se sparge și se rostogolește șiroind pe obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă apă la mâțe... E grav... Cine te-a supărat?! Acu scot spada! Voichița, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, printre sughițuri, bolborosește: Mă... Măria ta... Ștefane! o corectează el. Ște... Ștefane, Măria ta... îngână printre suspine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suspine. Slo...slobozește-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și... și, mă rog, unde pohtește Domnița Maria Voichița să plece? Voichița își șterge obrajii cu palmele, bolborosește: A... alungă-mă... Eu... eu n-am putere să... să plec... De ce să pleci? Au în Moldova nu te simți "acasă"? o întreabă el și îi șterge ochii cu batista. Hai! Lasă copilăriile! Suflă!... Suflă!! Așa! Lasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nevoie de înțelegerea ta, de... de dragostea ta! Nu știi... nu știi cât te iubește... O... o să am grijă, promite el, cu ochii ațintiți pe florile de gheață de pe geamul geruit. O să am... Deschide fereastra. O răbufnire înghețată îi biciuie obrajii înfierbântați cu o volbură de fulgi de zăpadă... "Dacă știam"... Viscolul îi spulberă cuvintele: "Dacă știam"... Închide fereastra și spune hotărât: Să mergem la Maria!... A?! Don Giovanni! se miră observându-l pe Don Batista în întuneric, cufundat într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
însemnări. Ha! Ha! Ha! izbucnește Ștefan într-un hohot schimonosit, nervos. Ați auzit?! "Capitaneo!"... Și, încă, "Generale!"... Am crescut în grad! Plecăciune Rex! Prea onorat! Dar avem și noi demnitatea noastră! Am văzut negru înaintea ochilor, i-am strigat de la obraz, cât e el de ambasador al Sfântului Petru: "Domnul Ștefan nu e cu nimic supus regelui Ungariei! E de sine stătător, domn și voievod neatârnat al Țării Moldovei!" Prin mine a vorbit limba Măriei tale. Bine, Ioane! strigă Ștefan. Bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce "palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu le întrece în măreție, spune Ștefan. Și când îngenunchem pe pământul gol, și când încleștăm degetele a rugă, cu obrajii uzi, și când ridicăm ochii spre cer, cupola catedralei noastre e plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat", să-l credem... Dar să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nostru, trup și suflet, ești! Moldova te vrea; vrea ce vrem noi, "marii boieri"! De ce nu?! De ce nu?! întreabă Negrilă ploconindu-se. Isaia rânjește dezvelindu-și dinții de cal, cedează chipurile insistențelor, dar, cu aceeași modestie, cu aceeași roșeață în obraji spune: Sunt uluit. M-ați zăpăcit... Nu m-am gândit niciodată... În fond, de ce nu? își ia seama după ce cugetă adânc și începe să viseze. Dacă "mă cere poporul"!?... Mă rog, ce-o fi, ce-o păți... revine el brusc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Adrianopole urdiile-s pe picior de război, gata de plecare spre Moldova. Credeți voi că Marele El Fatih Cuceritorul Constantinopolului, Împăratul Împăraților, Stăpânul Lumii -, credeți că poate suporta crunta umilire de la Podul Înalt?! Și încă în fața lumii întregi?! Rușinea de pe obrazul terfelit al Aliotmanului nu se poate spăla decât în sânge! El trebuie să dovedească Lumii că "e cel mai mare, cel mai tare". "Unde am ajunge, dacă toate neamurile supuse Înaltei Porți, ar avea nemaipomenita obrăznicie a Moldovei, a Ghiaurului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o fi f-un zmău, f-un arhanghel! Mai rău, un crocodil! N-ați auzit că Vodă ista Ștefan îi fermecat?! A păscut iarba fiarelor! Te pomeni c-o fi mâncat și tava cu jăratic, ca iapa lui Făt-Frumos! Pe obrajii lui Alexandru se scurge o lacrimă. Ștefan scoate batista: Ooo!... Chiar așa? Suflă!... Suflă!!... Așa! De-ar fi să suflu eu, mi-ar trebui un cearșaf, surâde el dureros. Fiecare are a se teme pentru sine; eu mă tem pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai înțeles, fiule? Să-ți dau cel mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii cu palmele: Am înțeles, Tăicuță Măria ta... Ștefan îl strânge aproape, cu un glas îngânat: Săndrele, o să-ți fac o mărturisire care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul celălalt. Păzește-mă, Doamne, de tovarăș, că de dușman mă păzesc singur, spune Vlaicu. Trecând prin Țara Românească, povestește Gherasim, am mas la tovarășii din pribegie ai Măriei tale: boierii Mircea Comis și Stan Logofăt. Voievodul Laiotă Basarab mi-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui de bărbat și încă cu martori. Așa ai spus și la Baia, și la Lipnic, și la Podu-Înalt! grăiește Dumitru cu mândrie, întorcându-se către oameni. Domnul Ștefan m-o bătut pe umăr și m-o sărutat pe amândoi obrajii! spune el lăcrimând cu mândrie. Chiar Domnul Ștefan, așa să știți! Târgoveții, câștigați de partea moșului, râd, îl încurajează: Așa-așa, moșule! Nu te lăsa! Atinge-o! Și voi ce vă băgați?!?! se stropșește la ei Savastița. Plecați de-aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
s-au năpustit năvrapii, prin foc și sabie trec Țara de Sus! Ucid! Pradă! Siluiesc! Robesc! Numai cenușă și moarte!... E cumplit! Prăpădu' de pe lume! Și nimeni nu le stă împotrivă... spune el cu durere și își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Unchiule... Și de-a fi și-a fi... Rogu-te, ai grijă de Maria, de copii și... și de Voichița. Să le fii un adevărat părinte, cum mi-ai fost și mie... Vlaicu își șterge o lacrimă furișată prin crețurile obrajilor și bolborosește: Făgăduiesc, fiule. Da' să ai grijă... Ștefan ridică hrisovul cu amândouă mâinile, solemn, tulburat. Și, ca printr-o minune, clopotele Sucevei prind iar să bată, făcând clipa și mai solemnă. Voi să stați mărturie pentru vrerea mea din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet. Voichițo!... rostește el cu ardoare și îi desface legătura, lasă părul să cadă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se aruncă în luptă cu moartea! Promite-mi că n-ai să... să mori, Ștefane, se roagă ea și își mușcă buzele să n-o podidească plânsul, dar i s-au înrourat ochii și o lacrimă se sparge șiroind pe obraz. Ștefan zâmbește trist: Care oștean ar putea promite... Doar lașii! Bine, bine, o să am! o împacă el văzând că zăgazul lacrimilor s-a rupt. Îți promit! Ștefane! Să știi! strigă Voichița într-o stare de exaltare. De... de cazi, Doamne ferește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îl știe de la bunica, care îl știe de la străbunica, ce-l descânta pe Mircea Basarab Vodă Bătrânul, când pornea în bătălie... Își sărută pulpa degetului mare și cu el îi face un benghi, în semn de cruce, pe frunte, pe obraji, pe bărbie, pe umeri, pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În apă sfințită Care se cântă, Și se descântă, Lui Ștefan, sănătate, Să mi-l apere de moarte, La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Îl beau din nou... pentru o altă nuntă... Îl îmbrățișează cu o privire caldă, învăluitoare, ce-i mângâie pletele, umerii, spatele; ochii i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet, ochi în ochi, cu mâna întinsă, tremurândă. Te rog... Maria fascinată, încremenită cu paharul la buze... Lacrimi mute șiroiesc pe obrajii ei, picură în cupa cu vin... Ștefan ia paharul... Varsă vinul... Îl lasă să cadă și calcă pe cioburi: Iartă-mă Maria... o imploră și îi strânge mâinile. Promite-mi că n-ai să mai... Îmi promiți? o întreabă rugător

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
strigă el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

mult ar fi fost, evident, un non-sens. Povestea aceasta a durat săptămâni întregi până ce, într-o zi, m-am pomenit drept în față cu mama fetei, o doamnă, la rândul ei, distinsă și foarte hotărâtă care mi-a zis de la obraz „să le spun șefilor mei (chiar așa: șefilor mei) să nu mă trimită degeaba să-i spionez, că oricum nu o să aflu nimic pentru că ei nu au nimic de ascuns”, că la început a crezut că stau acolo pentru fiica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]