13,759 matches
-
la un câmp continuu de 2400 A/m și prezintă o inducție de cel putin 1 tesla. Poate fi efectuată cu pulberi magnetice sau bandă magnetografică. Metodă curenților turbionari este folosită ca o alternativă sau extensie a controlului nedistructiv cu particule magnetice, fiind utilizată, în special, pentru controlul țevilor cu diametrul exterior de maximum 140 mm. Sensibilitatea metodei este maximă la grosimi de perete de până la 5 mm. O dată cu creșterea grosimii pereților, scade eficientă metodei de evidențiere a defectelor interne, ea
Control nedistructiv () [Corola-website/Science/317649_a_318978]
-
Schrödinger liniară, ecuația neliniară nu descrie niciodată evoluția în timp a unei stări cuantice. Ea este exemplul unui model integrabil. În mecanica cuantică, ecuația neliniară este un exemplu al câmplului neliniar Schrödinger, iar când acesta este cuantificat canonic, descrie o particulă bosonică interacționând cu funcția delta - particulele respingându-se sau atrăgându-se atunci când se află în același punct. Ecuația neliniară a lui Schrödinger este integrabilă atunci când particulele se mișcă în spațiul unidimensional. Când forța repulsivă tinde spre infinit, ecuația neliniară Schrödinger
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
niciodată evoluția în timp a unei stări cuantice. Ea este exemplul unui model integrabil. În mecanica cuantică, ecuația neliniară este un exemplu al câmplului neliniar Schrödinger, iar când acesta este cuantificat canonic, descrie o particulă bosonică interacționând cu funcția delta - particulele respingându-se sau atrăgându-se atunci când se află în același punct. Ecuația neliniară a lui Schrödinger este integrabilă atunci când particulele se mișcă în spațiul unidimensional. Când forța repulsivă tinde spre infinit, ecuația neliniară Schrödinger bosonică este echivalentă cu fermionul liber
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
un exemplu al câmplului neliniar Schrödinger, iar când acesta este cuantificat canonic, descrie o particulă bosonică interacționând cu funcția delta - particulele respingându-se sau atrăgându-se atunci când se află în același punct. Ecuația neliniară a lui Schrödinger este integrabilă atunci când particulele se mișcă în spațiul unidimensional. Când forța repulsivă tinde spre infinit, ecuația neliniară Schrödinger bosonică este echivalentă cu fermionul liber din unidimensional. este o ecuație cu derivate parțiale pentru un câmp complex ψ. Această ecuație provine din Hamiltonianul: cu parantezele
Ecuația Schrödinger neliniară () [Corola-website/Science/317730_a_319059]
-
viață de aproximativ 10 secunde; un pion al forței slabe are un timp de viață de aproximativ 10 secunde, de o sută de milioane de ori mai lung. Un neutron liber are o viață de aproximativ 15 minute, astfel încât este particulă subatomica instabilă cu cea mai lungă viața. Izospinul slab este pentru interacțiunea slabă ceea ce sarcina de culoare este pentru interacțiunea puternică, și ceea ce masă este pentru gravitație. Izospinul slab este un numar cuantic; particulele care nu sunt implicate în interacțiunile
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
de aproximativ 15 minute, astfel încât este particulă subatomica instabilă cu cea mai lungă viața. Izospinul slab este pentru interacțiunea slabă ceea ce sarcina de culoare este pentru interacțiunea puternică, și ceea ce masă este pentru gravitație. Izospinul slab este un numar cuantic; particulele care nu sunt implicate în interacțiunile slabe au o valoare a izospinului egală cu 0. Alte particule elementare au valori ale izospinului slab egale cu fie -1/2, fie 1/2. Că și în cazul sarcinii electrice, aceste două valori
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
pentru interacțiunea slabă ceea ce sarcina de culoare este pentru interacțiunea puternică, și ceea ce masă este pentru gravitație. Izospinul slab este un numar cuantic; particulele care nu sunt implicate în interacțiunile slabe au o valoare a izospinului egală cu 0. Alte particule elementare au valori ale izospinului slab egale cu fie -1/2, fie 1/2. Că și în cazul sarcinii electrice, aceste două valori sunt egale cu exceptia semnului. Izospinul slab se conserva: suma valorilor izospinului slab ale particulelor la sfârșitul unei
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
cu 0. Alte particule elementare au valori ale izospinului slab egale cu fie -1/2, fie 1/2. Că și în cazul sarcinii electrice, aceste două valori sunt egale cu exceptia semnului. Izospinul slab se conserva: suma valorilor izospinului slab ale particulelor la sfârșitul unei reacții este egală cu suma valorilor izospinului la începutul reacției. Modelul standard descrie interacțiunea electromagnetică și interacțiunea slabă că două aspecte diferite ale unei interacțiuni electroslabe unice, o teorie care a fost dezvoltată în jurul anului 1968 de către
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
patru câmpuri de bosoni fără masă, similari fotonilor, si un dublet scalar complex al câmpului Higgs. Acești bosoni sunt asociați unui grup de simetrie ȘU(2)*U(1). Însă, la energii scăzute, unul dintre câmpurile Higgs primește un condensat (fizica particulelor) și grupul de simetrie este spontan distrus la simetria U(1) a electromagnetismului. Această rupere ar produce trei bosoni Goldstone lipsiți de masă, dar aceștia se integrează în trei câmpuri fotonice prin intermediul mecanismului Higgs, dobândind masă. Aceste trei câmpuri devin
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
masă, reprezintă fotonii electromagnetismului. Cu toate că această teorie a făcut multe previziuni, inclusiv aceea a maselor bosonilor Z și W înainte de descoperirea lor, bosonul Higgs nu a fost încă niciodată observat. Producerea bosonilor Higgs este un obiectiv major al acceleratorului de particule "Large Hadron Collider" al oganizației CERN din Geneva.
Interacțiune slabă () [Corola-website/Science/317756_a_319085]
-
numai modale ("must, can, could, will, would, may, might, shall" și "should") și verbe nu numai modale, ci folosite și de sine stătător. Primele se disting de verbele obișnuite și prin trăsături precum desinența zero la toate persoanele și lipsa particulei "to" la verbul cu care se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple: În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple: În limba sârbă, verbele modale
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
sus, se poate pune întrebarea: "care geometrie este cea mai potrivită pentru studiului traiectoriilor din spațiul fazelor? " Din cele urmeză vom vedea că "geometria simplectică" este cea mai potrivită. Teorema lui Liouville afirmă că, atunci când un sistem evoluează, volumul tuturor particulelor din spațiul fazelor se păstrează. Iată cum putem defini volumul unui părți din spațiul fazelor, spațiu care are dimensiunea 2n. Dacă partea este definită prin condițiile: atunci volumul ei este: În cazul n = 1 regăsim definiția ariei unui dreptunghi. Dacă
Geometrie simplectică () [Corola-website/Science/317822_a_319151]
-
impuls generalizat, și "q = q(t)", numită coordonată generalizată, iar "formula 3 = formula 4" este hamiltonianul. Mai explicit, putem scrie: dar trebuie să specificăm domeniul în care variază timpul "t". Dacă aplicăm ecuațiile lui Hamilton asupra unui sistem unidimensional format dintr-o particulă de masă "m", cu condiții la limită independente de timp, interpretarea acestor ecuații este următoarea: Hamiltonianul "formula 3" reprezintă energia totală a sistemului formată din suma energiei cinetice și potențiale, notate tradițional cu "T", respectiv "V". În acest sistem "q" este
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
obținem: De notat că "T" este funcție numai de "p", iar "V" este funcție numai de "x" (sau "q"). În ecuațiile de mai sus, derivata în funcție de timp a impulsului "p" egalează "forța Newtoniană", deci, din prima ecuație rezultă că forța particulei egalează rata cu care pierde energie potențială prin schimbarea coordonatei "x", adică, forța egalează gradientul negativ al potențialului energetic. Derivata în timp a lui "q" înseamnă viteză, deci: A doua ecuație a lui Hamilton înseamnă că viteza particulei egalează derivata
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
că forța particulei egalează rata cu care pierde energie potențială prin schimbarea coordonatei "x", adică, forța egalează gradientul negativ al potențialului energetic. Derivata în timp a lui "q" înseamnă viteză, deci: A doua ecuație a lui Hamilton înseamnă că viteza particulei egalează derivata energiei cinetice prin schimbarea impulsului. Prin derivare în funcție de "p" a formulei "p/2m" se obține "p/m = mv/m = v." Ecuațiile lui Hamilton sunt atractive având în vedere simplitatea și simetria lor. Ele au fost analizate din toate
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
evident sunt mult mai complicate, dar o arie interesantă de cercetare este studiul sistemelor integrabile, în care se pot construi un număr infinit de marimi independente care se conservă. Putem obține ecuațiile lui Hamilton văzând cum se schimbă Lagrangianul unei particule în timp, spațiu și viteză: Impulsul generalizat este definit ca formula 11, iar ecuațiile lui Lagrange ne spun că: pe care o pune rescrie sub forma: și substituind rezultatul în diferențiala lui Lagrange, obținem: pe care o putem rearanja sub forma
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
spațiu vectorial natural, iar această ultimă funcție este Hamiltonianul. Ecuațiile lui Hamilton sunt bune pentru mecanica clasică, dar nu și pentru mecanica cuantică, deoarece ecuațiile diferențiale în cauză precizează că se cunosc simultan și cu exactitate poziția și impulsul unei particule, oricare ar fi timpul t. Cu toate acestea, ecuațiile pot fi generalizate pentru a fi apoi extinse la mecanica cuantică, precum și la mecanica clasică, prin deformarea algebrei Poisson peste "p" și "q" pentru o algebră de paranteze Moyal. Mai precis
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
cu a topologie corespunzătoare, astfel încât, pentru orice element "A" al algebrei, " A"² este un număr real nenegativ. O generalizare a celor expuse mai sus este dată de dinamica Nambu. O bună ilustrare a mecanicii Hamiltoniene este dată de Hamiltonianul unei particule încărcate într-un câmp electromagnetic. În coordonate carteziene, adică formula 41, Lagrangianul nerelativist clasic al particulei în câmpul electromagnetic este: unde e este sarcina electrică a particulei (nu neapărat sarcina electronului), formula 43 este potențialul electric scalar, iar formula 44 sunt componentele potențialului
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
real nenegativ. O generalizare a celor expuse mai sus este dată de dinamica Nambu. O bună ilustrare a mecanicii Hamiltoniene este dată de Hamiltonianul unei particule încărcate într-un câmp electromagnetic. În coordonate carteziene, adică formula 41, Lagrangianul nerelativist clasic al particulei în câmpul electromagnetic este: unde e este sarcina electrică a particulei (nu neapărat sarcina electronului), formula 43 este potențialul electric scalar, iar formula 44 sunt componentele potențialului magnetic vectorial. Impulsul generalizat poate fi derivat din: Rearanjând, putem exprima viteza în funcție de impuls: Dacă
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
de dinamica Nambu. O bună ilustrare a mecanicii Hamiltoniene este dată de Hamiltonianul unei particule încărcate într-un câmp electromagnetic. În coordonate carteziene, adică formula 41, Lagrangianul nerelativist clasic al particulei în câmpul electromagnetic este: unde e este sarcina electrică a particulei (nu neapărat sarcina electronului), formula 43 este potențialul electric scalar, iar formula 44 sunt componentele potențialului magnetic vectorial. Impulsul generalizat poate fi derivat din: Rearanjând, putem exprima viteza în funcție de impuls: Dacă le substituim în Hamiltonian și le rearanjăm, obținem: Acestă ecuație este
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
scalar, iar formula 44 sunt componentele potențialului magnetic vectorial. Impulsul generalizat poate fi derivat din: Rearanjând, putem exprima viteza în funcție de impuls: Dacă le substituim în Hamiltonian și le rearanjăm, obținem: Acestă ecuație este frecvent folosită în mecanica cuantică. Lagrangianul pentru o particulă relativistă încărcată este dat de: Impulsul canonic total al particulei este: adică, suma impulsului și al potențialului cinetic. Rezolvând , obținem viteza: Deci Hamiltonianul este: din care obținem ecuația forței (echivalentă cu ecuația Euler-Lagrange): pe care derivând-o, obținem: O expresie
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
poate fi derivat din: Rearanjând, putem exprima viteza în funcție de impuls: Dacă le substituim în Hamiltonian și le rearanjăm, obținem: Acestă ecuație este frecvent folosită în mecanica cuantică. Lagrangianul pentru o particulă relativistă încărcată este dat de: Impulsul canonic total al particulei este: adică, suma impulsului și al potențialului cinetic. Rezolvând , obținem viteza: Deci Hamiltonianul este: din care obținem ecuația forței (echivalentă cu ecuația Euler-Lagrange): pe care derivând-o, obținem: O expresie echivalentă pentru Hamiltonian în funcție de impulsul relativist formula 54 este: Acestă formulare
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
identificarea mărimilor care se conservă într-un sistem mecanic, ceea ce este posibil chiar și în cazul în care problema mecanică nu poate fi rezolvată complet. De asemenea, ecuația Hamilton-Jacobi este singura formulare din mecanică în care mișcarea unui sistem de particule este descrisă într-un formalism asemănător cu propagarea unei unde. În acest sens, a fost atins un obiectiv al fizicii teoretice (datând din secolul 18 de la Johann Bernoulli): găsirea unei analogii între propagarea luminii și mișcarea unei particule. Ecuația de
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]
-
sistem de particule este descrisă într-un formalism asemănător cu propagarea unei unde. În acest sens, a fost atins un obiectiv al fizicii teoretice (datând din secolul 18 de la Johann Bernoulli): găsirea unei analogii între propagarea luminii și mișcarea unei particule. Ecuația de undă pentru sistemele mecanice este similară, dar nu identică, cu ecuația lui Schrödinger; din acest motiv, ecuația Hamilton-Jacobi înlesnește abordarea mecanicii cuantice, pornind de la mecanica clasică. este o ecuație cu derivate parțiale neliniare de ordinul întâi pentru o
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]
-
poate fi separată în două ecuații diferențiale ordinare: care rezolvate, conduc la o soluționare completă a lui formula 3. Izosuprafața funcției formula 120 poate fi determinată la oricare timp t. Mișcarea unei izosuprafețe formula 3 ca funcție de timp este definită prin mișcarea unei particule dintr-un punct formula 24 al izosuprafeței. Mișcarea unei astfel de izosuprafețe poate fi gândită ca o undă care se mișcă prin spațiul formula 24, cu toate că nu se subordonează exact ecuației de undă. Pentru a arăta acest lucru considerăm că formula 3 reprezintă
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]