14,769 matches
-
mai ales de evoluția și experiențele ulterioare ale vieții în noile spații. Determinat de toate noxele condiției de refugiat, de rănile sufletești niciodată pe deplin închise, se ridică acel specific dor, acea complexă stare de nostalgie a locurilor și realităților sufletești pierdute, stare pe care statutul de refugiat le-a alimentat perpetuu. Amintirile apar firesc, din prea mult suflet dar și din aceeași nevoie a comunicării. Sunt ale celor care au supraviețuit calvarului dar, mai ales, ale urmașilor lor. Este firesc
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
s-au integrat de voie, de nevoie, nu o dată cu prețul suferinței și al renunțărilor, și o alta care a fost înainte de... viață, în care avuseseră sentimentul siguranței la adăpostul agoniselii proprii sau de câteva generații dar și al unui ambient sufletesc ulterior de neînlocuit. Mutațiile sociale radicale de după 1947 accentuaseră decalajul. Era o lume opusă și apusă la care apelau nostalgic și compensativ. Acest tip de evadare devenise copleșitor, o adevărată „boală” ce se resuscita în sine, pe gânduri sau se
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
le avea în păstorire; atitudinea oficială rărise radical numărul preoților...). Slujba și sfințirea „blidurilor” se terminaseră în vreo jumătate de oră, nu înainte ca oamenii să trăiască, ca în fiecare an, miracolul resurecției lui Hristos dar și a propriei primeniri sufletești; deodată, contrar rânduielii sărbătorii și bucuriei generale (oamenii se sărutau, făcându-și reciproc urări), se auzi ceva ca un țipăt venit de pe altă lume: Zenovie, tu ești?! Era un țipăt izbucnit din ceața grea a unor depărtări, a celor 35
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
peste toată Basarabia. Învățătorul G. Bălan” Cum am putea să nu ascultăm o astfel de rugăminte când ea este atât de dreaptă ? Da, frate moldovene, de azi înainte vom căuta ca prin gazeta noastră, să-ți dăm și ție sprijinul sufletesc pe care ți-1 dorești ! Cu cea mai mare bucurie vom da ajutor, mai ales învățătorilor moldoveni, care încep acum o epocă nouă în viața neamului nostru. Cu aceeași dragoste vom îmbrățișa de aici încolo, în gazeta noastră și pe
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
trăind în Oltenia, un sentiment accentuat de mândrie locală se pare că le este propriu. Uneori această mândrie se transformă în înfumurare, în convingerea că alții-ca-ei-nu-mai-există, ceea ce, evident, reprezintă o stupizenie și un sentiment negativ, e de fapt o infirmitate sufletească. Despre mine îmi place să cred că nu sunt un oltean tipic, oricum nu relaționez după criterii de zonalitate, nu sunt ca mentalitate un regional și nu mă poziționez în acest sistem de referință regional, cu priorități ori cu ierarhii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o uriașă cantitate de energie comprimată într-o pilulă verbală. Pe când proza reprezintă partea noastră de terestritate. De epic avem nevoie tot timpul ca de aer: probabil suntem nefuncționali fără povești și probabil poveștile fac parte ireductibil din compoziția noastră sufletească. Când căutăm expresivitatea literară, atunci e firesc să ne intereseze toate formele de expresivitate, iar în proză cuvântul se modelează distinct în comparație cu poezia. Practicându-le pe amândouă, cresc șansele de a accede la acel text literar desăvârșit, integral, la care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în care diferențele tind să dispară. Este foarte dificil să-ți păstrezi nealterată amprenta și toți suntem amenințați să ne rătăcim, să ne înecăm în masa compactizată, care disprețuiește relieful, individualitatea. Dar care ar fi câtimea noastră de originalitate, fracția sufletească numai și numai a noastră, irepetabilă? Suntem o punte plauzibilă între Orient și Occident? Nu a ajuns cumva această afirmație doar un clișeu? Sau avem un sentiment special al morții, pe care o privim nu ca pe extincție/ sfârșit, ci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
care o duce, societatea care-l împinge spre această viață, fatalitatea, așa cum îmi este ușor să dau aici exemplul lui Eminescu, care nu și-a scris opera cât a fost bolnav, ci într-o perfectă stare de sănătate mintală și sufletească. Eșuarea în boală, în dezechilibru se întâmplă în astfel de situații sau atunci când în genă există această predispoziție. Nici Poe, nici Baudelaire, nici Rimbaud, nici Eminescu, nici Goethe, nici Pușkin, nici măcar Ezra Pound, care a stat închis într-o cușcă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
că vor atinge nemurirea. Nemurirea este pentru cel cu har, nu pentru cel fără har. Sunt puține momentele din viața unui scriitor când mulțumirea i se așează în suflet după ce termină o carte, după ce o publică. Un soi de greutate sufletească m-a apăsat totdeauna după ce am scris o carte. Un soi de nemulțumire, care m-a pus în gardă. În acele momente știam că mi s-a dăruit ceva și va trebui să fiu foarte atent ce fac cu acel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în fond, am încercat să le redau într-o formă concentrată, dar în același timp simplă. Sunt mai ales un fel de "destăinuiri" necompromițătoare ale unor realități complexe care de fapt nu au nimic de a face cu "starea" mea sufletească atunci când le scriu. Am impresia că "rumeg" inconștient mult timp câte o idee sau problemă și așa tam-nesam mă apucă scrisul (nu plânsul!) și atunci aproape fără pauză scriu vreo douăzeci de astfel de gânduri. Rareori schimb câte ceva din acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a nu se lăsa nici flatat de laude nici doborât de neînțelegerea ori reaua voință care nu absentează în cazul unei înzestrări autentice. Capcanele în care ar putea să cadă? Sunt destule. Una ar fi moda, atracția către acea uniformă sufletească ce nu se potrivește tuturor, acel machiaj ce riscă a-i falsifica fizionomia. Părelnic un passe-partout, adoptarea modei literare, iute perisabilă prin definiție, divulgă o slăbiciune, un organism psihic nevertebrat. Lansată de un autor sau de o grupare restrânsă, moda
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și în lume pentru că m-am dus să-mi văd spectacolele, în Germania, Olanda, Elveția, Portugalia, Spania, Turcia, Marea Britanie, Ungaria, Ucraina, Macedonia, Grecia, Statele Unite, Canada, Japonia, Maroc, Iran... Sunt călătorii marcate și de întâlniri umane interesante, adevărate surse de bogăție sufletească. Pentru că una e să călătorești prin lume ca turist, și alta e să întâlnești actori, regizori și spectatori de diverse naționalități. Franceza și engleza m-au ajutat să comunic pretutindeni în lume și să simt intensitatea comunicării. În ce privește administrația drepturilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Și cred cu adevărat că este. Pentru că, atunci când o privești, rugându-te, persoana din ea (adică Maica Domnuluiă se uită la tine cu atâta duioșie de parcă Îți spune ceva tainic, ceva... o mângâiere parcă Îți dă. O transformare, o liniște sufletească Îți dă, Îți ia greutatea pe care o ai În suflet. Simți o ușurare, o trăire aparte ce nu se poate explica În cuvinte. Una este să auzi și alta este să vorbești, să trăiești mai bine zis. Ceea ce trăiești
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
care urcă spre Golgota Ca să urci pe Golgota trebuie să intri prin biserică. Din biserică urci trepte spre locul unde a fost răstignit Domnul. Golgota. Urcăm treptele la locul răstignirii. Sunt multe trepte de urcat. De supărare și În starea sufletească În care mă aflam nu le-am numărat și acum Îmi pare rău. Iată-ne ajunși pe Golgota! Locul unde S-a jertfit Fiul lui Dumnezeu pentru noi, toți: cei de atunci, cei de acum și cei care vor mai
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
așa au spus și ucenicii Tăi când erau cu Tine pe Tabor. Este o trăire aparte față de lumea de aici. Atât de bine ne simțim În apa Iordanului, parcă ne-am născut din nou. O, ce bine-i! Ce mulțumire sufletească am simțit, am trăit! Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a rânduit aceste clipe fericite. Părintele David face și slujba de sfințire a apei, că are o tânără de 15 ani care n-a fost botezată. Și o botează acum, aici
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
suise În sicomor ca să-L poată vedea pe Domnul. Că auzise de El și de faptele Sale mărețe. Parcă ne urcăm și noi În urcușul credinței către Dumnezeu să-L vedem și să-L auzim mai bine. O, ce stare sufletească lăuntrică aveam Încă de când oprise mașina la poarta mănăstirii. Știu că am coborât la poarta mănăstirii, am Îngenuncheat de 3 ori și-am sărutat pământul dând slavă și mulțumind lui Dumnezeu că m-a ajutat să văd și eu nevrednica
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
numai să-mi cumpăr o carte bună. Astăzi am peste 100 de cărți extraordinar de bune. Am o comoară foarte valoroasă. Am luat cu inima tot ce-am putut din ele. Mi-au fost și-mi sunt de mare folos sufletesc. Fără televizor, fără căldură și altele pot trăi, dar fără cărți nu pot. Cartea e prietena mea cea mai bună și valoroasă. Dumnezeu mi s-a descoperit și prin cărți foarte mult. Cât de mult m-a ajutat Dumnezeu! Câte
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
din oraș serveau drept „instituții de însuflețire națională”. Impresiile de călătorie ale învățatului ieșean se încheiau cu optimism în ceea ce privește viitorul așezării moldave. Cu modeste eforturi, scria Ion Simionescu, „din orașul Huși se poate crea o citadelă de radiare a cimentării sufletești între părțile de jos ale celor două jumătăți din Moldova, înstrăinate vreme de un veac și mai bine. Adăugându-se și darurile naturii, energia omenească ar putea face minuni din acest orașel tihnit”. „Acest splendid colțișor al naturii” l-a
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
artistice a aurului și argintului, față de agricultura bazată pe asolamente, canale de irigații... Toate aceste întrebări și multe altele și le-au pus și Che și Alberto poposiți la Machu Picchu. Gândind și visând la ce a fost odată, trăirile sufletești aveau să mi se aștearnă mai târziu pe o coala de hârtie: Machu Picchu La Machu Picchu în noapte se-adună războinici incași, duc sfaturi de taină în șoapte, stau strajă pe ziduri arcași. Ard focuri în temple, pe-altare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
mult ca să îndure câte era să aibă de suferit. Lia, cu o încredere de copil, era convinsă că peste un an toți ai noștri vor fi reîntorși. Vintilă i-o spusese la plecare ca s-o mângâie. În această stare sufletească eram când, în dimineața de 23 noiembrie, d. Crăsnaru ne anunță că la orele 16 trupele germane își fac intrarea în Capitală. Oricât de preparați eram, ce lovitură! Tot ce iubeam pe lume am fi sacrificat să nu vedem Bucureștii
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
dea ceva hrană, dar nici să se apropie de ei nu au putut, atât le era de frică soldaților germani să nu se afle de unde veneau. Fiecare din aceste sălbăticii nejustificate măreau ura tuturor. Pentru mine era o mare mulțumire sufletească să constat că poporul avea alte simțiminte decât unii boieri de care mă despărțisem de curând. Dar să revin la viața mea de toate zilele; la ora 11 dejunam, în zilele de post la 10 1/2, la stariție, apoi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cel mai critic. Atunci con sideram ca un noroc să petrecem iarna la Pasărea, oricât de greu ne-ar fi fost, numai pacea să nu se facă în astfel de împrejurări, cu zădărnicirea atâtor sacrificii deja săvârșite. În această stare sufletească, preocupată continuu de situația din Moldova, visam continuu pe ai noștri... [De data aceasta văzusem [în vis] pe Pia Danielopolu revenită singură și găsind pe fiul ei Sandu crescut și schimbat după un an de despărțire; o întrebai: „Ce i-
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ori am readormit și s-a repetat acel vis care mă scutura de admirație și emoție. Nu cred în visuri, dar [cred] în legătura inconștientă cu alte ființe îndepărtate. M-am sculat repede, stăpânită de un simțimânt puternic de înălțare sufletească. Se făcuse ziuă, m-am îmbrăcat și am pornit la pădure pe când răsărea soarele. Vai! după mine soldatul german cu pușca! Mult timp în urmă, am constatat că acest vis coincidea cu lup tele de la Mărășești, când ai noștri din
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
alergând după trăsură... Ruptura se făcu definitiv la podul de la Cozieni, îl trecui păstrând o amintire recunoscătoare acelui loc unde, pot zice, n-am avut împrejurul nostru decât inimi simpatice și îndatoritoare. Abstracție făcând de constrângerea morală și de revolta sufletească, nicăieri nu puteam fi mai bine din punct de vedere al alimentelor și al comunicațiilor cu familia. Nu pleca una din aceste maici, părintele Manea, d-na Ionescu sau vreo cunoștință venită în vizită la maica stariță fără să ne
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Să-l vedem redus acolo unde suntem noi acum turbați de ciudă, când ne insultă și ne asuprește, înăbușiți în toate manifestările gândirii și simțirii noastre, nenorociți de a-l vedea siluind ce avem mai scump, nerezervându ne decât mulțumirea sufletească să le arătăm, când suntem în fața lor, că, de ne stăpânesc materialmente, nu au nici o putere pe conștiința și sufletul nostru, că-i urâm, că-i judecăm. Și o știu. De câte ori nu am auzit vorbele inconștiente: „Warum denn hasst man
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]