13,844 matches
-
De ce copilul dumneavoastră este agresiv după ce a văzut „Armă fatală”? Televiziunea și dezinhibarea violenței 6. De ce nu mai mâncați carne după ce vedeți titlurile din ziare? Terminologia jurnalistică și teamă de boala vacii nebune 7. De ce nu mai reușiți să stingeți televizorul? Reflexul de orientare și dependența televizuală 8. De ce simțiți nevoia să băgați în închisoare toți infractorii după ce ați citit un reportaj despre amenințarea teroristă? Amenințarea teroristă și nevoia de ordine 9. De ce continuăm să credem că explozia de la uzina chimică
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
într-un accident de autocar? Saturarea emoțională 15. De ce ziarele, radioul și televiziunea au un reportaj special pentru câștigătorul la Loto? Dorința de câștig și inducerea optimismului (tendința de optimism) Astăzi, o persoană petrece aproximativ trei ore pe zi în fața televizorului. Aude bâzâitul radioului în permanență, în timpul micului dejun sau în pauza de masă, răsfoiește ziarul și se așează confortabil într-un fotoliu, asta dacă nu navighează pe internet. Pe scurt, suntem suprasaturați de informații. Fără îndoială, această situație nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
masă, răsfoiește ziarul și se așează confortabil într-un fotoliu, asta dacă nu navighează pe internet. Pe scurt, suntem suprasaturați de informații. Fără îndoială, această situație nu are precedent în istoria umanității. Să luăm cazul unui individ oarecare, așezat în fața televizorului la știrile de seară. Pe rând, el va afla despre moartea unui copil în incendiul unei case din Doubs, explozia unei bombe la Bali, deschiderea unei clinici de psihiatrie pentru câini într-un spital din Florida, eșecul negocierilor israelo-palestiniene, rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
aceea că gripa aviară va izbucni cât de curând și în orașele noastre, după ce am privit la jurnalul de seară incinerarea unor mulțimi întregi de păsări. Astăzi, mecanismele amplificării acestor convingeri sunt elucidate mulțumită psihologiei, știință aflată în ascensiune. Când televizorul se stinge, se trezește creierul În cazul acesta, de ce mai apelăm la media? Este posibil să fi devenit dependenți. Discursul prea rapid sfârșește prin a supra-activa sistemul nervos, ajungând să avem nevoie de o doză regulată de imagini și sunete
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
supra-activa sistemul nervos, ajungând să avem nevoie de o doză regulată de imagini și sunete comprimate pentru a ne simți bine, fapt sugerat de alte experimente. Dar mai îngrijorător este faptul că persoanele mari consumatoare de televiziune se instalează în fața televizorului pentru a nu se mai gândi la viața de zi cu zi (plata unei facturi, spălarea vaselor, telefonarea unui prieten etc.). Așa că ne întrebăm: mass-media înlocuiește gândul? Din punct de vedere cognitiv, întrebarea este îndreptățită. Când realizăm activități autonome, creierul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
voi lua, timpul necesar pentru a mă întoarce acasă, numele persoanelor care trebuie contactate, decorarea salonului etc. Această activitate proiectivă, numită simulare mentală, ne structurează fiecare acțiune și se bazează pe formarea imaginilor mentale de către creier. Or, atunci când privim la televizor, imaginile mentale nu sunt produse de creier, ci propuse de un dispozitiv electronic și oferite din plin. Nu participăm la elaborarea lor, nu ne punem la lucru imaginația. De altfel, toate aceste imagini mentale sunt aceleași pentru milioane de persoane
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
pasiv, s-ar putea să fie depășit. Blogurile, forumurile de discuții, emisiunile pe internet atrag din ce în ce mai multe persoane doritoare de informație mai puțin pasivă, mult mai participativă. În urma lecturării acestui capitol trebuie să rețineți că reprezentarea lumii noastre prin intermediul unui televizor, al unui tranzistor sau al unor titluri din ziare este un produs uman. Nu este o piesă de teatru scrisă înainte, ci un discurs permanent și fluctuant despre lume, mascat de temeri, de angoase și de nevroze. Dacă discursul ar
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Rar se întâmplă să punem la îndoială versiunea lor asupra faptelor și, cel mai adesea, suntem convinși că lumea este așa cum o descrie jurnalul televizat. Terorism, greve, răpiri de copii, pedofilie, corupție la nivel politic: tot ce se spune la televizor este neapărat adevărat pentru că „apare pe ecran”. Dar în spatele acestei construcții se ascunde uneori o realitate foarte diferită. Reportajele presupun adesea aproximări, uneori chiar invenții. În ciuda acestor lucruri, le credem, cel mai adesea și ne manifestăm întotdeauna spiritul critic necesar
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
sunt un loc sigur”. Această viziune distorsionată asupra lumii a fost studiată în anii 1970 de către psihologul american George Gerbner și poartă numele de „sindromul lumii rele”. George Gerbner și-a întrebat voluntarii câte ore pe zi se uită la televizor, cerându-le apoi să estimeze probabilitatea de a fi victimă, într-o săptămână normală, a unei agresiuni pe stradă. A constatat că persoanele care se uită mult la televizor (mai mult de 4 ore pe zi) estimează această probabilitate la
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
și-a întrebat voluntarii câte ore pe zi se uită la televizor, cerându-le apoi să estimeze probabilitatea de a fi victimă, într-o săptămână normală, a unei agresiuni pe stradă. A constatat că persoanele care se uită mult la televizor (mai mult de 4 ore pe zi) estimează această probabilitate la 50%, în timp ce probabilitatea reală este de aproximativ un procent. Astfel, telespectatorii supraestimează cu 50% pericolul lumii reale, plecând de la imaginea pe care le-o oferă televizorul. După Gerbner, televiziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
uită mult la televizor (mai mult de 4 ore pe zi) estimează această probabilitate la 50%, în timp ce probabilitatea reală este de aproximativ un procent. Astfel, telespectatorii supraestimează cu 50% pericolul lumii reale, plecând de la imaginea pe care le-o oferă televizorul. După Gerbner, televiziunea constituie o rețea de simboluri și de personaje aparte, relativ independente de realitatea exterioară. Când suntem cufundați în această lume, ne obișnuim (termenul consacrat este „aculturat”) cu o doză anormal de ridicată de anxietate și violență. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
ocazional”. Le-a cerut apoi să își imagineze că merg singuri noaptea printr-un oraș și să descrie ce simt. După cum se aștepta, telespectatorii frecvenți au descris mai multe sentimente de teamă decât cei ocazionali, dar mai trebuia dovedit că televizorul este cel care le provoacă sentimentul de frică. J. Dominick a constituit apoi două grupuri de elevi și i-a supus la două regimuri audiovizuale: primul grup a fost supus la doze intense de televizionare, al doilea grup la doze
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
primul grup dezvoltau reacții de teamă mai mari decât cei din al doilea grup. Acest experiment arată că urmărirea frecventă a programelor de televiziune modifică atitudinea telespectatorilor în fața diverselor situații din viață, făcându-i mai temători. Gradul de expunere la televizor, mai ales la informațiile cu caracter anxiogen, joacă rolul unei oglinzi deformatoare, din fața căreia e dificil să te retragi. Cei mai mari consumatori de informație dezvoltă adesea o percepție exagerată a nivelului real de violență în societate, a numărului de
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Pentru mai multe informații Dominick, J.R. (1990), The Dynamics of Mass Communication, New York, McGraw-Hill. Gerbner, G., Gross, L. (1976), „The scary world of TV’s heavy viewer”, Psychology Today, 10(4), pp. 41-89. 4. De ce sunteți frustrați când schimbați canalele televizorului? Costurile de oportunitate Cu siguranță ați constatat, mai ales dacă sunteți abonați la cablu și trebuie să alegeți între 250 de canale pentru a găsi ceva la care să vă uitați, că serile se desfășoară cam așa: începeți prin a
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
diversitatea alegerii este cu mult superioară limitei optime, situată în jurul valorii de 8. Telespectatorul confruntat cu diversitatea acestei oferte se află, logic, în situația de a fi mai puțin satisfăcut. Iată un alt motiv pentru care, atunci când ne aflăm în fața televizorului, schimbăm mereu canalele: vrem să reducem costurile de oportunitate dându-ne iluzia că vedem toate programele. Însă acest comportament este foarte contraproductiv, pentru că schimbarea canalelor anulează plăcerea de a privi programul în curs, care, pentru a aduce o oarecare satisfacție
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
dumneavoastră a devenit agresiv după ce a văzut „Armă fatală”? Televiziunea și dezinhibarea violenței Conform numeroaselor studii consacrate efectelor televiziunii asupra comportamentelor violente, între 5 și 10% dintre violențele comise în fiecare an ar fi cauzate de imaginile violente văzute la televizor. Cantitatea mare de scene violente din filme sau din știri par a exercita un efect de stimulare asupra tinerilor, după cum o arată următorul experiment: Psihologii Rawell Huesman și Leonard Eron, de la Universitatea Michigan, au inventariat emisiunile preferate a 856 de
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
avea loc în mai multe feluri: prin lectura unei lucrări de filozofie, realizarea de calcule mentale sau chiar montarea unei mobile, acțiuni care cer un demers deductiv și rațional... Concluzie Formatul informațiilor pe care le găsim în presa scrisă, la televizor sau la radio este deosebit, în sensul că acordă un spațiu larg registrului emoțional. Expresii precum „gripa mortală”, în loc de „sindrom respirator acut”, sau „porumb nebun”, în loc de „organism modificat genetic (OMG)”, ne activează scheme de tratare a informației care nu favorizează
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
economice... Pentru mai multe informații Sinacoeur, M. et al. (2005), „Emotional and deliberative reactions to a public crisis: Mad cow disease in France”, Psychological Science, vol. 16, nr. 3, martie, pp. 247-254(8). 7. De ce nu mai reușiți să stingeți televizorul? Reflexul de orientare și dependența televizuală Seara, filmul s-a terminat, dar continuați să urmăriți reclamele sau buletinul de știri. Nu reușiți să vă ridicați din fotoliu sau să vă dezlipiți de ecran. Să fie din cauza scaunului confortabil în care
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
poarte la curea. Cu ajutorul acestuia, cei doi psihologi le puteau trimite un semnal sonor în diferite momente ale zilei. La auzul semnalului, voluntarii trebuiau să scrie într-un carnețel ce făceau în acel moment (mai ales dacă se uitau la televizor) și cum se simțeau, în ce stare (relaxare sau tensiune) erau, emoțiile pe care le simțeau etc. Colectarea datelor a arătata că, în medie, participanții declarau că aveau o stare emoțională relaxată atunci când se uitau la televizor. Dimpotrivă, dacă făceau
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
se uitau la televizor) și cum se simțeau, în ce stare (relaxare sau tensiune) erau, emoțiile pe care le simțeau etc. Colectarea datelor a arătata că, în medie, participanții declarau că aveau o stare emoțională relaxată atunci când se uitau la televizor. Dimpotrivă, dacă făceau o altă activitate, erau mai tensionați. Studiul a arătat că privitul la televizor determină o stare de relaxare a organismului (paradoxal, același lucru se întâmplă chiar și în cazul informațiilor cu caracter negativ, cu condiția să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
pe care le simțeau etc. Colectarea datelor a arătata că, în medie, participanții declarau că aveau o stare emoțională relaxată atunci când se uitau la televizor. Dimpotrivă, dacă făceau o altă activitate, erau mai tensionați. Studiul a arătat că privitul la televizor determină o stare de relaxare a organismului (paradoxal, același lucru se întâmplă chiar și în cazul informațiilor cu caracter negativ, cu condiția să nu fie prea șocante). Când telespectatorii trebuie să plece din fața micului ecran, organismul lor trebuie să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
un reflex al organismului care produce o stare de aparentă relaxare. Este dificil să ieși din această stare pentru a te întoarce la activitățile normale, ceea ce explică pasivitatea noastră la o oră relativ târzie, când ne e greu să stingem televizorul. După cum spune celebra marionetă a lui Patrick Poivre d’Arvor, în emisiunea „Les Guignols de l’info”: „Gata, s-a terminat, puteți să stingeți televizorul și să vă întoarceți la viața normală”. Pentru mai multe informații Csikszentmihalyi, M., Kubey, R.
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
ceea ce explică pasivitatea noastră la o oră relativ târzie, când ne e greu să stingem televizorul. După cum spune celebra marionetă a lui Patrick Poivre d’Arvor, în emisiunea „Les Guignols de l’info”: „Gata, s-a terminat, puteți să stingeți televizorul și să vă întoarceți la viața normală”. Pentru mai multe informații Csikszentmihalyi, M., Kubey, R. (1981), „Television and the rest of life: A systematic comparison of subjective experience”, The Public Opinion Quaterly, vol. 45, nr. 3, pp. 317-328. Reeves, B.
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
informație” explică de ce rareori ne schimbăm opinia atunci când citim presa, pentru că suntem atenți, cu precădere, la ceea ce ne confirmă părerile și mai puțin la ce le-ar putea contrazice. Publicul are tendința să caute atent, în lectura ziarelor sau în fața televizorului, ceea ce îi oferă siguranță față de ideile bine precizate pe care le are deja. Astfel, se înțelege mai bine de ce cea mai mare parte a mass-media au evitat să dezmintă ipoteza atentatului: majoritatea oamenilor nu ar fi citit asta. Se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
iar noi resimțim față de aceștia o mai mică empatie decât față de familia pariziană. Cel puțin asta arată experimentul despre infra-humanisation. Fenomenul distanței față de victimă, bine cunoscut profesioniștilor din presă, își întinde rădăcinile într-o profundă realitate umană. Uneori, însă, la televizor, distanța față de victimă poate fi una rasială: culoarea pielii poate determina o distanță emoțională, după cum arată următorul experiment: Shanto Iyengar și Kyn Hahn, de la Universitatea Stanford și de la Universitatea din California (2007), au cerut unor voluntari să vizioneze reportaje consacrate
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]