KorAP: Find »[drukola/base=zbura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...526 527 528 ...573 >

14,325 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

jachetă chinezească matlasată și împachetată în lycra, cum se poartă dansatorii în timpul liber, se aplecă deasupra schițelor. Avea acel chip greu de descris, cu nasul cârn și gura largă a unei păpuși de cârpe. —Super, spuse ea entuziasmată. Și o să zbor singură? Nu știu încă, zise MM. Să știi că m-am gândit să cobori în salt - mobilul se oprește la mijloc și tu sari de pe el. Poate te prinde Hugo. O să vedem ce zice Thierry. —Ah, iar îl avem pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
grămadă de cuvinte sunt legate de bordul navei. —De ce nu este trasă coarda Mariei de mașinistul de lângă cel care mișcă mobilul de care e ea agățată? În felul ăsta s-ar sincroniza perfect. În nici un caz! Bez părea șocat. — Când zboară oameni, întotdeauna se manevrează totul de jos, de pe punte. În felul ăsta poți să-l vezi pe cel care zboară când coboară. E mult mai sigur. Totuși, tipul din personalul de pe scenă care-i controlează coarda va vorbi prin cască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
mobilul de care e ea agățată? În felul ăsta s-ar sincroniza perfect. În nici un caz! Bez părea șocat. — Când zboară oameni, întotdeauna se manevrează totul de jos, de pe punte. În felul ăsta poți să-l vezi pe cel care zboară când coboară. E mult mai sigur. Totuși, tipul din personalul de pe scenă care-i controlează coarda va vorbi prin cască cu tipul care se ocupă de mobilul ei, nu? Deci lucrează împreună. Și ea o să coboare în linie dreaptă sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
elastice, asemenea unor haine de comandă. Apoi, pac!, scena se termina și-n câteva minute entuziasmul dispărea; mai mult, era ca și cum revelația nu ar fi avut loc. Atmosfera se spărgea în bucăți. MM se concentra deja asupra următoarei scene; Matthew zbura de acolo cu noua lui listă de notițe; actorii care erau pe punctul de a începe lucrul erau ocupați să-și intre în formă, iar cei care tocmai terminaseră își puneau hainele pe ei și vorbeau despre orice altceva în afară de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cade din spatele unui mobil, unde a stat suspendată, ascunsă de corpul lui, astfel încât să dea impresia că apare ca prin minune. Frumoasă surpriză. Sally, ca un băiat isteț ce e, a avut ideea asta. Am decis ca numai Puck să zboare pe mobile, dar ar fi frumos dacă am mai avea un moment vizual de genul ăsta. După cum ar spune Thierry. Încape în spatele unui mobil? întrebai eu. — Păi asta vrem să verificăm. E cea mai mică din grup și cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
strălucirea pe care o avusese înainte. Deci, practic o să faci o săritură mare! zise Paul, din păcate. Thierry sări ca ars. Va fi o intrare extraordinară, zise el supărat. Era clar că Tabitha era protejata lui. — O s-o facem să zboare până jos. Dar răul fusese făcut. Paul bălmăji o scuză, care înrăutăți situația. Spre lauda ei, Violet nu făcu nici un comentariu, nici măcar nu ridică din sprâncene, dar simpla ei prezență era de ajuns pentru a o face pe Tabitha să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
urma s-o regizeze. Poate că era unul dintre oamenii aceia cărora le place să știe ei totul - caz în care, teatrul nu era locul potrivit pentru el. Nu eram acolo decât de câteva săptămâni, dar aflasem deja că vorba zboară mai repede ca vântul. Sărută pe cine nu trebuie în Stratford și-o să afle tot Barbican Centre 1 în câteva ore. S-ar putea să ia câteva zile ca vestea să ajungă aici, la teatrul Cross, dar sigur ajunge. Pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
reveniră și continuară, și probabil că numai faptul că le cunoșteam atât de bine jocul m-a făcut să observ o oarecare disperare în vocile lor. Ranjit ar fi trebuit să iasă apucând-o pe Tabitha și făcând-o să zboare ținând-o de o mână și de un picior, fapt pentru care urmă un moment groaznic de entuziasm căruia i se tăiară aripile. Am observat cum i se citește pe față faptul că va trebui să inventeze altceva. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
îmi plăcea să stau cumva pe margine, iar asta era situația perfectă: singură în întuneric, cu peretele în spate, rânduri întregi de capete aliniate în fața mea, până la marginea scenei și, dincolo de ele, actorii. M-am trezit că mintea mi-a zburat de la acțiunea de pe scenă la misterioasele întâmplări de la teatrul Cross. Deja luam lucrurile ca pe o provocare la fel de încâlcită ca și cablul Tabithei și la fel de greu de descâlcit. Mi-am repetat că trebuie să fiu atentă. Asta fac mereu. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
politicos. După care, nu m-am putut abține să nu întind mâna și să o mângâi pe Sophie pe scalp. Era un gest la fel de irezistibil ca atunci când vrei să atingi burta unei femei însărcinate. Mărimea unu, zise Sophie, căreia îi zburase gândul în altă parte pe moment. Nu l-am mai avut așa scurt de o sută de ani. Cum ți se pare? — Ți se potrivește, spusei eu. —Clar, sări și Janey, admirativ. Sophie primi complimentele cu un aer un pic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

geomanție. Într-o bună zi, niște cărți chiar fură confiscate și arse mai apoi în curtea Marii Moschei. Treceam pe acolo din întâmplare, când micul rug da să se stingă, iar diverșii gură-cască se împrăștiau o dată cu fumul. O foaie care zbura mă informă astfel că în grămadă se afla opera unui medic-poet din vremurile de demult, cunoscut sub numele de al-Kalandar. Pe bucata aceea de hârtie pe jumătate distrusă de foc am regăsit cuvintele: Tot ce am mai bun în viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
fața îmi ardea. — Vrei să fac la fel ca ei? Și, fără să mai aștepte răspuns, începu să dănțuiască în jurul meu, încet la început, apoi tot mai iute, fără să piardă nimic din grație; mâinile, pletele, vălurile fluturau în încăpere, zburând ca luate de un vânt al lor, șoldurile i se mișcau în ritmul muzicii negre, picioarele goale desenau pe podea arabescuri. M-am îndepărtat de fereastră pentru a lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora unu dimineața, poate chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
gelozie sau de pizmă. Mi se părea că lumea întreagă era a mea, că nu mai aveam nevoie de nimeni și de nimic, că norocul avea să asculte de acum orbește de mine. Nu mai pășeam, ci de-a dreptul zburam. Când mi-am luat rămas-bun de la genovez, mi-a strâns îndelung mâna, aplecându-se ușor înainte; eu am stat drept, cu capul sus, cu bărbia ridicată. Bătrânul mi-a ținut ferm mâna într-a sa, mult mai mult decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
iute. De la Raffael nu mi-au rămas decât câteva cuvinte, o strâmbătură, un zâmbet și o promisiune. Datoria mea era să mă gândesc la el, în acea zi de amintire. Dar, foarte repede, cu mult înainte de sfârșitul ceremoniei, gândurile mele zburaseră către Maddalena. Încercam să mi-o închipui, să-mi imaginez părul ei, glasul, talia; mă întrebam în ce limbă aveam să-i pot vorbi, prin ce cuvinte aveam să încep. Mai încercam și să ghicesc ce anume își putuseră spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

pompieri și mai multe mașini de poliție mergând în direcția opusă. Ziad scoase telefonul ca să-i trimită un mesaj directorului: „Ascunzătoarea nu mai e“. Capitolul 25 Aeroportul Ben-Gurion, cinci săptămâni mai devreme Lui Henry Blyth-Pullen nu-i plăcea deloc să zboare cu avionul în cea mai mare parte a timpului. Chiar înainte de războiul împotriva nenorocitului de terorism și de teama că un maniac cu o foarfecă va deturna aparatul direct în Big Ben, fusese terifiat de acele lucruri drăcești. La decolare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pentru un nepot sau o nepoată plecată de acasă. Controlul de la Heathrow era prima lui grijă. Zvonurile legate de explozibilele lichide din avioane nu numai că le-au dat motive în plus de teamă celor cărora le era frică să zboare, precum Henry, ci i-a făcut și pe angajații aeroportului să fie mai atenți la unele produse alimentare pe care le ignorau înainte. Dar, se gândea Henry, dacă va fi oprit, își va păstra calmul și va spune aceeași poveste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
mulați și un maiou cu steagul Regatului Unit. Aceasta, și-a dat seama Maggie, era Lola Hepburn, întruchiparea lui Liz din Second Life, avatarul ei. Maggie privi la setul de butoane care apăreau în partea de jos a ecranului: Hartă, Zboară, Vorbește și alte câteva al căror sens îi scăpă. Era o instrucțiune să folosească săgețile de pe tastatură pentru a se mișca înainte și înapoi, la stânga și la dreapta. Încercă și privi uimită cum sprintena vampă de pe ecran se mișcă înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
își luă rămas-bun, Maggie apăsă greșit tastele cu săgeți, basculând la întâmplare înainte și-napoi. Apoi, stânjenită, de parcă s-ar fi aflat într-adevăr într-o cameră împreună cu doi doctoranzi și ar fi orbecăit în căutarea ieșirii, apăsă pe tasta Zboară. Într-adevăr, avatarul ei încântător se ridică de la pământ și, cu puțin ajutor din partea săgeții care mergea înainte, își luă zborul. Imediat se izbi de o clădire învecinată, lovindu-și cu zgomot capul virtual de ea, și își văzu eul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
plana pe deasupra campusului de la Harvard. Desenele erau extrem de detaliate, precum proiecțiile tridimensionale ale arhitecților, dând la iveală tencuiala albă în care era îmbrăcat turnul cu ceas, până și chioșcurile pentru ziare și suporturile pentru biciclete din Harvard Yard. Continuă să zboare, cu brațele întinse și corpul la orizontală, ca un Superman cu piept voluminos. Din când în când cobora pentru a privi mai îndeaproape. Văzu clădiri eterogene, ca și când ar fi fost construită pe rând câte o anexă, înconjurate de propriile lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cu piept voluminos. Din când în când cobora pentru a privi mai îndeaproape. Văzu clădiri eterogene, ca și când ar fi fost construită pe rând câte o anexă, înconjurate de propriile lor peisaje înfricoșătoare: locuințe private, își dădu seama curând, cu grădini. Zbură peste o întindere de apă și zări o insulă mărginită de palmieri. Imediat ce se lăsă mai jos, pe ecran apăru un anunț: o reclamă promoțională la un concert care avea să fie susținut acolo mâine seară de un grup de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Acum un alt bărbat, un avatar cu barbă, coafură afro și blugi strâmți intră în încăpere și se apropie suficient ca să le adreseze amândurora câte un rând de text. Shaftxxx Brando: Bună băieți? Ce nu merge? Maggie apăsă instantaneu pe Zboară, părăsind camera și întregul district al prostituției. Zbura acum vertiginos pe deasupra mărilor, contururilor orașelor, stațiunilor de vacanță, coborând o singură dată, doar ca să-și dea seama că se afla în centrul, perfect reprodus, al Philadelphiei, străzile fiind expuse într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
coafură afro și blugi strâmți intră în încăpere și se apropie suficient ca să le adreseze amândurora câte un rând de text. Shaftxxx Brando: Bună băieți? Ce nu merge? Maggie apăsă instantaneu pe Zboară, părăsind camera și întregul district al prostituției. Zbura acum vertiginos pe deasupra mărilor, contururilor orașelor, stațiunilor de vacanță, coborând o singură dată, doar ca să-și dea seama că se afla în centrul, perfect reprodus, al Philadelphiei, străzile fiind expuse într-o rețea tridimensională ordonată. Se întoarse la tasta Hartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
sau ceva de genul ăsta. —Minoic. —Ce? —Creta e minoică. Maggie îi aruncă o privire lui Uri. —Mulțumesc, domnule profesor. Încercă să găsească un catalog al clădirilor sau chiar o hartă detaliată a acestei Geneve virtuale. Nimic. Se hotărî să zboare, ca să vadă dacă îi săreau în ochi anumite clădiri mai mari. Poate că exista un muzeu mare cu un departament minoic. Poate că Shimon Guttman lăsase acel indiciu vital despre locul unde se afla tăblița acolo. — Lucrul ciudat, zise Uri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
întoarse brusc și se uită la el. Auzea vocea lui Shimon Guttman: Ce am făcut în acea călătorie, Uri? Sper că îți amintești. —Vrea să facem același lucru aici, spuse ea, lovind tastele de direcție cu forțe proaspete. Vrea să zburăm peste lacul Geneva, să ne uităm după insule. Avatarul plana peste orașul virtual, Maggie îndreptându-l mai întâi spre vest, apoi spre est. Nu avea habar de geografia Genevei. Mai fusese o dată acolo, pentru o chestiune a ONU, dar avusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
chestiune a ONU, dar avusese parte de obișnuita experiență diplomatică: aeroport, mașină, sală de întruniri, mașină, aeroport. Așa că se bază pe cea mai rudimentară metodă posibilă: căută un petic de albastru. Imediat ce găsi linia țărmului încetini, astfel că avatarul ei zbura acum la altitudine joasă, având timp să vadă ce era dedesubt. Uite una! spuse Uri, arătând jos, în stânga ecranului. Cu mișcări stângace, Maggie se întoarse și se apropie cât de tare putu, plutind pe deasupra a ceea ce părea o schiță de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]