14,154 matches
-
tineri pletoși și transcendenți. Este identificată sora autorului, o pianistă spălăcită. Un obraz feciorelnic lunecă încetinit, cu o privire mioapă. Amfitrionul delicat și afabil trece îndatoritor de la unii la alții. Agil și scund, elegant, în costumul scump și simplu, gri. Obrazul ras proaspăt, cu umbre fumurii. Palmele pe care le tot ridică, în întâmpinarea unui alt oaspete, sunt însă mari și lungi, nepotrivite cu trupul. Se povestește despre pregătirile spectacolului, despre febri litatea de adolescent cu care invita mereu alți prieteni
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
provocare... — Ca în Primăvara la Botticelli sau în Nașterea Venerei, declamă cineva. Sunt șiruri de capete congestionate, ciufulite, țepene sau bălăbănindu-se somnolente în jurul ovalului retezat și colțuros al Siei Hariga, care își păstrează nemișcarea obsesivă. Pare la un pas : obrazul de argilă uscată, fumurie deschide coline și văi, intrânduri abrupte : peisaj nesfârșit și imprevizibil, cu porii mari, uscați de vânturi. — Renașterea s-a vrut o cultură trăită, replică erudiților de cabinet. Laura și Beatrice își găsesc replica în femeia lui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe și strânse, pentru a descoperi fruntea netedă și căldura gâtului. Ochii rotunzi și mari, liniștiți, privirea dreaptă. Arcul boltit al frunții, nasul oprit la timp, nările pline, ca și buzele. Obrazul închis în conturul de scoică, separându-se de gâtul înalt și robust, prin umbra subțire ce urcă de sub bărbie spre urechea ascunsă de mătasea grea a părului. Fata s-ar lăsa privită. Să-i citească fața calmă și simplă. Liniștea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
repede cu faptul că nu părea frumoasă. Tipul de frumusețe a altui veac ? Stranietatea disimulată, dar și potențată prin puritatea liniei, prin armonia rafinată a simplității. Canon tot mai devalorizat prin acceptările unor secole succesive, ideal de-acum popular, banalizat. Obrazul puțin prea mare, ca și mâinile. Picioarele cam groase, obosite. Un glas adânc, de o caldă sonoritate. Fruntea, într-adevăr, puternică. La fel, privirea. Talia neașteptat de subțire pentru proporțiile unui trup mai curând viguros decât suplu. Gesturile bruște, ca
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aproape, oferindu-se, parcă, și el, atenției. Nu purta cămașă, ci un fel de bluză cu guler și nasturi, din lână subțire, gălbuie, muștar învechit. Deasupra, haină cenușie, cadrilată. Dinți puțini, pătați de tutun. Nasul striat de vinișoare roșii. Pielea obrazului căzută, palidă. Urechile mici, gâtul moale, mâinile firave. Degete subțiri și scurte, strâmbe, gălbui. Unghii roase, până la carne. Fruntea adâncită de chelie, dar puternică. Ochi negri, mari. Inteligenți, da, vii, negri, adânci, mobili, lucioși, pândind, înregistrând, cântărind, înțelegând. Nu clipeau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă și cu plăcere. Nasul aprins de vinișoare roșii devenise moale, apos. Băga și scotea când o batistă, când alta din buzunare, înfundându-și obrazul în ea, cu pumnii strânși. Dezarticulat de convulsii, rușinat. Femeia văzu, prin fereastră, lumina tot mai cenușie, subțiată. Trecuse, poate, nu-și dădea seama, mult timp. Fragilul bărbat își regăsi cu greu și după multe chinuri suflul. Pierduse însă, s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lor greoaie și cretine, pe judecata lor subțirică. Urlă că unul ca mine, un aiurit, leneș, vicios, nu e de mirare să nu poată face față unor grave îndatoriri ! Găsesc, în sfârșit, prilejul de a mă jigni. Scuipându-mi în obraz disprețul și ura lor. Chinuindu- mă cu neîncrederea lor imbecilă. Nu e ușor. Mai ales pentru unul ca mine. Neîncrederea este pâinea mea de toate zilele. Uscată, câteodată, ca un bloc, un bolovan uriaș prăbușindu-se, de pe munte, cu zgomot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după orice. Sânii se clătinau, goi, aburiți, sub bluza desfăcută. — Mulțumesc. Ai fost cuminte. Nu l-ai provocat. Cuvintele abia se auziră, atât de încet murmurate. Mâna tot urca, parcă, de pe umăr spre gât. Vedenia încerca să-i mângâie, delicat, obrajii. Deținuta se trase în lături. — Cine ți-a aruncat aici boneta ? se auzi, parcă, în preajmă. Se aplecase, apucă boneta. O privi cu un fel de duioșie. O ridică, o lovi de pervaz s-o scuture de praf. O perie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea plin de lumina zilei care urca. Parcă adormise. Micul atelier ar pluti, un veac, câteva clipe, în lumina plină a zilei. Închisese ochii sau, amețită, îi ținuse deschiși. Ora rotundă a amurgului s-o găsească în același
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vânătă, aburită. Prelungea ulti mele gesturi, încheindu-și cu încetineală gulerul, manșe tele cămășii, netezindu-și părul încă șaten și aspru, despăr țind fără grabă, după cărare, la stânga și la dreapta, șuvițele scurte, în care apăruseră fire albe, cuprinzându-și obrazul în mâini, frecându-l cu palmele, eliberându-l, apoi, lent, fâșie cu fâșie. Și-l amintea, din lunile fierbinți ale fantasticei lor reîntâlniri, după ieșirea ei din închisoare. Fruntea, sprâncenele, cuta de deasupra nasului drept și puternic, ochii încă arzând
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mari mâini noduroase. O găsiră greu : pipăia morcovii, țelina, contempla îndelung, fără să vadă, ca și cum s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate, învelite într-o culoare tăcută, pământie. Lumina vag înverzită, apoasă, din luminatorul cu plăci verzi, așezate acoperiș peste fiecare dreptunghi de mese. Chipul se apleca peste globul galben al dovlecilor, spre dantura lor rânjită
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Am puterea să mă ridic : mă agăț de mânerul ferestrei : trag, cu toată greutatea, deschid fereastra. Mă trântesc din nou pe galbenul de muștar învechit al canapelei de mușama. Tâmplele, urechile, gâtul sunt grele. Vârtejul mă ridică spre suprafață. Pe obraz se evaporă reziduurile lungi și vâscoase ale nopții. Legănarea trenului care se înșurubează, tenace, în ceața iernii, mă apropie de-o înmormântare. A murit Poetul, nu i-a fost dat să îmbătrânească. Anii n-au mai avut răbdarea să-l
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
din care ne-am născut noi, orfanii prezentului, micii ingineri ai celulei fără speranță, dispar, cum se cuvine, unul după altul. Întins pe spate, în același costum - ca un sicriu elegant, din stofă groasă, gri. Cămașă albă, cravată lată, violet, obrazul lungit, înghețat sub înaltul azur al iernii. Nasul acvilin - care stiliza chipul iluștrilor bărbați din vechime - se va fi ascuțit. Lustruit, sfărâmicios. Inutil, ca o batjocură târzie. Înmormântarea va fi o farsă cu saltimbanci sprinteni și tandri ai mahalalei, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unghii minuscule, tăiate sau poate roase până la carne. Degetele tremură pe claviculă, urcă, palpează pulsul stins al venelor. Pe cuier atârnă o geantă de vânătoare, din piele roșcată, și căciula cafeniu-roșcat. Salvele ploii se întețesc, furia cerului mă caută. În obrazul de argilă roșcată, cu porii mari, se deschid povârnișuri și văi, căderi abrupte, taluzuri tandre, coline arse de vânturi. Văd ceafa viguroasă, lobul îndelung ornamentat al urechii, ascult murmurul pe care îl deapănă, ca un ceasornic înfundat, lunecarea cadențată a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
greu. Are sufletul aspru, otrăvit, n-o pot atinge. Crește doar depărtarea, colțuroasă, grandioasă și rece. I-aș murmura, totuși, îndârjit, s-o trezesc, s-o înviu : eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben, ca luna. Trenul e pustiu, tărâmul pe care îl străbatem e pustiu, înghețat. Zâmbesc, încerc să zâmbesc, rânjet anapoda care strică înțelesurile. Trenul încremenește, am timp să-mi dau seama că trenul s-a oprit de mult
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Sunt singur în compartiment, nu e nimeni. Suntem la destinație, vagonul s-a golit, trenul a înțepenit, în gara cocoșată și ninsă, de pe o rută periferică. Îmi privesc palma, o apăs în umărul de deasupra canapelei, e moale și rece. Obrazul meu e obosit, galben, în lumina zilei care crește. Limpede și rece, dintre ghețurile spre care cobor, fără grabă. Partea a doua August Dacă în după-amiaza aceea de vară tânărul subțiratec și blond s-ar fi găsit la Zürich, acum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu totul de petrecerea aceea. Camera de hotel, neutralitatea simetriilor : două paturi identice, noptiere, pături și lămpi la fel, masa cu două scaune gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele tăcute. Pașii sunau stins, seara era calmă. — Te-ai refăcut, te simți mai bine ? — Poate că da. Liniștea stațiunii, marea... — Le-am promis că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
strânse și acestuia mâna, arătă direcția, spre cearceaful comun, de unde tocmai se ridicase fata care le venea în întâmpinare. Dezvelea dinți mari, mult ieșiți în afară, pe care încerca mereu, fără succes, să-i acopere cu buzele. Gura ieșită din obraz, împinsă înainte. Colți masivi, căscați sub perechea de buze care nu reușeau să se atingă. Se ferea să zâmbească, dar zâmbea, cu ochii mici și veseli și cocliți. Blonda se înclină, fluturând părul, zâmbi fără voie, dezveli încă mai mult
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
arămie, perfect întinsă a pielii, bust trufaș, zbătându-se, greu să-ți ferești privirea. — N-ai venit aseară. Nu cu noi îți vindeci astenia, bineînțeles. Vera se rezemase într-un cot. Mișcare neprevăzută, bruscând imaginea. Capul, străin trupului. Nas frânt, obraz ascuțit, isoscel, haotice pete brune, fruntea ascunsă sub părul roșu, sârmos. Același chip, în urmă cu zece ani : proaspăt, gingaș, de o stranie suavitate. — Eram obosiți. Lasă ! N-aveați chef de aceleași vechi cunoștințe. În spate, Lucian aranjase pânza cadrilată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
metri cubi peste patru metri adâncime. Sprijinirile, umplutura, volumul scăzut din săpătură, transportul pământului excedentar, betonul, tencuiala, gura de vărsare... inginerul A.P. își cufundă fața în pătratul albastru al batistei, pe care o trece, de câteva ori, dinspre frunte pe obraji și pe gât. Curg secundele, căldura urcă, monotonia creșterilor mici, insesizabile, timpul încremenește, ziduri muiate, fragmentare, planșete fluide, brațele agățate de ele. Da, da... e vocea lui Tomski : „Mașina de scris... autorizație... Miliție... examen... mașinile de scris se prezintă la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
calc și coli de hârtie milimetrică, desene colorate, note explicative, titluri și subtitluri. Spune-mi, ești supărat pe mine ? Vornicu îl privește. Încearcă să zâmbească, iese ceva trist, neputincios, derută și inadecvare. Surâsul unei jumătăți de gură, pe jumătate de obraz înroșit. Buzele încălecate, sucite. Nu, deloc. În sală se face frig ? A.P. simte, atingându-l, tirul unei priviri de gheață. Revenise Ortansa de la coafor ? Se rotește iar cu scaunul spre vecinul din stânga. Îl cercetează pro vocator, imprudent. Lucian e cocoșat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în mână. Gesturi puține, scurte. Răspunde rar și concis întrebărilor la telefon, în scurte convorbiri plictisite. Gongul îl prinde strângându-și hârtiile, planurile. Adună, grăbit, creioane colorate, rigla de calcul, se ridică în picioare. Peste chipul ermetic, pulberea oboselii ridează obrazul japonez. Aleargă, nerăbdător, spre singurătatea duminicii. ...Întors, întortocheat, în trecut, să recupereze întâmplări și gesturi de care fusese deposedat. Asculta duminica rulând, oră cu oră, dublată de curgerea îndărăt, oră cu oră, gest și cuvânt lângă gest și cuvânt. În jurul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu fălcile și bărbia prea osoase sub cearcănele adânci, de strigoi, și această exagerată și revendicativă atenție acordată senzației ? Raportarea oricăror crize afective la perceperea lor fizică ? Încă la primul pas în uriașa sală apăsătoare, fusese izbit de acest palid obraz lungit și pietros, în care doar ochii aminteau negrul neastâmpăr umed de altădată. N-ar fi recunoscut-o, dacă nu s-ar fi ridicat să-l întâmpine : unduirea mijlocului și a picioarelor perfecte, luminoase, libere și tinere ca demult. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
strânsese și rămăsese în urmă, la hotarul acelei zile. — La ultima întâlnire, acum două săptămâni, m-a întrebat : „Mă iubești ?“. De-atunci, n-a mai venit. Lucian zâmbise, adică încerca, doar pe jumătate, o tăietură oblică într-un fragment de obraz, timiditate și emoție, doar parțial biruite. Aș fi vrut, nu puteam glumi. I-am răspuns jenat. Franchețea mea neroadă. Tremura, agitat, căutând cuvintele. Liniștea dimineții de primăvară exalta fragilitatea. — Aveam doar șaisprezece sau șaptesprezece ani când m-am descoperit așa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă desfigurat, cum s-ar fi cuvenit ? Acest cap putea fi împrumutat unei păsări, unui pește bizar, semănând prea bine cu omul, sau cârtiței pământii ? Ticul buzelor se tot accentua, tremur continuu. Își vârî obrazul sub șuvoiul de apă. Lăsă apa să se scurgă pe pleoape, pe nas, pe bărbie. S-ar fi recunoscut, la fel de bine, într-un cap de crocodil sau hipopotam sau curcan sau ied, totuna, oricum nu se putea citi nimic pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]