17,219 matches
-
posomorât și cenușiu, iar domnul Goliadkin n-avea nici un haz. Întâi că nu cunoscusem niciodată un nebun adevărat, ci doar un fel de Don Quijote care se scrântise din dragoste, cutreiera, pe un fel de Rosinantă din Siliștea, câmpurile și pădurile, alergând după fantoma iubirii lui. Îl chema Chiran... Tema dedublării conștiinței umane, pe care aveam s-o descopăr mai târziu la Dostoievski, îmi scăpa. Domnul Goliadkin nu m-a speriat deloc, cum crezuse orbul. Am citit totul însă cu răsuflarea tăiată
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
școală limba maghiară, dar refuzase, și nu pățise nimic. - Codrine, zic, mărturia lui Rebreanu, în Ion, e că relațiile dintre români și maghiari erau destul de pașnice. Herdelea cel tânăr vorbea bine ungurește, iar taică-său, care era dascăl în sat, aleargă la un moment dat în toate părțile și face propagandă electorală în favoarea deputatului maghiar. Nu mai spun că la petrecerea care urmează după alegeri, un pădurar ungur (parcă așa știu, că era pădurar) strigă ridicând paharul: trăiască românii. - Așa e
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mea și, când Îmi va veni rândul sa plec În veșnicie, aș vrea să plec cu sufletul Încărcat de amintirea lor: seara când merg la culcare am același vis. Mă visez copil În toate anotimpurile: primăvara, când dădea colțul iebii alergam ca un mielușel pe câmpie. Simțeam acea libertate neștirbită, fără lipsuri, aveam zborul neîntrerupt. În casa noastră parcă totul sporea: pâinea creștea cât copaia, până și vaca dădea lapte mai mult și curat, oile pășteau liniștite iarbă grasă, brânza ieșea
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
DE UȘOR SE MIȘCA ÎN CORPUL LUI TRASK. CU O SINGURĂ MIȘCARE CONTINUĂ FOLOSISE MÂINILE, PICIOARELE, MUȘCHII ȘI SIMȚURILE CELUILALT. ULUIT, COBORÎ OCHII, RIDICĂ BRAȚELE ȘI PENTRU PRIMA OARĂ SE VĂZU PE... EL ÎNSUȘI. FĂRĂ A FI CONȘTIENT ÎNCEPU SĂ ALERGE. Ajuns afară, observă că avionul lui nu era pe locul de parcare al laboratorului. Ezită puțin, apoi porni din nou și nu se mai opri până când ajunse la stația de aerotaxiuri. Așteptă, cu răsuflarea tăiată. Câteva minute mai târziu, gâfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
NIMIC. ERA DOAR O PATĂ DE NEBUNIE ÎN CONTINUITATEA SPAȚIULUI ȘI A TIMPULUI. CA ÎNTR-O AGONIE, RIDICĂ MÂNA ȘI PIPĂI OCHELARII LUI TRASK: EL, CARE AVEA O PRIVIRE ASCUȚITĂ CA DE VULTUR! ÎȘI AMINTI CÂT DE REPEDE OBOSISE ÎN TIMP CE ALERGA ȘI CÂT DE MULT DURASE OBOSEALA. PRIN COMPARAȚIE, CORPUL DE OȚEL AL LUI DAVID MARIN ERA CA O MAȘINĂ INEPUIZABILĂ. În cele din urmă se mișcă și privi prin geamul transparent în jos spre oraș. "Unde merg? se întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
INTRA, POSOMORÂT ȘI EPUIZAT, ÎN SALONUL LARG AL APARTAMENTULUI LUI TRASK. ÎN CELE DIN URMĂ RECUNOSCUSE CĂ ACEASTA ERA SINGURA SOLUȚIE: SĂ ÎL GĂSEASCĂ PE INVENTATOR ȘI SĂ DISCUTE CU EL. O TÂNĂRĂ SLĂBUȚĂ ȘI BRUNETĂ SĂRI DE PE CANAPEA ȘI ALERGĂ SPRE EL. ÎȘI ARUNCĂ BRAȚELE ÎN JURUL GÂTULUI SĂU ÎNAINTE CA EL SĂ POATĂ OPUNE REZISTENȚĂ ȘI ÎL SĂRUTĂ PE GURĂ. MARIN O RESPINSE IAR EA SE DEPĂRTĂ SUPĂRATĂ. \ PENTRU TINE SUNT AICI, SPUSE EA. DE ÎNDATĂ CE GRUPUL A AFLAT CĂ AI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ca și când ea era ceea ce pretindea că este. Ce putea afla ea nu mai avea importanță. Intrând în apartament, auzi apa curgând în baie. Ea ieși repede, înfășurată într-un halat de-al lui. Țipă de bucurie când îl văzu și alergă în brațele lui cu suplețea unui animal tânăr. CINIC, MARIN ÎI RĂSPUNSE LA SĂRUTĂRI, DAR SIMȚI CĂ TANDREȚEA DEMONSTRATĂ DE EA NU ERA ÎNTRU TOTUL PREFĂCUTĂ. FEMEIA AVEA O PASIUNE ARZĂTOARE ȘI NU SE ÎNDOIA CĂ VA FI NEVOIT SĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
au și împrăștiat și că fuga nu contenește defel. Într-adevăr, toate ulițele sunt năpădite de căruțe încărcate cu obiecte prețioase, cu mobile etc. și drumurile sunt pline de fugari; dar, cum boala bântuie aproape peste tot, se văd locuitorii alergând în toate părțile, fără a ști unde a se așeza. În această stare de lucruri, tribunalele fiind suspendate, afacerile amânate și conaționalii mei plecați aproape cu toții, îmi propun să le urmez în curând exemplul general, părăsind orașul, și să-mi
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
cârciumei de peste drum de spital cârnați de băcănie; noaptea dormeau în cârciumă. Cu asemenea strășnicie se ocârmuia oștirea pe atunci! Stăpânitorul răsplătea meritul cu mâna deschisă și pedepsea viciul cu mâna de fer". " Cîteodată mă strecuram noaptea printre cordon și alergam călare în oraș, ca să văz pe mumă-mea. Nimic mai îngrozitor ca ulițele Bucureștilor atunci: în tot lungul ulițelor nu întîlneam alt fără numai care cu ciocli, care transportau morții la câmp, ca să-i îngroape, femei din popor care urmăreau
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
30 iulie/27 iulie - 11 august st.n., m-am îndeletnicit în operația de a lîsa sânge în plasă-mi la mai mult de 800 oameni atacați de holeră, singur cu mâna mea, căci dohtorul ocrugului și el pătimea... Am alergat zi și noapte și cu stăruința mea am avut norocire de am stăvilit boala la care erau supuși lăcuitori îndeobște din acea plasă"294. Alți membri ai administrației revoluționare se plângeau, la rândul lor, de greutățile întîmpinate din pricina molimei ce
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
săraca de omenire Era ajunsă mai la pieire. Când deodată o dășteptare Văzum iuvită la mic și mare, Să năzuiască, Maică, la tine, Cum și urmarăm, căci lăsând morții, Drept la beserici mersem cu toții, Cu fierbinți lacrămi căzurăm, Maică, S-alergi îndată la bunul Taică Cu rugăciune, milă să-și facă Dreapta mânie să ș-o întoarcă. Iar d-altă parte Sfînta-ți icoană Cu alai mare, ca un <e>ii Doamnă, Preoți, călugări pă braț purtarăm Și slavoslovii cu foc cîtarăm
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
doresc să adaug numai că am avut un caz pronunțat de holeră uscată, care era desigur rezultatul unei influențe exclusiv psihice. O evreică văzuse cum un bărbat, apucat subit de holeră în fața sinagogii, căzuse jos; înfricoșată în mod extraordinar, ea alergă acasă, văitîndu-se că și ea s-ar fi îmbolnăvit de holeră. Se culcă în pat, strigând în continuu: Acum am avut din nou scaune". Cearșaful era însă uscat: ea nu avusese scaune. Cu toate acestea, femeia continuă să se plângă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de personal medical ajutător. S-a creat o echipă pentru întreținerea curățeniei orașului și efectuarea de dezinfecții. Totodată s-a dispus practicarea vaccinării antiholerice de masă. "Dacă aveam vaccin suficient - arată doctorul Pașcanu - se putea inocula toată populația, căci toți alergau după vaccinare". Din lipsă de material nu s-a procedat, în general, decât la o singură serie de inoculări. Referitor la personalul medico-sanitar, îmbucurător a fost faptul că "nu numai din cei inoculați de două ori, dar nici din cei
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
a privit-o pe sub genele lungi și negre, fără ca altcineva să observe. Umbla apoi în drumul ei, fără să o caute, fără să-i vorbească. O privea. Tresărea când îi vedea sânii că zburdau prin cămașa albă atunci când alerga spre fântână și se topea când fața ei, scăldată în soare, se îmbujora în horă. Îi căuta cu asprime defectele, să uite, să nu simtă că ea e cea mai frumoasă dintre fete. Dar orișicât încerca să o scoată din
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
adăpau vitele și-l urcai de parcă îl coboram. țipătul ei imi făcea inima să tresară, îl auzeam în toată ființa mea. țipa tot trupul meu. Urcam și-l auzeam și mai tare. Mi-am făcut ochii roată. Nu-l zăream. Alergam pe brazdă. În bătaia soarelui am văzut tractorul cu fața la vale, către drum. - Florin, Florin, Florin Floooorrrrriiinnn.....!!!! se auzea glasul meu și al Marianei. - Florin, Florin, Florin Floooorrrrriiinnn.....!!!! se uneau cele două glasuri între dealuri purtate de pala de
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
arate dințișorii. - Unde i-ai pus mămăiță? Hai zi... Copilul întinse micuța lui mână către grădină, arătând WC-ul. Își duse mâna la nas, își sterse imaginar mucii și lăsă capul în pământ. Privi piciorușele desculțe. Erau negre de praf. Alergase toată ziua. I-ar fi plăcut să simtă iar încălțările de la oraș, dar la țară, vara, era prea cald să le poată purta. Continua să își privească degețelele, unghiile mici care își făceau loc încet prin praf, către pământ. Se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
țipe, să le spună că, că el, să le spună că el,...CĂ EL ESTE CA EI... Își pierduse o mănușă, nu era vreme pentru a o lua, îi va face bunica alta, continua să fugă, ca o vulpe rănită, alergată de ogari...Ar fi vrut să stea de vorbă cu ei, să-l asculte... Nu avea însă timp, trebuia să fugă... Viața lui în sat era o fugă. Din ziua aceea nu a mai avut voie să iasă din afară
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
început a lătra în sat, iar din ogradă dulăul alb le ținea isonul. Varvara se apropie de fereastră, dădu la o parte perdeaua și printre mușcatele înflorite se uita în curte. Un bărbat închidea grajdul la vite, iar o femeie alerga prin curte după păsări, după oale, după țoale și alte câte trebuiau puse la adăpost. Ar fi vrut să iasă afară să îi ajute, dar cum să le zică? Era la ei în casă de mai bine de trei săptămâni
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
A venit și vremea lui. În ogradă nu erau urme. șura era închisă, ușa la casă la fel. Varvara tresări. Totul părea pustiu. Călca sfioasă pragul porții și se gândea să o strige pe mumă-sa. Altă dată ar fi alergat și strigat cât o ținea gura. Ar fi umplut de râs ograda. Se opri. Nu era nimeni. Se vedea copilă în mijlocul verii pe țolul de coade cu două păpușele de pănușă. Da’ câinele, câinele de ce nu latră? Apăsă clanța și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pământ sfărâmicios înălțate pe margini. Trecuseră ore de când călătoreau astfel și oboseala stinsese, parcă, în mașină, orice urmă de viață, când, deodată, de afară se auziră strigăte. Copii îmbrăcați în burnusuri, învârtindu-se ca sfârlezele, țopăind și bătând din palme, alergau în jurul mașinii, care înainta acum pe o stradă lungă, cu case scunde. Intrau în oază. Vântul sufla și aici, dar zidurile opreau firișoarele de nisip, care nu mai întunecau lumina. Cerul rămânea însă acoperit. În mijlocul țipetelor, autobuzul se opri, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se strecură afară, închizând ușa la loc cu aceeași grijă. Cu obrazul lipit de lemn, așteptă. După o clipă ajunse la ea, îndepărtată, respirația lui Marcel. Se răsuci pe călcâie, primi în față aerul înghețat al nopții, și începu să alerge de-a lungul galeriei. Poarta hotelului era închisă. În timp ce se străduia să deschidă zăvorul, paznicul de noapte se ivi, cu fața obosită, în capul scării, rostind câteva cuvinte în arabă. - Mă întorc îndată, îi spuse Janine, și se afundă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
deschidă zăvorul, paznicul de noapte se ivi, cu fața obosită, în capul scării, rostind câteva cuvinte în arabă. - Mă întorc îndată, îi spuse Janine, și se afundă în noapte. Ghirlande de stele coborau din cerul negru peste case și palmieri. Alerga de-a lungul drumului scurt, pustiu la acea oră, care ducea la fort. Frigul, nemaiavând a se lupta cu soarele, pusese deplină stăpânire asupra nopții. Aerul înghețat îi ardea plămânii. Dar ea alerga, pe jumătate oarbă, prin întuneric. La capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din cerul negru peste case și palmieri. Alerga de-a lungul drumului scurt, pustiu la acea oră, care ducea la fort. Frigul, nemaiavând a se lupta cu soarele, pusese deplină stăpânire asupra nopții. Aerul înghețat îi ardea plămânii. Dar ea alerga, pe jumătate oarbă, prin întuneric. La capătul drumului se iviră lumini care începură să coboare către ea, șerpuind. Se opri și auzi un zgomot care semăna cu un foșnet de insecte. Luminile creșteau și, îndărătul lor, putu să vadă niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și, îndărătul lor, putu să vadă niște burnusuri uriașe sub care scânteiau roți subțiri de bicicletă. Burnusurile o atinseră în treacăt. Trei lumini roșii se iviră în întuneric în urma ei și pieriră aproape în aceeași clipă. Din nou începu să alerge spre fort. Când ajunse la jumătatea scării simți atât de ascuțit arsura aerului în plămâni, încât vru să se oprească. Cu o ultimă sforțare ajunse, nu se știe cum, pe terasă, lângă parapetul care-i apăsa acum pântecele. Răsufla greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tot mai slab nopții. Respira în voie, uitase de frig, de povara care-i chinuiește pe oameni, de existențele demente sau închircite, de spaima fără de sfârșit a celor care trăiesc și care mor. Se oprea, după atâția ani în care alergase nebunește, fără țintă, izgonită de teamă. I se părea că și-a găsit rădăcinile, seva urca din nou în trupul ei, care nu mai tremura. Lipită cu tot pântecele de parapet, întinsă către cerul rotitor, aștepta ca în inima ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]