14,928 matches
-
al Constantinopolului și Papa Leon I cel Mare s-au opus. A fost convocat un nou sinod la Efes în 449. Dioscor i-a silit pe membrii acestuia să recunoască învățătură lui Eutihie și să-i combată pe adversarii noii doctrine. Împăratul a recunoscut deciziile sinodului, recunoscându-l oficial drept noul sinod ecumenic, pacea însă nu a fost readusă în biserica. În 425, Teodosiu a fondat Universitatea de la Constantinopol. Până atunci, orașul Atena era centrul principal al învățământului pagan, fiind căminul
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
cel de-al patrulea sinod ecumenic la Calcedon, fiind prezenți mulți delegați și reprezentanți ai papei. Sinodul a condamnat "sinodul tâlhăresc" de la Efes și l-a depus din scaun pe Dioscor. S-a elaborat o nouă formulă religioasă, care respingea doctrina monofizită și care se conforma cu concepția papală. Sinodul consideră că Hristos avea ambele firi neamestecate și neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite. Învățătură sinodului a devenit temelia învățăturilor teologice ale Bisericii Ortodoxe. Imperiul Bizantin și-a îndepărtat provinciile în care majoritatea
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
favorabilă față de biserică, protejând preoțimea și construind noi biserici și mănăstiri, cărora le-a acordat privilegii. A depus efort în a stabili unitatea de credință printre supușii săi. Participa la disputele doctrinare și lua decizii finale în chestiunile controversate de doctrina. În concepția sa, împăratul trebuia să fie și cezar și papa, reunind puterea seculară cu cea spirituală. Iustinian a făcut toate acestea pentru a-și asigura puterea politică, de a întări guvernarea și de a găsi sprijin religios pentru tronul
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
cavalerie, formidabilului sistem de apărare în adâncime (sistemul themelor), folosirii subsidiilor pentru învrăjbirea inamicilor unii împotriva altora, dibăciei de a culege informații, dezvoltării sistemului de baze logistice aprovizionate cu convoaie transportate de catâri, marinei sale (deseori insuficient finanțată), cât și doctrinelor militare raționale, care puneau accentul pe acțiunile secrete, efectul surpriză, manevre de învăluire și deplasarea rapidă a unor forțe superioare numeric în momentul și locul ales de comandanții bizantini După asediul din 717, în care arabii au suferit pierderi colosale
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
fiind puși ulterior să recucerească puține teritorii din mâinile arabilor în timpul dinastiei macedonene. S-a format în paralel și un corp central de armata alcătuit din 20-24 000 de soldați care se afla la dispoziția împăratului. Ideologic, a fost abandonată doctrina imperiului universal, Bizanțul promovând o politică realistă , adaptată la noile realități. Imperiul Bizantin se transformă într-un imperiu național grec care avea ca valori ortodoxia și patria. Termenul de creștin era sinonim cu cel roman sau romeu. Harta lingvistică a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
șef al unui imperiu creștin, el este reprezentantul lui Dumnezeu, "isapostolos" (titlu cu care a fost învestit Constantin de Primul conciliu de la Niceea), adică egal în rang cu apostolii. Juriștii bizantini au recunoscut autoritatea absolută a voinței împăratului. În conformitate cu această doctrină, orice jignire adusă împăratului era considerată un sacrilegiu; iar o răzvrătire împotriva autorității sale era pedepsită și cu excomunicarea. În consecință, o lege care să reglementeze succesiunea la tron nu exista și nici nu ar fi putut să existe, căci
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
cu fastul ei, simbolurile creștine, semnul crucii în primul rând, figurând în portretele împăratului și în scenele solemne ale picturii de curte, sunt identice celor ale iconografiei religioase. Și în iconografie, Biserica orientală s-a inspirat din modelele fastului imperial. Doctrina politică bizantină îl prezenta deci pe împărat ca pe o divinitate terestră; ca atare, prerogativele lui se extind și în viața Bisericii. Dar funcția cea mai importantă a împăratului era cea administrativă, legislativă și judecătorească. Legislator și judecător suprem, voința
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
universală că a împăratului bizantin. Având însă titlul de „frate”, Carol făcea parte din familia de principi. După moartea lui Carol, situația s-a schimbat. Ludovic cel Pios a preluat titlul de Imperator Romanorum, fiind încoronat de papă. Conflictul de doctrina dintre Bizanț și Apus s-a menținut până la dispariția Imperiului Carolingian. Conflictul avea să fie reluat în secolul X cu Otto I când a fost încoronat de papă ca împărat al Sfântului Imperiu Român. Donatio Constantini: Papalitatea a apelat la
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
flota bizantină beneficiind de ajutorul lui Ludovic II au reocupat cetatea Bari în 871, emiratul arab fiind desființat. Însă această apropiere nu s-a menținut prea mult timp pentru că cei doi protagoniști au intrat din nou într-un conflict de doctrina politică în jurul titlului de împărat roman. În aceeași perioadă, în Italia au început să joace un rol din ce în ce mai important principii longobarzi, în multe cazuri aliați ai statului bizantin, alături de Papa Ioan VIII, dezamăgit de urmașul lui Ludovic III, Carol cel
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Dumnezeul Tatăl era nepieritor și necreat, pe când Fiul a fost creat de Tatăl și nu avea aceeași substanță cu Dumnezeul Tatăl. Biserica a provocat tensiuni în episcopatul Alexandrei, fiind convocat sinodul local la Alexandria în 320-321 prin care era condamnată doctrina lui Arius. Acesta a fost îndepărtat din Alexandria, dar a continuat să-și răspândească ideile la Nicomedia. Constantin a intervenit pentru a restaura ordinea și a convocat primul conciliu ecumenic din 325 la Niceea. Constantin l-a prezidat și a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
fiind răspândită de Nestorios, care în 428, a devenit episcop al Constantinopolului . Școala de la Alexandria era tradiționalistă, susținând că Hristos avea o natură divină după întrupare, însă natură umană se pierdea în cea divină, astfel, ia naștere Monofizismul. Cele două doctrine s-au confruntat la cel de-al treilea conciliu de la Efes în 431. Au fost adoptate decizii privind nestorianismul, fiind condamnată ca erezie sub influența puternică a episcopului Alexandriei.Nestorios a fost depus și exilat. Conciliul de la Efes marchează victoria
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
foarte mult dreptului de a-și mărturisi credința ortodoxă sub oblăduirea Patriarhiei de la Constantinopol, în perioada otomană. Spațiul acesta al „Bizanțului după Bizanț” este, însă, „colonizat” de imperialismul rus, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Imperiul Țarist, sub doctrina panslavismului, caută o înaintare cât se poate de profană în spațiul balcanic, pentru controlul Strâmtorilor și al spațiului adiacent.
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
pretinde să fie considerat măcar egalul împăratului franc.Carol se considera "Augustus Imperator Renovati Imperii Romani" (Împăratul noului imperiu roman), el era legitimat de biserică prin denumirea de "sanctus" (sfânt) astfel unitatea dintre stat și biserică era hotărâtă printr-o "doctrină de stat". Pentru a umple golul format în nord estul imperiului (Transalbingien) prin deportarea sașilor, Carol I permite slavilor de pe Elba (Abotriții sau Obotriții) și francilor să se așeze aici.Conflictele cu "danezii" din 804 datorită sprijinirii sașilor și prigonirii
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius. Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge în primul rând discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) și practica forului (usus forensis). Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani (81-43 î. Hr.) de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, "de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul" (Pro
Marcus Tullius Cicero () [Corola-website/Science/296779_a_298108]
-
concepția lui, prototipul omului și cetățeanului desăvârșit, o personalitate complexă. El își materializează ideile în tratate numeroase, dintre care sunt demne de amintit: Cicero are, de asemenea, o deosebită pasiune pentru filozofie, insuflată, după propria-i mărturie, de reprezentanții principalelor doctrine din acea vreme (epicureismul, stoicismul, neoacademismul) pe care îi audiase la Roma sau în Grecia, cu unii dintre ei păstrând relații chiar familiare (cum ar fi stoicii Diodotus și Posidonius, academicienii Philon și Antiochos). Cicero se va dedica întru totul
Marcus Tullius Cicero () [Corola-website/Science/296779_a_298108]
-
de locuitori, cetatea se transformă în capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizarea acesteia, dar și la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mișcări revoluționare de la 1848 cuprind și Clujul. Deși un important centru revoluționar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăți, academii și gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Orașul va adăposti tratativele dintre Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac, pentru unirea revoluției române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluției ungare a dus la instaurarea regimului
Cluj-Napoca () [Corola-website/Science/296743_a_298072]
-
care se află în minte în mod direct (în sine) și lucrurile care sunt prezente în minte indirect, prin reprezentare sau imagine. De bună seamă, o achiziție culturală din vremea educației sale sceptice, căci, în momentul când critică scepticismul (adică doctrina pe care tocmai o părăsise), pune problema la fel: în senzație lucrurile sunt prezente indirect, prin reprezentări, date senzoriale sau impresii. Prin urmare nu avem acces la obiectele exterioare însele, decât la imaginile și impresiile pe care simțurile ni le
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
este fericit: deci un academic nu este înțelept” . Ulterior, creștinismul se va dovedi foarte receptiv la această teză augustiniană a căutării adevărului în suflet, care va dobândi - chiar în formularea lui Augustin - dimensiuni mistice. Problema cunoașterii la Augustin presupune și doctrina iluminării. Cunoașterea presupune prezența nemijlocită a obiectului cunoscut în fața agentului cunoscător (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate prelua în totalitate ideea platonică a reminiscenței și nici nu va dezvolta, propriu-zis, o doctrină a ideilor înnăscute. Pentru Augustin este importantă
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
mistice. Problema cunoașterii la Augustin presupune și doctrina iluminării. Cunoașterea presupune prezența nemijlocită a obiectului cunoscut în fața agentului cunoscător (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate prelua în totalitate ideea platonică a reminiscenței și nici nu va dezvolta, propriu-zis, o doctrină a ideilor înnăscute. Pentru Augustin este importantă teza că, în toate cazurile de cunoaștere, este necesară iluminarea divină și mai ales faptul că obiectele cunoașterii autentice sunt de natură ideală, idei divine. În discuția anterioară am arătat că cunoașterea senzorială
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
doar o parte din teoria platonică a cunoașterii. Cunoașterea poate avea loc numai prin contact direct cu ideile cunoscute (așa cum spusese și Platon), iar ideile cunoscute sunt de natură divină. Însă, dacă la Platon problema contactului nemijlocit este rezolvată prin doctrina reamintirii (posibilă acolo deoarece sufletul este de natură divină), Augustin apelează la Iluminare deoarece sufletul este creatură și nu poate „păstra” sau aduce în actul cognitiv ceva asupra căruia nu are putere. Prin natură, contactul cu ideile (cunoașterea, adică) este
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
altă parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
pe de altă parte este la fel de adevărat că: a) nici un om nu este privat de libertate; b) nici un om nu este lipsit de puterea de a se opune răului; Aceste două enunțuri fac ca predestinaționismul să nu fie compatibil cu doctrina lui Augustin. El afirmă, de altfel, repetat și explicit că toți oamenii ar putea fi salvați dacă aceasta ar fi și dorința lor. De aceea este inexact să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
El afirmă, de altfel, repetat și explicit că toți oamenii ar putea fi salvați dacă aceasta ar fi și dorința lor. De aceea este inexact să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o eroare caracterizarea doctrinei augustiniene despre predestinare ca „determinism”. Faptul că Dumnezeu cunoaște "ante rem" care va fi alegerea fiecăruia dintre oameni și oferă, în acord cu această preștiință, fiecăruia invitația potrivită (deși știe că unii o vor refuza), nu este un factor cauzal
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
nu renunțe ci să continue să dorească să fie un ales, acționând în consecință (alegând binele). Înseamnă aceasta că el ar fi modificat preștiința divină? Nu, deoarece, în acest caz, preștiința divină ar fi constat tocmai în a doua variantă. Doctrina grației constituie și azi un punct dificil nu numai din punct de vedere teologic. Filosofic vorbind, problema constă în faptul că Augustin încearcă să apropie două sisteme diferite de principii: o logică temporală, specifică omului și una atemporală, potrivită omniscienței
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
ea devine arhat (limba sanscrită) sau arahant (limba pali). Siddhartha Gautama este unic între ceilalți buddha care au existat și vor exista, deoarece învățăturile lui se concentrează asupra acestui tip de trezire, numit și „eliberare” sau Nirvana. O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viața sacralizată și scopul eliberării are la bază "cele patru adevăruri nobile", care analizează structura și originea „durerii” (dukkha), un termen care face referire la suferința și neîmplinirea caracteristică omului "ne-trezit", "ne-eliberat", aparținând
Budism () [Corola-website/Science/296756_a_298085]